Repunerea în termenul de exercitare a revizuirii

Decizie 355R din 19.05.2015


Domeniul: Litigii cu profesionişti. Aspecte de drept Procedural

Repunerea în termenul de exercitare a revizuirii. Împrejurare mai presus de voinţa părţii.

Pronunţarea unei decizii ulterioare, nu poate fi considerată „împrejurare mai presus de voinţa părţii” care să justifice admiterea cererii de repunere în termenul de revizuire.

 - Articolul 103 alin.1  Cod procedură civilă;

- Articolul 324 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă 1865;

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A V-A CIVILĂ,

DECIZIA CIVILĂ NR.355/R din 19.05.2015)

 Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI - a Civilă la data de 12.11.2014 şi sub nr.39303/3/2014, revizuentele NM L. SRL prin lichidator judiciar M.R.L. S.P.R.L şi NM C.  SRL prin lichidator judiciar M. R.L.  S.P.R.L. au solicitat revizuirea deciziei civile nr.94A din 07.03.2014 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI - a Civilă în dosarul nr.56581/299/2012*, în temeiul art.322 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă 1865.

De asemenea, revizuentele au solicitat şi repunerea în termenul de exercitare a cererii de revizuire.

În motivarea cererii de revizuire s-a arătat, în esenţă, că dispozitivul hotărârii a cărei revizuire se solicită cuprinde dispoziţii potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire, căci prin recunoaşterea valabilităţii B.O. şi respingerea cererii de constatare a nulităţii absolute a acestui titlu de valoare, singura soluţie legală era aceea de respingere a opoziţiei la executare ca nefondată.

În ceea ce priveşte termenul de exercitare a căii de atac a revizuirii, s-a arătat că decizia civilă nr.94A din 07.03.2014 a fost atacată cu recurs, cale de atac ce a fost admisă prin decizia civilă nr.1389 din 23.06.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V-a Civilă.

Această decizie civilă de recurs a fost schimbată prin decizia civilă nr.1820 din 28.10.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă, decizie prin care s-a admis cererea de revizuire formulată de reclamanta SC K&S E.P.P.SA şi s-a schimbat decizia nr.1389 din 23.06.2014 în sensul respingerii recursurilor formulate de pârâtele NM C. SRL şi NM L. SRL ca nefondate.

Faţă de această succesiune de hotărâri, au susţinut revizuentele că termenul de o lună prevăzut de art.324 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă 1865 se calculează de la data ultimei decizii nr.1820/28.10.2014, dată în raport cu care cererea de revizuire introdusă la data de 11.11.2014 apare ca fiind formulată în termen.

În  cazul în care s-ar considera, totuşi, că cererea de revizuire a fost formulată în afara termenului legal, revizuentele au solicitat să se dispună repunerea în termen conform prevederilor art.103 Cod procedură civilă, arătând că împotriva deciziei civile nr. 94A/07.03.2014 au formulat recurs în termen legal, iar prin decizia civilă nr.1389 din 23 iunie 2014 Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a Civilă a admis recursurile şi a modificat decizia recurată în sensul că a respins opoziţia la executare ca nefondată, înlocuind dispozitivul ce conţinea dispoziţii potrivnice cu un dispozitiv clar, univoc.

În  aceste condiţii, o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art.322 pct.1 Cod procedură civilă ar fi fost, pe de o parte lipsită de interes, iar pe de altă parte ar fi fost vădit nefondată.

Dispozitivul criticat a fost repus în discuţie la data de 28.10.2014 când, prin decizia civilă nr.1820, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a Civilă a revizuit prima hotărâre pronunţată în recurs, în sensul că a respins recursurile declarate de revizuente ca nefondate, cu consecinţa menţinerii deciziei civile nr.94A/07.03.2014 în forma în care a fost pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a Civilă.

In aceste condiţii, ţinând cont de faptul că cererea de revizuire a fost formulată în termen de 15 zile de la data de 28.10.2014 când a fost pronunţată hotărârea revizuită, dată până la care, din motivele obiective menţionate mai sus, revizuentele au fost împiedicate să formuleze o cerere de revizuire, consideră că sunt îndeplinite cerinţele impuse de art.103 Cod procedură civilă pentru repunerea în termenul de exercitare a revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art.322 pct. 1 Cod procedură civilă.

Prin decizia civilă nr.211 din 29.01.2015 Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI - a Civilă a respins ca nefondată cererea de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire şi a admis excepţia tardivităţii, respingând cererea de revizuire formulată împotriva deciziei nr.94A din 07.03.2014 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI - a Civilă ca tardiv formulată.

Pentru a se pronunţa această decizie tribunalul a reţinut că prin sentinţa civilă nr.11781/24.05.2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr.56581/299/2012, a fost respinsă excepţia lipsei de interes în ceea ce priveşte capătul 3 de cerere şi excepţia inadmisibilităţii capătului 4, a fost admisă opoziţia la executare formulată de SC K&S E.P.P.SA, în contradictoriu cu SC NM A. SRL şi SC NM C. SA, s-a constatat nulitatea biletului la ordin emis la data de 20.09.2011 şi scadent la 15.11.2011 şi au fost anulate toate formele de executare efectuate în dosarele execuţionale 208E/2012 al BEJ M.D. şi nr. 2701/2012 al BEJ D. G.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel SC NM L. SRL şi SC NM C. SRL, care a fost admis prin decizia civilă nr.94A/07.03.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă în dosarul nr.56581/299/2012*, fiind schimbată în parte sentinţa apelată în sensul că a fost respinsă cererea de constatare a nulităţii biletului la ordin. Celelalte dispoziţii ale instanţei au fost menţinute.

Această decizie a fost comunicată către SC NM L. SRL şi SC NM C. SRL la data de 04.04.2014, astfel cum reiese din dovezile de comunicare depuse în copie la dosar.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs SC NM L. SRL şi SC NM C. SRL, care a fost admis prin decizia civilă nr.1389/23.06.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V-a Civilă în dosarul nr.56581/299/2012*, fiind modificată decizia recurată în sensul că au fost admise apelurile, a fost schimbată în parte sentinţa apelată în sensul respingerii opoziţiei la executare ca neîntemeiată. Celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost păstrate.

Împotriva acestei decizii din recurs, SC K&S E.P.P.SA a formulat cerere de revizuire, care a fost admisă prin decizia civilă nr.1820/28.10.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a civilă în dosarul nr.5219/2/2014, dispunându-se schimbarea în tot a deciziei civile nr.1389/23.06.2014 în sensul respingerii recursurilor ca nefondate.

Prin cererea de revizuire care formează obiectul prezentului dosar, revizuentele SC NM L. SRL şi SC NM C. SA au contestat decizia civilă nr.94A/07.03.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă în dosarul nr.56581/299/2012*, invocând cazul de revizuire prevăzut de art.322 pct.1 Cpc, conform căruia revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziţii potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire.

Potrivit art.324 alin.1 pct.1 Cpc, termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazurile prevăzute la art.322 pct. 1, 2 şi 7 alin. 1, de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanţe de recurs după evocarea fondului, de la pronunţare.

A reţinut tribunalul că din aceste prevederi legale reiese că termenul de revizuire se socoteşte de la data comunicării hotărârii definitive care face obiectul căii de atac al revizuirii.

În prezenta cauză, hotărârea contestată, respectiv decizia civilă nr.94A/07.03.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă în dosarul nr.56581/299/2012*, a fost comunicată revizuentelor la data de 04.04.2014, astfel încât termenul de revizuire de 1 lună s-a împlinit la data de 04.05.2014. Or, cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 12.11.2014, după expirarea acestui termen.

Tribunalul a înlăturat susţinerile revizuentelor conform cărora termenul de revizuire ar începe să curgă abia de la data de 28.10.2014, când a fost pronunţată decizia nr.1820 prin care s-a admis prima cerere de revizuire şi s-a modificat soluţia pronunţată în recurs. Aceasta întrucât prevederile art. 324 alin. 1 pct. 1 Cpc sunt clare, stabilind că termenul de revizuire curge de la data comunicării hotărârii definitive, iar nu de la data la care această hotărâre, pronunţată în apel, a rămas irevocabilă.  A precizat tribunalul că nu se poate contesta pe calea revizuirii o decizie pronunţată în apel, iar termenul să se socotească de la momentul pronunţării deciziei din recurs, astfel cum au solicitat revizuentele, o astfel de soluţie neavând niciun fundament legal. Data pronunţării deciziei de recurs poate constitui momentul de debut al termenului de revizuire, însă doar în cazul în care obiectul revizuirii îl reprezintă hotărârea din recurs, atunci când aceasta a evocat fondul, iar nu hotărârea din apel.

De asemenea, a reţinut tribunalul că referirile revizuentelor la o decizie similară pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au relevanţă în cauză întrucât acea decizie se referă la un alt caz de revizuire, respectiv la cel prevăzut de art.322 pct.7 Cpc, privind existenţa unor hotărâri potrivnice, iar în circumstanţele concrete ale cazului termenul de revizuire s-a calculat de la data pronunţării hotărârii instanţei de recurs, ceea ce însă nu se poate aplica în prezenta cauză.

Tribunalul a apreciat totodată că nu este întemeiată cererea de repunere în termenul de formulare a revizuirii.

Reţinând prevederile art.103 alin.1 Cpc, s-a arătat că o cerere de repunere în termen poate fi admisă doar dacă partea face dovada existenţei unei împrejurări mai presus de voinţa ei, deci a unei împrejurări ce exclude culpa părţii respective.

În prezenta cauză, revizuentele au invocat faptul că împotriva deciziei contestate pe calea revizuirii au exercitat calea de atac a recursului. Or, acest aspect nu se poate circumscrie unei împrejurări mai presus de voinţa părţii, ci priveşte modalitatea în care revizuentele au ales să îşi exercite drepturile procesuale puse la dispoziţie de lege. Dacă, după comunicarea deciziei pronunţate în apel, revizuentele au apreciat oportună exercitarea căii de atac a recursului, iar nu a revizuirii, acest aspect nu reprezintă o împrejurare mai presus de voinţa lor, ci tocmai expresia acesteia. Nimic nu a împiedicat părţile să exercite, în termen, calea de atac a revizuirii.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul a apreciat neîntemeiată cererea de repunere în termen, respingând-o ca atare. De asemenea, a apreciat fondată excepţia tardivităţii şi a admis-o, concomitent cu respingerea ca tardivă a cererii de revizuire.

Împotriva acestei decizii civile nr.211 din 29.01.2015 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI - a Civilă a declarat recurs, în termen legal, revizuenta NM L. SRL prin lichidator judiciar M.R.L.SPRL, acesta fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a V-a Civilă sub acelaşi număr unic 39303/3/2014.

În motivarea recursului revizuenta a arătat că soluţia pronunţată de Tribunalul Bucureşti în raport de cererea de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire este una nelegală, instanţa interpretând în mod foarte restrictiv noţiunea de „împrejurare mai presus de voinţa părţii”, ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Astfel, a susţinut recurenta că prin „motive temeinic justificate” trebuie să se înţeleagă numai acele împrejurări care, fără a avea gravitatea forţei majore, sunt exclusive de culpă, fiind piedici relative, iar nu absolute.

Împrejurările susceptibile de a justifica repunerea în termen sunt numai împiedicări relative, având caracter de obstacol numai pentru reclamant şi pentru cei care s-ar afla în aceleaşi condiţii cu acesta, dar nu şi pentru orice reclamant diligent.

Or, în cauză, deşi societatea recurentă a făcut dovada unor „motive temeinic justificate" care a pus-o în imposibilitatea de a formula cererea de revizuire în termenul legal, Tribunalul Bucureşti a făcut o interpretare deosebit de restrictivă a noţiunii de „împrejurare mai presus de voinţa părţii", limitând în mod nelegal situaţiile care s-ar putea circumscrie acestei noţiuni.

Recurenta-revizuentă a susţinut că cererea sa de repunere în termen era una întemeiată şi formulată în termenul legal prevăzut de art.103 Cpc, argumentele fiind aceleaşi cu cele prezentate prin cererea de repunere în termen formulată în faţa Tribunalului Bucureşti.

Astfel, reluând prezentarea succesiunii hotărârilor pronunţate în cauză, recurenta a arătat că împrejurarea rezultată din faptul că decizia civilă nr.1820/28.10.2014 a retractat decizia civilă nr.1389/23.06.2014 constituie o împrejurare mai presus de voinţa părţii, împrejurare ce justifică repunerea în  termenul de introducere a cererii de revizuire.

Recurenta-revizuentă a criticat şi soluţia dată în raport de excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire, arătând că şi aceasta este nelegală întrucât, aşa cum a arătat şi în cuprinsul cererii introductive, termenul de o lună instituit de art.324 alin.1 pct.1 Cpc 1865 a început să curgă, în opinia sa, de la momentul pronunţării ultimei decizii civile nr.1820/28.10.2014.

Prin urmare, Tribunalul Bucureşti a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale precitate, ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cpc 1865, căci cererea de revizuire a fost introdusă la data de 11.11.2014, deci înăuntrul termenului de o lună prevăzut de art.324 alin.1 pct.1 Cpc 1865.

A fost invocată, cu titlu de practică judiciară, decizia nr.6755/2005 a Î.C.C.J. - Secţia Civilă şi de Proprietate Intelectuală, decizie în care s-a arătat că „...momentul curgerii termenului de o lună se calculează începând cu data pronunţării hotărârii instanţei de recurs prin care fondul rămâne definitiv".

Faţă de aceste motive din care rezultă nelegalitatea deciziei atacate, recurenta a solicitat admiterea recursului şi casarea hotărârii recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea soluţionării fondului cererii de revizuire.

În drept, recurenta a invocat dispoziţiile art.328 alin.1 coroborat cu art.304 pct.9 Cpc 1865.

În cauză intimata opozantă K & S E.P.P.SA prin administrator judiciar consorţiul ZRP I. SPRL şi C. I. T. S.P.R.L. a formulat întâmpinare prin care s-a apărat în fapt şi în drept, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele  considerente:

Recurenta –revizuentă NM L. SRL, prin lichidator judiciar, a criticat soluţia tribunalului de respingere a cererii de repunere în termenul de exercitare a revizuirii împotriva deciziei civile nr.94A/07.03.2014, susţinând că interpretarea noţiunii de „împrejurare mai presus de voinţa părţii” cuprinsă în art.103 alin.1 Cod procedură civilă s-a făcut într-o manieră restrictivă. A considerat recurenta-revizuentă că pronunţarea deciziei civile nr.1820 din 28.10.2014 prin care s-a admis cererea de revizuire şi s-a schimbat decizia civilă nr.1389/23.06.2014 (prin care fusese iniţial admis recursul său şi schimbată decizia nr.94A din 07.03.2014) în sensul respingerii recursului şi menţinerii deciziei nr.94A din 07.03.2014 reprezintă o împrejurare mai presus de voinţa revizuentei, care justifica repunerea în termenul de introducere a cererii de revizuire împotriva decizie civile nr.94A din 07.03.2014.

Curtea apreciază însă că aceste critici ale revizuentei nu sunt întemeiate. Art.103 alin.1 Cod procedură civilă 1865 prevede sancţiunea decăderii pentru neexecutarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal, „afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei”.

Împrejurarea mai presus de voinţa revizentei, invocată drept motiv pentru repunerea în termen, a constituit-o pronunţarea deciziei civile nr.1820 din 28.10.2014 de către Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă, decizie prin care s-a admis cererea de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr.1389 din 23.06.2014 şi s-a dispus schimbarea acesteia în sensul respingerii recursurilor şi păstrării deciziei civile nr.94A/07.03.2014 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI - a Civilă.

Curtea constată, însă, că interpretarea noţiunii de „împrejurare mai presus de voinţa părţii” cuprinsă în art.103 alin.1 Cod procedură civilă nu s-a făcut de către tribunal într-o manieră restrictivă, ci avându-se în vedere exact dispoziţia legală, respectiv existenţa unei împrejurări care să excludă culpa părţii. Astfel, instanţa de fond şi-a argumentat pertinent soluţia şi a reţinut, în mod corect, că opţiunea revizuentelor de a exercita doar calea de atac a recursului împotriva deciziei civile nr.94A din 07.03.2014 nu reprezintă o împrejurare mai presus de voinţa părţi, ci reprezintă chiar expresia voinţei părţii.

Pronunţarea deciziei civile nr.1830 din 28.10.2014 nu poate fi considerată „împrejurare mai presus de voinţa părţii” care să justifice admiterea cererii de repunere în termenul de revizuire împotriva deciziei civile nr.94A din 07.03.2014.

Aceasta deoarece, pe de o parte, acest motiv invocat drept împrejurare mai presus de voinţa părţii nu s-a produs înainte de împlinirea termenului de revizuire de o lună calculat conform art.324 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă 1865, respectiv de la comunicarea hotărârii definitive (04.04.2014), ci ea s-a produs ulterior împlinirii acestui termen, astfel că nu poate fi considerat o cauză ce a împiedicat partea să exercite calea de atac.

Pe de altă parte, pronunţarea deciziei civile nr.1820 din 28.10.2014 nu poate fi apreciată ca fiind o împrejurare mai presus de voinţa părţii, care a împiedicat-o să exercite, în termen legal, calea de atac a revizuirii împotriva  deciziei nr.94A din 07.03.2014. La momentul comunicării deciziei civile nr.94A din 07.03.2014 (04.04.2014), recurenta-revizuentă putea constata eventuala existenţă a unor dispoziţii potrivnice în cuprinsul dispozitivului acestei decizii, dispoziţii potrivnice ce nu se puteau aduce la îndeplinire (motivul de revizuire prevăzut de art.322 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă invocat în cauză). Ca urmare, partea putea exercita calea de atac a revizuirii, nefiind împiedicată în termenul legal de o lună de la comunicare în exercitarea acesteia.

Susţinerile recurentei potrivit cărora a formulat recurs împotriva deciziei nr.94A/07.03.2014, astfel că formularea şi a unei cereri de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art.322 pct.1 Cod procedură civilă ar fi fost pe de o parte lipsă de interes, iar pe de altă parte ar fi fost vădit nefondată, nu pot fi primite pentru admiterea criticilor referitoare la greşita respingere a cererii de repunere în termenul de revizuire. Aceasta deoarece atât doctrina, cât şi practica judecătorească sunt unanime în aprecierea că exercitarea celor două căi de atac, concomitent, este permisă de lege deoarece ele sunt complementare, revizuirea urmărind îndreptarea unor erori săvârşite în legătură cu starea de fapt stabilită în hotărârea definitivă, în timp ce recursul  este limitat la motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 Cod procedură civilă (remedierea unor erori de drept).

Sunt nefondate şi criticile referitoare la greşita admitere de către tribunal a excepţiei tardivităţii formulării cererii de revizuire, critici potrivit cărora termenul de o lună prevăzut de art.324 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă 1865 a început să curgă de la data pronunţării deciziei civile nr.1820 din 28.10.2014 şi nu de la data comunicării deciziei nr.94A din 07.03.2014, cum greşit a reţinut tribunalul (motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă).

Sub acest aspect Curtea arată că dispoziţiile art.324 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă 1865 sunt clare şi neechivoce atunci când prevăd momentul de la care începe să curgă termenul de o lună pentru formularea cererii de revizuire: „în cazurile prevăzute de art.322 pct. 1,2 şi 7 alin. 1,  de la comunicarea hotărârilor definitive”.

Tribunalul a făcut o aplicare corectă a acestei dispoziţii legale, termenul de o lună neîncepând să curgă de la data pronunţării deciziei civile nr.1820 din 28.10.2014, ci de la data comunicării hotărârii definitive a cărei revizuire s-a solicitat.

Art.324 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă prevede termenul de exercitare a căii de atac a revizuirii şi momentul de la care acesta începe să curgă, fiind un text de lege ce cuprinde o normă cu valoare imperativă, de strictă interpretare. Prin urmare, instanţei nu-i este permis nici a adăuga la textul de lege şi nici a interpreta o dispoziţie legală clară („de la comunicarea hotărârilor definitive”) într-un alt sens decât cel prevăzut expres de lege.

Cum cererea de revizuire a fost formulată împotriva deciziei nr.94A din 07.03.2014 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă, iar această hotărâre definitivă a fost comunicată celor două societăţi revizuente la data de 04.04.2014, conform dovezilor de comunicare aflate la filele 207-208 dosar nr.56581/299/2012* al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI - a Civilă, rezultă că termenul de revizuire de o lună a început să curgă de la data de 04.04.2014, împlinindu-se la data de 04.05.2014.

Cererea de revizuire împotriva deciziei nr.94A din 07.03.2014 a fost formulată la data de 12.11.2014, cu depăşirea termenului de o lună prevăzut de art.324 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, astfel că soluţia de admitere a excepţiei tardivităţii cererii de revizuire este corectă şi legală.

Referitor la invocarea, de către recurenta-revizuentă, a practicii judiciare rezultate din decizia nr.6755/2005 a Î.C.C.J. - Secţia Civilă şi de Proprietate Intelectuală, Curtea arată că tribunalul a reţinut în mod corect că aceasta nu prezintă nicio relevanţă în cauză, motivul de revizuire din respectiva cauză fiind existenţa unor hotărâri definitive potrivnice (art.322 pct.7 Cpc), situaţie în care termenul de revizuire curge de la un alt moment, respectiv prin raportare la cea de-a doua hotărâre (de la comunicarea hotărârii dacă este definitivă sau de la pronunţarea ei dacă este dată în recurs după evocarea fondului).

Având în vedere toate considerentele expuse mai sus din care rezultă că sunt nefondate toate criticile formulate de recurenta-revizuentă, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă Curtea a respins recursul ca nefondat.