COMPLETAREA PROBATORIULUI ÎN APEL . FACULTATEA INSTANŢEI DE APEL ÎN ACEST SENS ŞI NU OBLIGATIVITATEA ACESTEIA .
Cod procedură civilă- art. 295 alin. 2
Potrivit art. 295 alin.2 Cod procedură civilă, instanţa de apel va putea încuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate de prima instanţă, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 292 Cod procedură civilă.
Aşadar, textul de lege menţionat instituie o facultate a instanţei de apel de a se pronunţa exclusiv pe probatoriul de la prima instanţă sau de a dispune completarea acestuia, iar nu o obligaţie.
Prin decizia civilă nr. 422/11.05.2009, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanţii V.V. şi N.S. împotriva deciziei civile nr. 671/4.12.2008 a Tribunalului Prahova, apreciind-o ca fiind legală.
Potrivit art. 295 alin. 2 Cod procedură civilă, instanţa de apel va putea încuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate de prima instanţă, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art.292 Cod procedură civilă.
Aşadar, textul de lege menţionat instituie o facultate a instanţei de apel de a se pronunţa exclusiv pe probatoriul de la prima instanţă sau de a dispune completarea acestuia, iar nu o obligaţie.
Pe de altă parte, procesul civil este, în regulă generală, un proces al intereselor private. Rolul activ al judecătorului (reglementat de art.129 alin.5 Cod pr.civilă ) nu înseamnă încălcarea principiului disponibilităţii în procesul civil; obligaţia de a-şi proba pretenţiile revine reclamanţilor în condiţiile art.1169 Cod civil.
În speţă, reclamanţii nu şi-au îndeplinit această obligaţie legală, deşi au fost citaţi pentru fiecare termen de judecată. În această situaţie, ar fi putut sesiza că avocatul ales nu s-a prezentat niciodată în instanţă.
Mai mult decât atât, chiar în absenţa reclamanţilor, prima instanţă, luând în consideraţie solicitările lor din cererea de chemare în judecată, le-a încuviinţat proba cu acte şi interogatoriu.
În acest context, faţă de dispoziţiile legale anterior menţionate, în mod corect instanţa de apel a respins cererea apelanţilor-reclamanţi de completare a probatoriului, neîncălcând prin aceasta nicio dispoziţie legală.
Tribunalul Prahova
Plângere împotriva rezoluţiei de netrimitere în judecată formulată de persoana vătămată. Imposibilitatea pronunţării soluţiei prev. de art. 2781 alin. 8 lit. b C.p.p. în cazul intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Tribunalul Prahova
cercetarea din oficiu a cererii de contopire
Curtea de Apel Oradea
DREPT PROCESUAL CIVIL. SUSPENDAREA CAUZEI CA URMARE A DECSULUI UNEIA DINTRE PĂRŢI. CERERE DE REPUNERE PE ROL. ROLUL ACTIV AL INSTANŢEI.
Curtea de Apel Galați
Hotărâre dată de alţi judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii. Încălcarea principiului continuităţii. Casare cu trimitere spre rejudecare.
Tribunalul Maramureș
Incidenţa cazului de casare prev.de art. 385 indice 9 alin.1 pct.9 din Codul de procedură penală – motivarea hotărârii contrazice dispozitivul hotărârii.