Contestaţie la titli.Aplicarea principiului disponibilităţii şi limitele rolului activ al judecătorului. Calitatea procesuală activă a unui terţ de a formula contestaţie la titlu. Calea de atac care se exercită împotriva contestaţiei la titlu formul...

Art. 294  şi 295 c.p.c. obligă instanţa de apel să judece procesul în limitele cererii de apel, fără a schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul acţiunii, fiind aplicabil şi în această cale de atac principiul disponibilităţii, care marchează limitele în care judecătorul poate manifesta rol activ, potrivit art. 129 c.p.c.

În aplicarea art 21 din Constituţia României şi art 6 din CEDO, cel care este terţ faţă de executarea silită poate formula contestaţie asupra oricărui act de executare sau contestaţie la titlu în temeiul art. 399 c.p.c., cu condiţia să dovedească un interes şi o vătămare prin actul de executare, atunci când sunt elemente ce se cer a fi lămurite şi  când titlul executoriu ce se execută aduce atingere unor drepturi sau interese legitime ale terţului.

Hotărârea pronunţată într-o astfel de pricină este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea care se execută, potrivit art. 402 alin 3 c.p.c.

Contestatorul S.C. a chemat în judecată pe intimaţii B.C. , S.D., D.G. solicitând lămurirea înţelesului întinderii şi aplicării dispozitivului ordonanţei de adjudecare nr. 344/14.02.2000, ordonanţă prin care se adjudeca definitiv un imobil către adjudecatarul D.G. Contestatorul, care este terţ faţă de executarea silită, arată că ordonanţa de adjudecare nu identifică imobilul ce a fost vândut prin vecinătăţi, adresă,  astfel că  după emiterea ordonanţei de adjudecare i s-a  pus lui în vedere să elibereze imobilul proprietatea sa. Prin promovarea contestaţiei la titlu solicită să se lămurească amplasamentul imobilului pentru a se constata că nu există identitate între imobilul  contestatorului şi cel ce  a făcut obiectul  executării silite.

Prin sentinţa civilă nr. 1465 din 18.02.2004 pronunţată de Judecătoriei Craiova a fost respinsă contestaţia la executare formulată de contestator pe considerentul că ordonanţa de adjudecare nu a fost pusă în executare, astfel încât nu reprezintă hotărârea care se execută în înţelesul art. 400 cod pr.civ.

Apelul declarat de contestator  a fost admis de Tribunalul Dolj prin decizia civilă nr. 1189/25 sept. 2006  care a desfiinţat sentinţa civilă atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, considerând că instanţa de fond trebuia să califice acţiunea ca fiind o contestaţie prin care un terţ invocă un drept de proprietate asupra bunurilor supuse executării, iar nu ca fiind o contestaţie la titlu şi că trebuie comparate titlurile de proprietate ale părţilor.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul, susţinând că s-au încălcat dispoziţiile art. 294 alin 1 c.p.c., deoarece a formulat o contestaţie asupra titlului executoriu pentru  a lămuri şi identifica imobilul ce a fost adjudecat. S-a arătat că art. 401 alin 2 c.p.c condiţionează formularea contestaţiei la executare de existenţa unui drept  al terţului contestator asupra bunului urmărit, însă contestaţia de faţă nu se întemeiază pe aceste prevederi. Recurentul a arătat că nu poate formula o acţiune în revendicare deoarece are posesia bunului şi că se impune lămurirea ordonanţei de adjudecare, aceasta fiind imprecisă.

Recursul  a fost considerat fondat pentru următoarele considerente.

Unul din principiile care guvernează procesul civil este principiul disponibilităţii potrivit cu care reclamantul este cel care investeşte instanţa şi stabileşte cadrul procesual cu privire la părţile chemate în judecată, obiectul şi cauza acţiunii.

Art. 294  şi 295 c.p.c obligă instanţa de apel să judece procesul în limitele cererii de apel, fără a schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul acţiunii, fiind aplicabil şi în această cale de atac principiul disponibilităţii, care marchează limitele în care judecătorul poate manifesta rol activ, potrivit art. 129 c.p.c.

La data de 9 iunie 2000 contestatorul a solicitat lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării dispozitivului ordonanţei de adjudecate nr. 344/14 februarie 2000, susţinând că este un terţ proprietar al unui imobil cu caracteristicile celui menţionat în ordonanţă şi că este păgubit prin executare.

În raport de această cerere, judecătoria a analizat contestaţia aşa cum a fost formulată, începând cu fila 5 a sentinţei, reţinând că ordonanţa de adjudecare nu a fost pusă în executare astfel încât nu reprezintă hotărârea care se execută în sensul art. 400 c.p.c. Judecătoria a  reţinut, de asemenea, că executarea silită este deja încheiată, deşi anterior reţinuse că este în termen contestaţia şi că nu a fost întocmit actul de închidere a executării, precum şi faptul că se pune în discuţie numai lămurirea  ordonanţei nu şi valabilitatea şi preferinţa titlurilor părţilor asupra acestor construcţii. Deşi această motivare este greoaie şi nu corespunde unui fir logic exact, se constată că prima instanţă a răspuns cererii formulate, în limitele investirii sale, menţinând obiectul acţiunii şi respectând principiul disponibilităţii.

Tribunalul a considerat că invocându-se un drept propriu de către contestator asupra bunului adjudecat, contestaţia are caracterul unei acţiuni în revendicare, instanţa trebuind să compare titlurile părţilor. S-a apreciat că prima instanţă avea obligaţia să califice corect contestaţia şi neprocedând astfel, nu s-a analizat fondul cauzei.

Motivând astfel, tribunalul a apreciat greşit  limitele în care judecătorul poate exercita rolul său activ. Astfel, judecătorul este ţinut a respecta starea de fapt descrisă de reclamant prin acţiune, are posibilitatea de a pune în discuţia părţilor orice împrejurări de natură a duce la lămurirea pricinii, printre care şi calificarea juridică a cererii. În situaţia în care cererea este formulată în termeni precişi, obiectul acesteia fiind pe deplin stabilit de reclamant, mai cu seamă când reclamantul beneficiază de apărare calificată, instanţa nu poate schimba obiectul acţiunii, chiar dacă apreciază că aceasta este inadmisibilă sau că interesele reclamantului ar fi mai bine realizate prin  promovarea unui alt tip de cerere.

Considerând că  reclamantul a investit instanţa cu o contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 401 alin 2 c.p.c, în care se pune în discuţie titlul terţului contestator faţă de titlul părţilor asupra bunului urmărit( ceea ce echivalează cu o acţiune în revendicare) tribunalul a încălcat dispoziţiile. art. 294, 295 şi 129 c.p.c, a schimbat obiectul unei acţiuni clare, erijându-se în apărător al părţii. Dispoziţiile legale fiind greşit aplicate, sunt incidente motivele de recurs prevăzute  de art.304 pct. 8 şi 9 c.p.c, care atrag modificarea deciziei.

Totuşi, în condiţiile în care fondul apelului nu a fost cercetat, tribunalul nu  a răspuns criticilor apelantului,  se constată aplicabile prevăzute  art. 312 alin 5 c.p.c, care impun  admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre judecare la tribunal. A proceda astfel, înseamnă a ignora un grad de jurisdicţie, a încălca principiul legalităţii căilor de atac şi a nu respecta drepturile procesuale  ale părţilor.

Ceea ce se cere a fi lămurit în speţă este posibilitatea unui terţ faţă de executarea silită de a introduce contestaţie la titlu şi dacă ordonanţa de adjudecare poate reprezenta un titlu ce se cere a fi lămurit.

În vechiul sistem al codului de procedură civilă, în vigoare la data promovării contestaţiei, ordonanţa de adjudecare era o hotărâre judecătorească pronunţată în urma parcurgerii etapelor unei urmăriri silite imobiliare, care consfinţea dreptul de proprietate al adjudecatarului asupra bunului ce fusese urmărit silit şi care, anterior, era proprietatea debitorului urmărit sau a garantului imobiliar. Ordonanţa se înscria în cartea funciară şi producea toate efectele unui titlu de proprietate.

Fiind rezultatul unei judecăţi contradictorii, ordonanţa de adjudecare avea şi efectele unei hotărâri judecătoreşti, cu menţiuni speciale privind căile de atac şi termenul de exercitare a acestora. Ca urmare, nimic nu împiedică a considera că o astfel de hotărâre reprezintă titlul ce se execută în  sensul art. 399 c.p.c, deoarece  adjudecatarul urma a fi în posesie de către executorii judecătoreşti iar executarea ordonanţei de adjudecare echivala cu  această punere în posesie. În atare interpretare, este evident că faţă de ordonanţa de adjudecare  se putea formula contestaţie la titlu în condiţiile art. 399 teza II c.p.c., atunci când erau necesare lămuriri privind înţelesul, întinderea, aplicarea titlului, inclusiv cele privitoare la identificarea imobilului adjudecat sau chiar  a părţilor ce au participat la executarea silită.

Potrivit art. 399 c.p.c contestaţia la executare propriu zisă şi contestaţia la titlu pot fi formulate de cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, text care deschide calea promovării contestaţiei atât de către părţile la executarea silită, cât şi de terţii vătămaţi prin actele de executare.

Art. 399 c.p.c. reglementează obiectul contestaţiei la executare, lămurind ce anume se poate  contesta, care sunt  tipurile de contestaţii promovabile. Textele care urmează se referă la locul introducerii contestaţiei( art .400 c.p.c), termenele în care contestaţia poate fi introdusă( art. 401 c.p.c).

Referirea din art. 401 alin 2 c.p.c la contestaţia prin care un terţ pretinde că are un drept de proprietate asupra bunului urmărit priveşte de asemenea termenul în care o asemenea contestaţie poate fi introdusă,  dar, într-o interpretare sistematică a normelor de lege, textul nu poate privi strict obiectul contestaţiei formulate de un terţ.

Aşadar, cel care este terţ faţă de executarea silită poate formula contestaţie asupra oricărui act de executare sau contestaţie la titlu în temeiul art. 399 c.p.c, cu condiţia să dovedească un interes şi o vătămare prin actul de executare iar în situaţia în care pretinde că asupra bunului urmărit are un  anumit drept real, contestaţia sa trebuie introdusă în termenul prevăzut de art. 401 alin 2 c.p.c.

Concluzia care se impune este aceea că terţul poate promova o contestaţie la titlu, atunci când sunt elemente ce se cer a fi lămurite şi  când titlul executoriu ce se execută aduce atingere unor drepturi sau interese legitime ale terţului.

În acest fel trebuie făcută şi aplicarea art 21 din Constituţia României şi art 6 din CEDO, orice persoană  care se consideră vătămată având posibilitatea de a cere instanţei ca drepturile sale să fie recunoscute.

Pe aceeaşi linie de idei, instanţa trebuie să stabilească dacă împotriva hotărârii ce a soluţionat contestaţia la titlu promovată de un terţ se poate exercita calea de atac a apelului sau cea a recursului.

Potrivit art. 402 alin 2 c.p.c., hotărârea asupra contestaţiei se dă fără drept de apel, cu excepţia celei pronunţate în temeiul art. 400/1 c.p.c. şi art. 401 alin 2 c.p.c.

Excepţiile fiind de strictă interpretare,  este de lămurit dacă în categoria contestaţiilor  promovate în temeiul art. 401 alin 2 c.p.c se include şi contestaţia la titlu promovată de un terţ.Din modul în care au fost prevăzute cele două excepţii rezultă că s-a dorit  a se acorda un spectru de judecată mai larg acelor cereri  asimilate partajului , acţiunii în revendicare sau altor acţiuni în  care se pune în discuţie un drept real, toate având ca părţi nu numai pe cele ce au participat la executarea silită, ci şi terţi  ale căror drepturi sunt atinse prin executare. Stabilind că nu se încadrează strict în dispoziţiile art. 401 alin 2 c.p.c şi contestaţia la titlu promovată de un terţ,  aceasta fiind întemeiată pe prevederile comune ale art. 399 c.p.c., este logic a constata că excepţia prevăzută de art 402 alin 2 c.p.c nu se aplică contestaţiei de faţă.

Aşadar, terţul care promovează o contestaţie la titlu, solicitând lămurirea acestuia deoarece  se aduce atingere unor drepturi sau interese legitime ale sale,  justifică întotdeauna un drept  însă aceasta se analizează ca interes - condiţie  a promovării oricărei acţiuni în justiţie. El nu solicită în cadrul contestaţiei la titlu compararea titlului său cu cel obţinut prin executare pentru a constata care este mai preferabil, aspect specific acţiunii în revendicare, ci lămurirea dreptului dobândit în urma executării silite.Ca urmare, hotărârea pronunţată într-o astfel de pricină este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea care se execută, potrivit art. 402 alin 3 c.p.c

Cum împotriva ordonanţei de adjudecare se putea promova doar calea de atac a recursului, şi împotriva sentinţei pronunţată în speţă de judecătorie se exercită  recurs.

Tribunalul, soluţionând cauza în complet de apel a încălcat dispoziţiile legale, fiind incident motivul de recurs prevăzute de art .304 pct. 1 c.p.c

Potrivit art 312 c.p.c recursul a fost admis, s-a casat decizia şi s-a trimis cauza spre judecare la tribunal, urmând ca acesta să califice calea de atac promovată drept recurs şi să soluţioneze contestaţia la titlu promovată de contestator.

Domenii speta

Spete similare