Situaţia juridică a copilului rezultat din căsătorie

Aplicarea dispoziţiilor art. 42 Codul Familiei privind încredinţarea minorului spre creştere şi educare în cazul pronunţării divorţului. Aplicarea art. 100 alin. 2 Codul Familiei privind stabilirea domiciliului copilului, în cazul nepronunţării divorţului.

La data de 31.05.2005 reclamanta V.V. a chemat în judecată pe pârâtul V.D.N., solicitând desfacerea căsătoriei, încredinţarea minorului Radu Augustin născut la 15.06.2003 reclamantei spre creştere şi educare, revenirea acesteia la numele avut anterior căsătoriei.

Reconvenţional, pârâtul a solicitat ca minorul să-i fie încredinţat spre creştere şi educare acestuia, deoarece are condiţii morale şi materiale pentru creşterea acestuia, iar reclamanta se face vinovată de destrămarea relaţiilor de familie, că s-au înţeles bine până când reclamanta a plecat în Italia lăsând minorul în grija sorei sale în Republica Moldova.

Prin sentinţa civilă nr. 4364/2005 Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a respins acţiunea reclamantei şi a admis cererea reconvenţională a pârâtului dispunând încredinţarea minorului V.R.A. spre creştere şi educare tatălui pârât.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că, deşi relaţiile de familie ale celor doi soţi s-au destrămat , singura vinovată de acest lucru se face reclamanta, care a părăsit domiciliul conjugal fără motiv, plecând o perioadă în Italia.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termen legal reclamanta criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Tribunalul Mehedinţi prin decizia civilă 142/A/3 martie 2006 a admis apelul declarat de reclamanta V.V., a schimbat sentinţa, a respins cererea reconvenţională.

A înlăturat dispoziţiile referitoare la încredinţare minorului spre creştere şi educare pârâtului intimat, menţinând restul dispoziţiilor  legale.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs intimatul pârât.

Prin decizia civilă nr. 312/07.07.2006 pronunţată de Curtea de Apel Craiova s-a admis recursul declarat de pârâtul V.D.N. împotriva deciziei civile nr. 142 A din 3 martie 2006 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul 7164/2005 în contradictoriu cu  reclamanta V.V.

A fost modificată în parte decizia în sensul că s-a desfiinţat sentinţa civilă nr.  4364 din 10 oct. 2005 pronunţată de Judecătoria Dr. Tr. Severin în dosar 5997/2005, numai cu privire la  soluţionarea cererii reconvenţionale, având ca obiect stabilire domiciliu minor şi a fost trimisă cauza spre soluţionarea acestei cereri pe fond la Judecătoria Dr. Tr. Severin.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele:

Indiscutabil cei doi soţi sunt despărţiţi în fapt, fiind aproape inexistente perspectivele de reluare a convieţuirii. Dificultăţile ivite  în desfăşurarea normală a relaţiilor de familie par să fie insurmontabile şi nici unul dintre soţi nu susţine contrariul.

Dincolo de aceste aspecte legate  în mod real şi direct de cei doi soţi, separarea voluntară care s-a produs a avut ca efect  o scindare de facto a ocrotirii părinteşti, având în vedere faptul că minorul rezultat din căsătorie  nu locuieşte cu ambii părinţi, ci numai cu unul dintre ei.

Această din urmă împrejurare este evident că nu apare ca fiind rezultatul acordului, înţelegerii dintre soţi. Dar, chiar şi în ipoteza unei astfel de înţelegeri, aceasta trebuie încuviinţată de instanţă, având în vedere conflictul declanşat deja între soţi.

De asemenea, potrivit declaraţiilor acestora, pe rolul instanţelor nu se află un alt proces, având ca obiect stabilirea domiciliului minorului.

Potrivit disp. art. 100 alin. 1 cod familie, copilul minor locuieşte cu părinţii săi.

Dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor decide de comun acord la care dintre părinţi va locui copilul şi în caz de neînţelegere, instanţa judecătorească va decide, ţinând seama de interesele copilului, în conformitate cu prev. art. 100 alin. 2 şi 3 cod familie.

De asemenea, copilul ai cărui părinţi locuiesc în state diferite are dreptul de a întreţine relaţii personale  şi contacte directe cu aceştia, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului, potrivit art. 17 alin. 1 din Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea  drepturilor copilului.

Intr-adevăr, instanţa judecătorească va hotărî odată cu pronunţarea divorţului, căruia dintre părinţi vor fi încredinţaţi copiii minori, conform art. 42 alin. 1 cod familie, o astfel de cerere fiind accesorie divorţului, în sensul prev. de art. 38 alin. 4 cod familie.

Principial, s-a dat o rezolvare legală acestei chestiuni de către instanţa de apel, în lumina acestor dispoziţii legale.

Dar, având în vedere datele reale ale cazului, o astfel de soluţie pur teoretică, a avut drept consecinţă lăsarea nerezolvată a situaţiei juridice a copilului, care nu locuieşte împreună cu părinţii săi şi este separat de unul dintre aceştia, deşi nici o autoritate nu a dispus printr-o măsură în acest sens.

De asemenea, faţă de evidenţa lipsei unei înţelegeri între părinţi în această privinţă, este dificil de acceptat că acest copil are garantată în mod real şi efectiv, exercitarea drepturilor fireşti de care trebuie să se bucure potrivit legii, fiind necesară  urmarea unei proceduri judiciare.

Se pune întrebarea de a ştii dacă în cauză era posibilă o astfel de rezolvare.

Curtea apreciază că instanţa de apel, instanţă superioară de fond, ce stabileşte  definitiv starea de fapt,cu privire la existenţa motivelor temeinice de divorţ şi culpa în destrămarea relaţiilor de căsătorie, avea posibilitatea legală ca prin calificarea corectă dată cererii  reconvenţionale, să dispună desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii, aceleiaşi instanţe.

Dincolo de termenii folosiţi şi de nemotivarea în drept a cererii, dar având în vedere dreptul invocat şi interesul urmărit, Curtea constată că reconvenţional, pârâtul nu a solicitat divorţul, ci a solicitat intervenţia instanţei cu privire la copil, invocând faptul că ar fi în interesul acestuia să fie crescut educat şi îngrijit de tată.

În acest context, lesne se poate califica cererea şi concluziona în sensul că, în principal în cazul pronunţării divorţului, se solicită încredinţarea minorului spre creştere şi educare potrivit art. 42 cod familie şi în subsidiar, în cazul nepronunţării divorţului, stabilirea domiciliului copilului la tată, conform art. 100 alin. 2 cod familie.

Prin  soluţia care s-a conturat cu privire la divorţ, apare evident că instanţa de apel era investită cu cererea subsidiară, devenind incidente disp. art. 297 alin. 1 teza I c.p.civ., prin trimiterea cauzei spre rejudecare în fond a cererii reconvenţionale formulată în mod subsidiar.

Această cerere are într-adevăr un regim juridic propriu, nemaifiind accesorie divorţului.

Domenii speta

Spete similare