Acţiune în revendicare. Trasformator electric amplasat pe teren. Stabilire regim juridic.

Decizie 2817 din 03.10.2006


Coroborând art.2 şi 5 din Legea nr.18/1991 rezultă că aparţin domeniului public construcţiile de transport al energiei electrice, întrucât acestea sunt amplasate pe terenuri cu destinaţii speciale , folosite în uz sau interes public. În consecinţă aceste terenuri sunt conform legii, inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile atâta timp cât aparţin domeniului public al statului.

Mai mult prin art.44  şi 136 alin.5 Constituţie se arată că limitele şi conţinutul dreptului de proprietate sunt stabilite de lege şi de asemenea se consacră caracterul inviolabil al proprietăţii private dar ,, în condiţiile legii organice’’. Aceste texte de lege au în vedere tocmai circumstanţieri ale exerciţiului prerogativelor dreptului de proprietate, justificate de necesitatea ocrotirii interesului public.

Prin urmare, numai în aceste condiţii arătate mai sus, poate fi stabilit cadrul juridic pentru exercitarea atribuţiilor dreptului de proprietate, în accepţiunea principală conferită de Constituţie dar astfel încât să nu se vină în contradicţie cu interesele generale sau cu cele particulare legitime a altor subiecte de drept, instituindu-se astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia.

Prin s.c. nr.746/14 februarie 2006 Judecătoria Tg.Jiu a respins acţiunea civilă formulată de reclamanţii M.I. şi M.D., în contradictoriu cu pârâta SC ELECTRICA SA – Antrepriza de Instalaţii şi Servicii Electrice.

Instanţa a constatat că suprafaţa de 23 mp. pe care se află amplasat transformatorul electric aparţine pârâtei, fiind teren proprietate publică şi care nu poate fi atribuit conform Legii nr.18/1991 în proprietatea unei persoane, conform art.5 alin.1 din Legea nr.18/1991 şi art.37 alin.1 din Legea nr.318/2003 a energiei electrice.

Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii M.I. şi M.D.

Prin d.c. nr.424/24 mai 2006 Tribunalul Gorj a respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii M.I. şi M.D., arătând că instanţa nu a ţinând seama de probele administrate în cauză şi de legile incidente în speţă.

Terenul nu este proprietatea publică ci recurenţii sunt adevăraţii proprietari ai acestuia, fiind îngrădiţi în exercitarea dreptului lor de proprietate. Legea nr.18/1991 nu este incidentă în speţă aşa cum greşit au reţinut instanţele.

Recursul este nefondat.

Coroborând art.2 şi 5 din Legea nr.18/1991 rezultă că aparţin domeniului public construcţiile de transport al energiei electrice, întrucât acestea sunt amplasate pe terenuri cu destinaţii speciale , folosite în uz sau interes public. În consecinţă aceste terenuri sunt conform legii, inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile atâta timp cât aparţin domeniului public al statului.

Aceeaşi concluzie se desprinde şi din economia dispoziţiilor art.37 alin.4 din Legea nr.318/2003 a energiei electrice – potrivit cărora terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie existente la data intrării în vigoare a legii sunt şi rămân în proprietate publică a statului ( în acest sens şi decizia 232/21.04.2005 a Curţii Constituţionale).

Privită problematica prin prisma dispoziţiilor Constituţiei, aceste dispoziţii legale nu contravin exigenţelor principiului garantării şi ocrotirii proprietăţii private.

Justificarea încadrării prin legea organică a terenurilor pe care se situează reţelele energetice de distribuţie în categoria terenurilor cu destinaţie specială precum şi reglementarea unui regim juridic special al acestora – s-a făcut prin prisma caracterului de bun public de interes naţional al fondului energetic şi corespund pe deplin regimului constituţional de protecţie a proprietăţii.

Mai mult prin art.44  şi 136 alin.5 Constituţie se arată că limitele şi conţinutul dreptului de proprietate sunt stabilite de lege şi de asemenea se consacră caracterul inviolabil al proprietăţii private dar ,, în condiţiile legii organice’’. Aceste texte de lege au în vedere tocmai circumstanţieri ale exerciţiului prerogativelor dreptului de proprietate, justificate de necesitatea ocrotirii interesului public.

Prin urmare, numai în aceste condiţii arătate mai sus, poate fi stabilit cadrul juridic pentru exercitarea atribuţiilor dreptului de proprietate, în accepţiunea principală conferită de Constituţie dar astfel încât să nu se vină în contradicţie cu interesele generale sau cu cele particulare legitime a altor subiecte de drept, instituindu-se astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia.

Exercitarea dreptului de uz şi de servitute asupra proprietăţii afectate de capacităţile energetice – conduce de fapt la un control al folosirii bunurilor, ceea ce nu contravine principiului garantării şi ocrotirii proprietăţii private.

Aşadar, Legea nr.318/2003 – stabileşte limite în interes public – însă fiind prevăzute de lege ele reprezintă sarcini şi obligaţii reale ataşate fondului aservit impuse proprietarului acestui fond care este ţinut să le respecte.

Nu poate fi primită – în acest context al obligaţiei impuse de lege, susţinerea recurenţilor referitoare la dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu.