Competenţa materială. Caracterul evaluabil în bani al acţiunii în simulaţie.
Prin acţiunea formulată reclamantul B.M. în contradictoriu cu pârâţii B. L., B.C. şi S.C. „V. I.” S.R.L. au solicitat să se constate simulat contractul de cesiune părţi sociale şi actul adiţional autentificat nr.56/13.01.2006 la actele constitutive ale S.C. „V.I.” S.R.L., să se constate ca real actul de constituire prin care reclamantul este asociat unic al S.C. „V.I.” S.R.L., să se dispună efectuarea cuvenitelor modificări la registrul comerţului.
Prin sentinţa civilă nr.208/30.01.2008 a Tribunalului Braşov s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Braşov şi în consecinţă s-a declinat în favoarea Judecătoriei Braşov competenţa soluţionării acţiunii, pentru următoarele motive :
Din contractul de cesiune şi actul adiţional la actele constitutive ale S.C. „V.I.” S.R.L. nr.56/13.01.2006, precum şi din precizarea făcută de reprezentantul reclamantului la termenul din 12.12.2007, valoarea litigiului este de 60.000 lei.
Obiectul acţiunii vizează un drept evaluabil patrimonial sub 1 miliard lei, deci potrivit art.2 pct.1 lit. a Cod procedură civilă competenţa materială aparţine Judecătoriei Braşov.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul B.M. solicitând casarea acesteia şi respingerea excepţiei de necompetenţă materială a Tribunalului Braşov.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe art. 312 alin.1 şi 3 raportat la art.3041 şi art.2 Cod procedură civilă, s-au arătat următoarele:
La prima zi de înfăţişare s-a pus în vedere reclamantului să indice valoarea obiectului cererii, acesta conformându-se dispoziţiei instanţei, însă în încheierea de şedinţă s-a consemnat greşit că a precizat valoarea obiectului cererii ca fiind aceea din actul de cesiune.
Recurentul a indicat valoarea obiectului cererii ca fiind de 105.000 lei.
Litigiul nu este evaluabil în bani, fiind o acţiune în constatare de competenţa Tribunalului Braşov. Valoarea din contract nu are importanţă, dat fiind că actul nu există, fiind simulat.
Faţă de dispoziţiile art.1, 3 şi 4 din Codul comercial, natura litigiului este comercială, fiind de competenţa Tribunalului Braşov. Dacă totuşi litigiul este evaluabil în bani, valoarea acestuia este de peste 100.000 lei, fiind de competenţa Tribunalului Braşov.
S-a solicitat instanţei nu să desfiinţeze actul, ci să constate că este simulat, deci că nu există. Preţul cesiunii nu poate determina valoarea litigiului.
Preţuirea obiectului acţiunii se face, conform art.112 pct.3 Cod procedură civilă de către reclamant. Este în discuţie o cesiune de părţi sociale la o societate cu patrimoniu de milioane de euro.
Reclamantul are dreptul de a arăta că valoarea bunului litigiului este alta decât cea menţionată în contract, ca atunci de exemplu când a avut loc trecerea unui interval de timp însoţită de o devalorizare a monedei sau o creştere a valorii bunului.
Recursul este fondat.
Acţiunea în constatarea simulaţiei unui contract de cesiune urmăreşte un scop patrimonial şi în caz de admitere are un astfel de efect prin aceea că determină reîntoarcerea părţilor sociale cesionate în patrimoniul cedentului, deci un caracter evaluabil în bani.
Preţuirea obiectului cererii de chemare în judecată se face conform art.112 pct.3 Cod procedură civilă de către reclamant.
Dacă se cere constatarea nulităţii unui contract sau simulaţiei unui contract de cesiune părţi sociale, reclamantul poate să arate că valoarea bunului litigios este alta decât cea menţionată în contract, ca atunci când de exemplu a avut loc trecerea unei perioade însemnate de timp însoţită de o devalorizare a monedei sau de o creştere a valorii bunului.
Printr-o precizare scrisă reclamantul a indicat valoarea obiectului contractului de cesiune ca fiind 105.000 lei, valoare cu care în recurs pârâta a fost de acord.
Având în vedere că litigiul are un obiect evaluabil în bani, că valoarea pricinii este peste 100.000 lei, Curtea a constatat că, potrivit art.2 pct.1 lit.a Cod procedură civilă, competenţa soluţionării cauzei revine în primă instanţă Tribunalului Braşov - Secţia comercială.
Faţă de considerentele mai sus arătate, în baza art.312 alin.5 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul declarat de reclamantul B.M. împotriva sentinţei Tribunalului Braşov, a casat sentinţa şi a respins excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Braşov în primă instanţă, de a judeca prezenta cauză.
Decizia nr. 152/Ap din 10 aprilie 2008 – L.F.
Curtea de Apel Iași
Recalcularea restului rămas neexecutat din pedeapsa din a cărei executare fusese dispusă anterior liberarea condiţionată ca urmare a aplicării art. 55 ind. 1 din Legea nr. 254/2013
Curtea de Apel Galați
In dubio pro reo - principiu fundamental al procesului penal
Tribunalul Bacău
Calitate procesuală activă în recurs, calitate de reprezentant
Curtea de Apel Alba Iulia
Măsuri asiguratorii. Instituirea sechestrului fără verificarea prealabilă a calităţii de proprietar a inculpatului. Lipsa considerentelor încheierii penale
Curtea de Apel Târgu Mureș
Apel. Soluţii. Desfiinţarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare