Expulzare. Măsură de siguranţă. Interdicţia de a reveni în România. Măsură administrativă. Durată. Legea penală mai favorabilă. Aplicabilitate

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREŞEDINTE: TOADER DANIELA

JUDECĂTOR: PURIGIU FLORIN

JUDECĂTOR: TÂRŢĂU LUMINIŢA SPERANŢA

CONSIDERENTE:

Asupra recursului penal de faţă:

Prin sentinţa penală nr.616/22.03.2010, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în dosarul penal nr.20119/4/2010, a fost respinsă contestaţia la executare formulată de petentul H.G., ca neîntemeiată.

În baza art.192 al.2 Cod procedură penală, a fost obligat petentul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia Contencios Administrativ sub nr.3546/2/2009, petentul condamnat H.G. a formulat, o cerere de anulare a anulare a interdicţiei de intrare în România aplicată ca urmare a expulzării sale după executarea pedepsei la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr.80/02.05.1996.

S-a arătat că după executarea pedepsei, în anul 2004, a fost aplicată în baza OUG nr.194/2002 interdicţia de a reveni în România pe o perioadă de 10 ani până la 20.02.2014, faţă de faptul că aceasta era durata minimă a interdicţiei, dacă pedeapsa era mai mică de 10 ani. Cum textul de lege a fost modificat de la 10 ani la 3 ani, se consideră că interdicţia nu se mai poate aplica în forma veche, fiind aplicabile dispoziţiile art.13 Cod penal, ce vizează legea penală mai favorabilă.

Cauza a fost înaintată secţiei penale a Curţii de Apel Bucureşti, care a înregistrat pricina sub nr.10649/2/2009 şi s-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, calificând cererea drept o contestaţie la executare.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti sub 20119/4/2009.

Instanţa de fond a considerat că nu sunt aplicabile dispoziţiile prev.de art.461 şi art.461 Cod procedură penală, contestaţia depusă nefiind întemeiată, în cauză nefiind incidente prevederile art.13 Cod penal.

Instanţa de fond a constatat că legea penală nu prevede o durată a interdicţiei de a reveni în România, urmare a luării de către o instanţă a măsurii de siguranţă a expulzării. De altfel, şi în hotărârea ataşată la dosar, Tribunalul Bucureşti nu a stabilit o durată pentru care petentul nu are dreptul să se întoarcă în România, aceasta fiind o chestiune stabilită administrativ. Măsura expulzării a fost menţinută ca atare prin sentinţa penală nr.2309/2002 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, iar durata interdicţiei de revenire în ţară a fost fixată administrativ la 10 ani.

Instanţa de fond a considerat sub acest aspect că modificarea OUG nr.194/2002 sub aspectul duratei interdicţiei de a reveni în România nu este o lege penală, astfel cum susţine petentul.

Legea penală asupra măsurii de siguranţă a expulzării nu a fost modificată în vreun fel care să-i profite inculpatului şi instanţa penală nu are nicio modalitatea de modificare sau anulare a măsurii dispuse prin sentinţa penală nr.801/1996 mai sus menţionată, astfel cum a fost menţinută prin sentinţa penală nr.2309/2002 de către Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.

În acest sens, instanţa de fond a considerat că situaţia petentului este reglementată potrivit regulii de interpretare tempus regit actum, astfel încât, deşi din 2008 s-ar stabili o interdicţie de intrare în România de numai 3 ani, pentru o pedeapsă ca aceea aplicată în trecut petentului, pentru 21.02.2004, durata interdicţiei a fost corect aplicată pentru 10 ani conform reglementării din acest moment. Cum doar legea penală mai favorabilă poate retroactiva, iar în cauză dispoziţia respectivă nu este o dispoziţie penală, ci una administrativă, sunt aplicabile dispoziţiile în vigoare la data stabilirii măsurii.

Faţă de aceste aspecte instanţa de fond a anulat cererea ca neformulată de petent.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul He Gang, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivele de recurs, formulate şi ataşate la dosarul cauzei, recurentul-contestator a arătat că în mod greşit instanţa de fond a respins contestaţia la executare motivând că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art.13 C.p., întrucât potrivit art.106 alin.3 din OUG nr.194/2002 „ în cazul străinilor împotriva cărora instanţa a dispus măsura de siguranţă a expulzării, durata interdicţiei va fi egală cu durata pedepsei la care au fost condamnaţi, dar nu mai mică de 3 ani”.

Astfel, potrivit acestei norme solicită reducerea perioadei interdicţiei de intrare în România, ca urmare a expulzării sale.

Examinând sentinţa recurată faţă de motivele invocate, cât şi în conformitate cu dispoziţiile art.3856 alin.3 Cod procedură penală, Tribunalul constată că recursul declarat este nefondat.

Se constată că prin sentinţa penală nr.80/02.05.1996 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia I Penală, definitivă prin neapelare, recurentul-petent a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.255 alin.1 C.p. iar în baza art.117 C.p. s-a dispus expulzarea de pe teritoriul României, după executarea pedepsei.

Potrivit art.101 alin.1 din OUG nr.194/2002, publicată în M.O. din 27.12.2002 „ Autoritatea pentru străini poate dispune, în condiţiile legii, interzicerea intrării în România, pentru o perioadă determinată, a unui străin care a fost îndepărtat de pe teritoriul statului român”.

La data rămânerii definitive a sentinţei penale nr.80/02.05.1996 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia I Penală, măsura interzicerii intrării pe teritoriul României se putea lua pe o perioadă egală cu durata pedepsei aplicate, dar nu mai mult de 10ani.

Ulterior prin modificările aduse OUG nr.194/2002, publicată în MO nr.421/05.06.2008, s-a stabilit că „în cazul străinilor împotriva cărora instanţa a dispus măsura de siguranţă a expulzării, durata interdicţiei va fi egală cu durata pedepsei la care au fost condamnaţi, dar nu mai mică de 3 ani”.

De asemenea, potrivit art.13 alin.2 C.p. „ când legea penală anterioară este mai favorabilă, pedepsele complementare care au corespondent în legea penală nouă se aplică în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta, iar cele care nu mai sunt prevăzute în legea penală nouă nu se mai aplică”.

Se constată că prin hotărârea de condamnare şi prin care a fost aplicată măsura de siguranţă a expulzării, instanţa nu a stabilit o durată a măsurii interzicerii intrării pe teritoriul României, aceasta fiind luată de Autoritatea pentru străini, conform art. 101 alin.1 din OUG nr.194/2002.

Totodată, din reglementările OUG nr.194/2002, rezultă că după aplicarea măsurii de siguranţă a expulzării de către instanţa de judecată Autoritatea pentru străini aplică măsura administrativă a interdicţiei de intrare pe teritoriul român, în condiţiile legale.

De asemenea, se constată că măsura interdicţiei de intrare pe teritoriul român, potrivit noi reglementări publicate în MO nr.421/05.06.2008, are efecte pentru viitor, aplicându-se hotărârilor pronunţate după această dată.

Prin urmare, se constată că măsura contestată nu se înscrie dispoziţiilor art.13 C.p., întrucât dispoziţia respectivă se referă la legea penală mai favorabilă, ci nu măsurilor administrative, iar în alin.2 se face vorbire despre măsurile complementare care se aplică în conţinutul şi limitele prevăzute de legea nouă, ci nu despre expulzare care reprezintă o măsură de siguranţă, conform art.112 C.p.

Pentru considerentele expuse, Tribunalul în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul contestator H.G. împotriva sentinţei penale nr.616/22.03.2010, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în dosarul penal nr.20119/4/2010.

În baza art.192 al.2 Cod procedură penală, va fi obligat recurentul la plata a 50 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.

DISPOZITIV:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul contestator H.G. împotriva sentinţei penale nr.616/22.03.2010, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în dosarul penal nr.20119/4/2010.

În baza art.192 al.2 Cod procedură penală, obligă recurentul la plata a 50 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08.06.2010.

Domenii speta

Spete similare