Stare de provocare. Condiţii

CURTEA DE APEL CLUJ, SECTIA PENALĂ ŞI DE MINORI, DECIZIA PENALĂ NR.70/A/31.03.2011

 Tribunalul Maramureş prin sentinţa penală nr.409/29.10.2010, în temeiul art. 20 C.pen. raportat la art. 175 alin. 1 lit. i C.pen., cu aplicarea art. 73 lit. b C.pen., art. 74 lit. a şi c C.pen. coroborat cu art. 76 alin. 1 lit. b şi alin. 3 C.pen., a condamnat pe inculpatul C.Gh. la 3 ani şi 6 luni închisoare, pt. săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat.

 În temeiul art. 861 C.pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 6 ani.

 Pe durata termenului de încercare, conform art. 863 C.pen., inculpatul s-a supune următoarelor măsuri de supraveghere:

-s-a prezenta, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Maramureş;

-va anunţa în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

-va comunica şi justifica eventualele modificări privind locul de muncă;

-va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 863 alin. 4 C.pen. supravegherea obligaţiilor stabilite în sarcina inculpatului s-a exercita de către Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Maramureş.

În temeiul art. 359 C.pr.pen.s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C.pen.

În temeiul art. 71 alin. 1 C.pen.s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a şi b Cpen., iar în baza art. 71 alin. 5 C.pen., suspendă executarea acestei pedepse accesorii pe durata termenului de încercare stabilit.

În temeiul art. 14 C.pr.pen. raportat la art. 346 C.pr.pen. coroborat cu art. 998 C.civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă C.I. şi a obligat inculpatul la plata sumei de 6.000 RON, reprezentând despăgubiri pt. daune materiale şi respectiv, a sumei de 9000 RON, reprezentând despăgubiri pt. daune morale.

În temeiul art. 14 C.pr.pen. raportat la art. 346 C.pr.pen. coroborat cu art. 313 din Legea nr. 95/2006, a obligat inculpatul  la plata către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" Baia Mare, a sumei de 1207,2 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale asigurate părţii vătămate C.I..

În temeiul art. 14 C.pr.pen. raportat la art. 346 C.pr.pen. coroborat cu art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Maramureş a sumei de 406,44 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate părţii vătămate C.I., precum şi a dobânzii legale aferente în materie civilă, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la achitarea efectivă.

În temeiul art. 118 lit. b C.pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a bunului folosit la săvârşirea infracţiunii, respectiv o bucată de platband din oţel, în lungime de 128 cm, lăţime 4,4 cm, grosime 0,65 cm, consemnat la poziţia nr. 43/2010  în registrul de corpuri delicte al instanţei.

A fost condamnat inculpatul C.I. la următoarele pedepse:

- 1 an închisoare, pt. săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. 1 C.pen.;

- 6 luni închisoare, pt. săvârşirea infracţiunii de port nelegal de cuţit, prevăzută de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată.

În temeiul art. 33 lit. a C.pen. raportat la art. 34 lit. b C.pen. s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta sentinţă şi aplică inculpatului C.I. pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.

În temeiul art. 81 C.pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 3 ani.

Conform art. 359 C.pr.pen.s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen.

În temeiul art. 71 alin. 1 C.pen., s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a C.pen., iar în baza art. 71 alin. 5 C.pen. suspendă executarea acestei pedepse accesorii pe durata termenului de încercare stabilit.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a C.pr.pen. raportat la art. 10 lit. d C.pr.pen., a fost achitat inculpatul C.I. pt. săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. 1 C.pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b C.pr.pen. raportat la art. 10 lit. h C.pr.pen.s-a încetetat procesul penal privind pe inculpatul C.I., pt. săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. 2 C.pen. constatând că a intervenit împăcarea cu partea vătămată H.V..

În temeiul art. 14 C.pr.pen. raportat la art. 346 alin. 1 C.p.p. a fost obligat inculpatul C.I. la plata către partea civilă Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei a sumei de 2.528 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate părţii vătămate H.V., precum şi a dobânzii legale aferente acestei sume, în materie civilă, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la achitarea efectivă.

În temeiul art. 14 C.pr.pen. raportat la art. 346 alin. 1 C.pr.pen., a fost obligat inculpatul C.I. la plata către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Maramureş a sumei de 352,10 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate părţii vătămate H.V., precum şi a dobânzii legale aferente acestei sume, în materie civilă, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la achitarea efectivă.

În temeiul art. 118 lit. b C.pr.pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul C.I. a bunului folosit la săvârşirea infracţiunii, respectiv un cuţit în lungime de 36 cm, din care lama în lungime de 22 cm, consemnat la poziţia nr. 43/2010 în registrul de corpuri delicte al instanţei.

În temeiul art. 193 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul C.Gh. la plata către partea civilă C.I. a sumei de 1200 RON, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de aceasta.

 Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt că prin rechizitoriul nr. 401/P/2007 din data de 08.02.2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş au fost trimişi în judecată inculpaţii C.Gh., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 C.pen. raportat la art. 175 alin. 1 lit. i C.pen. şi C.I., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 321 alin. 1 C.pen.; art. 180 alin. 2 C.pen. şi art. 321 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 33 lit. b C.pen. şi art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată, cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen..

 Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că la data de 03.12.2007, în jurul orei 20,00, inculpatul C.I. a provocat un scandal în bufetul din centrul comunei Strâmtura, unde l-a agresat pe numitul H.V.. În cadrul aceluiaşi conflict, inculpatul a urmărit-o pe partea vătămată până în curtea unui vecin, H.I., unde a continuat să o agreseze, provocându-i leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de 16-18 zile de îngrijiri medicale.

 În aceeaşi seară, după aproximativ o jumătate de oră, inculpatul C.I. a revenit în centrul comunei având asupra sa un cuţit şi a proferat ameninţări la adresa martorei G.I. Ulterior, inculpatul s-a deplasat spre locuinţa inculpatului C.Gh. şi văzându-l în pragul porţii, a aruncat spre acesta cu o sticlă şi s-a apropiat având cuţitul în mână. În acest context, C.Gh. a intrat în curtea sa, a luat o platbandă metalică şi a revenit la poartă unde i-a aplicat lui C.I. o lovitură în cap, cauzându-i leziuni traumatice craniene primejdioase vieţii şi care au necesitat pentru vindecare un număr de 50-55 de zile de îngrijiri medicale şi au determinat o invaliditate permanentă de 10 %.

 În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe: procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşe foto; procesul-verbal de ridicare a corpurilor delicte, declaraţii martori; acte medico-legale şi declaraţiile inculpaţilor.

 În cadrul cercetării judecătoreşti instanţa a procedat la audierea inculpaţilor C.Gh. şi C.I., declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosar.

 De asemenea, instanţa a procedat la audierea martorilor G.I., H.I., H.A., G.I., A.V., H.I., C.I.M. şi R.R.

 În cauză s-au constituit părţi civile C.I., solicitând obligarea inculpatului C.Gh. la plata sumei de 40.000 lei reprezentând despăgubiri pentru daune materiale şi respectiv, 40.000 lei reprezentând despăgubiri pentru  daune morale, precum şi Spitalul Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" Baia Mare, Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean Maramureş, solicitând plata contravalorii serviciilor medicale acordate părţilor vătămate C.I. şi H.V.

 La termenul de judecată din data de 13.04.2010 partea vătămată H.V. şi inculpatul C.I. au învederat instanţei că s-au împăcat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. 2 C.pen., declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosar (filele 42,43).

 La data de 03.12.2007 în jurul orei 20,00, inculpatul C.I. se afla în barul situat în centrul comunei S., iar la un moment dat, pe fondul unor conflicte anterioare, a început să îl agreseze pe H.V. care se afla la o altă masă în local.

 Din declaraţiile martorilor C.Gh. şi C.I.M. a rezultat că inculpatul C.I. i-a aplicat mai multe lovituri cu palmele şi pumnii părţii vătămate H.V. şi a provocat scandal, răsturnând scaune şi mese din local şi spărgând geamul de la o vitrină frigorifică. În acest context, persoanele care se aflau în local au ieşit afară speriate, iar partea vătămată H.V. s-a refugiat în curtea martorului H.I.

 Inculpatul C.I. a urmărit-o pe partea vătămată H.V. în curtea casei martorului menţionat şi, potrivit declaraţiei acestuia din urmă, a continuat să îi aplice părţii vătămate care era căzută la pământ, lovituri cu pumnii şi picioarele, fiind oprit de martorul H.I..

 Potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 44/18.02.2008 întocmit de Cabinetul Medico-Legal Sighetu Marmaţiei, partea vătămată H.V. a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 16-18 zile de îngrijiri medicale.

 La aceeaşi dată, după ce a părăsit curtea martorului H.I., inculpatul C.I. s-a deplasat spre domiciliul său, fiind însoţit de martorul G.I., iar ulterior a revenit singur în centrul comunei, la un magazin alimentar.

 Din declaraţiile martorilor G.I. şi A.V. a rezultat că inculpatul C.I. a consumat o sticlă cu bere la magazinul alimentar, iar la un moment dat a scos un cuţit de bucătărie, pe care i l-a arătat martorei şi i-a cerut „să îi aducă berea mai repede”.

 La scurt timp, potrivit propriilor sale susţineri, inculpatul C.I. s-a îndreptat spre locuinţa martorului H.I. pentru a vedea ce s-a întâmplat cu partea vătămată H.V. pe care o agresase anterior, iar la un moment dat a trecut pe lângă curtea inculpatului C.Gh. care se afla în dreptul porţii.

 Din declaraţiile inculpaţilor, coroborate cu menţiunile procesului-verbal de cercetare la faţa locului a rezultat că inculpatul  C.I. a aruncat cu o sticlă înspre inculpatul C.Gh. şi s-a îndreptat spre acesta având în mână un cuţit. Inculpatul C.Gh. a strigat la acel moment „săriţi că mă omoară” şi s-a retras în curtea sa şi, potrivit propriilor susţineri a luat o bucată de platband metalic pentru a se apăra.

 Inculpatul C.Gh. a recunoscut că a luat acel platband din interiorul curţii sale, de la o distanţă de aproximativ 3,5 metri de poarta de acces şi a revenit în pragul porţii unde i-a aplicat lui C.I. o lovitură în zona capului, lovitură în urma căreia acesta a căzut la pământ.

 Aspectele privind aruncarea unei sticle de către C.I., precum şi atitudinea ameninţătoare a acestuia de a se îndrepta spre C.Gh. având în mână un cuţit sunt confirmate de menţiunile procesului-verbal de cercetare la faţa locului, fiind găsite mai multe cioburi de sticlă lângă poartă şi un cuţit şi prin declaraţiile martorilor H.A. şi G.I. care au precizat că l-au auzit pe inculpatul C.Gh. strigând „săriţi că mă omoară”. De altfel, martorul G.I. a fost cel care la scurt timp s-a îndreptat spre locuinţa inculpatului C.Gh., unde l-a văzut pe C.I. căzut în faţa porţii şi a încercat să îi acorde primul ajutor.

 De asemenea, împrejurarea că inculpatul C.I. a avut asupra sa un cuţit cu care l-a ameninţat pe inculpatul C.Gh. este confirmată de reacţia acestuia din urmă, respectiv strigătul de ajutor pe care martorii declară că l-au auzit, cât şi de menţiunile procesului-verbal, potrivit cărora pe trotuarul din faţa porţii de acces la o distanţă de aproximativ 50 cm de victimă a fost găsit un cuţit cu mâner din lemn şi lama în lungime de 22 cm.

 Prin raportul de expertiză medico-legală s-a concluzionat că numitul C.I. a prezentat la internare diagnosticul „TCCA; fractură deschisă fronto-parietală; stare comatoasă”, leziuni care ulterior au suferit complicaţii şi care au pus în primejdie viaţa acestuia. S-a arătat de asemenea, că leziunile au necesitat pentru vindecare un nr. de 50-55 zile de îngrijiri medicale şi au determinat o invaliditate permanentă de 10 % .

 În raport de situaţia de fapt expusă, instanţa a reţinut că fapta inculpatului C.Gh., constând în aceea că la data de 03.12.2007, în loc public, i-a aplicat părţii vătămate C.I. o lovitură în cap cu o bucată de platband metalic (foaie de arc), cauzându-i acestuia leziuni traumatice care i-au pus viaţa în primejdie, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C.pen. raportat la art. 175 alin. 1 lit. i C.pen..

 La încadrarea juridică a faptei săvârşite instanţa are în vedere că din probele administrate a rezultat că inculpatul C.Gh. a aplicat lovitura cu un obiect contondent deosebit de dur, respectiv o bucată de platband metalic tip foaie de arc, în lungime de 128 cm, lăţime de 4,4 cm şi grosime de 0,6 cm, obiect susceptibil să produsă leziuni grave în cazul lovirii unei persoane. Totodată, inculpatul a aplicat lovitura direct în zona capului părţii vătămate şi cu o intensitate deosebită, aspecte relevate de natura şi gravitatea leziunilor provocate, inclusiv o fractură craniană multieschiloasă fronto-parieto-temporal, care în urma intervenţiilor chirurgicale a condus la lipsa de substanţă osoasă în zona afectată.

 Or, în raport de instrumentul folosit, de intensitatea loviturii aplicate şi de zona vizată de inculpat, instanţa a reţinut că acesta a prevăzut posibilitatea producerii decesului părţii vătămate şi deşi nu l-a urmărit, a acceptat eventualitatea acestuia, fapta fiind săvârşită sub aspectul laturii subiective în forma intenţiei indirecte, conform art. 19 pct. 1 lit. b C.pen..

 Inculpatul C.Gh. a susţinut pe tot parcursul procesului că în cauză sunt incidente dispoziţiile legale privind legitima apărare, întrucât C.I. avea un cuţit asupra sa şi a pătruns în curtea casei sale, situaţie în care s-a aflat în faţa unui  atac material, imediat, direct şi injust. Totodată, inculpatul a susţinut că partea vătămată C.I. este cunoscut ca fiind o persoană foarte agresivă, aspect care i-a determinat convingerea că acesta va încerca să îl omoare cu cuţitul pe care îl avea asupra sa.

 Având în vedere ansamblul probator administrat în cauză, instanţa a stabilit că susţinerile inculpatului privind faptul că s-a aflat în legitimă apărare sunt nefondate.

 Astfel, din chiar declaraţia inculpatului C.Gh. a rezultat că în timp ce se afla în faţa porţii de acces în curte, l-a observat pe C.I. pe drum, iar acesta din urmă a aruncat cu o sticlă spre inculpat şi s-a îndreptat spre el ameninţător, având asupra sa un cuţit. Inculpatul C.Gh. a arătat că la acel moment, a intrat în curtea sa şi de lângă un cauciuc situat la o distanţă de aproximativ 3,5 metri de poartă a luat bucata de platband, a revenit în poartă şi i-a aplicat părţii vătămate o lovitură în zona capului.

 În aceste condiţii, instanţa a reţinut că inculpatul C.Gh. nu s-a aflat în faţa unui atac iminent, cerinţă impusă de art. 44 C.pen., intervalul de timp fizic necesar pentru a parcurge distanţa de 3,5 metri până la locul unde se afla platband-ul şi apoi de a reveni în faţa porţii fiind suficient de mare pentru a-i oferi posibilitatea unei alte reacţii sau mijloc de apărare. Potrivit planşei foto anexă la procesul-verbal de cercetare la faţa locului, atât poarta cât şi gardul curţii inculpatului sunt compacte, din tablă, oferindu-i astfel posibilitatea de a se refugia în curte sau în casă şi de a evita declanşarea unui potenţial atac din partea lui C.I..

 De asemenea, probele administrate în cauză au infirmat varianta pătrunderii lui C.I. în curtea casei inculpatului C.Gh., acesta precizând prin declaraţiile date că a revenit în pragul porţii şi apoi a aplicat lovitura, aspect confirmat şi de locul în care partea vătămată a căzut, respectiv la o distanţă de aproximativ 50 cm în afara curţii, pe trotuar.

 În consecinţă, instanţa a reţinut că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 44 C.pen., respectiv inculpatul C.Gh. nu a săvârşit fapta pentru a înlătura un atac iminent sau pentru a respinge pătrunderea părţii vătămate în curtea sa. Chiar dacă dispoziţiile legale menţionate nu impun făptuitorului ca săvârşirea infracţiunii să fie singurul mijloc de înlăturare a atacului, instanţa reţine că în prezenţa unor alternative care în mod rezonabil pot conduce la un asemenea rezultat, starea de legitimă apărare nu mai poate fi invocată, ipoteză prezentă şi în cauza de faţă.

 Cu toate acestea însă, instanţa a reţinut în favoarea inculpatului C.Gh.  circumstanţa atenuantă legală a provocării din partea victimei, prevăzută de art. 73 lit. b C.pen., acesta aflându-se sub stăpânirea unei puternice tulburări la momentul  săvârşirii faptei din cauza comportamentului lui C.I..

 Instanţa a avut în vedere că din probele administrate în cauză a rezultat că partea vătămată C.I. este cunoscut ca o persoană cu un comportament agresiv, faptele pentru care acesta a fost trimis în judecată în chiar prezenta cauză subliniind acest aspect.

 În aceste condiţii, acţiunile părţi vătămate C.I. de a arunca o sticlă în direcţia inculpatului C.Gh. şi de a se apropia ameninţător de acesta având asupra sa un cuţit, coroborate cu aspectele ce ţin de vârsta şi starea fizică şi psihică a inculpatului i-au determinat acestuia în mod indiscutabil o puternică stare de tulburare şi temere, stare care a alterat procesul cognitiv de formare a voinţei şi l-au determinat să comită infracţiunea ce formează obiectul prezentei cauze.

 În consecinţă, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 73 lit. b C.pen., instanţa a apreciat proporţionalitatea culpei inculpatului C.G. în producerea rezultatului socialmente periculos la un nivel de 60 %, procent ce urmează a fi avut în vedere şi la stabilirea condiţiilor angajării răspunderii civile delictuale a acestuia.

 De asemenea, instanţa a reţinut în favoarea inculpatului C.G. şi circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a şi c C.pen., constatând că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, având o conduită corespunzătoare anterior şi a avut o comportare sinceră pe parcursul procesului.

 În consecinţă, în considerarea dispoziţiilor art. 72 C.pen. şi art. 76 alin. 1 lit. b C.pen., instanţa a condamnat inculpatul C.G., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 C.pen. raportat la art. 175 alin. 1 lit. i C.pen., cu aplicarea art. 73 lit. b C.pen. la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare, apreciind că aceasta corespunde scopului şi funcţiilor prevăzute de art. 52 C.pen..

 Subsecvent reţinerii în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante, instanţa în temeiul art. 76 alin. 3 C.pen. va înlătura pedeapsa complementară privativă de drepturi.

 La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate instanţa a avut în vedere modul şi împrejurările în care fapta a fost comisă, respectiv spontan, sub stăpânirea unei puternice tulburări, determinată de provocarea din partea victimei, prin folosirea unui obiect vulnerant şi în condiţiile în care inculpatul a avut reprezentarea că partea vătămată l-ar putea agresa cu un cuţit. Totodată instanţa a avut în vedere că inculpatul este în vârstă de 67 ani, este pensionar, nu are antecedente penale şi a manifestat regret faţă de infracţiunea comisă, circumstanţe personale care reliefează în mod pozitiv atitudinea sa faţă de respectarea normelor de convieţuire socială şi valorile sociale ocrotite de lege.

 În ceea ce priveşte individualizarea modului de executare a pedepsei aplicate, instanţa a reţinut prin prisma conduitei anterioare a inculpatului, că scopul şi funcţiile prevăzute de art. 52 C.pen. pot fi realizate chiar fără privarea sa de libertate.

 În consecinţă, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 861 C.pen., instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 6 ani, termen pe durata căruia acesta s-a supune măsurilor prevăzute de art. 863 C.pen..

 În temeiul art. 71 alin. 1 C.pen., instanţa a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a şi b C.pen., apreciind că natura şi gravitatea faptei comise sunt incompatibile cu gradul de responsabilitate civică pe care îl implică exercitarea acestor drepturi, iar în baza art. 71 alin. 5 C.pen., va suspenda executarea acestei pedepse accesorii pe durata termenului de încercare stabilit.

 Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanţa a reţinut că partea vătămată C.I. s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpatului C.G. la plata sumei de 15.000 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare, intervenţii chirurgicale, medicamente, alimentaţie specială, îngrijire şi transport; a sumei de 25.000 lei, reprezentând contravaloarea unei intervenţii chirurgicale estetico-reparatorii, precum şi a sumei de 40.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune morale.

 Potrivit actelor medico-legale depuse la dosar, partea vătămată C.I. a fost internat în spital în perioada 04.12 - 14.12.2007, iar leziunile traumatice pe care le-a suferit au necesitat pentru vindecare un număr de 50-55 de zile de îngrijiri medicale şi intervenţii chirurgicale. Din declaraţiile martorilor H.I. şi R.R. a rezultat că în perioada convalescenţei, partea vătămată a avut nevoie de îngrijiri, medicamente şi alimentaţie specială, precum şi tratamente recuperatorii la o unitate medicală, suma globală cheltuită de aceasta situându-se la nivelul de 10.000 lei.

 În ceea ce priveşte suma solicitată de partea vătămată ca reprezentând contravaloarea unei intervenţii chirurgicale estetico-reparatorii, instanţa a constatat că la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri privind efectuarea unei asemenea intervenţii sau măcar costul probabil al acesteia, situaţie în care nu se poate reţine un caracter cert al prejudiciului pe care inculpatul ar putea fi obligat să îl repare.

 Referitor la daunele morale solicitate, reţinând că în raport de natura şi gravitatea faptei săvârşite, părţii vătămate C.I. i-au fost provocate suferinţe fizice şi psihice, dar având în vedere şi împrejurările concrete ale comiterii infracţiunii precum şi aspectele ce ţin de condiţiile socio-economice ale ambelor părţi, instanţa a apreciat că suma de 15.000 lei reprezintă o reparaţie suficientă şi echitabilă a acestor daune.

 În consecinţă, constatând că sunt îndeplinite condiţiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale conform art. 998 Cod civil şi reţinând o proporţionalitate a culpei inculpatului în producerea prejudiciului de 60 %, în temeiul art. 14 C.proc.pen. raportat la art. 346 C.proc.pen., instanţa îl va obliga pe acesta la plata către partea civilă a sumei de 6.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale şi respectiv a sumei de 9.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune morale.

 De asemenea, în temeiul art. 14 C.proc.pen. raportat la art. 346 C.proc.pen. coroborat cu art. 313 din Legea nr. 95/2006 şi în considerarea aceleiaşi proporţionalităţi a culpei, instanţa a obligat inculpatul la plata către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" Baia Mare a sumei de 1207,2 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale asigurate părţii vătămate C.I..

În temeiul art. 14 C.proc.pen. raportat la art. 346 C.proc.pen. coroborat cu art. 313 din Legea nr. 95/2006, în baza aceloraşi considerente, instanţa a obligat inculpatul la plata către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Maramureş a sumei de 406,44 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate părţii vătămate C.I., precum şi a dobânzii legale aferente în materie civilă, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la achitarea efectivă.

În temeiul art. 118 lit. b C.pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a bunului folosit la săvârşirea infracţiunii, respectiv o bucată de platband din oţel, în lungime de 128 cm, lăţime 4,4 cm, grosime 0,65 cm, consemnat la poziţia nr. 43/2010  în registrul de corpuri delicte al instanţei.

În ceea ce priveşte situaţia juridică a inculpatului C.I., în raport de situaţia de fapt expusă, instanţa a reţinut că faptele acestuia, constând în aceea că la data de 03.12.2007, în timp ce se afla în bufetul din centrul comunei Strâmtura, jud. Maramureş şi în contextul în care îl agresa pe numitul H.V., a provocat scandal public, răsturnând mese şi scaune, spărgând geamul unei vitrine frigorifice şi determinând o puternică stare de temere persoanelor prezente, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. 1 C.pen..

Fapta aceluiaşi inculpat care la data de 03.12.2007 a ameninţat cu un cuţit pe martora G.I. în timp ce se afla într-un magazin alimentar din comuna S., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de port nelegal de cuţit, prevăzută de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată.

În consecinţă, în considerarea dispoziţiilor art. 72 C.pen., instanţa a condamnat inculpatul la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 321 alin. 1 C.pen. şi respectiv, de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată, apreciind că acestea corespund scopului şi funcţiilor prevăzute de art. 52 C.pen..

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, instanţa a avut în vedere modul şi împrejurările concrete în care acestea au fost comise, gradul de pericol social al acestora, dar şi comportarea parţial nesinceră a inculpatului pe parcursul procesului, acesta negând constant faptul că a avut asupra sa un cuţit, deşi din declaraţiile martorilor a rezultat contrariul, iar ulterior obiectul a fost descoperit în imediata sa apropiere în locul unde a fost la rândul său agresat.

Constatând că faptele au fost săvârşite în condiţiile concursului real de infracţiuni, conform art. 33 lit. a C.pen., instanţa a dispus contopirea pedepselor stabilite şi va alica inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, în condiţiile art. 34 lit. b C.pen..

De asemenea, apreciind că scopul pedepsei poate fi realizat chiar fără executarea acesteia în regim privativ de libertate, în temeiul art. 81 C.pen. instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pe un termen de încercare de 3 ani şi a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen..

În temeiul art. 71 alin. 1 C.pen., a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a C.pen., iar în baza art. 71 alin. 5 C.pen. s-a suspendat executarea acestei pedepse accesorii pe durata termenului de încercare stabilit.

În ceea ce priveşte infracţiunea de loviri sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. 2 C.pen. pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, instanţa a constatat că la termenul de judecată din data de 13.04.2010 a intervenit împăcarea părţilor, motiv pentru care în baza art. 11 pct. 2 lit. b C.proc.pen. raportat la art. 10 lit. h C.proc.pen. a dispus încetarea procesului penal.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. 1 C.pen. constând în agresarea părţii vătămate H.V. de către inculpatul C.I., în timp ce se afla în curtea martorilor H.I. şi O.C., loc apreciat ca fiind public prin prisma dispoziţiilor art. 152 lit. c şi e C.pen. prin actul de sesizare, instanţa reţine următoarele:

Din probele administrate în cauză a rezultat că după agresiunea suferită iniţial în bufetul din localitate, partea vătămată H.V. s-a refugiat în curtea martorului H.I., fiind urmărit de inculpatul C.I.. Din declaraţiile martorilor H.I. şi O.C. a rezultat că au auzit gălăgie în curte, iar când au ieşit din casă l-au văzut pe inculpat lovind-o pe partea vătămată şi i-au strigat să înceteze, primul părăsind zona imediat.

În aceste condiţii, având în vedere succesiunea în timp a actelor de agresiune exercitate asupra părţii vătămate şi urmărirea în fugă a acesteia până în curtea martorului, spaţiu care în mod evident nu este în mod obişnuit accesibil publicului, este neîntemeiată concluzia că fapta a fost săvârşită cu intenţia să fie auzită sau că făptuitorul şi-a dat seama că aceasta ar putea ajunge la cunoştinţa publicului, conform art. 152 lit. c, e C.pen..

Câtă vreme inculpatul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi imediat după agresiunea din bar l-a urmărit pe H.V. în fugă până în curtea martorului, nu poate fi apreciată ca fondată presupunerea că acesta a avut intenţia ca fapta sa să fie auzită de public sau adusă la cunoştinţa acestuia în alt mod, lipsind astfel una din condiţiile esenţiale ale laturii subiective a infracţiunii prevăzute de art. 321 alin. 1 C.pen..

În consecinţă, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a C.proc.pen. raportat la art. 10 lit. d C.proc.pen. instanţa a dispus achitarea inculpatului C.I. pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi linişti publice, prevăzută de art. 321 alin. 1 C.pen..

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b C.proc.pen. raportat la art. 10 lit. h C.proc.pen. s-a încetat procesul penal privind pe inculpatul C.I., pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. 2 C.pen. constatând că a intervenit împăcarea cu partea vătămată H.V..

În temeiul art. 14 C.proc.pen. raportat la art. 346 alin. 1 C.proc.pen. a fost obligat inculpatul C.I. la plata către partea civilă Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei a sumei de 2.528 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate părţii vătămate H.V., precum şi a dobânzii legale aferente acestei sume, în materie civilă, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la achitarea efectivă.

În temeiul art. 14 C.proc.pen. raportat la art. 346 alin. 1 C.proc.pen., a fost obligat inculpatul C.I. la plata către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Maramureş a sumei de 352,10 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate părţii vătămate H.V., precum şi a dobânzii legale aferente acestei sume, în materie civilă, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la achitarea efectivă.

Împotriva soluţiei instanţei de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş şi inculpaţii C.Gh. şi C.I..

 Prin motivele scrise şi orale Parchetul a solicitat admiterea căii de atac promovate, desfiinţarea sentinţei tribunalului şi judecând în fond cauza a se dispune condamnarea inculpatului C.I. cu privire la infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev.de art.321 alin.1 C.pen.şi totodată majorarea pedepselor  aplicate inculpatului C.I. pentru toate infracţiunile deduse judecăţii, faţă de pericolul social ridicat al faptelor şi al făptuitorului.

 Prin apelul promovat inculpatul C.Gh. a solicitat desfiinţarea sentinţei instanţei de fond şi în principal sub aspectul laturii penale a cauzei a se dispune achitarea în temeiul art.10 lit.e şi art.11 pct.2 lit.a C.proc.pen. raportat la art.44 alin.2 şi 44 alin.2/1 C.pen.întrucât s-a aflat în legitimă apărare faţă de atacul declanşat împotriva sa de către inculpatul C.I.. Pe cale de consecinţă, sub aspectul laturii civile apreciază că se impune respingerea cererii de dezdăunare formulată de partea civilă C.I., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 2000 lei. În subsidiar, inculpatul C.Gh.  a solicitat schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor calificat prev.de art.20, 174, 175 lit.i C.pen.în tentativă la infracţiunea de omor prev.de art.20 rap.la art.174 C.pen.întrucât fapta nu s-a comis în loc public, pe trotuarul din faţa locuinţei inculpatului C.Gh., ci în curtea imobilului în care domiciliază acesta.

 A apreciat că obligatoriu trebuie reţinută comiterea infracţiunii în stare de provocare de către inculpatul C.Gh., ca efect al ameninţării acestuia, cu cuţitul de către inculpatul C.I., ceea ce a provocat o stare de puternică tulburare, sub imperiul căreia i-a aplicat lovitura cu platbanda în regiunea capului. Apreciază că trebuie reţinute în continuare prevederile art.74 C.pen.cărora să li se dea o mai mare eficienţă conform art.76 C.pen., cu consecinţa reducerii substanţiale a pedepsei aplicate şi menţinerea dispoziţiilor art.86/1 C.pen.vizând suspendarea sub supraveghere a sancţiunii de executat.

 Sub aspectul laturii civile consideră că probele dosarului impun stabilirea unui procent de culpă de 60% în sarcina inculpatului C.I. şi de doar 40% în ce-l priveşte pe inculpatul C.Gh. Consideră că daunele materiale la care a fost obligat inculpatul C.G. în favoarea inculpatului C.I. sunt nedovedite. Sub aspectul daunelor morale, consideră că se impune reducerea acestora proporţional cu procentul de culpă stabilit în favoarea fiecăruia dintre inculpaţi, trebuind totodată recalculate în funcţie de acest criteriu şi daunele materiale acordate celorlalte părţi civile respectiv Serviciului de Ambulantă judeţean Maramureş şi Spitalului municipal Sighetu Marmaţiei.

 Prin motivele scrise şi orale, inculpatul C.I. a solicitat admiterea căii de atac promovate şi desfiinţarea soluţiei instanţei de fond sub aspect penal şi sub aspect civil, învederând că are o dublă calitate, atât de inculpat cât şi de parte civilă.

 Ca inculpat, cere reducerea cuantumului pedepsei aplicate pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev.de art.321 alin.1 C.pen., sub minimul special prevăzut de lege, apreciind că trebuie reţinute în favoarea sa circumstanţele atenuante vizate de art.74 lit.a şi b C.pen.cărora să li se dea eficienţă cuvenită şi reglementată în art.76 lit.d C.pen., întrucât nu posedă antecedente penale, iar la data incidentului se afla într-o stare avansată de ebrietate, iar partea vătămată H.V. nu s-a constituit parte civilă. În privinţa infracţiunii de port nelegal de cuţit prev.de art.11 pct.1 din Legea 61/1991 cere a se reţine în favoarea sa circumstanţele atenuante prev.de art.74 lit.a şi b C.pen. şi reducerea pedepsei conform art.76 lit.e C.pen.cu consecinţa condamnării sale la pedeapsa amenzii învederând că obiectul tăietor-înţepător (cuţitul) purtat asupra sa, nu l-a folosit nici împotriva inculpatului C.Gh. şi nici împotriva părţii vătămate H.V..

 În calitate de parte civilă, solicită înlăturarea prevederilor art.73 lit.b C.pen.vizând circumstanţa atenuantă legală a provocării, eronat reţinută de Tribunalul Maramureş în favoarea inculpatului C.Gh., cu menţinerea însă a circumstanţelor atenuante prevăzute de art.74 lit.a, b C.pen.

 Sub aspectul laturii civile a cauzei, solicită în urma înlăturării art.73 lit.b C.pen.reţinută în favoarea inculpatului C.Gh. de către tribunal, obligarea acestuia la plata unor daune morale în sumă de 40.000 lei şi 40.000 lei cu titlu de daune materiale conform constituirii de parte civilă depusă la fila 41 din dosarul instanţei de fond.(cheltuieli cu supraalimentaţia, tratamente medicale de recuperare, medicamente, îngrijire la domiciliu, transport la unităţile sanitare, beneficiu nerealizat ca urmare a incapacităţii de muncă, contravaloarea unei intervenţii chirurgicale estetico-reparatorii pentru restabilirea aspectului fizic).

 Curtea examinând apelurile declarate, prin prisma motivelor invocate ajunge la următoarele constatări:

 Conform art.1 C.proc.pen. român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel că orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

 Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept a persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul legii.

 Pentru aceasta, procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.

 În desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului.

 Legea obligă organele de urmărire penală şi instanţele de judecată să aibă rol activ şi pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi, în procesul penal, obligaţie respectată în prezenta cauză conform speţei (Dănilă contra României).

 Orice persoană, bucurându-se de prezumţia de nevinovăţie, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale, printr-o hotărâre penală definitivă. Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia.

 Având în vedere apărările formulate de inculpaţii C.Gh. şi C.I. în cursul urmăririi penale şi a judecăţii, curtea reţine că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat în sensul că:”principiul prezumţiei de nevinovăţie reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării şi ca dubiul să fie profitabil acuzatului. Acuzării, îi revine obligaţia de a arăta învinuitului care sunt acuzaţiile cărora le va face obiectul şi a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declaraţie de vinovăţie. Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuşi sau cu asistenţa unui avocat) şi să-i permită, să interogheze sau să pună să fie audiaţi martorii acuzării. Acest drept, nu implică numai un echilibru între acuzare şi apărare, ci, impune ca audierea martorilor să fie în general, în contradictoriu. Elementele de probă trebuie să fie în principiu, produse în faţa acuzatului în audienţă publică şi în vederea unei dezbateri în contradictoriu”. (plenul Hotărârii nr.6 din decembrie 1988 Barbera, Mesesegue şi Jabordo versus Spania).

 Vinovăţia nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală şi instanţei judecătoreşti.

 Probele trebuie să fie concludente şi utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

 În prezentul dosar, garanţiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât şi al disp.art.5 şi 6 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului.

 Prealabil examinării pe fond a apelurilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, al părţii civile –inculpat C.I. şi a inculpatului C.Gh., Curtea reţine următoarele:

 În primă instanţă, în faţa Tribunalului Maramureş inculpatul C.Gh. a arătat că i-a aplicat o lovitură cu o bucată de platbandă asupra capului inculpatului – parte vătămată C.I., după ce în prealabil acesta pătrunsese în curtea locuinţei sale şi exercitând asupra sa un atac material, direct, imediat şi injust cu un cuţit, aruncând totodată şi o sticlă cu scopul de a-l lovi. În faţa aceleiaşi instanţe, inculpatul C.I. a precizat că aflându-se pe trotuarul din faţa locuinţei inculpatului C.Gh., acesta i-a aplicat o lovitură în cap cu o bucată de platbandă, fără să aibă vreo altercaţie anterioară cu coinculpatul. A învederat că în incinta bufetului din localitatea Strâmtura a avut un incident cu partea vătămată H.V. şi nicidecum cu inculpatul C.Gh..

 În apel, inculpatul C.I. nu s-a prezentat la nici un termen de judecată, astfel că nu a putut fi audiat. Inculpatul C.Gh. s-a prezentat la toate termenele de judecată, însă în şedinţa publică din 14 februarie 2011 acesta s-a prevalat de dispoziţiile art.70 C.proc.pen.vizând dreptul de a nu se autoincrimina.

 În faţa Curţii, inculpaţii prin apărători nu au propus alte probe, nici scrise şi nici testimoniale.

 Motivele de apel ale inculpaţilor sunt aceleaşi cu cele invocate în faţa instanţei de fond cu titlu de apărări.

 Curtea din oficiu, faţă de motivele de apel ale Parchetului prin care s-a solicitat condamnarea inculpatului C.I. pentru o infracţiune de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev.de art.321 alin.1 C.pen.şi majorarea tuturor pedepselor aplicate de către instanţa de fond aceluiaşi inculpat, a dispus audierea martorei O.C., activitate realizată în şedinţa publică din 17 martie 2011 ale cărei depoziţii vor fi apreciate prin coroborare cu celelalte probe conform art.63 şi 64 C.proc.pen.

 Având în vedere criticile aduse de inculpatul C.Gh., partea civilă – inculpat C.I. şi parchet, hotărârii tribunalului, instanţa de apel ţinând cont de efectul devolutiv al căilor de atac promovate, a efectuat o nouă judecată în fond a cauzei prin reexaminarea probatoriului deja efectuat precum şi prin prisma noilor probe administrate.

Prin modalitatea de a realiza cercetarea judecătorească, instanţa de apel le-a oferit inculpaţilor ocazia potrivită şi suficientă pentru a-şi valorifica în mod util dreptul lor de apărare (Vaturi împotriva Franţei- Hotărârea din 13 aprilie 2006, Desterhem împotriva Franţei- Hotărârea din 18 mai 2004) şi  a asigurat echilibrul şi egalitatea de arme care trebuie să primeze pe tot parcursul procesului penal între acuzare şi apărare.

Noţiunea de proces echitabil cere ca instanţa internă de judecată să examineze problemele esenţiale ale cauzei şi să nu se mulţumească să confirme pur şi simplu rechizitoriul, trebuind să-şi motiveze hotărârea (Cauza Helle împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 decembrie 1997, Cauza Boldea împotriva României- Hotărârea din 15 decembrie 2007).

Curtea Europeană, arată de asemenea, că prezenţa acuzatului la şedinţa de judecată are o importanţă esenţială pentru o bună soluţionare a cauzei, în sensul că instanţa trebuie să examineze nu numai personalitatea acestuia şi starea sa de spirit la momentul comiterii infracţiunii pentru care este trimis în judecată, ci şi mobilurile activităţii sale infracţionale, iar „asemenea aprecieri au a cântări substanţial în soluţia ce urmează a fi pronunţată; caracterul echitabil al procedurii impune atât prezenţa acuzatului cât şi a celorlalte părţi vătămate, civile sau responsabile civilmente la instanţă, alături de apărătorii lor”. (cauza CEDO Kremzow contra Austriei din 21 septembrie 1993).

 Faţă de motivele de apel formulate de către părţi, cauza dedusă judecăţii comportă o analiză sub aspectul încadrării juridice corecte a faptei comise de inculpaţi şi corelativ, sancţiunea ce trebuie aplicată acestora şi modul de executare, individualizarea pedepsei trebuind realizată în aşa fel încât apelanţii să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite în viitor săvârşirea de noi infracţiuni.

 Sub aspectul laturii civile, fiecare inculpat a apreciat că se impune modificarea procentului de culpă reţinut de către tribunal şi pe cale de consecinţă, diminuarea corespunzătoare a cuantumului despăgubirilor la care trebuie să fie obligat în favoarea celuilalt. 

 Faţă de apărările formulate de inculpatul C.Gh., Curtea a reţinut următoarele:

 Pentru existenţa legitimei apărări este necesar, potrivit art.44 alin.2 C.pen., ca inculpatul să se afle în faţa unui atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, a altuia şi care să pună în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat. Cât timp nu a existat un atac efectiv din partea victimei, care să îndeplinească cerinţele înscrise în art.44 C.pen., nu se poate reţine că fapta a fost săvârşită în stare de legitimă apărare. Aprecierea de ordin subiectiv a inculpatului C.Gh. că victima C.I. ar putea declanşa un atac împotriva sa, nu justifică aplicarea art.44 C.pen., din moment ce victima nu a întreprins nicio acţiune care să aibă caracter de atac iminent.

 Potrivit art.44 C.pen., legitima apărare este apărarea pe care o persoană o realizează prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa, a altuia şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat.

 De esenţa legitimei apărări este existenţa unei agresiuni, a unui atac care pune în pericol grav persoana sau drepturile acestuia şi care creează necesitatea unei acţiuni de apărare imediată, adică de înlăturare a atacului înainte ca acesta să vatăme valorile ameninţate.

 Potrivit legii, pentru ca atacul să legitimeze o acţiune de apărare, acesta trebuie să fie material, direct, imediat şi injust şi să fie îndreptat împotriva unei persoane ori a unui interes obştesc şi să le pună în pericol grav.

 De asemenea, şi fapta săvârşită în stare de legitimă apărare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, respectiv să fi fost necesară pentru înlăturarea atacului şi să fie proporţională cu gravitatea acestuia.

 Probele dosarului reliefează fără echivoc că inculpatul C.I. nu i-a aplicat nicio lovitură nici cu sticla şi nici cu cuţitul inculpatului C.Gh., ci doar l-a ameninţat, astfel că acţiunea inculpatului C.Gh., de a aplica în capul coinculpatului o lovitură cu acea bucată de platbandă, se explică pe fondul unei stări de puternică tulburare generată de temerea creată de consăteanul său, astfel că riposta nu mai apărea ca necesară pentru înlăturarea unui atac material, imediat şi injust, aşa cum pretind dispoziţiile art.44 C.pen.

 Practica judiciară arată că atunci când „reacţia agresivă a inculpatului se plasează în timp după înlăturarea atacului, deoarece acesta nici măcar nu a fost atacat de partea vătămată cu cuţitul, sau cu sticla, în speţa de faţă, fapta nu este comisă în legitimă apărare, conform art.44 alin.2 C.pen.

 În speţă, nu se poate reţine legitima apărare deoarece inculpatul C.Gh., a avut timpul necesar înarmării cu platbanda metalică şi deplasării apoi către victima C.I., situaţie în care atacul nu mai era iminent. Reacţia violentă a inculpatului C.Gh.,  s-a produs totuşi pe fondul unei puternice emoţii determinate de aruncarea în direcţia sa cu o sticlă şi ameninţarea simultană cu un cuţit de către partea vătămată-inculpat C.I.. De precizat că, la momentul în care inculpatul C.Gh., a aplicat lovitura cu platbanda în capul părţii vătămate C.I., acţiunea violentă a acesteia încetase, astfel că nu poate fi reţinută legitima apărare, deoarece atacul nu era actual sau iminent şi, în consecinţă, apărarea nu mai era necesară pentru înlăturarea atacului.

 Pentru existenţa legitimei apărări este necesar să fie îndeplinită şi condiţia, înscrisă în art.44 alin.2 C.pen., ca atacul să pună în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat. Lipsa gravităţii pericolului nu poate legitima o intervenţie de duritate extremă, care să pună în primejdie viaţa agresorului. Într-un asemenea caz, se apreciază dacă sunt aplicabile prevederile art.73 lit.b C.pen.

 În speţă, nu se poate reţine existenţa legitimei apărări în legătură cu săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, în cazul când acţiunea victimei a constat doar în ameninţarea verbală, neurmată de punerea în practică a utilizării cuţitului, a aruncării unei sticle goale în curtea inculpatului C.Gh.,  victima neintrând în incinta acesteia, deoarece astfel de manifestări nu sunt de natură a pune în pericol grav persoana sau drepturile inculpatului Creţ.

 Chiar inculpatul C.Gh. recunoaşte că a luat acea bucată metalică de platbandă din interiorul curţii sale, de la o distanţă de 3,5 m de poarta de acces şi a revenit în pragul acesteia, unde i-a aplicat victimei C.I. o lovitură în zona capului, în urma căreia acesta a căzut la pământ.

 Ori, în cauză, se constată că nu sunt îndeplinite nici condiţiile referitoare la atac şi nici cele vizând apărarea inculpatului C.Gh.

 Astfel, după cum rezultă din situaţia de fapt reţinută pe baza probelor administrate, la momentul la care inculpatul C.Gh., i-a aplicat o lovitură cu platbanda în capul coinculpatului C.I., nu exista un atac actual sau iminent din partea acestuia, astfel că între activitatea inculpatului C.I. de a arunca cu o sticlă înspre inculpatul C.Gh.,, în timp ce avea în mână un cuţit, pe care însă nu l-a utilizat, creînd însă o puternică temere în psihicul inculpatului C.Gh.,, persoană în vârstă şi bolnavă şi riposta acestuia, s-a scurs un interval de timp, existând posibilitatea înlăturării atacului prin alte mijloace, nu prin comiterea unor fapte prevăzute de legea penală.

 Deosebit de importante pentru caracterizarea poziţiei făptuitorului faţă de rezultat, sunt împrejurările în care s-a produs manifestarea de violenţă şi care, indiferent de materialitatea actului, pot să releve sau să infirme intenţia de ucidere.

 Esenţial pentru încadrarea juridică a faptei inculpatului, după caz, în tentativă la omor calificat (art.20 rap.la art.174, 175 lit.i C.pen.) ori într-o altă infracţiune, este stabilirea formei şi modalităţii vinovăţiei cu care a săvârşit infracţiunea.

 În cazul infracţiunii de omor, rămasă în forma tentativei, actele de punere în executare a omorului, săvârşite până în momentul intervenţiei evenimentului întrerupător, trebuie să releve – prin natura lor şi împrejurările în care au fost săvârşite – că infractorul a avut intenţia specifică de omor, iar nu intenţia generală de a vătăma.

 Astfel, există tentativă de omor, ori de câte ori inculpatul acţionează în aşa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori foloseşte instrumente sau procedee specifice uciderii. Nu are relevanţă timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracţiunilor de vătămare corporală şi nu exprimă dinamismul interior al actului infracţional.

 Anumite stări ale infractorului (stare de ebrietate avansată) ori defectuozitatea mijloacelor folosite de el în executarea actului, nu au relevanţă în sine, întrucât intenţia de omor se deduce din modul în care a acţionat, iar nu din elemente exterioare.

 Forma şi modalitatea intenţiei, element al laturii subiective a infracţiunii, rezultă din materialitatea actului, din relaţiile personale anterioare existente între inculpat şi victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul şi intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului.

 Practica judiciară este unanimă atunci când reliefează că „pentru stabilirea poziţiei subiective a făptuitorului trebuie să se ţină seama de toate împrejurările în care fapta a fost comisă, de obiectul folosit, de regiunea corpului vizată şi de urmările produse sau care s-ar fi putut produce, iar dacă nu se poate stabili culpa făptuitorului în ceea ce priveşte consecinţa mai gravă produsă, atunci acesta va răspunde pentru tentativă la infracţiunea de omor”.

 Nu în ultimul rând, Curtea reţine că potrivit planşei foto anexă la procesul verbal de cercetare la faţa locului, atât poarta cât şi gardul curţii inculpatului C.Gh., sunt din tablă, compacte, oferindu-i astfel posibilitatea de a se refugia în interiorul acesteia sau în casă, având astfel posibilitatea evitării unui potenţial atac din partea lui C.I..

 Apărarea inculpatului C.Gh., în sensul că l-a agresat pe inculpatul C.I., datorită faptului că acesta a pătruns în curtea locuinţei sale, după care inculpatul C.Gh. a revenit în pragul porţii, a fost înlăturată, prin conţinutul procesului verbal de cercetare a locului faptei din care rezultă că victima a căzut, la o distanţă de 50 cm înafara curţii, pe trotuar.

 Aşa fiind, în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele art.44 C.pen.ale legitimei apărări, deoarece inculpatul C.Gh.,  nu a comis fapta pentru a înlătura un atac iminent exercitat asupra sa, sau pentru a respinge pătrunderea părţii vătămate în curtea sa.

 În sinteză, rezultă că primul motiv de apel al inculpatului C.Gh. vizând achitarea sa, întrucât a comis infracţiunea în stare de legitimă apărare, nu poate fi primit şi pe cale de consecinţă, nici nu poate fi exonerat de plata despăgubirilor stabilite judicios de prima instanţă.

 Cât priveşte al doilea motiv de apel, vizând schimbarea încadrării juridice în tentativă la infracţiunea de omor prev.de art.20 rap.la art.174 C.pen., întrucât fapta nu a fost comisă în loc public şi acordarea unui efect mai larg circumstanţei atenuante legale a provocării prev.de art.73 lit.b C.pen. precum şi circumstanţelor atenuante facultative vizate de art.74 alin.1 lit.a şi c C.pen., cu aplicarea disp.art.86/1 C.pen.sunt de remarcat următoarele:

 În mod judicios, Tribunalul Maramureş a stabilit că fapta inculpatului C.G. constituie tentativă la omor calificat prev.de art.20 rap.la art.174 şi 175 lit.i C.pen.fiind comisă în public, pe trotuarul din faţa casei apelantului C.Gh. Curtea, și-a însuşit argumentele primei instanţe, iar la rândul ei, în baza propriului examen asupra mijloacelor de probă ce au fost administrate în cauză, a stabilit că fapta a fost săvârşită de inculpatul C.Gh., în public, ceea ce a condus la menţinerea agravantei prev. în art.175 alin.1 lit.i C.pen., evidenţiind că locul unde a fost comisă fapta, este prin natura şi destinaţia lui accesibil publicului, chiar dacă la momentul respectiv nu se afla nicio altă persoană înafara inculpatului şi victimei şi se circumscrie accepţiunii noţiunii în public prev.în art.152 lit.a C.pen.

 Probele administrate şi anume declaraţiile victimei C.I., fotografiile judiciare de la cercetarea la faţa locului au ilustrat din punct de vedere topografic trotuarul, respectiv strada, ca loc de comitere al faptei, de unde a rezultat natura şi destinaţia acesteia, ca fiind un spaţiu de trecere, deschis, ceea ce permite accesul oricărei persoane.

 Locul unde a fost agresată victima C.I. de către inculpatul C.Gh., strada, trotuarul din faţa locuinţei acestuia, chiar prin definiţia ei, evidenţiază accesibilitatea publicului, care nu poate fi restrânsă numai la persoanele ce locuiesc în zonă, atâta timp cât locul respectiv este deschis, existând permanent posibilitatea trecerii oricărei persoane, deci a unei publicităţi virtuale, strada având tocmai această destinaţie de trecere dintr-o zonă în alta, nefiind necesară dovada prezenţei efective a unor persoane la momentul săvârşirii faptei de către inculpat.

 Astfel, în mod corect s-a reţinut de către instanţa de fond că fapta inculpatului C.Gh.,  a fost săvârşită în public, în accepţiunea dispoziţiilor art.152 lit.a C.pen., ceea ce atrage incidenţa agravantei prevăzute în art.175 alin.1 lit.i C.pen., încadrarea juridică sub acest aspect fiind corect stabilită, neputând fi primit nici acest motiv de apel.

 La încadrarea juridică a faptei săvârşite Curtea a avut în vedere că din probele administrate a rezultat că inculpatul C.Gh. a aplicat lovitura cu un obiect contondent deosebit de dur, respectiv o bucată de platband metalic tip foaie de arc, în lungime de 128 cm, lăţime de 4,4 cm şi grosime de 0,6 cm, obiect susceptibil să producă leziuni grave în cazul lovirii unei persoane. Totodată, inculpatul a aplicat lovitura direct în zona capului părţii vătămate şi cu o intensitate deosebită, aspecte relevate de natura şi gravitatea leziunilor provocate, inclusiv o fractură craniană multieschiloasă fronto-parieto-temporal, care în urma intervenţiilor chirurgicale a condus la lipsa de substanţă osoasă în zona afectată.

 Or, în raport de instrumentul folosit, de intensitatea loviturii aplicate şi de zona vizată de inculpat, Curtea a reţinut că acesta a prevăzut posibilitatea producerii decesului părţii vătămate şi deşi nu l-a urmărit, a acceptat eventualitatea acestuia, fapta fiind săvârşită sub aspectul laturii subiective în forma intenţiei indirecte, conform art. 19 pct. 1 lit. b C.pen., în drept constituind tentativă la omor calificat prev.de art.20, 174, 175 alin.1 lit.i C.pen.

 În speţă, Tribunalul Maramureş a reţinut judicios că fapta inculpatului C.Gh.,  a fost săvârşită în stare de provocare, în condiţiile art.73 lit.b C.pen.

 Curtea reţine că pentru existenţa provocării este necesară îndeplinirea a trei condiţii: infracţiunea să fi fost comisă sub influenţa unei puternice tulburări sau emoţii; această stare sufletească să fi fost determinată de o provocare din partea victimei; provocarea să se fi produs prin violenţă ori, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau, printr-o altă acţiune ilicită gravă.

 Există provocare în cazul în care inculpatul a săvârşit tentativa la omor calificat sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de comportarea violentă a părţii vătămate care, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, după ce l-a lovit pe numitul H.V. în incinta bufetului din sat, la trecerea prin faţa locuinţei inculpatului C.Gh., profitând de faptul că acesta se afla în poartă, a aruncat spre el cu o sticlă şi l-a ameninţat totodată cu cuţitul, îndreptându-se spre el.

 Probele dosarului, testimoniale şi scrise, reliefează fără echivoc că agresiunea săvârşită de inculpatul C.Gh., constând în lovirea victimei C.I. cu o platbandă metalică în cap, a avut loc după ce partea vătămată îl ameninţase cu cuţitul, producând în psihicul inculpatului, datorită unui pericol potenţial, o stare de temere şi puternică tulburare, astfel că aplicarea disp.art.73 lit.b C.pen.referitoare la circumstanţa atenuantă a provocării este justificată, faţă de vârsta înaintată a inculpatului  şi afecţiunile organice de care suferă. Starea de tulburare caracteristică circumstanţei atenuante a provocării, constă în reacţia psihică produsă făptuitorului de actul provocator al persoanei vătămate şi care determină comiterea infracţiunii. Existenţa sa se verifică în raport cu momentul săvârşirii acesteia, iar intensitatea ei se apreciază ţinându-se seama de persoana făptuitorului şi de circumstanţele în care s-au produs faptele.

 De relevat, că imediat după aruncarea unei sticle asupra inculpatului C.Gh.,  – ce se afla în faţa porţii locuinţei - de către victima C.I., concomitent cu ameninţarea cu cuţitul  a inculpatului C.Gh., acesta a parcurs o distanţă de 3,5 m în incinta curţii sale, unde s-a înarmat cu o bucată de metal, a revenit imediat în faţa porţii, loc în care l-a agresat pe partea vătămată în zona capului. În mod corect s-a reţinut în cauză aplicarea art.73 lit.b C.pen. deoarece provocarea presupune o anumită spontaneitate, o surprindere a făptuitorului de natură a-l determina să acţioneze sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, iar pe de altă parte, provocarea trebuie să fie produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă, cerinţe întrunite în speţă de atitudinea victimei C.I., care fără vreun conflict anterior cu inculpatul C.Gh., l-a ameninţat fără niciun motiv cu cuţitul, a aruncat asupra acestuia şi cu o sticlă, atitudine ce a generat în psihicul inculpatului C.Gh. o temere cu un pericol grav pentru persoana sa, sub imperiul căreia l-a agresat în zona capului.

 Nu în ultimul rând, pentru reţinerea stării de provocare, în sensul art.73 lit.b C.pen.nu se poate face abstracţie de unele criterii obiective, cum ar fi compararea reacţiei făptuitorului cu reacţia „omului mediu” supus unei provocări similare, cerinţa unei anumite proporţii între actul provocator şi reacţia făptuitorului, inclusiv prin observarea consecinţelor faptei săvârşite ca urmare a actului provocator.

 În sinteză, este dovedit indubitabil că acea comportare violentă a părţii vătămate C.I. şi care aflându-se sub influenţa alcoolului, l-a ameninţat cu cuţitul pe inculpatul C.Gh., a fost de natură să producă în psihicul acestuia o puternică stare de tulburare, de surescitare nervoasă, sub imperiul căreia i-a aplicat acea lovitură în zona capului, ţinând cont tocmai de vârsta inculpatului şi de afecţiunile organice pe care le-ar putea avea din punct de vedere fiziologic.

 Aşa fiind, în mod corect a fost reţinută în favoarea inculpatului C.Gh. circumstanţa atenuantă legală a provocării.

 Referitor la un efect mai larg în privinţa circumstanţelor atenuante vizate de art.74 lit.a şi c C.pen., deja reţinute în favoarea inculpatului C.G. de către Tribunalul Maramureş, Curtea afirmă că şi acestea au fost în mod judicios aplicate în favoarea apelantului, însă, neimpunându-se pe cale de consecinţă scăderea substanţială sub minimul special prevăzut de lege, a sancţiunii necesare, învederând următoarele:

La individualizarea tratamentului penal, instanţa de apel trebuie să efectueze o corectă analiză şi evaluare a tuturor datelor concrete ale cazului, cât şi a împrejurărilor săvârşirii faptelor, în raport cu criteriile prevăzute de art.72 C.pen.

 Pentru determinarea gradului de pericol social se ţine cont de două etape. Mai întâi, se apreciază dacă gradul de pericol e suficient de ridicat pentru a fi în prezenţa unei infracţiuni. Apoi, s-alorifică acest grad ţinându-se cont de o scară de valori personală a fiecărui judecător.

 Orice sancţiune produce efecte diferite asupra fiecărui inculpat în parte, în funcţie de caracteristicile biologice, psihologice sau sociologice ale acestuia.

 Dar, fireşte, în lumina criteriilor prevăzute de art.72 C.pen., gravitatea concretă a unei activităţi infracţionale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat şi cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei şi făptuitorilor.

 În cauză, Tribunalul Maramureş printr-o aplicare şi corelare judicioasă a prevederilor art.74 lit.a şi c C.pen., l-a condamnat pe inculpatul Creţ  la o pedeapsă care se situează sub minimul special prevăzut de lege, sancţiune apreciată de către instanţa de apel ca adecvată pericolului social concret al faptei şi făptuitorului.

 În egală măsură însă, analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă o suită întreagă de alte aspecte a căror justă cuantificare, este în măsură să orienteze instanţa de apel în menţinerea unei modalităţi de executare a pedepsei neprivativă de libertate faţă de inculpat, aceea a suspendării executării sancţiunii sub supraveghere conform art.861 C.pen.

 Astfel, în privinţa inculpatului C.G. nu se poate ignora că acesta în vârstă de 68 de ani la data comiterii infracţiunii, este pensionar şi nu posedă antecedente penale.

 Conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat din prezentul dosar, este reliefată prin lipsa antecedentelor penale aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar.

 Atitudinea acestuia atât din faza de urmărire penală cât şi din cea a cercetării judecătoreşti, în faţa Tribunalului Maramureş a recunoscut săvârşirea faptei, iar în faţa Curţii a uzat de dreptul de a nu se autoincrimina, justifică pe deplin reţinerea disp.art.74 lit.a şi c C.pen.

 În faţa Curţii de Apel inculpatul a uzat de prevederile art.70 C.proc.pen., dar această atitudine nu îi poate fi imputată, fiecare făptuitor având posibilitatea să-şi efectueze apărarea după cum consideră de cuviinţă

 Curtea a reţinut în favoarea inculpatului C.Gh. semnificaţia conţinutului circumstanţelor judiciare atenuante prevăzute în art.74 alin.1 lit.a şi c C.pen. apreciind just că acestea îşi găseau aplicabilitatea, în raport cu persoana lui, deoarece a avut o conduită bună anterior faptei din prezentul dosar, nu posedă antecedente penale, împrejurare ce constituie o stare de normalitate de altfel, dar în acelaşi timp a demonstrat şi o atitudine corectă faţă de familie şi întreg contextul relaţiilor sociale, în fapt inculpatul nemaifiind implicat până în prezent în infracţiuni de acest gen, evenimentele din prezentul dosar având un caracter izolat.

 Aşa fiind, nici acest motiv de apel nu este fondat, astfel că a fost respins.

 Sub aspectul laturii civile, Curtea a apreciat că Tribunalul Maramureş a reţinut în mod judicios culpa inculpatului C.Gh. în producerea rezultatului socialmente periculos la un nivel de 60%, procent ce urmează a fi avut în vedere şi la stabilirea condiţiilor angajării răspunderii civile delictuale a acestuia, prin incidenţa disp.art.73 lit.b C.pen. În sarcina inculpatului C.I. procentul de culpă a fost stabilit la 40%.

 În rezolvarea acţiunii civile alăturate acţiunii penale în cadrul procesului penal, instanţa care reţine existenţa circumstanţei atenuante legale a provocării prevăzută în art.73 lit.b C.pen., în aplicarea disp.art.14 C.proc.pen. şi ale art.998-999 C.civ., stabileşte proporţia culpelor autorului şi a victimei şi dispune obligarea inculpatului la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, inclusiv la cele pentru paguba reprezentând cheltuielile ocazionate de asistenţa medicală, în raport cu întinderea culpei autorului.

 Probele dosarului reliefează pe deplin justeţea procentelor de culpă reţinute în favoarea fiecăruia dintre inculpaţi.

 Raportat la consecinţele deosebit de grave pentru viaţa victimei C.I., aceasta rămânând în urma loviturii la cap cu o invaliditate permanentă de 10%, acţiunea inculpatului C.Gh. prin leziunile traumatice craniene severe punându-i viaţa în primejdie, nu se impune reducerea procentului de culpă la 40%, stabilirea acestuia la 60% în sarcina inculpatului C.Gh.corespunzând urmărilor socialmente periculoase produse victimei, în condiţiile incidenţei art.73 lit.b C.pen.în favoarea sa.

S/au apreciat ca dovedite daunele materiale la care a fost obligat inculpatul C.Gh.în favoarea victimei C.I., acestea fiind probate prin declaraţiile martorilor H.I. şi R.R., la valoarea de 10.000 lei, care reduse corespunzător procentului de culpă, au fost stabilite la suma de 6000 lei, cheltuieli cu supraalimentaţia pe perioada convalescenţei, medicamentele şi tratamentele recuperatorii la o unitate medicală. Corespunzător procentului de culpă de 60% reţinut în sarcina inculpatului C.Gh., au fost dozate şi daunele morale acordate părţii civile-inculpat C.I., acesta fiind obligat să-i achite victimei suma de 9.000 lei din totalul de 40.000 lei, conform constituirii de parte civilă. În acelaşi sens, au fost reduse proporţional cu procentul de culpă stabilit în favoarea fiecăreia dintre părţi şi despăgubirile materiale reprezentând cheltuielile de spitalizare acordate celorlalte părţi civile Spitalul municipal Sighetu Marmaţiei şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean Maramureş.

 Pentru motivele ce preced, s-a respins ca nefondat apelul inculpatului C.Gh.în baza art.379 pct.1 lit.b C.proc.pen.

 Cu privire la apelul inculpatului C.I.:

 Inculpatul a criticat hotărârea instanţei de fond atât sub aspectul laturii penale, în calitate de făptuitor – ocazie cu care a solicitat reducerea sancţiunii aplicate sub minimul special pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev.de art.321 alin.1 C.pen.ca efect al reţinerii în favoarea sa a circumstanţelor atenuante vizate de art.74 lit.a şi b C.pen.întrucât nu are antecedente penale, se afla într-o stare avansată de ebrietate, iar partea vătămată H.V. nu s-a constituit parte civilă, împăcându-se.

 Referitor la infracţiunea de port nelegal de cuţit, prev.de art.1 pct.1 din Legea 61/1991, a solicitat reţinerea aceloraşi circumstanţe atenuante şi pe cale de consecinţă, făcând aplicarea art.76 lit.e C.pen., Curtea să-i aplice o amendă penală, având în vedere că nu a folosit cuţitul ce-l purta asupra sa, nici la agresarea părţii vătămate H.V. şi nici a inculpatului C.G..

 În calitate de parte civilă, inculpatul C.I. a solicitat înlăturarea circumstanţei atenuante a provocării prev.de art.73 lit.b C.pen.reţinută eronat în favoarea inculpatului C.G. şi pe cale de consecinţă, acordarea în totalitate a cuantumului daunelor materiale de 40.000 lei şi 40.000 lei cu titlu de daune morale.

 Raportat la motivele de apel formulate, Curtea a reţinut următoarele:

Existenţa uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art.74 C.pen. sau a altora asemănătoare nu obligă instanţa de judecată să le considere circumstanţe atenuante şi să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art.74 C.pen., rezultă că recunoaşterea unor atari împrejurări drept circumstanţe atenuante este lăsată la aprecierea instanţei de judecată. În această apreciere s-a ţine seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea, de urmările produse, ca şi de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului.

 Recunoaşterea circumstanţelor atenuante este atributul instanţei de judecată şi deci lăsată la aprecierea acesteia.

 În speţă, în raport cu gradul de pericol social sporit al faptelor comise de inculpat care într-un local public, a provocat scandal, a exercitat agresiuni asupra părţii vătămate H.V., vindecabile în 18 zile îngrijiri medicale, care a purtat asupra sa un obiect tăietor-înţepător, folosit la ameninţarea inculpatului C.Gh. justifică concluzia Tribunalului Maramureş că numai lipsa  antecedentelor penale, nu justifică aplicarea art.74, 76 C.pen.

 Gravitatea şi pericolul social al faptelor  sunt elemente care nu pot fi omise şi care trebuiesc bine evaluate de către instanţa de apel, în alegerea pedepsei.

 Aşa fiind, inculpatul trebuia să ştie că, pe lângă drepturi, are şi o serie de datorii, obligaţii, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în faţa societăţii.

 Nu se poate ca pentru faptele săvârşite împotriva altor semeni de ai săi (agresiune, scandal, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi port nelegal de cuţit), răspunderea sa penală să nu fie, corespunzătoare, încălcărilor grave aduse ordinii sociale, vieţii.

 Sub aspectul individualizării pedepsei, în speţă trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art.72 C.pen., ţinându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptelor comise agravat de circumstanţele reale ale săvârşirii lor, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului, care a avut o atitudine sinceră în faţa procurorului şi a instanţei de fond cu privire la infracţiunile imputate,  nu posedă antecedente penale, aşa cum rezultă din fişa de cazier şi s-a împăcat cu partea vătămată H.V..

În aceste condiţii, pedepsele aplicate de către instanţa de fond precum şi cea rezultantă de un an închisoare, în privinţa căreia s-a dispus suspendarea condiţionată a executării conform art.81 C.pen., se consideră în mod judicios că ea este singura în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ şi de exemplaritate ale pedepsei, dându-i posibilitatea îndreptării atitudinii faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea sa viitoare pozitivă, conform art.52 C.pen.

 Instanţa de apel apreciază că pedeapsa închisorii de un an este bine aleasă şi în deplin acord cu dispoziţiile art.1 C.pen., ce prevăd că “legea penală apără…persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea precum şi întreaga ordine de drept”, nefiind oportună reţinerea de circumstanţe atenuante, neavând corespondent în probele dosarului.

 În privinţa procentului de culpă, acesta a fost stabilit judicios de către Tribunalul Maramureş la 40% în favoarea părţii civile-inculpat C.I. şi nu este cazul a fi modificat de către instanţa de apel.

 În mod corect s-a reţinut că inculpatul C.Gh.a săvârşit fapta în stare de provocare, astfel că şi incidenţa art.73 lit.b C.pen.este pe deplin justificată.

 Întotdeauna, reţinerea stării de provocare este condiţionată de o comportare culpabilă a victimei care, prin acţiunile ori afirmaţiile făcute, să fie de natură a cauza celui căruia îi sunt adresate, o puternică stare de tulburare sub imperiul căreia să comită fapta.

 În speţă, cerinţele referitoare la starea de provocare sunt întrunite. Astfel, fără a avea vreun conflict anterior sau să fie în relaţii de duşmănie, la data de 3 decembrie 2007, inculpatul C.I. în stare avansată de ebrietate, după ce a provocat un scandal în bufetul din satul Strâmtura – jud.Maramureş, având asupra sa şi un cuţit, trecând prin faţa porţii inculpatului C.Gh. a aruncat asupra acestuia cu o sticlă, ameninţându-l simultan şi cu cuţitul, ceea ce a provocat în psihicul coinculpatului o puternică surescitare nervoasă, pe fondul căreia i-a aplicat o lovitură, cu o bucată de metal, în zona capului.

 Aşa fiind, în mod corect s-au reţinut în speţă prevederile art.73 lit.b C.pen.în favoarea inculpatului C.Gh.şi care sub aspect civil s-au materializat în reducerea corespunzătoare a despăgubirilor materiale şi morale la care a fost obligat, conform procentului de culpă de 60%. De asemenea, în privinţa apelantului parte civilă-inculpat C.I., s-a reţinut judicios un procent de culpă de 40%, conform probelor dosarului.

 În ceea ce priveşte suma solicitată de partea vătămată ca reprezentând contravaloarea unei intervenţii chirurgicale estetico-reparatorii, Curtea a constatat că la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri privind efectuarea unei asemenea operaţii sau măcar costul probabil al acesteia, situaţie în care nu se poate reţine un caracter cert al prejudiciului pe care inculpatul ar putea fi obligat să îl repare.

 Referitor la daunele morale solicitate, reţinând că în raport de natura şi gravitatea faptei a cărei victimă a fost, de consecinţele acesteia, de gradul de invaliditate cu care a rămas, apelantului C.I. i-au fost provocate suferinţe fizice şi psihice, dar având în vedere şi împrejurările concrete ale comiterii infracţiunii, Curtea a apreciat că suma de 15.000 lei reprezintă o reparaţie suficientă şi echitabilă a acestor daune, aşa cum au fost stabilite de către Tribunalul Maramureş.

 În consecinţă, constatând că sunt îndeplinite condiţiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale conform art. 998 Cod civil şi reţinând o proporţionalitate a culpei inculpatului Creţ în producerea prejudiciului, de 60%, şi 40% pentru inculpatul C.I., în temeiul art. 14 C.proc.pen. raportat la art. 346 C.proc.pen., instanţa în mod corect l-a obligat pe acesta la achitarea către partea civilă-inculpat  a sumei de 6.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale şi respectiv a sumei de 9.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, doar aceste sume fiind probate prin martori şi acte scrise, din totalul de 40.000 lei daune materiale şi 40.000 lei daune morale.

 Așa fiind, s-a respins ca nefondat şi apelul inculpatului-parte civilă C.I., sentinţa instanţei de fond urmând a fi menţinută ca legală şi temeinică, conform art.379 pct.1 lit.b C.proc.pen.

 Cu privire la apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş:

Din probele administrate în cauză, în mod nemijlocit, de către prima instanţă, a rezultat că, după agresiunea suferită iniţial în bufetul din localitate, partea vătămată H.V. s-a refugiat în curtea martorului H.I., fiind urmărit de inculpatul C.I.. Din declaraţiile martorilor G.I. şi H.A. din faţa instanţei de fond, a rezultat că au auzit gălăgie în curtea martorului H.I., iar când au ieşit din casă l-au văzut pe inculpat lovind-o pe partea vătămată şi i-au strigat să înceteze, primul părăsind zona imediat. Martorul H.A. în declaraţia de la f.118 instanţă, precizează textual:”nu îmi aduc aminte să fi auzit gălăgie în timp ce mă deplasam sau cât timp am fost la dispensar”. L-am văzut pe inculpatul C. că îl bătea în continuare pe H.V.”. În acelaşi sens, relatează şi martorul G.I.“precizez că toţi eram sub influenţa băuturilor alcoolice. Inculpatul C.I. a pătruns în curtea lui H.I. şi am auzit gălăgie, însă nu am văzut ce s-a întâmplat, întrucât eu am rămas afară”. Martorul H.I. în declaraţia de la f.143 din faţa instanţei de fond, arată că “nu cunoaşte nimic legat de faptele care formează obiectul prezentei cauze, întrucât în acea perioadă se afla în Portugalia”. Ceilalţi martori audiaţi nemijlocit în faţa instanţei nu cunosc nimic în legătură cu această infracţiune de ultraj prev.de art.321 C.pen., reţinută în sarcina inculpatului C.I. prin rechizitoriul parchetului. Mai mult, în faza de urmărire penală, martorul H.A. declară că “eu nu i-am auzit pe ceilalţi vecini pretinzând că au văzut cele întâmplate, din curtea lui C.Gh.”. De asemenea în declaraţia de la f.40 din faţa procurorului, martorul C.Gh. arată că “am auzit strigăte din curtea lui S. de la pod însă n-am putut distinge cui aparţineau strigătele”. La fila 43 din faza de urmărire penală este ataşată declaraţia martorei C.I.M. care de asemenea, învederează că “a recunoscut vocea lui S. de la pod, care striga: ieşi afară”.În acelaşi sens, declară şi martorul M.V. Aceste declaraţii ale martorilor reliefează fără putinţă de tăgadă că ei au văzut sau au auzit strigătele proprietarului locuinţei numitul H.I., adresate inculpatului C.I., de a părăsi imediat incinta curţii sale şi de a pune capăt agresiunii exercitate asupra victimei H.V., strigăte care nu au fost proferate de către inculpatul C. cu ocazia urmăririi şi lovirii victimei H.V.. Chiar şi martora O.C. ascultată în mod direct de către Curte, nu a confirmat că la data de 3 decembrie 2007, la locuinţa sa, să fi auzit ţipete sau urlete proferate de inculpatul C.I. în timp ce o agresa pe victima H.V., în curtea imobilului său.

S-a dovedit astfel că strigătele auzite de către martorii de mai sus au aparţinut proprietarului locuinţei (S. de la pod) care l-a somat pe inculpatul C.I. să iasă din curtea imobilului său şi de a nu-l mai lovi pe H.V.. Nicio probă testimonială nu reliefează că inculpatul C.I. ar fi proferat ţipete sau urlete pe distanţa parcursă în urmărirea victimei H.V., respectiv de la bufet până în curtea martorului H.I., cu intenţia ca acestea să fie auzite sau văzute şi nici nu s-a dovedit că acest rezultat s-a produs faţă de două sau mai multe persoane, pentru a putea considera întrunite dispoziţiile art.152 lit.c şi e C.pen.

În aceste condiţii, având în vedere succesiunea în timp a actelor de agresiune exercitate asupra părţii vătămate H.V. şi urmărirea în fugă a acesteia până în curtea martorului H.I., spaţiu care în mod evident nu este în mod obişnuit accesibil publicului, este neîntemeiată concluzia procurorului că fapta a fost săvârşită cu intenţia să fie auzită sau că făptuitorul şi-a dat seama că aceasta ar putea ajunge la cunoştinţa publicului, conform art. 152 lit. c, e C.pen..

Câtă vreme inculpatul C.I. se afla într-o avansată stare de ebrietate  şi imediat după agresiunea din bar l-a urmărit pe H.V. în fugă până în curtea martorului, nu poate fi apreciată ca fondată presupunerea că acesta a avut intenţia ca fapta sa să fie auzită de public sau adusă la cunoştinţa acestuia în alt mod, lipsind astfel una din condiţiile esenţiale ale laturii subiective a infracţiunii prevăzute de art. 321 alin. 1 C.pen..

În consecinţă, soluţia de achitare pronunţată de prima instanţă pentru această infracţiune, este legală şi temeinică.

 În legătură cu solicitarea de a fi majorate pedepsele aplicate inculpatului C.I., Curtea reţine următoarele:

 Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei, este esenţial condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, revenind, în mod obiectiv, instanţei judecătoreşti datoria asigurării unui real echilibru între gravitatea faptei şi periculozitatea socială a infractorului, pe de o parte, şi durata sancţiunii şi natura sa (privativă sau nu de libertate), pe de altă parte. Mijloacele ce permit realizarea acestui obiectiv sunt reprezentate de criteriile de individualizare expres indicate în art.72 C.pen., iar orice altă abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire şi aplicare a sancţiunii afectează temeinicia şi legalitatea hotărârilor judecătoreşti de condamnare.

 În cauză, analiza obiectivă a probelor administrate, pune în evidenţă caracterul just al sancţiunilor aplicate dar mai ales al modalităţii de executare a acestora, Tribunalul acordând cuvenita semnificaţie unor împrejurări ale dosarului, respectiv că inculpatul C.I. nu posedă antecedente penale, a manifestat deplină sinceritate în faza de urmărire penală şi s-a împăcat cu partea vătămată H.V..

 În sfârşit, ţinând seama şi de intervalul de timp însumând trei ani de la comiterea faptelor şi până la soluţionarea apelului, există suficiente temeiuri pentru a se considera că scopul pedepselor poate fi atins şi în condiţiile suspendării condiţionate a executării acestora, nefiind necesară majorarea sancţiunilor.

Curtea examinând modul în care instanţa de fond a efectuat individualizarea pedepselor aplicate apelantului C., s-a constatat că a respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea sancţiunilor, atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispoziţiile art.72 C.pen., evidenţiind gravitatea faptelor comise, prin prisma circumstanţelor reale efective, dar şi a circumstanţelor personale ale acestuia, nu numai a celor legate de comportamentul procesual, cât şi a celor care vizează strict persoana sa,  aprecierea fiind făcută fără o preeminenţă a vreunuia din criteriile arătate, precum şi consecinţele pedepsei şi a modalităţii de executare, prin prisma funcţiei unor asemenea sancţiuni. 

Curtea, în baza propriei analize, faţă de critica formulată în sensul majorării cuantumului pedepselor pentru  inculpatul C., consideră că nu se impune a se da curs celor susţinute, deoarece nu s-ar putea da eficienţă într-un mod prioritar circumstanţelor personale, în raport cu celelalte, faţă de regula examinării plurale a criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor.

Curtea consideră că pedeapsa rezultantă de un an închisoare, cu suspendarea condiţionată a acesteia reprezintă o pedeapsă proporţională, atât cu gravitatea efectivă a faptelor comise de apelant, concretizată prin modul în care acesta a acţionat, cât şi cu profilul socio-moral şi de personalitate a acestuia, a cărui atitudine în societate şi procesuală în cauză, este parţial pozitivă.

Cuantumul sancţiunilor cât şi modalitatea de executare a acestora pentru inculpatul C. nu se impune a fi majorat faţă de gravitatea faptelor comise, consecinţele acestora, rezonanţa în comunitate şi a reacţiei pe care societatea prin organele judiciare trebuie să o aibă, faţă de săvârşirea unor asemenea infracţiuni.

 Aşa fiind, s-a respins ca nefondat conform art.379 pct.1 lit.b C.proc.pen. şi apelul Parchetului împotriva sentinţei penale 409 din 29.10.2010 a Tribunalului Maramureş.

Domenii speta

Spete similare