Concediere colectivă. Neindicarea motivelor ce au determinat luarea măsurii şi a criteriilor de stabilire a ordinii de prioritate. Nulitatea deciziei.

Concediere colectivă. Neindicarea motivelor ce au determinat luarea măsurii şi a criteriilor de stabilire a ordinii de prioritate. Nulitatea deciziei.

Codul muncii – art. 74 lit. a, c, art. 76

Potrivit prevederilor art. 76 din Codul muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este nulă.

Aşa fiind, neindicarea motivelor care au determinat concedierea şi simpla enumerare a criteriilor de stabilire a ordinii de priorităţi, fără o justificare în concret a motivelor pentru care, potrivit acestor criterii, a fost concediat salariatul în cauză, conform art. 74 lit. a şi c din Codul muncii sunt în măsură să atragă nulitatea deciziei de concediere.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă– complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 1194 din 23 mai 2006

Prin sentinţa civilă nr. 186 din 16 februarie 2006, Tribunalul Arad a admis contestaţia, a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 34 din 5 ianuarie 2006, emisă de pârâtă şi a dispus reintegrarea contestatoarei pe postul deţinut anterior emiterii deciziei cu obligarea la plata drepturilor salariale indexate, majorate şi reactualizate de la data desfacerii contractului de muncă şi până la reintegrarea contestatoarei precum şi obligarea intimatei la plată către contestatoare a cheltuielilor de judecată în sumă de 500 RON lei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că din documentaţia depusă de pârâtă nu rezultă că societatea a respectat prevederile art. 69 şi art. 70 alin. 3 din Codul muncii, astfel cum a fost modificat prin O.U.G nr. 65/2005, cu ocazia concedierii reclamantei, respectiv că a iniţiat, în scopul punerii de acord, în condiţiile prevăzute de lege, consultări cu sindicatul, prevederile art. 70 alin. 3 din Codul muncii privind obligaţia angajatorului de a notifica proiectul de concediere Inspectoratului Teritorial de Muncă şi Agenţiei Teritoriale de Ocupare a Forţei de Muncă şi criteriile prevăzute în contractul individual de muncă şi în contractul colectiv de muncă. Intimata nu a probat calificarea reclamantei şi calificativele obţinute de aceasta în cei 30 de ani de muncă pentru a justifica măsura de concediere a acesteia.

Pe de altă parte, s-a reţinut că decizia de concediere contestată nu cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a şi c din Codul muncii.

Motivul invocat cu referire la dificultăţile economice nu poate fi luat în considerare, pentru că societatea nu se află efectiv în prezenţa unor dificultăţi, ci în situaţia lipsei de comenzi, care afectează negativ creşterea profitului.

Criteriul de stabilire a ordinii de prioritate la concediere nu respectă contractul colectiv de muncă şi nici contractul individual de muncă.

Această concediere nu are o cauză obiectivă, serioasă şi precisă. Prin concedierea reclamantei se disimulează un alt temei al desfiinţării contractului de muncă, respectiv intenţia de a o concedia din motive de boală pe reclamantă şi de angajare pe postul acesteia a altei persoane.

Intimata a formulat recurs împotriva acestei hotărâri judecătoreşti, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, pe fond, respingerea contestaţiei.

În motivarea cererii de recurs se arată că, aşa cum rezultă din documentele depuse de pârâta-recurentă la dosarul cauzei, odată cu întâmpinarea, între conducerea societăţii şi reprezentanţii sindicatului ASTRA au avut loc mai multe întâlniri la data de 25.08.2005 şi 10.10.2005, ce au avut ca obiect problematica dificultăţilor economice traversate de societate, precum şi posibilitatea efectuării de concedieri colective, respectiv de concediere a unui număr de 300 de salariaţi. La şedinţa Consiliului de administraţie al societăţii recurente din data de 11.10.2005, şedinţă la care s-a decis concedierea a 300 de posturi din cadrul unităţii, a participat, cu statut de observator, preşedintele sindicatului ASTRA. Ca urmare a colaborării dintre patronat şi sindicat numărul de persoane concediat s-a redus de la 300 la 160, colaborarea fiind recunoscută şi de reprezentanţii sindicatului, aşa cum rezultă din adresa nr. 90/27.10.2005 emisă de conducerea sindicatului.

Proiectul de concediere colectivă a fost notificat Inspectoratului Teritorial de Muncă A. şi Agenţiei Teritoriale de Ocupare a Forţei de Muncă A., aşa cum rezultă din notificarea ce constituie anexa nr. 4 la întâmpinarea formulată de către pârâtă.

Totodată, se arată că selecţia personalului disponibilizat s-a făcut avându-se în vedere atât criterii de ordin profesional (nivelul de calificare şi performanţele individuale), cât şi criteriile minimale prevăzute de art. 79 alin. 2 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2005 – 2006. Pentru o selecţie cât mai obiectivă, s-au luat ca reper rezultatele ultimei evaluări individuale a fiecărui angajat al societăţii, evaluare concretizată prin „Fişa de apreciere – personal muncitor”, document ce se întocmeşte în baza evaluării anuale a personalului societăţii. Pentru stabilirea personalului disponibilizat în cadrul Atelierului Mecanică (locul de muncă al contestatoarei), a fost întocmit tabelul cu nr. de ieşire 291/10.11.2005 (anexa 5 la întâmpinare), prin care a fost analizată situaţia personalului angajat în meseria de sudor la secţia amintită. În urma analizei a rezultat că, pe de o parte, contestatoarea a îndeplinit cel mai mic punctaj din cadrul secţiei (44 puncte) şi, pe de altă parte, aceasta nu se afla în una dintre situaţiile prevăzute de art. 79 alin. 2 din contractul colectiv la nivel naţional.

Lipsa de comenzi, care să asigure desfacerea producţiei vândute (ca unică sursă de venit), are ca efect diminuarea drastică a încasărilor societăţii, cu efecte directe asupra situaţiei economice a acesteia. Lipsa pieţei de desfacere şi a posibilităţii vânzării producţiei realizate constituie unul din cele mai des întâlnite motive care creează dificultăţi economice oricărui agent economic, care funcţionează pe o piaţă liberă, ducând în numeroase cazuri chiar la insolvenţa acestuia şi declararea stării de faliment.

La alineatul 4 al deciziei de concediere se menţionează clar faptul că au fost avute în vedere „criterii de ordin profesional, respectiv nivelul de calificare şi performanţele individuale ale salariatului …, precum şi criteriile minimale prevăzute de art. 79 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2005 – 2006”.

Din Registrul general de evidenţă al salariaţilor, depus la dosar, rezultă faptul că de la data de 28.11.2005 (anterior concedierii contestatoarei) şi până la data depunerii întâmpinării de către societatea recurentă a fost angajată o singură persoană în meseria de traducător, fără nici o legătură cu meseria şi locul de muncă ocupat de contestatoare la data concedierii acesteia.

Recursul nu este fondat.

Art. 74 din Codul muncii prevede că decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu:

„a) motivele care determină concedierea;

b) durata preavizului;

c) criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi, conform art. 70 alin. 2 lit. d, numai în cazul concedierilor colective …”. Prin urmare, lipsa unora din menţiunile obligatorii prevăzute de art. 74 din Codul muncii nu poate fi complinită cu probe exterioare deciziei de concediere.

În cuprinsul deciziei de concediere nr. 34/05.01.2006, emisă de intimata-recurentă se arată că prin Hotărârea Consiliului de Administraţie din data de 11.10.2005, s-a dispus desfiinţarea unui număr de 160 posturi, ca urmare a dificultăţilor economice ale societăţii, fără a se menţiona că postul reclamantei a fost desfiinţat efectiv şi în ce constau dificultăţile economice ale societăţii angajatoare, astfel încât instanţa nu poate verifica îndeplinirea cerinţelor art. 65 alin. 2 din Codul muncii.

Art. 74 lit. c din Codul muncii presupune indicarea criteriilor de stabilire a ordinii de prioritate, precum şi a modului de aplicare a acestora, aplicare ce a avut drept consecinţă concedierea unui anumit salariat în condiţiile reglementate de art. 68 – 72 din Codul muncii. Din cuprinsul deciziei de concediere contestată nu rezultă considerentele pentru care reclamanta a fost concediată, în temeiul art. 65 alin. 1 din Codul muncii, prin raportare la criteriile de stabilire a ordinii de prioritate şi la alţi salariaţi. Pentru respectarea dispoziţiilor art. 74 lit. c din Codul muncii, nu este suficientă o enumerare a criteriilor de stabilire a ordinii de priorităţi, deoarece ele sunt prevăzute în art. 79 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2005 – 2006, ci trebuie justificat motivul pentru care, potrivit acestor criterii, salariatul în cauză a fost ales printre cei concediaţi în condiţiile art. 68 din Codul muncii.

Faţă de cele expuse anterior, în mod legal şi temeinic, instanţa de fond a apreciat că decizia de concediere colectivă contestată de reclamantă nu cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a şi c din Codul muncii şi, pe cale de consecinţă, a constatat nulitatea absolută a acestei decizii, conform art. 78 din Codul muncii.

Având în vedere că instanţa a apreciat că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută pentru că nu conţine menţiunile obligatorii prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a şi c din Codul muncii, nu se mai impune analizarea motivelor de recurs, potrivit cărora decizia de concediere contestată a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 65 alin. 2 din Codul muncii şi a criteriilor de stabilire a ordinii de priorităţi contrar celor reţinute de prima instanţă în această privinţă.

Domenii speta

Spete similare