Revendicare. nerespectarea prevederilor art.315 cod procedură civilă. prezumţia autorităţii lucrului judecat.

REVENDICARE.

NERESPECTAREA PREVEDERILOR

ART.315 COD PROCEDURĂ CIVILĂ. PREZUMŢIA

AUTORITĂŢII LUCRULUI JUDECAT.

Potrivit disp.art.315(1) Cod procedură civilă, în caz de casare, hotărârile instanţei

de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, iar

decizia atacată încalcă statuările asupra problemei de drept invocată în recurs.

Această decizie a încălcat prezumţia autorităţii lucrului judecat, prevăzută de

art.1201 din Codul civil, rezultată printr-o hotărâre judecătorească, prin care s-a reţinut că este

legal titlul prezentat de reclamanţi şi are forţă probantă, fiind mai bine caracterizat.

(Decizia civilă nr.772/R din 10 mai 2006 pronunţată de Curtea

de Apel Piteşti).

Prin cererea înregistrată la 28.06.2002, reclamanţii au chemat în

judecată mai mulţi pârâţi pentru a fi obligaţi să le respecte fiecare deplina

proprietate asupra terenului identificat în acţiune şi plata contravalorii lipsei de

folosinţă a  acesteia.

În motivarea cererii s-a arătat că reclamanţilor, în calitate de

moştenitori ai defunctei I.M., le-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra

suprafeţei de teren de 6.216 mp. pe care în mod abuziv pârâţii au ocupat-o.

Pârâta M.V., moştenitoarea lui R.I.-decedat, a solicitat prin cerere

reconvenţională să se dispună desfiinţarea procesului verbal de punere în posesie

eliberat reclamanţilor, ca nelegal, arătând că aceştia în mod nelegal au fost puşi în

posesie de către o altă comisie, decât cea care le-a reconstituit lor dreptul  de

proprietate.

Prin sentinţa civilă nr.669/23.04.2002, Judecătoria Curtea de Argeş a

admis în parte cererea principală şi au fost obligaţi pârâţii să lase reclamanţilor în

deplină proprietate şi posesie suprafeţele identificate în dispozitiv şi evidenţiate în

schiţa de plan anexă raportului de expertiză .

S-a respins cererea principală faţă de M.V., cererea reconvenţională a

acesteia ca neîntemeiată, precum şi cererea reclamanţilor de obligare a pârâţilor la

plata contravalorii lipsei de folosinţă a terenului.

În motivarea hotărârii s-a arătat că din probele administrate a rezultat

că cererea reclamanţilor de a fi obligaţi pârâţii Z.M. şi D.N. să le respecte dreptul de

proprietate, este neîntemeiată.

Împotriva sentinţei civile au declarat apel reclamanţii, care au susţinut

că în mod greşit a fost respinsă acţiunea faţă de pârâţii M.V., D.N. şi Z.V., deoarece

aceştia au acaparat suprafeţe din terenul în litigiu.

S-a mai precizat că terenul provine de la autoarea reclamanţilor, I.M.,

iar schimburile de teren invocate de intimaţii pârâţi nu sunt valabile, nefiind

întocmite în formă autentică, că terenurile în discuţie se aflau la data de 1.01.1990 în

patrimoniul C.A.P. şi în consecinţă au fost atribuite reclamanţilor, în calitate de

moştenitori ai fostei proprietare.

Prin decizia civilă nr.1666/11.11.2002 pronunţată de Tribunalul Argeş

s-a admis apelul declarat de reclamanţi, s-a schimbat în parte sentinţa, în  sensul că

au fost obligaţi şi ceilalţi pârâţi să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie

asupra terenurilor specificate.

S-a reţinut că reclamanţilor le-a fost reconstituit dreptul de proprietate

pentru terenul în litigiu, conform Hotărârii nr.108/1992 a Comisiei Judeţene Argeş

pentru aplicarea Legii nr.18/1991 şi au fost puşi în posesie, iar pârâţii s-au apărat

invocând efectuarea unor schimburi de terenuri, apărare ce nu poate fi reţinută,

actele de schimb nefiind întocmite în formă autentică.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii Z.V., D.N. şi M.V.,

criticând-o pentru motivele prev.de art.304 pct.9 şi 10 Cod procedură civilă.

Prin decizia civilă nr.703/R/9 aprilie 2003 pronunţată de Curtea de

Apel Piteşti s-au admis recursurile declarate de pârâţi, s-a casat decizia în parte şi s-a

trimis cauza spre rejudecarea apelului, în privinţa pârâţilor-recurenţi, la acelaşi

tribunal.

În motivarea deciziei de mai sus, Curtea a reţinut că, în cauză, pentru

terenurile în litigiu, ambele părţi invocă un drept de proprietate, iar instanţa de  apel

nu a comparat titlurile acestora, soluţionând cauza greşit, pe excepţie, fără a intra în

cercetarea fondului.

De asemenea, în considerentele deciziei s-a menţionat că pentru

soluţionarea fondului cauzei este absolut necesară identificarea terenurilor preluate

de la autorii părţilor şi a celor primite de aceştia, precum şi a terenurilor asupra

cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate reclamanţilor, pentru a se vedea

situaţia juridică a acestora la 1.01.1990.

Tribunalul Argeş prin decizia civilă nr.1700 din 20.11.2003, după

efectuarea unei expertize tehnice, a admis apelul declarat de reclamanţi şi a

schimbat în parte sentinţa, în sensul că a obligat şi pe pârâţii D.N. şi M.V. să lase

reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie suprafeţele de 689 mp., respectiv 861

mp., identificate de expert. A fost menţinută în rest sentinţa şi s-au compensat

cheltuielile de judecată.

În adoptarea acestei decizii s-a reţinut că apelul formulat de pârâtul

Z.V. este nefondat, deoarece prin decizia civilă nr.1600/1997 a Tribunalului Argeş,

irevocabilă, s-a statuat că acesta şi soţia sa au dobândit terenul de 900 mp. în

comuna C. în luna noiembrie 1974 de la P.M., contra sumei de 9.000 lei, care a fost

achitată la acea dată.

În acel dosar a formulat cerere de intervenţie G.M., care a susţinut că

este proprietara terenului potrivit Legii nr.18/1991 şi s-a constatat că a operat

schimbul legal de terenuri şi că intervenienta şi sora sa L.V. au fost puse în posesie

pe terenul de 1.056 mp. din punctul „Ţarină”, comuna D., primit de autoarea lor în

schimbul terenului din punctul „Miuţa”.

În ce-l ce priveşte pe pârâtul D.N. s-a reţinut că nu sunt aplicabile în

speţă dispoziţiile art.41 alin.1 din Legea nr.18/1991, deoarece casa de pe terenul de

689 mp. este nelocuibilă şi se află într-o stare avansată de uzură, fiind demolabilă.

Totodată, titlul de proprietate nr.116728/2002 este mai bine

caracterizat decât uzucapiunea invocată de pârât, întrucât terenul înscris în titlu se

regăseşte în registrul agricol al autoarei Ionescu Maria.

Referitor la compararea titlurilor de proprietate ale reclamanţilor şi

pârâtei M.V. s-a reţinut că titlul de proprietate al reclamanţilor este mai bine

caracterizat, deoarece terenul din acest act se regăseşte în registrul agricol al autoarei

acestora. În plus, cu privire la dispoziţiile art.16 din Legea nr.18/1991 nu s-a putut

stabili cu certitudine că terenul a aparţinut autorului acestei pârâte şi deci nu se

poate verifica legalitatea schimbului de terenuri.

Recursul declarat de reclamanţi şi pârâta M.V., întemeiat pe

disp.art.304 pct.9 şi 10 Cod procedură civilă, a fost admis prin decizia civilă

nr.496/R din 14.04.2005 a Curţii de Apel Piteşti, cu consecinţa casării deciziei şi a

trimiterii cauzei spre rejudecare la acelaşi tribunal, reţinându-se că potrivit

dispoziţiilor art.1201 Cod civil, este lucru judecat atunci când a doua cerere în

judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi

părţi, făcute de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate.

Deşi obiectul este acelaşi, atât în cauza de faţă, cât şi în dosarul

soluţionat prin decizia civilă nr.1600/1997 a Tribunalului Argeş, irevocabilă prin

decizia civilă nr.896/R/13.04.1998 a Curţii de Apel Piteşti, respectiv revendicarea

terenului în suprafaţă de 910 mp, părţile şi cauza juridică sunt diferite.

În dosarul nr.1458/1997 al Tribunalului Argeş, părţi au fost P.M., în

calitate de reclamantă, intervenienta în interes propriu G.M. şi Z.V. şi Z. M., în

calitate de pârâţi, deci, a figurat ca intervenientă numai una din părţile care aveau

calitatea de moştenitori ai autoarei reclamanţilor, respectiv G.M., în prezent

decedată, nu şi coindivizara L.V.

L.V. este parte numai în cea de a doua acţiune, astfel că acesteia nu-i

pot fi opuse cu autoritate de lucru judecat hotărârile judecătoreşti pronunţate

anterior.

Nu există identitate nici de cauză (eadem causa petendi), cerinţă

obligatorie pentru existenţa autorităţii de lucru judecat.

Prin cauză se înţelege faptul juridic sau material care constituie temeiul

legal al dreptului pretins.

Cauza este aşadar justificarea obiectului cerut, care nu se confundă cu

obiectul şi nici cu mijloacele ei de susţinere.

Din acest punct de vedere, în prima acţiune, temeiul legal al dreptului

pretins îl constituie un proces verbal de punere în posesie pentru terenul din

pct.„Ţarină”, în timp ce în prezenta cauză se invocă un alt proces verbal de punere

în posesie, pentru un teren situat în pct.„Miuţa Stăneşti”, cât şi un titlu de

proprietate, acte ce nu au stat la baza cererii de intervenţie formulată de G.M. ca

dovadă a dreptului de proprietate pentru terenul revendicat prin cererea de

intervenţie.

În concluzie, în mod greşit instanţa de apel a reţinut ca fiind

întemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat şi aceasta numai prin aplicarea greşită

a disp.art.1201 Cod civil.

Având în vedere că apelul a fost soluţionat faţă de pârâtul Z.V. fără a

se intra în cercetarea fondului, în baza disp.art.312 pct.2 şi 5 Cod procedură civilă,

s-a reţinut că se impune admiterea recursului şi casarea deciziei, cu trimiterea cauzei

spre rejudecare la acelaşi tribunal.

Recursul declarat de pârâta M.V. s-a reţinut a fi nefondat.

În rejudecare cauza a fost înregistrată la tribunal sub nr.3043/2005 şi

ca urmare a decesului pârâtului Z.V. au fost introduşi în cauză moştenitorii acestuia,

Z.M. şi Z.M.

Prin decizia civilă nr.1235 din 2.12.2005, Tribunalul Argeş a respins ca

nefondat apelul declarat de reclamanţi şi de către pârâta M.V. în contradictoriu cu

ceilalţi pârâţi.

În motivarea deciziei, tribunalul a apreciat că apelul este nefondat

întrucât titlul deţinut de pârâtul Z.V. îl reprezintă o hotărâre judecătorească prin

care s-a confirmat o tranzacţie imperfectă, consemnată într-un înscris sub

semnătură privată, respectiv prin sentinţa civilă nr.2778/1996 a Judecătoriei Curtea

de Argeş, definitivă prin decizia civilă nr.1600/1997 a Tribunalului Argeş, s-a

constatat că acesta şi soţia sa sunt proprietarii suprafeţei de 900 mp, situată în

comuna C., satul S.

În cauză nu operează autoritatea de lucru judecat, ci puterea lucrului

judecat, ce exprimă ideea de impunere a adevărului stabilit printr-o hotărâre

judecătorească în câmpul relaţiilor juridice.

Or, prin hotărârile judecătoreşti menţionate s-a statuat că pârâtul Z.V.

şi soţia acestuia sunt proprietarii suprafeţei de teren revendicată de reclamanţi în

cadrul acţiunii în revendicare, instanţa trebuind să compare titlurile părţilor,

reclamanţii invocând un proces verbal din 1998 şi un titlu de proprietate emis în

2002, iar pârâţii o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.

Examinând titlul de proprietate al reclamanţilor, tribunalul a observat

că acestora li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul din comuna D.,

pe fila verso al acestuia menţionându-se la rubrica „observaţii” că două suprafeţe

sunt situate în comuna C. Procesul verbal de punere în posesie nr.2003/1998 a fost

eliberat de comisia locală din comuna C. de fond funciar, iar reclamanţii au fost

validaţi prin hotărârea comisiei judeţene nr.108/1992 la propunerea comisiei locale

de fond funciar din comuna D., încălcându-se art.9 alin.3 din Legea nr.18/1991, în

forma iniţială, ca şi cea modificată prin Legea nr.247/1995.

În speţă, terenul se afla pe raza comunei C., deci competenţa de

soluţionare a cererii îi revenea acestei comisii, neavând nici o importanţă că terenul

ar fi aparţinut autorului reclamanţilor, anterior cooperativizării, câtă vreme

reconstituirea s-a făcut cu încălcarea normelor imperative ale Legii nr.18/1991,

modificată şi republicată.

În raport de aceste considerente s-a apreciat că titlul de proprietate al

pârâtului Z.V. este mai bine caracterizat.

Recursul reclamanţilor, încadrat în prevederile art.304 pct.7, 8 şi 9 Cod

procedură civilă, a fost admis de Curtea de Apel Piteşti prin decizia civilă nr.772/R

din 10 mai 2006, modificată decizia tribunalului, iar pe fond a fost admisă acţiunea

reclamanţilor şi faţă de moştenitorii lui Z.V., în sensul obligării acestora la

respectarea reclamanţilor a dreptului de proprietate şi posesie pentru terenul de 910

mp, din intravilanul comunei C., satul S., identificat prin raportul de expertiză

tehnică.

Examinând decizia recurată, sub aspectul motivelor de recurs

invocate, în raport cu actele de la dosar, Curtea a constatat că potrivit

disp.art.315(1) Cod procedură civilă în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs

asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului,

iar decizia atacată încalcă statuările asupra problemei de drept invocată în recursul

formulat de reclamanţi şi soluţionat prin decizia civilă nr.496/R/14.04.2005 a Curţii

de Apel Piteşti.

Astfel, prin decizia sus menţionată, Curtea de apel a statuat că instanţa

de apel, prin decizia civilă nr.1700 din 20.11.2003, în mod greşit a reţinut ca fiind

întemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat, prin aplicarea greşită a disp.art.1201

din Codul civil, faţă de pârâtul Z.V.

S-a stabilit că se impune casarea cu trimitere privind pe acest pârât,

pentru că apelul a fost soluţionat greşit pe excepţia autorităţii fără a se intra în

cercetarea fondului.

Prin urmare, în rejudecare se impunea numai compararea titlurilor

deţinute de către părţi şi nicidecum rediscutarea aceleiaşi excepţii sub o altă formă.

Ca atare, reţinerea prezumţiei lucrului judecat în decizia recurată este

nelegală, în condiţiile în care aceasta fusese înlăturată definitiv şi irevocabil în

privinţa pârâtului Z.V.

Se constată că decizia dată în apel este nelegală şi sub aspectul reţinerii

că titlul de proprietate prezentat de către reclamanţi trebuie înlăturat cu motivarea

că nu este legal, fiind emis cu încălcarea art.9 din Legea nr.18/1991, modificată şi

completată.

Această soluţie încalcă prezumţia autorităţii lucrului judecat prevăzută

de art.1201 din Codul civil, rezultată din decizia civilă nr.496/2005 a Curţii de Apel

Piteşti, prin care s-a reţinut că este legal titlul prezentat de reclamanţi şi are forţă

probantă, fiind mai bine caracterizat, pentru că terenul menţionat în acest titlu,

conform expertizei întocmite de expert, se regăseşte în registrul agricol al autoarei

reclamanţilor, anterior cooperativizării.

Instanţa de apel nu a avut în vedere, la pronunţarea acestei soluţii,

existenţa actului de la dosar intitulat „Protocol”, prin care se constată că, după

apariţia Legii nr.169/1997, reclamanţii au depus cerere de reconstituire a dreptului

de proprietate pentru terenul în litigiu în comuna C., astfel că nu erau incidente în

cauză dispoziţiile art.9 din Legea nr.18/1991.

Instanţa de apel a ignorat statuările irevocabile cu privire la titlul de

proprietate prezentat de către reclamanţi pentru cei 10.000 mp. din care face parte

şi terenul de 910 mp. stăpânit de către pârâtul Z.V., încălcând de asemeni

disp.art.1201 din Codul civil.

Problema legalităţii procesului verbal de punere în posesie şi implicit a

titlului de proprietate prezentat de către reclamanţi a fost stabilită definitiv şi

irevocabil faţă de ceilalţi cinci pârâţi, care au figurat în cauză alături de pârâtul Z.V.,

astfel că soluţia dată sub acest aspect de către tribunal în rejudecare este nelegală.

Cu privire la compararea titlurilor de proprietate, ale reclamanţilor şi a

pârâtului Z.V., decedat pe parcursul procesului şi continuată acţiunea de

moştenitorii acestuia, se constată că titlul de proprietate al reclamanţilor este mai

bine caracterizat, întrucât terenul a aparţinut autoarei acestora şi a fost emis

conform legii speciale.

Având în vedere că terenul din litigiu este situat în intravilanul

comunei C., legal a fost restituit foştilor proprietari, iar titlul de proprietate

prezentat de către moştenitorii lui Z.V., obţinut printr-o hotărâre judecătorească,

nu le este opozabil reclamanţilor.

Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art.312 pct.3 Cod procedură

civilă, a fost admis recursul şi modificată decizia, aşa cum a fost expus mai sus.

Domenii speta

Spete similare