Omor deosebit de grav. Purtare abuzivă. Elemente constitutive

Sentinţă penală 5 din 17.01.2014


Dosar nr.XXXX/40/2012art.174, 175 alin.1 lit. d, 176 alin.1 lit.g şi art.250 alin.1, 3 Cod penal 

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BOTOŞANI

SECŢIA PENALĂ

Şedinţa publică din data de xx.xx.xxxx

Completul constituit din:

PREŞEDINTE

Grefier

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, este reprezentat prin

procuror

S E N T I N Ţ A Nr.XXX

La ordine pronunţarea asupra acţiunii penale privind  pe inculpaţii M. G., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „omor deosebit de grav”, prevăzută şi pedepsită de art.174, 175 alin.1 lit.d, 176 alin.1 lit.g Cod penal, cu aplicarea art.73 lit. b Cod penal şi inculpaţii B. S. D. şi P. B. V., cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de „purtare abuzivă”, prevăzute şi pedepsite de art.250 alin.1, 3 Cod penal, trimişi în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani nr.XXX/P/2013 din xx.xx.xxxx.

Dezbaterile în fond asupra cauzei, au avut loc în şedinţa publică din data de xx.xx.xxxx, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată şi când, la cererea apărătorului inculpatului M. G., s-a amânat pronunţarea pentru astăzi când,

T R I B U N A L U L,

Asupra cauzei penale de faţă:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani din xx.xx.xxxx, dat în dosarul nr.XXX/P/2012, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţiilor M. G., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „omor deosebit de grav”, prevăzută şi pedepsită de art.174, 175 alin.1 lit.d, 176 alin.1 lit.g Cod penal, cu aplicarea art.73 lit. b Cod penal şi inculpaţii B. S. D. şi P. B. V., cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de „purtare abuzivă”, prevăzute şi pedepsite de art.250 alin.1, 3 Cod penal

S-a reţinut că, în după amiaza zilei de xx.xx.xxxx, în jurul orei 18,20, inculpatul M. G., agent şef principal de poliţie în cadrul Secţiei de poliţie rurală nr.7 Darabani, l-a lovit, în mod repetat, cu pumnii şi picioarele pe numitul C. I., din satul/comuna Viişoara, judeţul Botoşani, până ce acesta a căzut la pământ, în timp ce se afla încătuşat în holul Postului de Poliţie Viişoara, cauzându-i leziuni corporale multiple şi un traumatism cranio-cerebral, care a condus la instalarea comei şi apoi la decesul acestuia, în ziua de xx.xx.xxxx.

Victima fusese adusă la postul de poliţie Viişoara deoarece provocase scandal public, era agresiv şi îl ultragiase pe inculpat prin violenţă.

După agresarea victimei de către inculpat, în jurul orei 19,00, inculpaţii B. S. D. şi P. B. V., agenţi de poliţie în cadrul aceleiaşi secţii, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, i-au adresat cuvinte jignitoare numitului C. I. şi l-au lovit, fără însă a-i provoca leziuni corporale, în condiţiile în care sus-numitul prezenta deja semne de violenţă vizibile în zona feţei (mai ales a ochiului drept şi a nasului) şi era în stare de ebrietate.

Examinând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, instanţa reţine ca fiind temeinic dovedită următoarea situaţie de fapt:

La  data de xx.xx.xxxx,  inculpatul  M. G.  avea  calitatea  de agent  şef principal  în cadrul  Secţiei de  Poliţie  Rurală nr. 7  Darabani şi  în  ultimii ani fusese şeful Postul de poliţie Viişoara, până la desfiinţarea  acestuia. În ziua respectivă, între orele  16,00-18,00, pe raza comunei Viişoara a fost organizată o manifestare  electorală,  iar  inculpatul a fost desemnat să asigure ordinea şi siguranţa publică, având în vedere că participau  aproximativ  150  de persoane.

Manifestarea  s-a  desfăşurat în centrul comunei,  în zona  primăriei  şi a căminului cultural, ordinea  publică  fiind  asigurată,  atât de către inculpat (îmbrăcat în uniforma de  serviciu), cât  şi de către poliţistul local M. P.. Acesta  din urmă  a fost de  serviciu între orele  16,30 -  21,30.

În  jurul orei 18,00, în  faţa căminului cultural a  apărut  un faeton condus de victima C. I., aflat în stare  de ebrietate, care era împreună cu soţia sa, C. M.. Victima era cunoscută la nivelul comunei prin aceea că devenea  agresiv atunci când consuma băuturi alcoolice. Fiind într-o stare de surescitare datorată alcoolului, victima a dorit să intre  cu  faetonul în clădirea  căminului cultural.

 Văzând aceasta, poliţistul local M. P. care se  afla  pe terasa  barului de vizavi  de  căminul cultural, precum şi  inculpatul M. G., care  se  afla în faţa magazinului de  lângă bar au încercat să-l  liniştească pe  C. I.,  dar acesta i-a înjurat şi, dintr-o dată, l-a  lovit cu palma  peste cap pe inculpatul M. G., acestuia căzându-i cascheta la pământ. În timp ce  inculpatul s-a uitat să vadă unde a căzut cascheta (care a fost ridicată de numitul M. P.), victima a  luat  din faeton  biciul  şi l-a lovit cu partea  metalică pe  inculpatul M. G. în zona arcadei ochiului drept, cauzându-i o plagă plesnită, care  a început să  sângereze. Acest incident  a  fost  observat de mai  multe persoane care  se aflau la  faţa locului  şi care încă  nu plecaseră  după terminarea spectacolului oferit în cadrul manifestării electorale.

În aceste împrejurări, inculpatul  şi  poliţistul local M. P. l-au  tras  din faeton pe C. I., luându-l pe  sus,  prinzându-l de subsuori şi conducându-l astfel la  sediul Postului de poliţie Viişoara.

Pe  traseu, inculpatul a  continuat  să  sângereze, iar  pete  de  sânge  au rămas, atât pe aleea care  ducea la postul de poliţie, cât  şi  pe aleea  din curtea acestuia.

În  timp  ce  descuia  lacătul de la uşa  postului de  poliţie, inculpatul M. G., fiind sub imperiul tulburării cauzate de agresiunea exercitată de victimă l-a lovit pe acesta,  astfel încât victima s-a „îndoit”, după cum afirmă martorul M. P..

Martorul M. P. l-a ţinut şi sprijinit pe C. I. până  ce inculpatul a  adus cătuşele şi l-a imobilizat . Acţiunea  de încătuşare  a  fost efectuată  în limitele regulamentului, având  în  vedere că C. I. comisese o infracţiune de ultraj, pe fondul unui  comportament  agresiv. După încătuşarea victimei, care  a avut  loc în  holul postului de poliţie, inculpatul  a  început  să lovească victima  cu  pumnii în zona  capului  şi în zona toracică, cu intensitate sporită. În timpul desfăşurării agresiunii,  victima a strigat de mai multe ori „nu  da  G.,  nu  mă omorî”, însă inculpatul i-a răspuns prin injurii şi ameninţări.

Inculpatul l-a  lovit pe C. I. până  ce  acesta  a  căzut  pe pardoseala  de beton a  holului,  lovindu-se la cap  şi fiind în  imposibilitate de a se apăra  cu  mâinile  sau  de  a  atenua  impactul, deoarece acestea îi  erau prinse în cătuşe, la spate. 

Conform  declaraţiei  martorului  ocular  M. P., este  posibil ca victima  să se fi  lovit  cu capul  şi de gratiile  geamului  holului, ca urmare  a intensităţii loviturilor  aplicate de inculpat.

Observând direct aspectele descrise mai sus, poliţistului local M. P.  i s-a  făcut  rău din cauza emoţiei puternice şi a mers în spatele  postului, la locuinţa  familiei M.,  unde a  băut  apă cu zahăr, care  i-a fost dată de soţia inculpatului, respectiv  de numita M. L.. Aceasta  a fost cea care i-a dus ulterior inculpatului un tifon  pentru oprirea  sângerării  de la  rana  din zona  arcadei drepte.

Când  numitul M. P. a revenit în faţa  postului de poliţie  a  observat că victima  era jos  pe pardoseală,  în  poziţia  şezut,  fiind  rezemat de perete şi având urme de sânge în zona feţei, strigând  de  durere. De asemenea, a auzit  cum inculpatul M. G.  vorbea la telefon cu superiorii săi, cărora le raporta infracţiunea de ultraj comisă împotriva  sa,  menţionând şi faptul că  va  pleca la un asistent  medical, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Inculpatul M. G. l-a  contactat  telefonic pe  subinspector  M. C., de la Secţia  de poliţie  rurală nr. 7 Darbani, care ulterior l-a anunţat  pe  şeful secţiei, inspector principal P. C. D.. Totodată,  inculpatul a telefonat  şi patrulei mobile de la Păltiniş, care s-a deplasat spre Postul de poliţie Viişoara. Inculpatul a  fost  sunat de agentul şef  C. A. şi de insp. pr. P. C. D.,  care i-au comunicat că se vor  deplasa  şi ei la faţa  locului. De asemenea, şi ei  au raportat evenimentul pe scară ierarhică, anunţându-l pe comisar şef  R. M., şeful Poliţiei oraşului Darabani, acesta anunţându-l pe şeful I.P.J. Botoşani şi pe prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria  Darabani.

În cursul convorbirii  telefonice  purtate  între  inculpat  şi agent şef C. A., acesta din urmă, conform propriei declaraţii, „l-a  atenţionat pe M. G.  să nu recurgă la fapte de  violenţă, ţinând  cont  că se afla într-o anumită stare, în urma  agresiunii  suferite”.

În  acest  timp  victima  a început  să profereze injurii  şi ameninţări la adresa  inculpatului M. G., timp în care a apărut şi fiul  inculpatului, numitul M. M. R.,  în vârstă de 20 de ani, aflându-se în apropiere şi soţia inculpatului, numita  M. L..

Cunoscând  faptul că  tatăl său a  fost agresat de  numitul C. I., M. M. R. a  avut loc  un schimb de  replici cu victima, întrebându-l „de ce  l-ai  lovit  pe tata,  ce  ai avut cu tata ?”.

Numitul C. I.  l-a  ameninţat  pe M. M. R. cu  moartea şi i-a  amintit că i-ar fi  dat o sumă de bani în cursul iernii. În schimbul de replici a intervenit  şi M. L., însă  acesta a fost curmat de inculpat, care, sub  imperiul stării de enervare, s-a  repezit  din  nou la victimă  şi  a lovit-o cu piciorul în zona pelviană, victima „urlând de durere”, potrivit celor declarate de martorul M. P.. 

În  împrejurările descrise mai sus, numita M. L. a spălat cu mopul treptele de acces în postul de poliţie  şi  holul acestuia, din cauză că în aceste  zone  erau  multe pete de sânge,  provenite  atât  de la  victimă,  cât  şi de  la inculpat. 

Poliţistul local M. P. l-a  chemat  telefonic  şi pe colegul său E. I., care a  sosit  şi el în scurt  timp la  postul  de poliţie. Inculpatul a plecat la  asistentul medical  E. R., care  locuia în apropiere, pentru a  primi îngrijiri medicale,  iar  numitul M. P. a  închis la un  moment  dat  uşa  de acces în postul de poliţie.

În  jurul orei 18,40 a  ajuns şi patrula  mobilă de la Păltiniş, formată din agenţii de poliţie P. B. V., B. S. D. şi G. A. I.,  toţi  din cadrul Secţiei  de poliţie rurală nr. 7 Darabani. Aceştia  l-au găsit pe numitul C. I. stând  pe pragul uşii de acces în postul de poliţie, cu  mâinile  încătuşate  la  spate  şi prezentând  urme de  violenţă  la nivelul feţei, respectiv  echimoze,  epistaxis şi  ochiul drept tumefiat. Acesta era  agitat şi  făcea  gălăgie. De asemenea, au  observat  pete  de  sânge pe pardoseala  holului şi  în anumite zone  ale  pereţilor acestuia. Victima se târâse  singură din colţul  holului unde fusese  anterior, spre uşă,  pe  care o deschisese  cu picioarele. Întrucât vorbea urât şi prin zonă mai treceau diverse persoane, victima C. I. a fost  mutată în  hol de poliţistul local M. P.  şi  agenţii de poliţie P. B. V.  şi  B. S. D.. 

Membrii patrulei mobile  au luat cunoştinţă despre fapta  de ultraj  şi au putut să-şi dea seama cu toţii  că  numitul C. I. fusese  agresat  foarte  recent,  având  în  vedere  leziunile de  violenţă  şi ceea ce spunea victima. Aceasta  continua  să profereze  ameninţări  la adresa inculpatului şi,  intrând  în contact  cu membrii patrulei mobile,  a început să le  adreseze  şi acestora injurii.

Astfel, pe inculpatul P. B. V. l-a înjurat „de mamă”, iar acesta  l-a înjurat în replică, folosind  cuvinte  similare. Când inculpatul M. G.  a revenit de la locuinţa  asistentului medical  la  postul de poliţie, cei prezenţi  acolo l-au putut  vedea pansat în zona  arcadei drepte  şi cu pete de sânge  pe bluzon  şi cămaşă, imaginea sa  având  un impact puternic, atât vizual cât  şi emoţional,  asupra agenţilor de poliţie din cadrul patrulei mobile.

În aceste  împrejurări, inculpatul P. B. V. i s-a adresat  victimei „uite  cum arată  omul acesta”. Momentul a  fost observat de poliţiştii  locali M. P.  şi E. I.,  primul spunându-i celui de-al  doilea  „să  vezi  că o  să-l lovească”, lucru care  s-a şi întâmplat, inculpatul P. B. V.  lovindu-l cu  palma peste faţă  pe  numitul C. I., cu  lovituri  de intensitate medie,  care  au determinat doar o slabă balansare a  capului victimei. Lovirea  victimei s-a făcut din spirit de răzbunare şi pe fondul tensiunii care a fost detectată de membrii patrulei  mobile încă de la sosirea lor la faţa locului.

Inculpatul B. S. D.  l-a  înjurat şi el pe  numitul C. I.  şi a folosit exprimări ca:  „du-te dracului” şi „uite  ce ai făcut, prostule”. Totodată, l-a întrebat dacă  „nu îi este  ruşine de ceea ce spune”  şi l-a  lovit cu piciorul în  partea  superioară  dreaptă a  corpului, vizând umărul sau capul, dar  tot  cu  o  lovitură  de  mică intensitate, fără urmări în  plan lezional. Incidentul a  fost  observat de inculpatul P. B. V., care  i-a  făcut  un semn  de mustrare, astfel că gestul  violent  nu s-a mai repetat.

Având în vedere starea victimei, membrii patrulei l-au spălat  pe faţă de sânge  pe C. I., iar la un moment  dat,  numita  G. A. I. a mers la un magazin  din apropierea  postului de poliţie  şi a cumpărat  şerveţele  umede,  din care i-a dat  şi inculpatului  B. S. D.,  care  şi-a  şters de pe un pantof nişte urme  care  păreau a fi de sânge.

Inculpatul M. G.  s-a schimbat de hainele pătate  cu sânge şi a  aşteptat  sosirea  echipei operative, iar fiul său, M. M. R., a  plecat în sat  să cumpere mai  multe pachete  de  ţigări  întrucât urma  să plece din ţară  pentru a  lucra în  Anglia.  În acest interval de timp victima a  început să  se resimtă în urma  agresiunii exercitate  asupra  ei  de către inculpat şi a dat semne  că intră într-o stare asemănătoare  somnului profund. Treptat,  a  căzut  într-o astfel de  stare, care  de fapt  era  o stare  precomatoasă însoţită de sforăituri puternice. Victima se  prezenta  în această stare când  a sosit  echipa  operativă de la Secţia  de poliţie  rurală nr. 7 Darabani, care  era formată din  insp. pr.  P. C. D.,  sinsp. M. C. şi agent şef C. A..

După  venirea echipei operative, inculpatul M. G.  a redactat  raportul în care  a descris  modul în care s-a comis  infracţiunea de ultraj de către  numitul C. I..

Constatând  imposibilitatea  stabilirii unui contact  cu  numitul C. I., prezenţa  leziunilor de  violenţă  şi  poziţia nefirească  şi riscantă a  acestuia (întins pe  pardoseală, cu  capul sprijinit  de peretele din  partea  stângă  faţă  de uşa de acces),  ag. şef C. A. a hotărât să fie chemat asistentul medical al comunei. De asemenea, a hotărât descătuşarea victimei, pentru a preveni o eventuală înecare a  acesteia.

Asistentul medical Z. S. A. a fost adus la sediul Postului de poliţie Viişoara  cu  autoturismul, de către sinsp. M. C.,  ag. şef C. A.  şi poliţistul local M. P..  De  asemenea, cei trei s-au deplasat  şi la locuinţa lui C. I.,  pentru a ridica  biciul,  ca mijloc material de probă. Asistentul medical a  găsit  victima  în aceeaşi poziţie, i-a  luat tensiunea  arterială care  avea  valoarea  130  cu  80,  şi i-a  administrat  gluconolactat  de calciu  cu  vitaminele  B 1  şi B 6. Cât  timp au durat  activităţile cadrului medical victima  nu a  deschis ochii,  nu s-a trezit, a  sforăit  continuu  şi  a părut  chiar  că horcăie. În intervalul de timp în care  asistentul medical s-a  aflat  în postul de poliţie, inculpatul şi fiul său M. M. R. au plecat cu autoturismul la Botoşani, pentru  ca  inculpatul  M. G. să fie  examinat  din punct de vedere  medico-legal  de  dr. B. A..

Asistentul medical a mai observat urmele de apă rămase de la spălarea  pe faţă a victimei.  La  rândul  său,  a stropit-o cu apă pe  victimă  şi a pălmuit-o uşor pentru a-i verifica reacţiile, dar acţiunea sa nu a determinat nici o reacţie din partea  acesteia. Martorul a observat totodată că se dorea foarte mult ca  numitul C. I. să-şi revină, pentru că trebuia dus la  Secţia de poliţie  rurală  nr.  7 Darabani. Asistentul  medical  nu a  recomandat  chemarea  ambulanţei şi a menţionat că victima  îşi va  reveni,  dar că  va urina  datorită  injecţiei administrate.

După plecarea cadrului medical, s-a hotărât de către ofiţerii prezenţi  transportarea  numitului C. I. la Secţia de poliţie  rurală  nr. 7 Darabani. Astfel, deşi era complet  inert, în  jurul orei 21,00,  a fost luat pe sus  şi introdus  în autoturismul din dotarea organelor de poliţie, de către ag. şef C. A., sinsp. M. C. şi  ag. P. B. V.. La  secţie, a fost depus  într-un  birou, aşezat  pe un scaun, cu capul pe o masă, şi lăsat în supravegherea agenţilor K. M. şi O. G., care  erau de serviciu. Li s-a  atras  atenţia acestora să-i anunţe pe ofiţeri de îndată ce victima  şi-ar  reveni.

Peste  noapte,  numitul C. I.  nu a ieşit  din starea în care se afla, sforăind continuu. În cursul dimineţii  zilei de xx.xx.xxxx, supravegherea  victimei a trecut  în sarcina  agentului N. I. L.  şi a agentului  principal A. I. C.. În  jurul orei 09,00,  ofiţerii P. C. D. şi M. C.,  văzând  că victima  nu se trezeşte, au hotărât să cheme  ambulanţa,  care a  sosit în jurul orei  10,00.

Victima C. I. a fost dusă  mai întâi la Spitalul municipal Dorohoi şi apoi la Spitalul Judeţean „Mavromati" Botoşani, unde  s-a constatat că  prezintă traumatism  cranio – facial (agresiune), cu contuzie  forte regiunea  piramidei  bazale  şi ochiul drept,  epistaxis  oprit  spontan,  echimoză în ochelari,  comă  posttraumatică gradul III-IV,  clinic inconştient. Stabilindu-se existenţa unui hematom subdural drept voluminos,  victima  a fost transferată de urgenţă  la Spitalul Clinic de Urgenţe  „Prof. Dr. Nicolae  Oblu” Iaşi,  unde a fost internată în perioada xx.xx – xx.xx.xxxx, cu diagnosticul „HED T-P dr. acut, comă gradul III,  hemiplegie  stg. (agresiune)”,  motivul internării  fiind  „comă  gr.III , TCC”.

Tot  la data de xx.xx.xxxx a avut  loc  şi intervenţia  chirurgicală pentru  evacuarea  hematomului subdural acut  emisferic  drept. În următoarele  zile  victima  s-a  aflat  tot  în comă de  gradul III şi a  decedat în ziua de xx.xx.xxxx, la ora  11,00, cu diagnosticul  „hematom  subdural acut emisferic  drept, contuzie cerebrală gravă,  contuzie de trunchi cerebral,  bronhnopneumonie”.

La  data de xx.xx.xxxx  s-a  efectuat autopsia  cadavrului  numitului C. I., ocazie cu care  s-a constatat  că acesta prezenta echimoze pe cap, la nivelul urechii drepte, în  regiunea palpebrală superioară a  ochiului drept, la nivelul piramidei  nazale,  în regiunea  ambilor pomeţi. De asemenea,  prezenta  excoriaţii  pe  faţa dorsală a  mâinii stângi  şi infiltrat hemoragic  la  nivelul glandului penian. La  diagnosticul macroscopic  s-a  notat, printre altele, hemoragie  subarahnoidiană,  hematom subdural,  hematom  pontin, contuzie  cerebrală şi de corp  calos,  infiltrat hemoragic labial,  infiltrat  hemoragic în muşchii perilaringieni.

Conform concluziilor raportului medico-legal de necropsie  nr. XXX/ xx.xx.xxxx întocmit  de I.M.L. Iaşi,  moartea  numitului C. I. a fost  violentă şi s-a  datorat comei  cerebrale  posttraumatice, consecinţa  hematomului subdural, hematomului pontin  şi contuziei cerebrale  difuze, produse în cadrul unui  traumatism  cranio-cerebral acut închis. Din acelaşi act  medico-legal  rezultă că  morfologia  şi localizarea  leziunilor constatate la examenul extern al cadavrului (excoriaţii,  multiple  echimoze)  pledează pentru producerea  lor prin loviri active  repetate, cu mijloace/corpuri  contondente, posibil urmate de  cădere. După  topografia  leziunilor corporale,  s-a  apreciat  că poziţia  victimă – agresor în momentul  loviturilor  a fost, cel mai probabil, faţă în faţă.

Raportul  medico-legal de necropsie  a  fost  supus  verificării şi avizării  la Comisia  Superioară de Medicină Legală  din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti. Comisia  a aprobat  în principiu raportul şi a făcut  anumite  precizări, după cum  urmează: „Moartea  a fost violentă  şi s-a datorat  hemoragiei meningo-cerebrale (hematom subdural,  hemoragie subarahnoidiană, contuzie cerebrală şi de trunchi cerebral) consecutivă unui  traumatism cranio-cerebral. Leziunile  s-au putut  produce prin lovire cu  şi de  corpuri dure (loviri active urmare  de cădere, cu impact cranian  lateral drept), aspectul  şi localizarea  leziunilor  meningo - cerebrale  cu rol tanatogenerator pot  sugera un mecanism  de contralovitură”.Conform precizărilor Comisiei Superioare, vasodilataţia  produsă ca urmare a ingestiei de alcool,  deşi poate  potenţa efectul traumatismului şi amploarea  leziunilor hemoragice, nu poate fi singura responsabilă de  agravarea leziunilor  produse în urma  traumatismului, cu atât  mai  mult cu cât  nu s-a stabilit în mod exact alcoolemia victimei imediat după momentul agresiunii. Subliniindu-se gravitatea extremă a leziunilor cerebrale iniţiale, Comisia Superioară a stabilit că soarta victimei nu ar fi fost alta chiar dacă ar fi ajuns mult mai repede la clinica de  specialitate  din  municipiul Iaşi,  aşadar,  dacă ar  fi fost  supusă  mult mai repede intervenţiei chirurgicale de evacuare a hematomului subdural.

Situaţia de fapt prezentată mai sus a fost dovedită cu procesul - verbal de sesizare  – f. 5  vol. I; ordonanţă de schimbare a  încadrării juridice -  f.  12 vol. I; proces – verbal de cercetare la faţa locului - f. 13-14 vol. I; procese – verbale de  examinare - f.  15-18 vol. I; planşe  foto aferente  proceselor – verbale -  f. 19-94 vol. I; concluzii medico - legale provizorii – f. 108 – 111,  129 vol. I; raport  de  constatare  medico-legală pe  bază de documente medicale f. 112 – 116 vol. I; raport  de  necropsie, cu  planşă  foto  -  f.  135-158, 196 vol. I; acte  medicale  privind  victima – f.  159 – 191 vol. I; avizul I.N.M.L. „Mina  Minovici”  Bucureşti – f. 198 vol. I;  raport de expertiză medico-legală psihiatrică – f.  204-206 vol. I; raport de constatare medico-legală privind  pe inculpatul M. G. şi concluziile provizorii -  f.  207-208 vol. I; declaraţiile  inculpatului M. G.  – f. 1 – 13 vol. II, f.31-33 dosarul instanţei; declaraţiile învinuiţilor P. B. V.  - f.  77-86  vol. II şi f.35 dosarul instanţei; B. S. D.  -  f.  87 – 91  vol. II şi f.34 dosarul instanţei; declaraţiile  făptuitorilor C. A. – f. 95-102 vol. II şi f.110 ds. instanţei;  K. M. – f.  103-104  vol. II,  O. G. – f.  105-106  vol. II, G. A. I. -  f. 107-110  vol. II şi f.101 ds.instanţei; declaraţiile martorilor  M. P. – f. 111-124  vol. II şi f.85 ds instanţei;  E. I. -  f.  125-132 vol. II şi f.84 ds.instanţă,  R. T. – f. 133 -  134 vol. II,  A. V. – f.  135-139  vol. II şi f.100 ds. instanţă,  B. S. – f. 140-142  vol. II,  M. M. – f.  143 – 144 vol. II, Z. S. A. – f. 145 – 148  vol. II,  A. O. – f. 149  vol. II,  N. I. L. – f.  150 – 151  vol. II,  A. I. C. – f. 152-153 vol. II,  C. N. – f.  154-155 vol. II,  S. G. -  f.  156 vol. II,  P. E. – f.  157 – 159 vol. II; raport de constatare  tehnico-ştiinţifică privind  determinarea  comportamentului simulat nr. XXXXX/xx.xx.xxxx -  f.  209-214 vol. II; raport  de  expertiză medico-legală -  examen ADN – f. 238 – 243 vol.  II; proces – verbal de  descărcare  fişiere  şi suport  optic – f. 99-100  vol.  III; acte  înaintate  de  Biroul Control Intern  din cadrul I.P.J. Botoşani – f.  126 -  187 vol. III; acte  întocmite de către Parchetul de pe lângă  Judecătoria  Darabani, cu privire la infr.  prev. de  art.  239 Cod penal -  f.  188- 223 vol. III; acte înaintate  de  Serviciul Resurse  Umane  din cadrul I.P.J.  Botoşani -  f. 239 – 244 vol. III.urmărire penală.

Inculpatul M. G., pe parcursul procesului penal a adoptat o atitudine de negare a săvârşirea faptei,  încercând  să inducă ideea că  victima  ar fi  suferit  leziuni  la  momentul coborârii din faeton în faţa primăriei, că ar  fi prezentat urme  de violenţă încă înainte de  momentul comiterii infracţiunii de ultraj şi că l-ar fi lovit ceilalţi inculpaţi.  Aceste  aspecte  sunt infirmate  complet  şi indubitabil de declaraţiile martorilor M. P., R. T.,  A. V.,  B. S., C. N.  şi P. E., E. I., Z. S. A., A. O., H. E., H. C. S. şi G. A. I., care confirmă că victima a fost bătută în postul de poliţie, suferind leziuni vizibile la cap, fiind murdar de sânge pe faţă şi pe haine şi că nu avea nimic înaintea incidentului petrecut în faţa Primăriei din Comuna Viişoara.

În acest context, de menţionat este şi faptul că, în urma  coroborării concluziilor medico-legale de la necropsie  şi a situaţiei din teren, este  exclus  ca victima  să-şi fi provocat  singură  leziuni în zona  capului în timpul cât  s-a  aflat  în  holul Postului de poliţie Viişoara. Astfel,  din concluziile  raportului de necropsie  rezultă  că toate  leziunile  victimei  s-au produs  prin lovire cu  şi de  corpuri dure (loviri active urmare  de cădere). De  asemenea,  este  evident  că dacă  numitul C. I. s-ar  fi lovit  de pereţii  holului, ar fi  avut  un alt gen  de leziuni (excoriaţii  multiple), deoarece  aceştia erau  acoperiţi cu  praf de piatră în formaţiuni zgrunţuroase.

În  actele  medico-legale s-a mai precizat că  poziţia victimă-agresor  în momentul  loviturilor  a fost, cel mai probabil,  faţă în faţă.  Aceste aspecte  se  coroborează cu declaraţiile  numitului M. P.,  care  a fost sincer în relatările sale  referitoare la agresarea repetată a victimei de către inculpatul M. G.,  el  menţionând  inclusiv  lovirea în zona pelviană,  efectele  acesteia  fiind descoperite  cu ocazia necropsiei. Chiar dacă iniţial numitul M. P. nu a relatat această agresiune (rezumându-se  doar  la unele  aluzii),  el a făcut  acest  lucru fiindu-i teamă de  anumite consecinţe pe  care le-ar  putea  suporta. Ulterior,  după ce  numitul C. I. a decedat,  s-a  hotărât  să declare  adevărul, decizie pe care i-a  comunicat-o  şi colegului său, E. I..

Deoarece inculpatul M. G.  suferă de angină pectorală pentru care ia  tratament medicamentos, el  nu a  fost supus  testului pentru determinarea comportamentului simulat.

În cursul urmăririi  penale a fost  dispusă şi efectuată  de către Institutul Naţional de  Medicină Legală  „Mina  Minovici”  Bucureşti o  expertiză  medico-legală – examen  A.D.N.  Din conţinutul  şi concluziile  acesteia rezultă că urmele  de sânge  de pe bluzonul şi cămaşa inculpatului  au provenit  exclusiv de la  acesta. De asemenea, nu s-au  pus în evidenţă profiluri ADN pe  urmele  brun-roşcate prelevate de pe pereţii Postului de poliţie  Viişoara şi acest aspect se datorează  faptului că  soţia inculpatului,  numita M. L.  a  spălat de mai  multe  ori  cu  mopul în holul respectiv, ultima  oară  chiar  în dimineaţa  zilei de  xx.xx.xxxx. Din declaraţiile  persoanelor prezente  la faţa  locului a  rezultat că  pe podea  şi în anumite  zone  ale  pereţilor holului  postului de poliţie erau pete/stropi de sânge, care puteau proveni, atât de la plaga  plesnită a  inculpatului, cât  şi de la epistaxisul victimei.

Instanţa apreciază că situaţia de fapt reieşită ca urmare a administrării  şi examinării probelor din dosar confirmă săvârşirea de către inculpatul M. G. a infracţiunii de omor deosebit de grav.

În speţa de faţă, atitudinea agresivă a inculpatului care a aplicat victimei numeroase lovituri cu pumnii şi picioarele date la întâmplare, continuând cu lovirea chiar după ce aceasta a căzut jos acuzând dureri, mai mult de atât cunoscând şi starea sa de ebrietate, este de natură să conducă la ideea că a prevăzut şi acceptat posibilitatea lezării cu potenţial mortal ridicat.

Faptul că inculpatul nu s-a oprit din agresarea victimei nici în momentul când au apărut în post soţia şi fiul său denotă faptul că a avut reprezentarea rezultatului acţiunii sale agresive, rezultat pe care chiar dacă nu l-a urmărit l-a acceptat ca rezultat posibil.

Deosebit de relevant, din punctul de vedere al instanţei, în ceea ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii, ca fiind cea care caracterizează infracţiunea de omor deosebit de grav, este şi atitudinea avută de inculpat după ce victima a fost încătuşată, acesta continuând să o lovească deşi, practic, din acel moment, victima nu mai reprezenta nici un pericol real pentru inculpat, acesta reuşind relativ facil să-l imobilizeze, să-l domine din punct de vedere fizic şi, astfel, să aibă posibilitatea de a se pune la adăpost de un eventual atac, aspect care rezultă cu precădere atât din declaraţiile martorilor audiaţi, cât şi din constatările medico-legale efectuate cu ocazia necropsiei, care pun în evidenţă multiple leziuni la nivelul întregului corp, incompatibile cu viaţa.

Reţinând vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută şi pedepsită de art.174, 175 lit.d şi 176 lit. g Cod penal, instanţa îi va aplica acestuia o pedeapsă în baza acestor texte de lege.

Probele administrate relevă săvârşirea infracţiunii de către inculpat, în stare de provocare, circumstanţă atenuantă prevăzută de art.73 lit. b Cod penal.

Potrivit acestui text de lege, constituie circumstanţă atenuantă „săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburării sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei, sau prin altă acţiune ilicită gravă”.

Condiţia hotărâtoare ca aceste manifestări enumerate de text să capete relevanţă penală este ca ele să fi provocat în psihicul inculpatului o puternică tulburare sau emoţie, stare care este de natură să reducă posibilităţile de autocontrol ale inculpatului şi să determine la aceste reacţii care, în condiţii normale, nu s-ar fi produs.

Astfel, inculpatul a comis infracţiunea ce i se reţine în sarcină  sub stăpânirea unei puternice  tulburări,  determinată de provocarea  produsă prin violenţă  şi prin  atingerea  gravă a  demnităţii sale. Înainte cu câteva minute, victima  îl  lovise cu un obiect contondent  în zona  capului,  cauzându-i o plagă plesnită care a început  să sângereze  şi  această violenţă a exercitat-o de faţă cu mai multe persoane, ştirbind astfel autoritatea inculpatului care,  fiind  în exercitarea  atribuţiilor  de  serviciu şi în uniformă,  reprezenta o imagine a autorităţii statului. Acţiunea victimei, care îi mai crease şi în trecut multe probleme în calitatea sa de şef de post, i-a provocat de această dată o stare de furie ce nu a mai fost controlată, sub imperiul căreia l-a lovit în mod repetat, cu intensitate sporită, pe C. I., cauzându-i acestuia leziuni cerebrale grave care au condus la instalarea stării de comă şi apoi la deces. Inculpatul nu a mai ţinut seama că uşa postului de poliţie rămăsese deschisă (şi deci că putea fi văzut de oricine se afla în zonă),  atât de mare  a fost dorinţa  sa de a-i aplica victimei o corecţie deosebit de severă pentru ceea ce  făcuse, înainte de a raporta  superiorilor cele petrecute în faţa Primăriei comunei Viişoara, judeţul Botoşani.

Folosirea forţei fizice (care în anumite condiţii este permisă de  regulament  la  imobilizarea persoanelor  care  au comis  fapte  de ultraj şi sunt  agresive) nu  s-a  impus  după  încătuşare, deoarece  numitul C. I. nu mai reprezenta  un pericol pentru integritatea corporală a inculpatului. Nici  până  la  ajungerea la  postul de poliţie nu s-a  impus  folosirea  forţei, deoarece  inculpatul a fost  ajutat să-l dea  jos din faeton  pe  C. I. de poliţistul local M. P., o persoană cu o statură impresionantă.

Inculpatul a depăşit complet limitele regulamentului, acţionând total disproporţionat şi  dând  dovadă de o violenţă deosebită. Deşi a  fost conştient de gravitatea leziunilor  pe care  le-ar  fi  putut avea victima din cauza  agresiunii sale, nu a  raportat  cele întâmplate,  nu a chemat ambulanţa ci, din contra, s-a preocupat să meargă el la  Serviciul de  Medicină Legală Botoşani.

La stabilirea şi individualizarea pedepsei, instanţa va avea în vedere pe lângă criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 Cod penal, împrejurările în care a fost comisă fapta, calitatea pe care o avea inculpatul la data comiterii ei, persoana acestuia, care este fără antecedente penale, că a avut o poziţie nesinceră pe parcursul procesului penal, că este cunoscut cu comportări bune în familie şi în societate şi va aprecia că pentru reeducarea sa, este necesară aplicarea unei pedepse cu închisoarea cu executare în regim de detenţie, pedeapsă care va fi coborâtă sub minimul special prevăzut de lege, conform art.76 lit. a Cod penal.

Având în vedere dispoziţiile exprese ale art.176 alin.2 Cod penal şi faptul că pedeapsa închisorii aplicate este mai mare de doi ani, instanţa îi va aplica inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II, lit. b Cod penal pe o durată de 5 ani.

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.71 alin.2 Cod penal, instanţa va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II, lit. b Cod penal.

În temeiul art. 350 cu referire la art.1451 şi art.143 Cod procedură penală, instanţa va menţine măsura preventivă a obligării inculpatului M. G. de a nu părăsi ţara, dispusă prin încheierea de şedinţă din xx.xx.xxxx, apreciind că în cauză subzistă temeiurile care au stat la baza luării acesteia.

În acest sens, se are în vedere gravitatea faptei comise de către inculpat, calitatea pe care a avut-o la data săvârşirii acesteia şi implicit impactul social al unei asemenea fapte.

În temeiul art.7 din Legea nr.76/2008 se va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul M. G. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, după rămânerea definitivă a hotărârii.

Referitor la inculpaţii B. S. D. şi P. B. V., probatoriul administrat confirmă săvârşirea de către aceştia a infracţiunii de „purtare abuzivă” prev. de  art. 250 al. 1, 3  Cod penal.

Inculpatul B. S. D. a comis  fapta  la data de xx.xx.xxxx,  în condiţiile în care  fusese  angajat  agent de poliţie la Secţia de poliţie  rurală  nr. 7 Darabani la data de xx.xx.xxxx,  având aşadar  o vechime de doar câteva  săptămâni. Cu toate  acestea,  considerând probabil că acţionează în spiritul unei aşa-zise „solidarităţi de castă”, l-a  lovit cu piciorul pe C. I., deşi acesta era întins pe podeaua postului de,  era încătuşat  cu mâinile la spate şi sângera în zona nasului şi în partea stângă a capului (conform propriei declaraţii date de inculpat-f.34 ds. instanţă).

De asemenea, i-a  adresat  victimei cuvinte  jignitoare,  ca  răspuns  la  cuvintele  injurioase  proferate  de  aceasta,  neţinând  seama de diferenţele  de  statut  dintre ei  şi de faptul  că numitul C. I.  folosea respectivul limbaj din cauza stării de ebrietate  în care se afla.

În ceea  ce-l priveşte  pe inculpatul P. B. V., acesta  a recunoscut că l-a pălmuit pe  numitul C. I., dar a nuanţat, precizând că l-a pălmuit  pentru ca  acesta  să nu cadă într-o  stare de somn, din dorinţa  ca superiorii să-l  găsească treaz. De  asemenea,  a  recunoscut că l-a înjurat „de mamă”,  ca  replică la  înjurătura similară proferată de victimă.  Colega lor, G. A. I. a declarat, la rândul ei, că  cei doi agenţi i-au adresat cuvinte urâte  numitului C. I..

Gesturile sus-menţionate,  făcute  de inculpatul  P. B. V. nu au  nici o justificare,  cu atât  mai mult cu cât nu s-ar  fi întâmplat  nimic deosebit dacă  numitul C. I. ar  fi adormit  pur  şi  simplu. În măsura în care inculpatului P. B. V. i s-ar fi părut că victima cade într-o stare ce necesită intervenţii mai semnificative, ar  fi  trebuit  să cheme  ambulanţa, iar nu să o pălmuiască.  O astfel de acţiune  poate  fi făcută de  un cadru medical  şi ea se  exercită când persoana deja se  află într-o  stare în care  nu se  poate  comunica  cu ea.

Conform regulamentelor militare,  forţa  fizică  se foloseşte de poliţişti doar  pentru imobilizarea şi încătuşarea persoanelor violente, ori la momentul intervenţiei inculpaţilor,  numitul C. I. era deja  imobilizat  şi ţinut într-un spaţiu ce  prezenta  securitate, astfel încât violenţele exercitate au fost cu totul gratuite şi nu pot avea nici o acoperire legală.

În ciuda probelor evidente de vinovăţie, inculpaţii B. S. D. şi P. B. V. au negat săvârşirea infracţiunilor, încercând să nuanţeze intervenţiile violente prin „grija” faţă de victimă, însă această grijă manifestată prin aplicarea unor lovituri s-a auzit din afara postului de poliţie de către martorii M. P., M. M. R. şi M. L.. De altfel, martorii M. M. R. şi M. L. prin declaraţiile date (filele 83 şi 148 ds. instanţă) au confirmat că au şi observat în mod direct lovirea victimei de către cei doi inculpaţi.

La stabilirea şi individualizarea pedepselor, instanţa va avea în vedere pe lângă criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 Cod penal şi faptul că inculpaţii B. S. D. şi P. B. V. au calitatea  de  agenţi de  poliţie,  cu aviz  de poliţie  judiciară.  În cursul urmăririi penale, inculpatului B. S. D. i s-a  aprobat  transferul din cadrul I.P.J. Botoşani în cadrul I.P.J. Arad.

Întrucât ambii inculpaţi sunt tineri, nu au antecedente penale şi sunt cunoscuţi cu comportări bune în societate (a se vedea declaraţiile martorilor B. F. şi P. D. C.-f.119 şi 151 ds.instanţă) se va reţine în favoarea inculpaţilor circumstanţă atenuantă prevăzută de art.74 lit. a Cod penal, cu efectul coborârii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege, conform art.76 lit. e Cod penal.

Pe durata şi în condiţiile art.71 alin.2 Cod penal, se va interzice inculpaţilor exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a , b Cod penal.

Apreciind că scopul pedepselor aplicate celor doi inculpaţi poate fi atins chiar şi fără executarea efectivă a acestora, instanţa va suspenda condiţionat executarea pedepselor conform art.81 şi art.71 alin.5 Cod penal, atrăgând atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal privind posibilitatea revocării suspendării în cazul săvârşirii unor noi infracţiuni.

În ceea ce priveşte latura civilă, instanţa constată că în cauză s-a constituit parte civilă soţia victimei, respectiv C. M., Serviciul Judeţean de Ambulanţă Botoşani, Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr.N. Oblu” Iaşi şi Spitalului Judeţean Mavromati.

Partea civilă C. M. a avut pretenţia să fie despăgubită de către inculpat cu suma de 10000 lei daune materiale, constând din cheltuielile de înmormântare ale victimei şi praznicele aferente (a se vedea şi lista de la fila 88 dosar), plus suma de 30000 lei daune morale (fila 30 dosar).

Cuantumul daunelor materiale, cât şi suferinţa încercată de partea civilă după decesul soţului, au fost dovedite prin declaraţiile martorilor M. P. şi P. D. (filele 98-99 ds.instanţă).

Este indubitabil că, după decesul soţului, partea civilă a suferit un prejudiciu moral imens, iar de supărare s-a şi îmbolnăvit (după cum declară martorul M. P.), astfel încât instanţa consideră ca justificate daunele morale solicitate de 30000 lei.

Serviciul Judeţean de Ambulanţă s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1562, 30 lei, reprezentând contravaloarea transportului şi asistenţei medicale acordate în ziua de xx.xx.xxxx victimei C. I., conform decontului depus la dosar (fila 28 ds. instanţă).

Spitalul Judeţeană de Urgenţă Mavromati Botoşani a avut pretenţia să fie despăgubită cu suma de 526,90 lei, conform decontului de cheltuieli depus la dosar (filele 21-22 dosar instanţă).

Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof.Dr.N.Oblu” Iaşi a solicitat să fie despăgubit cu suma de 3240,33 lei, reprezentând contravaloarea asistenţei medicale acordată victimei pe perioada spitalizării xx.xx.xxxx-xx.xx.xxxx (fila 173 vol.I ds. u.p.).

Având în vedere condiţiile concrete în care s-au petrecut faptele în ziua de xx.xx.xxxx şi faptul că în favoarea inculpatului M. G. s-a reţinut circumstanţa atenuantă a provocării, instanţa apreciază că inculpatul, cât şi victima, sunt culpabili în proporţie de câte 50%  la producerea prejudiciilor, astfel încât va acorda celor patru părţi civile, prezentate anterior, doar câte jumătate din cuantumul sumelor la care au avut pretenţia.

În timpul cercetării judecătoreşti, la termenul din xx.xx.xxxx, reprezentanta parchetului a solicitat introducerea în cauză în calitate de parte responsabile civilmente Ministerul Administraţiei şi Internelor prin I.P.J. Botoşani, cu motivarea că inculpatul M. G. a comis fapta în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Ca urmare a acestei cereri, instanţa a dispus citarea Ministerul Administraţiei şi Internelor prin I.P.J. Botoşani în calitate de parte responsabilă civilmente şi totodată i-a făcut adresă pentru a-şi exprima punctul de vedere în legătură cu solicitarea parchetului.

La termenul de astăzi, s-a prezentat în instanţă reprezentantul părţii responsabile civilmente care a invocat excepţia tardivităţii cererii formulate de parchet.

Instanţă apreciază această excepţie ca fiind întemeiată şi fundamentată pe dispoziţiile art.16 alin.1 Cod procedură penală care stipulează că „introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate avea loc, la cerere sau din oficiu, fie în cursul urmăririi penale, fie în faţa instanţei de judecată, până la citirea actului de sesizare”, moment procesual petrecut la data de xx.xx.xxxx.

Este drept că potrivit art.16 alin.2 Cod procedură penală partea responsabilă civilmente poate interveni în procesul penal până la terminarea cercetării judecătoreşti la prima instanţă sau poate fi introdusă până la acest termen doar dacă nu se opune, însă nici una din cele două situaţii nu se verifică în cauză.

La termenul din xx.xx.xxxx partea civilă C. M. a avut pretenţia să i se restituie bunurile cu care era îmbrăcat soţul ei în momentul agresiunii şi al decesului şi care au fost reţinute ca mijloace materiale de probă (fila 116 dosar).

Având în vedere că aceste bunuri au fost ridicate în faza iniţială a procesului de către organele de urmărire penală, fiind examinate şi expertizate, iar în prezent nu mai sunt necesare pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, instanţa în temeiul art.169 Cod procedură penală va dispune restituirea către partea civilă C. M. a obiectelor de îmbrăcăminte aparţinând victimei, respectiv o pereche de pantaloni tip blue jeans din bumbac, de culoare albastră, o pereche de chiloţi din bumbac de culoare gri, o pereche de şosete negre, o curea din piele de culoarea bleumarin şi o biciuşcă, obiecte aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Botoşani.

În temeiul art.7 din Legea nr.76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, se va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul M. G. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, după rămânerea definitivă a hotărârii.

În temeiul art. 191 Cod procedură penală, inculpaţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, după cum urmează: inculpatul M. G. la plata sumei de 6000 lei, în care s-a inclus şi contravaloarea expertizelor medico-legale şi tehnico-ştiinţifice,  iar inculpaţii B. S. D. şi P. B. V. la plata sumelor de câte 600 lei.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

1.Condamnă pe inculpatul M. G., fiul lui D. şi F., născut la xx.xx.xxxx, în comuna Costeşi, judeţul Vaslui, domiciliat în oraşul Darabani, str. X, nr.Y, judeţul Botoşani, studii 12 clase, căsătorit, fără copii minori, fără antecedente penale,  posesor al CI seria XX nr.XXXXXX, eliberat de SPCLEP Darabani, CNP XXXXXXXXXXXXXX, fost agent şef principal de poliţie la Secţia de Poliţie Rurală nr.7 Darabani-Postul de Poliţie Viişoara, judeţul Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunii de „omor deosebit de grav”, prev. şi ped. de art.174, 175 alin.1  lit.d, 176 alin.1 lit. g Cod penal, cu aplicarea art.73 lit. b Cod penal şi art.76 lit. a Cod penal la pedeapsa de 12 (doisprezece) ani închisoare şi 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b Cod penal.

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.71 alin.2 Cod penal interzice inculpatului M. G. exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b Cod penal.

Menţine măsura preventivă a obligării inculpatului M. G. de a nu părăsi ţara, dispusă prin încheierea de şedinţă din xx.xx.xxxx.

În temeiul art.7 din Legea nr.76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul M. G. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, după rămânerea definitivă a hotărârii.

2. Condamnă pe inculpaţii B. S. D., fiul lui I. şi S., născut la data de xx.xx.xxxx, în oraş Sântana, judeţul Arad, cu acelaşi domiciliu, str. X, nr.Y, judeţul Arad, studii 12 clase, necăsătorit, agent de poliţie în cadrul IPJ Arad, fără antecedente penale, posesor al CI seria XX, nr.XXXXXX, eliberat de SPCLEP Arad, CNP XXXXXXXXXXXXXXX şi P. B. V., fiul lui M. şi M., născut la data de xx.xx.xxxx, în municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani, domiciliat în mun. Dorohoi, str. X, nr.Y,Bl.Z, sc.T, et.U, ap.V, judeţul Botoşani, studii 12 clase, necăsătorit, agent de poliţie la Secţia de Poliţie Rurală nr.7 Darabani, judeţul Botoşani, fără antecedente penale, posesor al CI nr.XXXXXX, CNP XXXXXXXXXXXXX pentru săvârşirea infracţiunii de „purtare abuzivă”, prev. şi ped. de art.250 alin.1 şi 3 Cod penal, cu aplicare art.74 lit. a şi art.76 lit. e Cod penal, la pedepse de câte 5 (cinci) luni închisoare.

Face în cauză aplicarea art.71 alin.2 Cod penal şi art. art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b Cod penal.

În temeiul art.81, 82 Cod penal şi art.71 alin.5 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepselor principale şi a celor accesorii pe termene de câte 2 ani şi 5 luni.

Atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal.

Admite excepţia formulată de Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul Judeţean de Poliţie Botoşani.

Respinge, ca tardivă, cererea de introducere în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente a MAI-IPJ Botoşani.

Obligă inculpatul M. G. să plătească părţii civile C. M. suma de 5000 lei daune materiale şi 15000 lei daune morale.

Obligă inculpatul M. G. să plătească părţilor civile Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr.N. Oblu” Iaşi şi Spitalului Judeţean Mavromati Botoşani sumele de 1620 lei şi respectiv 263 lei, cu titlul de cheltuieli de spitalizare, iar părţii civile Serviciul Judeţean de Ambulanţă Botoşani, suma de 781 lei, reprezentând contravaloare transport şi asistenţă medicală acordată victimei C. I..

Dispune restituirea către partea civilă C. M. a următoarelor obiecte de îmbrăcăminte aparţinând victimei C. I.: o pereche de pantaloni tip blue jeans din bumbac, de culoare albastră, o pereche de chiloţi din bumbac de culoare gri, o pereche de şosete negre, o curea din piele de culoarea bleumarin şi o biciuşcă, obiecte aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Botoşani.

Obligă inculpatul M. G. să plătească statului suma de 6000 lei cheltuieli judiciare.

Obligă inculpaţii B. S. D. şi P. B. V. să plătească statului câte 600 lei cheltuieli judiciare.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpaţi şi de la comunicare pentru părţile civile.

Pronunţată în şedinţa publică din xx.xx.xxxx.

Preşedinte, Grefier,