Competenţa specială de soluţionare a unor litigii în materia Legii nr. 10/2001

Competenţa specială de soluţionare a unor litigii în materia Legii nr. 10/2001 potrivit art. III din Legea nr. 247/2005

Legea nr. 247/2005, art. III din Titlul I a stabilit o competenţă specială pentru secţia civilă a tribunalelor în legătură cu atacarea actelor juridice de înstrăinare a imobilelor cu destinaţie de locuinţe, încheiate după 14.02.2001 cu nerespectarea interdicţiei prev. de art. 44 din OUG nr. 40/1999,aprobată şi modificată prin Legea nr. 241/2001 şi care nu au fost atacate în instanţă în condiţiile art. 46 al. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată

Secţia civilă – decizia civilă nr.  202/9.03.2006  a Curţii de Apel Alba Iulia

 Prin sentinţa civilă nr. 939/9.XI.2005 a Tribunalului Sibiu – Secţia civilă s-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii civile formulate de reclamantul Muhlsteffen Reinhold în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Sibiu prin Primar, SC „Urbana” SA Sibiu, B. I. şi B. F, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare – cumpărare nr. 4431/1998 cu privire la imobilul din Sibiu, str. F, nr. 3, inclusiv a actului adiţional din 21.03.2002 cu privire la apartamentul înscris în CF nr. 772 Sibiu, nr. top. 211 şi ca o consecinţă nulitatea absolută a încheierii de întabulare nr. 4081/2002 din CF nr. 46505.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a conchis că art. III din Titlul I al Legii nr. 247/2005 prevede o competenţă specială pentru secţia civilă a tribunalelor în legătură cu atacarea  actelor juridice de înstrăinare a imobilelor cu destinaţia de locuinţe, încheiate după 14.02.2001 cu nerespectarea interdicţiei prev. de art. 44 din OUG nr. 40/1999. Ori, în speţă, a conchis aceiaşi instanţă, actul a cărui nulitate se cere s-a încheiat anterior acestei date, iar pe de altă parte actul de înstrăinare nu poate fi reţinut ca fiind încheierea de întabulare, prin care se asigură doar publicitatea operaţiunilor de întabulare. 

Impotriva acestei sentinţe, în termenul legal, a declarat recurs reclamantul  solicitând casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Sibiu – secţia civilă, ca instanţă de fond, susţinând că pentru a fi Tribunalul Sibiu competent, trebuie întrunite cumulativ 2 condiţii:

-existenţa unei notificări în baza Legii 10/2001 din partea foştilor proprietari prin care să se solicite revendicarea imobilului şi a doua ca foştii chiriaşi să fi dobândit proprietatea asupra imobilului după înregistrarea notificării în CF ( după apariţia Legii nr. 10/2001).

In speţă, susţine recurentul sunt prezente ambele cerinţe.

Deşi contractul de vânzare – cumpărare s-a încheiat în 1998, proprietatea s-a transmis doar la momentul întabulării în 2002, când erau aplicabile dispoziţiile Legii 115/1938 şi nu Legea nr. 7/1996, astfel încât în baza acestei legi, prin act de înstrăinare a proprietăţii se înţelege actul de întabulare şi nu contractul de vânzare – cumpărare.

Pentru că actul de înstrăinare a fost emis după apariţia Legii nr. 10/2001, sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 247/2005, astfel că Tribunalului  Sibiu îi revine competenţa să judece cauza în fond.

In drept s-au invocat dispoziţiile art. 312 punct 5 cod procedură civilă.

Prin decizia civilă nr. 202/9 martie 2006 Curtea de Apel Alba Iulia a respins recursul, reţinând că:

Art. III din Legea nr. 247/2005 dă posibilitatea foştilor proprietari sau moştenitorilor lor, de a ataca la secţia civilă a tribunalelor, actele juridice de înstrăinare încheiate după 14.02.2001.

Textul vizează desigur, actele juridice de înstrăinare şi nicidecum alt gen de operaţiuni, cum ar fi înscrierea în CF, care în fapt reprezintă o modalitate de realizare a opozabilităţii faţă de terţi, neputând fi asimilată actelor juridice de înstrăinare.

Prin urmare, în speţă este vorba de un act translativ de proprietate încheiat în 1998 cu respectarea cerinţelor impuse de Legea nr. 112/1995.

Astfel, instanţa de fond în mod judicios şi-a declinat competenţa materială în favoarea Judecătoriei Sibiu, pentru că nu pot fi aplicabile dispoziţiile art. III din Legea nr. 247/2005, în condiţiile în care actul juridic s-a încheiat anterior datei de 14.02.2001.

Actul adiţional invocat de reclamantul recurent nu poate fi privit ca unul translativ de proprietate, el reprezentând în fapt doar o modificare a actului iniţial.

In considerarea acestor aspecte şi în raport de textele de lege invocate, recursul de faţă se priveşte a fi nefondat urmând ca în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. 1 cod procedură civilă să fie respins.

Domenii speta

Spete similare