În cazul în care amână pronunţarea şi deliberarea hotărârii, potrivit art. 306 teza a II-a Cod procedură penală, instanţa este obligată, în conformitate cu prevederile art. 305 alin. 1 şi 3 Cod procedură penală, să întocmească o încheiere de şedinţă separată, cuprinzând menţiunile prevăzute de art. 315 alin. 1 Cod procedură penală, care trebuie semnată de preşedintele completului de judecată şi grefier.
În speţă, încheierea de şedinţă din data de 23.08.2005 a Judecătoriei Cîmpulung Moldovenesc, prin care s-a amânat pronunţarea la data de 31.08.2005, precum şi celelalte încheieri de amânare a pronunţării, nu sunt semnate de preşedintele completului de judecată, ceea ce echivalează cu lipsa acestora, fapt ce atrage nulitatea absolută a hotărârii în conformitate cu prevederile art. 197 alin. 2 şi 3 Cod procedură penală.
Ca urmare, a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, au fost casate integral decizia penală nr. 26/16.01.2006 a Tribunalului Suceava şi sentinţa penală nr. 315/14.09.2005 a Judecătoriei Cîmpulung Moldovenesc, trimiţându-se cauza spre rejudecare primei instanţe.
Curtea de Apel Timișoara
Infracţiunea de tentativă de omor şi infracţiunea de loviri sau alte violenţe. Delimitarea conţinutului constitutiv al celor două infracţiuni. Schimbarea încadrării juridice în raport de criteriile care caracterizează, potrivit probelor administrate, c
Judecătoria Caracal
Infractiuni de coruptie
Curtea de Apel Iași
Schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, respectiv din infracţiunea de omor prev. de art. 188 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 199 alin. 1 Cod penal, în infracţiunea de omor calificat săvârşit prin cru
Judecătoria Craiova
Infracţiunea de ucidere din culpă prev. de art.178 C.p.
Tribunalul Arad
Trafic de persoane