Infractiunea de omor deosebit de grav. Cruzimi.Conditii

CURTEA DE APEL CLUJ, SECTIA PENALĂ ŞI DE MINORI, DECIZIA PENALĂ NR.69/A/31.03.2011

Tribunalul Maramureş prin sentinţa penală nr.75, l-a condamnat pe inculpatul H.Gh. pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prev.de art.174 alin.1 C.pen. rap.la art.176 alin.1 lit.a C.pen. la o pedeapsă de 15 ani închisoare, respingând cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat prin avocat, în infracţiunea de omor, prev.de art.174 C.pen. cu art.73 lit.b C.pen.

Cu consecinţele prev. de art. 71, 64 lit. a teza a II-a C. pen, lit. b a aceluiaşi articol C.pen..

În temeiul art. 65 C.pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen. pe o durată de 2 ani.

 În temeiul art. 350 C.pr.pen., s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului şi în temeiul art. 88 C.pen., s-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 18.06.2010 la zi.

În temeiul art. 118 lit. b C.pen. s-au confiscat corpurile delicte înregistrate la poziţia 41/2010 şi respectiv 50/2010 în Registrul de corpuri delicte al Tribunalului Maramureş.

În temeiul art. 191 alin. 1 C.proc.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2000 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş a fost trimis în judecată inculpatul H.Gh. pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prev. de art. 176 alin. 1 lit. a C.pen. rap. la art. 174 alin. 1 C.pen..

 În actul de trimitere în judecată s-a reţinut că la data de 03.06.2010 inculpatul H.Gh. a suprimat prin cruzimi viaţa socrului său, victima Ş.Gh. Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei de care este acuzat.

 Inculpatul H.Gh. era ginerele victimei Ş.Gh., în vârstă de 77 de ani, aceştia având gospodărie comună în localitatea Hărniceşti, însă locuiau în imobile separate, dar construite în aceeaşi curte.

 Între inculpatul H.Gh. şi victima Ş.Gh. exista o stare tensionată, având loc de nenumărate ori discuţii contradictorii şi chiar scandaluri din cauza neînţelegerilor legate de avere.

 În data de 03.06.2010, inculpatul a consumat băuturi alcoolice împreună cu martorii P.N.M., S.D.L. şi B.V.F.De cele mai multe ori, pe fondul consumului de alcool, inculpatul devenea agresiv şi îi lovea pe ceilalţi membrii ai familiei, respectiv soţia sa şi chiar pe socrul său, victima Ş.Gh.

 În ziua respectivă, văzând că inculpatul a consumat din nou alcool şi a devenit recalcitrant, soţia inculpatului a plecat de acasă la fiica sa, care locuia în altă localitate, întrucât inculpatul a încercat să o agreseze.

 Inculpatul nemulţumit din cauza problemelor mai vechi legate de proprietatea asupra imobilelor în care locuia, precum şi de faptul că victima nu dăduse de mâncare animalelor din gospodărie, s-a deplasat la anexa în care locuia victima pentru a-i cere socoteală acestuia. Uşa locuinţei fiind închisă, a pătruns în interior şi i-a cerut socrului său să adape vitele, însă acesta refuzând, între cei doi s-a iscat o ceartă.

 Enervat, inculpatul a început să aplice multiple lovituri victimei cu pumnii şi picioarele în zona capului şi a toracelui, după care l-a trântit de mai multe ori de marginea dură a patului.

 Inculpatul a continuat să lovească victima până când aceasta a căzut lângă pat nemişcată. În această poziţie, inculpatul a continuat să-i aplice lovituri victimei, comprimându-i totodată toracele cu genunchiul şi piciorul încălţat, context în care i-a cauzat multiple fracturi. De asemenea, inculpatul a aplicat lovituri victimei cu un cuţit la nivelul gâtului.

 În urma agresiunii, victima a decedat, inculpatul văzând că socrul său nu mai mişcă, a ieşit din locuinţa acestuia, a închis uşa şi a mers la vecini pentru a-şi căuta soţia, dar întrucât nu a găsit-o, a revenit acasă şi s-a culcat.

 În dimineaţa zilei de 04.06.2010 inculpatul a mers la locuinţa fiicei sale unde se găsea şi soţia sa şi a anunţat că numitul Ş.Gh. a decedat, dar nu a relatat cele întâmplate.

 În raportul de expertiză bio-criminalistică nr. 437169 din 07.07.2010 a Institutului de Criminalistică s-a stabilit că urmele de sânge de pe puloverul cu care a fost îmbrăcat inculpatul la data de 03.06.2010 reprezintă urme de sânge uman şi aparţin aceleiaşi grupe sanguine aparţinând victimei.

 Potrivit raportului de expertiză medico-legală, moartea numitului Ş.Gh. a fost violentă. Ea s-a datorat unor multiple contuzii cerebrale ale punţii şi bulbului post-traumatism cranio-cerebral acut cu fractură de solz temporal drept şi stâncă temporală dreaptă; masiv hematom subdural bazal şi hemoragie subarahnoidiană extinsă. Leziunile de la nivelul extremităţii cefalice s-au produs prin lovituri active, repetate cu corpuri dure-contondente, iar leziunile de la nivelul taraco-abdominal prin compresiune a corpului între planuri dure (picior încălţat sau genunchii altei persoane şi sol).

 În raport de toate aceste elemente, tribunalul a apreciat că în drept fapta inculpatului H.Gh. care la data de 03.06.2010 a suprimat viaţa socrului său, victima Ş.Gh., aplicând multiple lovituri acesteia, cauzându-i fracturi osoase şi rupturi ale organelor interne, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor deosebit de grav, săvârşit în varianta „prin cruzimi” prev. de art. 176 alin. 1 lit. a C.pen. rap. la art. 174 alin. 1 C.pen., pentru care instanţa l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 15 ani închisoare.

 Tribunalul a apreciat că încadrarea juridică a faptei este cea de omor deosebit de grav, săvârşit „prin cruzimi”, prev. de art. 176 alin. 1 lit. a C.pen. pentru următoarele considerente:

 Aşa cum s-a arătat în mod constant în literatura juridică, dar şi în jurisprudenţă, la aprecierea reţinerii calificării „cruzimilor” cu care a fost săvârşit un omor, trebuie să se ţină seama de aspectul de ferocitate cu care făptuitorul a săvârşit fapta, trezind în conştiinţa celor din jur un sentiment de oroare.

 Pe de altă parte, pentru aplicarea art. 176 lit. a C.pen., nu interesează dacă autorul a urmărit să supună victima unor suferinţe deosebite sau numai a acceptat acest lucru, ca rezultat al activităţii desfăşurate de el.

 Or, în raport de multiplele leziuni cauzate victimei, fracturi multiple de stern, ale ambelor clavicule, fracturi provocate la nivelul a douăsprezece coaste, fracturi craniene multiple, multiple rupturi pulmonare, multiple rupturi hepatice şi splenice, ruptură completă de rinichi stâng cu masiv hematom retroperitoneal, plăgi zdR.te epicraniene şi faciale, masiv infiltrat al părţilor moi pericraniene, infiltrat ale părţilor moi ale gâtului latero-cervical drept, masiv infiltrat al părţilor moi toracice, demonstrează faptul că inculpatul a săvârşit fapta fiind stăpânit de un puternic sentiment de ură şi cruzime, aplicând lovituri victimei fără să ţină seama că era în vârstă de 77 de ani, provocându-i suferinţe prelungite, inculpatul manifestând o ferocitate deosebită.

 Pentru toate aceste considerente, tribunalul a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat prin avocat din infracţiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 176 lit. a C.pen. rap. la art. 174 alin. 1 lit. a C.pen. în infracţiunea de omor simplu prev. de art. 174 C.pen..

 De asemenea, tribunalul a apreciat că în cauză nu au existat elemente obiective de probaţiune, care să justifice reţinerea în favoarea inculpatului  a circumstanţei atenuante legale prev. de art. 73 C.pen..

 La individualizarea pedepsei şi a modalităţii de executare, s-a avut în vedere gradul de pericol social concret, împrejurările concrete în care s-a comis infracţiunea, ferocitatea deosebită manifestată de inculpat asupra unei persoane mult mai în vârstă decât acesta, victima având vârsta de 77 de ani, precum şi faptul că inculpatul a recunoscut fapta şi nu are antecedente penale.

 Tribunalul a apreciat că în raport de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, de împrejurările cauzei şi persoana inculpatului, în temeiul art. 71 C.pen. aplică inculpatului pedepsele accesorii constând în interzicerea drepturilor prev. la art. 64 lit. a teza a II-a C. pen, lit. b C.pen.

În temeiul art. 65 C.pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen. pe o durată de 2 ani.

 Instanţa, în temeiul art. 350 C.proc.pen. a menţinut arestarea preventivă a inculpatului şi în temeiul art. 88 C.pen., s-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 18.06.2010 la zi.

În temeiul art. 118 lit. b C.pen., s-au confiscat corpurile delicte înregistrate la poziţia 41/2010 şi respectiv 50/2010 în Registrul de corpuri delicte al Tribunalului Maramureş.

De asemenea, în temeiul art. 191 alin. 1 C.proc.pen. tribunalul l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 2000 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva soluţiei instanţei de fond a declarat apel inculpatul H.Gh., solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea sentinţei tribunalului şi judecând pe fond cauza, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor deosebit de grav prev.de art.174, 176 alin.1 lit.a C.pen. în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte prev.de art.183 C.pen., sau în infracţiunea de omor, prev.de art.174 C.pen., cu consecinţa corelativă a reducerii pedepsei aplicate, întrucât nu a avut intenţia să suprime viaţa victimei.

Arată că incidentul, altercaţia soldată cu agresarea socrului său a durat între 3 şi 5 minute, activitatea sa constând în îmbrâncirea victimei şi presarea acesteia cu toracele şi sternul de marginea patului din lemn, situat în bucătăria de vară a acestuia. Precizează că instanţa de apel trebuie să reţină în favoarea sa scuza provocării, prev.de art.73 lit.b C.pen., el nereacţionând violent, în lipsa loviturii aplicate de către socrul său, în prealabil, cu vătraiul, în regiunea feţei apelantului. Învederează că între el şi socrul său au existat animozităţi şi o stare conflictuală începând cu anul 1989, victima fiind în permanenţă nemulţumită de contribuţia materială a inculpatului în gospodăria comună, toţi locuind în acelaşi imobil (inculpatul, soţia acestuia, fiica şi victima).

 Curtea examinând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:

 Tribunalul a administrat un vast material probator pe baza căruia a reţinut judicios starea de fapt, vinovăţia inculpatului, apreciind, însă, greşit încadrarea juridică a infracţiunii şi pe cale de consecinţă, tratamentul penal aplicat apelantului.

 Examinându-se materialul probator în raport de criticile aduse se constată că noţiunea de „cruzimi” prezintă două înţelesuri:

- unul intrinsec acţiunii de ucidere, constând în întrebuinţarea de către făptuitor a unor metode inumane şi inutile de chinuire a victimei înainte de deces;

- altul extrinsec acţiunii de ucidere, constând în agravanta socială a actului de ucidere, respectiv în aptitudinea lui de a inspira oroare şi groază celor care au cunoştinţă de el şi de procedeele folosite.

Legiuitorul are în vedere ambele înţelesuri ale noţiunii de cruzime. Deci, pentru a exista cruzime în sensul legii, trebuie îndeplinite următoarele condiţii:

a) ferocitatea sau sadismul făptuitorului. Actele sadice de ucidere sunt acele acte care folosesc procedee cauzatoare de suferinţe prelungite şi de maximă intensitate, având ca rezultat, în afară de suprimarea vieţii victimei şi chinuirea ei fizică sau morală;

b) provocarea unui sentiment de oroare. Procedeele folosite de infractor pentru săvârşirea omorului trebuie să fie de natură să provoace şi sentimentul de oroare sau groază, însoţit de reflecţii asupra josniciei şi neomeniei inculpatului.

Pentru încadrarea faptei în omor prin cruzimi, nu interesează dacă cruzimile au condus, eo ipso, la moartea victimei, ori dacă inculpatul le-a utilizat numai pentru chinuirea victimei înainte de a o ucide. Ceea ce interesează este, însă, ca ele să fie comise anterior momentului consumativ al omorului.

Practica judiciară constantă a instanţei supreme atestă că „omorul este săvârşit prin cruzimi numai atunci când uciderea s-a comis prin schingiuiri de natură a produce victimei suferinţe mari, având ca rezultat moartea ei în chinuri”.

Probele dosarului atestă că fapta comisă de inculpatul H.Gh. nu se încadrează în dispoziţiile art.176 lit.a C.pen., deoarece activitatea infracţională, constând în aplicarea mai multor lovituri peste toate regiunile corpului cu pumnii, picioarele şi o rangă metalică, urmată de comprimarea toracelui şi abdomenului între planuri dure, ceea ce a provocat mai multe rupturi ale coastelor, concomitent cu rupturi pulmonare şi hemotorax stâng şi drept, s-a desfăşurat într-un interval scurt de maxim 5 minute, iar suferinţele victimei au fost inerente acţiunii de ucidere. Nu s-a dovedit că inculpatul ar fi întrebuinţat înainte de decesul victimei metode inumane şi inutile de chinuire a acesteia şi nici nu s-a probat că în momentul în care, rezultatul a ajuns la cunoştinţa opiniei publice, aceasta ar fi fost cuprinsă de un sentiment de oroare reflectat prin josnicia şi neomenia inculpatului în săvârşirea infracţiunii.

Mai mult, nu au existat acte sadice de ucidere, iar parchetul nu a relevat procedeele cauzatoare de suferinţe prelungite şi de maximă intensitate exercitate de inculpat asupra victimei, care să fi avut ca rezultat chinuirea ei fizică sau morală anterior survenirii decesului. Chiar şi în declaraţia dată în faţa instanţei de apel la 31 martie 2011, apelantul a relevat că acel conflict cu socrul său, a avut un caracter spontan, pe fondul consumului anterior de alcool în cantităţi exagerate de către el, altercaţia durând maxim 5 minute.

 Spre deosebire de infracţiunea de omor, care nu poate fi săvârşită decât cu intenţie, în una din cele două modalităţi la care se referă art.19 alin.2 pct.2 lit.a şi b Cod pen., infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev,în art.183 C.pen. se săvârşeşte cu intenţie depăşită, caracterizată prin intenţie în ceea ce priveşte acţiunea de lovire şi prin culpă în ce priveşte rezultatul produs, moartea victimei.

 Din interpretarea disp.art.183 C.pen. şi art.174 C.pen. rezultă că, spre deosebire de infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, infracţiunea de omor este condiţionată de existenţa intenţiei de a ucide dedusă, între altele, din lovirea prin mijloace apte de a produce acest rezultat, regiunea corporală lezată şi intensitatea loviturilor aplicate. Ori, în speţă, moartea victimei nu s-a produs doar datorită unei acţiuni praeterintenţionate, care caracterizează infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Aplicând numeroase lovituri cu pumnii, picioarele şi o rangă metalică în zone vitale, în majoritate asupra capului, cu o intensitate deosebită, încât au determinat, în final, moartea victimei, urmată de comprimarea corpului între două planuri dure, care nu a mai putut fi salvată, inculpatul şi-a reprezentat, fără echivoc, producerea rezultatului letal, pe care, chiar dacă nu l-a dorit, l-a acceptat, astfel că a acţionat cu intenţia specifică de a ucide.

 Sub acest aspect, este relevant că din raportul de expertiză medico-legală a victimei şi din cel de autopsie rezultă că aceasta a prezentat 12 rupturi de coaste, multiple rupturi pulmonare şi hemotorax stâng şi drept, iar leziunile de la nivelul toracic şi abdominal au putut fi produse prin compresiunea între planuri dure – picior încălţat al agresorului, genunchi şi sol. În atare situaţie, Curtea va încadra în mod justificat fapta inculpatului în infracţiunea de omor, prev.de art.174 C.pen.

 Pentru acest punct de vedere, pledează şi practica judiciară a instanţei supreme care relevă în sensul că „lovirea cu pumnii şi cu picioarele şi apoi cu o bucată de metal, timp de 15 minute, cu urmarea decesului victimei prin şoc traumatic şi hemoragic survenit în condiţiile unui politraumatism cu intense hematoame tisulare, în cadrul unei agresiuni în familie, începută cu intenţia de a aplica o corecţie victimei şi urmată apoi de lovituri dure ce nu pot fi, însă, considerate acte de schingiuire, constituie infracţiunea de omor, prev.în art.174, iar nu în art.176 lit.a C.pen.

 Actul medico-legal dovedeşte că moartea a survenit la puţin timp după încetarea agresiunii, ceea ce înseamnă că loviturile repetate şi puternice aplicate de inculpat în zone vitale, nu puteau avea alt rezultat decât producerea decesului.

 Intensitatea loviturilor aplicate şi rezultatul letal, confirmă intenţia de a ucide.

 Ca atare, ansamblul împrejurărilor în care a avut loc agresiunea şi rezultatul acesteia infirmă apărarea inculpatului că el nu a urmărit şi nici nu a acceptat producerea unui asemenea rezultat, care ar fi depăşit intenţia sa de a aplica o corecţie victimei.

 În consecinţă, se impune concluzia că prima instanţă a reţinut judicios că, sub aspectul poziţiei sale subiective, inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide, în sensul că a prevăzut rezultatul faptei sale şi a acceptat posibilitatea producerii acestuia, chiar dacă, eventual, nu l-a urmărit în mod direct.

 Faptul de a fi aplicat victimei, în toate zonele corpului cu regiuni anatomice vitale, cum este cea a capului, mai multe lovituri cu pumnii, picioarele şi o rangă din metal, obiecte apte a produce moartea, provocându-i politraumatisme craniocerebrale, care i-au determinat decesul constituie infracţiunea de omor, iar nu aceea de lovituri cauzatoare de moarte; procedând în modul arătat, aplicându-i multiple lovituri, în condiţiile în care asemenea acte de violenţă produc, de regulă, urmări dintre cele mai grave, inculpatul a prevăzut, neîndoielnic, rezultatul posibil al acţiunii sale şi chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat producerea lui, astfel că el a acţionat cu intenţia de a ucide şi nu de a produce numai vătămări corporale, cărora decesul le-ar fi urmat ca un rezultat praeterintentionat, aşa cum se susţine prin apelul promovat.

 Pentru motivele ce preced, s-a admis ca fondat apelul declarat de inculpat în baza art.379 pct.2 lit.a C.pr.pen. împotriva sentinţei penale nr.75 din 8 februarie 2011 a Tribunalului Maramureş, pe care s-a desfiinţat în latura penală a cauzei şi conform art.334 C.pr.pen. și s-a dispuns schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor deosebit de grav, prev.de art.174, 176 alin.1 lit.a C.pen. în infracţiunea de omor, prev.de art.174 C.pen.

 Corelativ noii încadrări juridice a infracţiunii, Curtea a procedat la o nouă individualizare judiciară a sancţiunii aplicată inculpatului.

Potrivit art.72 C.pen. la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

 Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.

 Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.

 De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

 Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

 Actele de violenţă exercitate de inculpat în comiterea faptei sunt elemente care nu pot fi omise şi care trebuiesc bine evaluate de către instanţa de apel, în alegerea pedepsei.

 Aşa fiind, inculpatul trebuia să ştie că, pe lângă drepturi, are şi o serie de datorii, obligaţii, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în faţa societăţii.

 Sub aspectul individualizării pedepsei în speţă, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art.72 C.pen., ţinându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptei comise, agravat de circumstanţele reale ale săvârşirii ei, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului, care a avut o atitudine nesinceră cu privire la fapta comisă, nu posedă antecedente penale, aşa cum rezultă din fişa de cazier şi suferă de tulburare de personalitate de tip instabil.

 Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.

 Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a făptuitorului.

 Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în Codul penal român, art. - 52 alin.1 - , potrivit căruia “scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni”.

 Individualizarea sancţiunii trebuie efectuată şi prin prisma datelor ce ţin de sănătatea mentală a celui în cauză. La individualizarea tratamentului penal, instanţa de apel trebuie să efectueze o corectă analiză şi evaluare a tuturor datelor concrete ale cazului, cât şi a împrejurărilor săvârşirii faptei, în raport cu criteriile prevăzute de art.72 C.pen.

 Fapta unui ginere de a-şi ucide în asemenea împrejurări socrul, cu care a convieţuit 22 ani, este neîndoielnic gravă, apreciată ca atare şi de legiuitor care reglementează şi sancţionează o asemenea activitate.

 Dar, fireşte, în lumina criteriilor prevăzute de art.72 C.pen., gravitatea concretă a unei activităţi infracţionale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat şi cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei şi făptuitorului.

 Fapta este neîndoielnic gravă, dar nu pot fi scăpate din vedere – în operaţia complexă a individualizării tratamentului penal - , elementele de mai sus, care susţin în afara oricărei îndoieli concluzia că acţiunea infracţională a inculpatului în vârstă de 48 de ani s-a derulat în condiţiile unui consum exagerat de alcool, care i-a exacerbat boala psihică de care suferă – tulburare de personalitate instabilă emoţional şi pe fondul căreia a comis infracţiunea de omor.

 Această realitate coroborată cu suferinţa organică şi psihică respectiv tulburarea de personalitate de tip instabil, care dă un specific cu totul deosebit circumstanţelor faptei, unită cu poziţia inculpatului în cursul procesului penal, cu vârsta lui şi cu experienţa de viaţă justifică şi impune aplicarea unei pedepse de 13 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b C.pen. ca pedeapsă complementară, care va începe după executarea pedepsei închisorii.

 În speţă, nu se poate reţine comiterea infracţiunii în stare de provocare pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art.73 lit.b C.pen., pentru existenţa circumstanţei atenuante legale a scuzei provocării se cer întrunite cumulativ mai multe condiţii: infracţiunea să fie săvârşită sub stăpânirea unei puternice emoţii; starea aceasta să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate prin infracţiune; provocarea să fi fost comisă de victima infracţiunii printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă, iar riposta la acţiunea de provocare trebuie îndreptată împotriva autorului actului provocator, condiţii care nu rezultă din probele administrate.

 Deşi art.73 lit.b C.pen. nu cere, în mod expres, ca între actul pretins provocator şi infracţiunea săvârşită să existe o anumită proporţie sub aspectul gravităţii, necesitatea existenţei unei asemenea proporţii rezultă implicit din conţinutul său, pentru că numai o activitate ilicită, de o anumită gravitate, poate fi de natură să genereze, în psihicul inculpatului, o tulburare sau emoţie intensă.

 Întotdeauna, reţinerea stării de provocare este condiţionată de o comportare culpabilă a victimei care, prin acţiunile ori afirmaţiile făcute, să fie de natură a cauza celui căruia îi sunt adresate, o puternică stare de tulburare sub imperiul căreia să comită fapta.

 În speţă, cerinţele referitoare la starea de provocare nu sunt întrunite. Din raportul de constatare medico-legală al inculpatului reiese că a prezentat leziuni produse prin lovire cu şi de corpuri dure, care au necesitat pentru vindecare 3 zile îngrijiri medicale, dar care sunt inerente în cazul unei activităţi infracţionale de tipul celei derulate de inculpat. (loviri active cu şi de corpuri dure). Pe de altă parte, ele nu sunt situate în zona anatomică reclamată de inculpat, pe unul dintre obraji, deoarece aplicarea unei lovituri cu un vătrai din metal, de către victimă trebuia să-i creeze inculpatului o cicatrice facială şi o sângerare abundentă, ceea ce nu este cazul în speţă. Mai mult, afirmaţia inculpatului în sensul agresării sale de către victimă nu poate fi dovedită cu nimic, de faţă nefiind nici un martor, în afara părţilor. Nu în ultimul rând, între socrul inculpatului şi acesta – pe tema contribuţiei insuficiente din punct de vedere material a apelantului la gospodăria comună - au existat multe animozităţi şi discuţii conflictuale ce datează de 22 ani. Ca atare, nu se poate susţine că o nouă discuţie la 3 iunie 2010 sau un nou reproş adresat de victimă, pe aceeaşi temă, putea să genereze în psihicul inculpatului o tulburare de aşa natură şi cu asemenea intensitate, care să ducă la decesul socrului. Trebuie avut în vedere totodată şi vârsta persoanelor implicate în altercaţie şi constituţia fizică corespunzătoare dezvoltării biologice. Astfel, la 48 de ani, inculpatul posedă o alură atletică, în contradicţie cu cei 77 ani avuţi de victimă şi bolile inerente vârstei recunoscute chiar de apelant. Aceste deosebiri s-au şi materializat prin consecinţele mortale ale activităţii desfăşurate de inculpat.

 Pe cale de consecinţă, pentru motivele ce preced nu s-a putea primi apărarea inculpatului în sensul comiterii faptei în stare de provocare.

 În baza art.350 C.pr.pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului, întrucât hotărârea provizorie de condamnare justifică privarea de libertate în scopul garantării executării pedepsei aplicate potrivit art.5 paragraf 1 din CEDO (cauza Tommasi vs.Franţa). Chiar dacă hotărârea de condamnare a inculpatului pronunţată pe fond de Tribunalul Maramureş, nu are caracter definitiv, fiind apelată de către inculpat, ea este totuşi de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condiţiile art.5 paragraf 1 lit.a şi c din CEDO, astfel cum a fost interpretat de aceeaşi instanţă în cauza Wemhoff contra Germaniei.

 Ţinând seama de probatoriul cauzei şi soluţia pronunţată de tribunal, curtea a considerat că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, care se regăsesc în disp.art.148 lit.f C.proc.pen. şi că menţinerea acestei măsuri de către instanţa de apel este pe deplin justificată în raport cu prevederile legale invocate, coroborate cu cele ale art.5 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

 În baza art.88 cod pen. raportat la art.381 C.proc.pen.s-a deduce din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea şi arestul preventiv începând cu 18 iunie 2010 şi până la zi.

 În baza art.71 C.pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b C.pen. de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, neavând dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi nici cel de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

 Prin urmare, este proporţională şi justificată măsura interzicerii drepturilor sale electorale de către instanţă pe durata executării pedepsei.

 Prin aplicarea în acest mod a pedepsei accesorii s-a respectat un procedeu rezonabil care este şi în acord cu decizia CEDO din cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

 S-au menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

Domenii speta

Spete similare