Recurs declarat împotriva încheierii de menţinere a măsurii arestării preventive

Recurs declarat împotriva încheierii de menţinere a măsurii arestării preventive. Hotărâre de condamnare în străinătate. Revizuirea hotărârii. Invocarea acestui aspect ca motiv al încetării temeiurilor care au determinat arestarea. Consecinţe.

Potrivit art.300/2 Cod procedură penală, în cazul în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive procedând potrivit art.160/b Cod procedură penală.

Aliniatul 2 al art. 160/b din Codul de procedură penală, modificat prin Legea nr.356/21.07.2006 prevede că dacă instanţa constată că arestarea preventivă  este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Atunci când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate instanţa, dispune prin încheiere motivată menţinerea arestării preventive (alin.3 art.160/b Cod procedură penală)

Împrejurarea dovedită în cauză că hotărârea de condamnare în străinătate a inculpatului a fost revizuită nu poate duce la concluzia că temeiurile care au determinat luarea măsurii au încetat, nemaifiind întrunite condiţiile tezei  II a art.148 lit.f Cod procedură penală în actuala reglementare, atâta timp cât, deşi această împrejurare a fost avută în vedere la luarea măsurii preventive nu aceasta a constituit singurul temei al arestării.

Secţia pentru cauze cu minori şi de familie – Decizia penală nr. 136/R/18 septembrie 2006

Prin Încheierea  penală pronunţată la 14 septembrie 2006  de Tribunalul Hunedoara - secţia penală - în dosar nr.43/97/2005/2006 (dosar vechi  7131/2005 ) s-a dispus menţinerea arestării preventive a inculpatului A.O.

( art.300/2 şi art.160/b Cod procedură penală ).

Pentru  a pronunţa această încheiere Tribunalul a reţinut că subzistă în continuare temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen motivat inculpatul  A.O.,criticând-o pentru nelegalitate, solicitând casarea încheierii  penale atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare şi revocarea măsurii arestării preventive cu judecarea  inculpatului în stare de libertate.

S-a susţinut printre altele nelegalitatea hotărârii  în  ce priveşte reţinerea greşită de către instanţa de fond a îndeplinirii  condiţiilor prevăzute de art.148 lit.”h” Cod procedură penală,în condiţiile în care s-a dovedit că hotărârea de condamnare dată de organele judiciare din Republica Moldova a fost revizuită iar numai criteriul referitor la pericolul social generic al infracţiunii  nu constituie temei pentru luarea sau după caz menţinerea arestării preventive.

În drept se invocă dispoziţiile art.160/b pct.4,art.160/1 pct.2 Cod procedură penală ,art.5 Cod procedură penală.

Prin decizia penală nr.136/18.09.2006 Curtea de Apel Alba-Iulia a respins ca nefondat recursul inculpatului.

În considerente deciziei instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit art.300/2  Cod procedură penală, în cauzele în care inculpatul este arestat instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării  preventive procedând potrivit art.160/b Cod procedură penală.

Aliniatul 3 al art. 160/b  Cod procedură penală prevede că atunci când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea  impun în continuare privarea de libertate instanţa dispune prin încheiere motivată – menţinerea arestării preventive.

Verificând actele dosarului, s-a constatat că recurentul inculpat intră sub incidenţa acestor texte de lege, temeiurile care au stat la baza luării  măsurii  arestării preventive subzistă  şi  impun în continuare privarea de libertate  aşa cum corect a  dispus judecătorul fondului.

Astfel, examinând actele şi lucrările dosarului, inclusiv cele  efectuate în cursul cercetării judecătoreşti până la acest moment se apreciază că există încă motive verosimile de a bănui că inculpatul recurent a comis o faptă penală

( art.136 alin.5 Cod procedură penală şi art.5 lit.”c” CEDO ).

În concret, în cauză există date şi indicii temeinice de a bănui că recurentul în perioada octombrie 2004 - aprilie 2005, ajutat de mai multe persoane a recrutat prin înşelăciune  şi promisiuni materiale, mai multe persoane se sex feminin printre care şi minore pe care le-a  transportat în Germania, unde le-a obligat la practicarea prostituţiei, obţinând astfel foloase materiale, activitate infracţională ce intră sub incidenţa dispoziţiilor art.12 alin.1 şi 2 lit.”a” şi art.13 alin.1 şi 3 din  Legea 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, texte de încriminare ce prevăd o pedeapsă cu închisoare mai mare de 4 ani.

Relevante sub aspectul indiciilor  temeinice sunt declaraţiile martorilor R. C., I. F., B. R., F.  I., D. B., B.A., L. F. , B. A., K. M. C.

Inculpatul O.A. a fost arestat la data de 26 septembrie 2005 în baza  mandatului de arestare nr.85/2005 emis de Tribunalul Hunedoara – secţia penală  în conformitate cu încheierea penală  nr.119/2005 pronunţată în dosar nr.5829/2005, reţinându-se  ca  temeiuri ale  arestării dispoziţiile art.136, 149/1 şi art.148 alin.1 lit.” e,h şi i” Cod procedură penală.

În considerentele încheierii penale supuse  actualului control de legalitate,Tribunalul a reţinut în esenţă că temeiurile care au stat la baza arestării  preventive  subzistă  în continuare şi că menţinerea măsurii preventive  se impune pentru  realizarea scopului prevăzut de art.136 Cod procedură penală.

Chiar dacă  recurentul inculpat a făcut dovada susţinerilor sale referitoare la condamnarea dispusă de instanţele de judecată din Republica Moldova, această împrejurare nu constituie un element nou care să ducă la concluzia că temeiurile care au  determinat arestarea preventivă au încetat întrucât aşa  cum precizam anterior deşi această împrejurare a fost avută în vedere la luarea măsurii  preventive nu aceasta a constituit  temeiul  arestării.

În ce priveşte susţinerile inculpatului recurent  referitoare la încetarea îndeplinirii cerinţelor  tezei II a art.148 lit.”h” Cod procedură penală ( în actuala reglementare lit.”f” a art.148 alin.1 – art. 148 Cod procedură penală a fost modificat prin Legea 356 din 21 iulie 2006 publicată în M.O. nr.677 din 7 august 2006) este de precizat că şi în condiţiile în care le-am aprecia  ca fiind fondate, acestea nu sunt de natură să atragă admiterea recursului întrucât, Curtea apreciază că în cauză subzistă  motive care  continuă să legitimeze privarea de libertate a inculpatului recurent.

Sub acest aspect este de arătat  că protejarea libertăţii individuale împotriva  ingerinţelor arbitrale ale autorităţilor nu trebuie să stânjenească eforturile instanţelor  în administrarea  probelor şi desfăşurarea procesului în bune condiţii ( Tomasi vs.Franţa – HOT CEDO din 27 august 1992).

Or, în speţă, există riscul că inculpatul o dată eliberat va executa presiuni asupra  persoanelor vătămate sau va încerca să ajungă la o înţelegere cu acestea ( art.148 lit.”i” Cod procedură penală  în actuala  reglementare art.148 lit.”e” Cod procedură penală).

În aceeaşi ordine de idei raportat la persoana inculpatului, se apreciază că acesta nu prezintă  garanţii suficiente care să asigure prezenţa  sa în faţa instanţelor de judecată.

Sub acest aspect este de precizat că inculpatul este cetăţean  străin, cu domiciliul în  străinătate, nu are nici o ocupaţie, este necăsătorit, date care confirmă existenţa unui pericol de sustragere de la judecată a  recurentului inculpat.

Faţă de aceste considerente, Curtea apreciază  că cel puţin până la acest stadiu procesual, detenţia preventivă a recurentului inculpat A.O. corespunde exigenţelor impuse de art.5 paragraf 3 CEDO.

Aşa fiind, recursul inculpatului se priveşte ca nefondat şi a fost respins ca atare.

Domenii speta

Spete similare