Drept comercial. caracterul imprescriptibil al acţiunii în constatarea nulităţii unei hotărâri aga prin invocarea dispoziţiilor art. 117 alin. 4 din legea nr. 31/1990. interpretarea dispoziţiilor art. 117 alin. 4 din l.s.c. în redactarea iniţială şi ...

DREPT COMERCIAL. CARACTERUL IMPRESCRIPTIBIL

AL ACŢIUNII ÎN CONSTATAREA NULITĂŢII UNEI

HOTĂRÂRI AGA PRIN INVOCAREA DISPOZIŢIILOR

ART. 117 ALIN. 4 DIN LEGEA NR. 31/1990.

INTERPRETAREA DISPOZIŢIILOR ART. 117 ALIN. 4 DIN

L.S.C. ÎN REDACTAREA INIŢIALĂ ŞI CEA REZULTATĂ

DUPĂ MODIFICAREA PRIN LEGEA NR. 441/2006.

Art. 117 alin. 4 din legea nr. 31/1991, în redactarea iniţială şi

cea rezultată după modificarea prin Legea nr. 441/2006, art.

132 alin. 3 din L.S.C. 

Acţiunea privind constatarea nulităţii absolute a unei

hotărâri AGA, întemeiată pe prevederile art. 117 alin. 4 din

L.S.C. are un caracter imprescriptibil, în virtutea disp. art. 132

alin. 3 din aceeaşi lege.

Regula generală consacrată de art. 117 pentru convocarea

adunării generale a unei societăţi comerciale cu acţiuni nominative

consta, potrivit redactării iniţiale, în convocarea prin publicitate şi

numai cu titlu de excepţie prin scrisoare recomandată, dar numai

în măsura în care statutul societăţii permitea acest lucru. Legea a

lăsat la latitudinea societăţi stabilirea modalităţii de convocare a

AGA, realizabilă  potrivit statutului, iar introducerea

ulterioară, prin Legea nr. 441/2006 a conjuncţiei „şi” se

interpretează în sensul creării dreptului de opţiune pentru legala

convocare, fie prin publicitate, fie prin scrisoare recomandată,

dacă nu se interzice acest drept prin statut, fără ca vreuna dintre

părţile interesate să poată contesta calea aleasă pentru

înştiinţarea acţionarilor.

(Decizia nr. 25/A-C din 22 Februarie 2008,

pronunţată de Curtea de Apel piteşti – s.c.c.a.f. )

Constată că prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Caraş -Severin sub nr. 6097 din 07 septembrie 2005, reclamanta A.V.A.S.

Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta S.C. A.C S.A., solicitând

instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună: constatarea

nulităţii absolute a hotărârile A.G.A. de la S.C. A.C. S.A. din datele de 22-

23.10.2004 şi 30-31.12.2004, precum şi constatarea nulităţii absolute a

actelor subsecvente hotărârilor atacate.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că societatea pârâtă

este o societate pe acţiuni, la care deţine un pachet semnificativ de acţiuni

şi în urma controlului efectuat de organele abilitate ale statului, cu

atribuţii de control, s-au constatat o serie de nereguli referitoare la

adunările generale ale societăţii comerciale pârâte. S-a precizat că

acţionarul majoritar nu a fost înştiinţat în scris  asupra convocării A.G.A.,

nu a participat la nici una dintre şedinţele adunării generale şi nici nu i-au

fost comunicate  hotărârile emise cu această ocazie.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea

acţiunii, motivat de faptul că s-a procedat la convocarea adunării generale

atât prin publicarea într-un ziar local cât şi în Monitorul Oficial, partea a

IV-a, nr. 3835 din 13 decembrie 2005, iar hotărârile au fost, de asemenea,

publicate.

În cauză s-a formulat de către C.S., cerere de intervenţie

principală, respinsă în principiu de instanţă şi cerere de intervenţie

accesorie, admisă în principiu (f. 165).

Prin sentinţa nr. 389 din 16 februarie 2006, pronunţată de

Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. 6097/COM/2005, s-a respins

excepţia tardivităţii acţiunii invocată de pârâtă, s-a admis acţiunea

reclamantei, s-a constatat nulitatea absolută a hotărârilor A.G.A. a pârâtei

S.C. A.C. S.A. din datele de 22-23.10.2004 şi 30-31.12.2004, respectiv

actele adiţionale la Statutul societăţii, admiţând şi cererea de intervenţie în

favoarea AVAS Bucureşti.

Prin decizia civilă nr. 151 din 19.06.2006, Curtea de Apel

Timişoara a admis apelurile declarate de pârâta S.C. A.C. S.A. şi de

intervenientul C.S. împotriva sentinţei susmenţionate, care a fost

desfiinţată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleeaşi instanţe –

Tribunalul Caraş-Severin, cu motivarea de esenţă că la toate termenele,

cauza a fost soluţionată în şedinţă publică, contrar prevederilor

imperative ale art. 132 alin. 9 din Legea nr. 31/1990, care prevăd că

acţiunile în nulitatea hotărârilor adunării generale a acţionarilor se judecă

în camera de consiliu.

După desfiinţarea sentinţei, cauza a fost reînregistrată pe rolul

Tribunalului Caraş-Severin, sub nr. 6360/115/2006.

După începerea judecăţii, s-a formulat cerere de intervenţie în

interes propriu de I.N. (f.26); s-au mai formulat şi cereri de intervenţie

accesorie în interesul pârâtei de către intervenientele F.R.T.D. (f.36) şi

I.E. (f.40), cereri admise în principiu de instanţă (f. 56).

După examinarea cauzei, Tribunalul Caraş - Severin a

pronunţat sentinţa nr. 167 din 24 aprilie 2007, prin care a respins

excepţia de tardivitate a acţiunii, invocată de pârâtă, a respins cererea de

intervenţie accesorie în interesul reclamantei, formulată de intervenientul

C.S., ca şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de

intervenientul I.N. Prin aceeaşi sentinţă, a admis cererile de intervenţie

accesorie în favoarea pârâtei, formulate de intervenientele F.R.T.D. şi

I.E. şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti

împotriva pârâtei S.C. A.C. S.A. pentru constatarea nulităţii absolute a

hotărârilor A.G.A. din datele de 22-23.10.2004 şi 30-31.12.2004 şi a

tuturor actelor subsecvente acestora.

Pentru a se pronunţa în sensul celor de mai sus, instanţa a

reţinut că pentru data de 22.10.2004 a fost convocată AGA prin

publicarea unui anunţ în cotidianul „Sud – Vestul” din Reşiţa în data de

01.10.2004 şi în Monitorul Oficial, partea a IV-a, nr. 3060 din aceeaşi

dată, anunţul fiind afişat şi la sediul societăţii.

Pentru că la data de 22.10.2004 s-a constatat neîndeplinită

condiţia privind prezenţa acţionarilor, s-a amânat şedinţa AGA în

23.10.2004, când s-a dispus revocarea consiliului de administraţie,

numirea altui consiliu şi elaborarea unui act adiţional la statutul societăţii

conform hotărârii din aceea zi.

Ulterior, pentru data din 30.12.2004 a fost convocată o nouă

AGA prin publicarea unui anunţ în cotidianul „Sud – Vest” din

14.12.2004 şi în Monitorul Oficial, partea a IV-a, nr. 3835 din

13.12.2004, anunţul fiind afişat şi la sediul societăţii.

Ca efect al neîndeplinirii condiţiei prezenţei acţionarilor,

şedinţa AGA a fost amânată la 31.12.2004, când s-a dispus modificarea

consiliului de administraţie, majorarea capitalului social şi elaborarea unui

act adiţional la statutul societăţii, conform celor hotărâte.

La nici una dintre aceste şedinţe AVAS Bucureşti nu a fost

prezentă, fapt ce rezultă şi din declaraţia autentificată dată de G.M.

Excepţia de tardivitate a acţiunii a fost apreciată ca

neîntemeiată, pentru că reclamanta a invocat ca temei legal încălcarea

unei norme imperative, art. 117 alin.4 din Legea nr. 31/1990, fapt ce

determină nulitatea absolută, dreptul la acţiune fiind imprescriptibil.

În schimb, s-a reţinut că, pe fond, acţiunea nu este întemeiată,

deoarece convocarea celor două adunări generale a acţionarilor s-a

realizat prin publicarea într-un cotidian local şi în Monitorul Oficial, în

condiţiile legii şi ale statutului pârâtei. Art. 117 alin. 4 din Legea nr.

31/1990 este un text supletiv, posibilitatea efectuării convocării într-o

formă simplificată, prin scrisoare recomandată, fiind permisă doar dacă

nu este interzisă prin actul constitutiv sau alte dispoziţii legale. Or,

statutul pârâtei, în art.9 lit. b alin. 2 reglementează imperativ modalitatea

de convocare, prin înştiinţare publică. Interpretarea dată de reclamantă,

în sensul că legea ar fi impus necesitatea înştiinţării doar prin scrisoare

recomandată, contravine statutului societăţii, iar dispoziţiile art. 117 alin.

6 din aceeaşi lege conduc la concluzia că modalităţile de convocare

prevăzute la alin. 4 nu pot fi folosite dacă sunt interzise prin lege sau

statut. Înţelesul sintagmei „ a putea” este acela de a da permisiunea,

dreptul de a face ceva şi nu obligaţia de a face ceva.

Cererea de intervenţie în interesul propriu formulată de I.N. a

fost respinsă, cu argumentul că, fiind preşedintele CA şi directorul

general al societăţii la data convocării şedinţelor AGA, nu şi-ar fi putut

invoca propria culpă.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au exercitat calea

de atac intervenienţii C.S. şi I.N. ( cerere intitulată de aceştia „recurs” ),

care au criticat-o sub următoarele aspecte:

1.instanţa a ignorat existenţa probelor la dosar, care demonstrau că

şedinţa din 22-23.10.2004 era lovită de nulitate, pentru că fusese

publicată revocarea ei de către administrator, în cotidianul „Sud-

Vest” din data de 16.10.2004 şi la sediul societăţii;

2.este netemeinică reţinerea instanţei în sensul că actele constitutive

ale societăţii prevedeau forma de convocare prin înştiinţare publică.

Această regulă a fost introdusă la 27.05.2006, şi nu era operantă la

data ţinerii celor două şedinţe din 2004;

3.greşit a fost respinsă cererea de intervenţie a lui I.N., cu motivarea

că nu îşi poate invoca propria culpă. Intervenientul invocă şi un

drept subiectiv, pentru că a fost demis ilegal din consiliul de

administraţie, printr-o şedinţă care nu a fost convocată legal şi după

revocarea convocării iniţiale;

4.respingerea cererii de intervenţie în interesul reclamantei, formulată

de C.S. este nemotivată;

5.admiterea cererii de intervenţie a F.R.T.D. şi a lui I.E. este, de

asemenea, nemotivată;

6.interpretarea art. 117 alin. 4 din Legea nr. 31/1990 este ilegală,

deoarece adunarea din 22-23.10.2004 a fost revocată prin

publicitate, iar instanţa aplică un act constitutiv din 2006 unor acte

şi fapte juridice din 2004, neprecizându-se despre care formă a art.

9 lit. b, alin.2 din statut este vorba.

S-a formulat apel şi de către reclamanta AV.A.S. Bucureşti,

tot în termen legal,  în dezvoltarea motivelor de apel susţinându-se că:

 Hotărârea este nemotivată în drept şi nu reflectă situaţia de

fapt. La data de 22.10.2004 nu s-a putut ţine şedinţa AGA, fiind amânată

pentru 23.10.2004, când comisia de cenzori a constatat că au fost

prezenţi acţionarii deţinând 58,577% din capitalul social, fără ca AVAS să

participe. La şedinţa din 31.12.2004, cu participarea a 58,44% din

capitalul social,  AVAS nu a fost prezentă, pentru că nu a fost înştiinţată,

deşi s-a publicat în Monitorul Oficial convocarea, iar majorarea de capital

social s-a făcut nelegal, cu modificarea structurii de participare a FRPT

Dacia în detrimentul AVAS. Cum pârâta este o societate pe acţiuni, cu

acţiuni nominative, art.117 alin. 4 din Legea nr. 31/1990, în forma în

vigoare la acea dată, impunea obligativitatea convocării numai prin

scrisoare recomandată. Întrucât în statutul societăţii nu era interzisă

convocarea prin scrisoare recomandată, rezultă obligaţia pentru pârâtă de

a proceda doar în această modalitate, ci nu prin publicitate.

S-a mai susţinut că, potrivit art. 131 alin. 2 ind. 1 din Legea

nr. 31/1990, modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003, dreptul la

acţiune este imprescriptibil, când se invocă motive de nulitate absolută a

hotărârilor AGA, ca în speţă.

Prin întâmpinările depuse la f. 31-36, intimata-pârâtă a

solicitat respingerea apelului şi recursului (denumire dată de

intervenienţi) ca nefondate, cu motivarea de esenţă că şedinţele AGA au

fost legal convocate, în condiţiile legii şi ale statutului, iar interpretarea

dată de reclamantă şi intervenientă dispoziţiilor art. 117 alin. 4 din Legea

nr. 31/1990 este contrară spiritului şi sensului ei. S-a mai arătat că

intervenientul I.N., nefiind acţionar, nu are interes legal în cauză, iar

cererea lui C.S. este inadmisibilă, potrivit art. 132 alin. 2 din Legea nr.

31/1990, pentru că a participat la şedinţe şi nu a votat împotrivă.

Aceleaşi considerente sunt reluate şi în întâmpinările formulate de

intervenienţii I.E. şi F.R.T.D, care, în plus, au mai susţinut că

intervenienţii nu pot ataca în justiţie hotărârile prin care au fost revocaţi

din funcţia de administrator.

S-au depus la data de 28.11.2007 concluzii scrise de către

intervenienţii C.S. şi I.N., prin care se solicita admiterea căii de atac

formulată de aceştia şi de AVAS Bucureşti, cu consecinţa admiterii

acţiunii şi a cererilor lor de intervenţie, pentru că trebuiau convocate cele

două adunări prin scrisoare recomandată, ci nu prin publicitate,

justificând şi interes în cauză, în calitatea avută, de a respecta dispoziţiile

imperative ale art. 117 alin. 4 din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare

la acea dată.

S-a mai cerut de către pârâtă calificarea căii de atac ca fiind

apelul (f.83) - concluzie împărtăşită şi de către reclamantă - , pârâta

formulând şi concluzii de respingere a apelurilor ca nefondate,

interpretarea dată de instanţă fiind cea legală, în consonanţă cu actele

constitutive ce s-au depus la dosar.

Ulterior, prin încheierea nr.3 din 17 ianuarie 2008, Curtea de

Apel Timişoara, investită cu soluţionarea căii de atac, a înaintat dosarul

său cu nr. unic de înregistrare 6360/115/2006 Curţii de Apel Piteşti,

avându-se în vedere încheierea nr. 3959 din 04.12.2007, prin care Înalta

Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti a dispus strămutarea cauzei.

Investită fiind cu soluţionarea cauzei, curtea a calificat calea

de atac formulată împotriva sentinţei  nr. 167/24.04.2007, pronunţată de

Tribunalul Caraş- Severin, ca fiind apel (ci nu recurs, cum greşit şi-au

intitulat intervenienţii cererea), în temeiul art. 84 Cod proc. civilă,

coroborat cu art. 720 ind. 8 Cod proc. civilă. Pentru calificarea cererii

drept apel, curtea a avut  în vedere faptul că legea specială aplicabilă în

materie (Legea nr. 31/1990 ) nu prevede calea de atac a recursului

împotriva sentinţelor pronunţate  în acţiuni având ca obiect constatarea

nulităţii absolute a hotărârilor adunării generale a acţionarilor şi, astfel, 

devin incidente dispoziţiile codului de procedură civilă, care prevăd, ca

regulă generală pentru litigiile cu caracter comercial (cum este şi cauza de

faţă), exercitarea căii de atac a apelului împotriva hotărârilor pronunţate

în materie.

La dosar s-au depus alte concluzii scrise, de către pârâtă, prin

care a solicitat respingerea apelurilor ca nefondate, pentru că au fost

respectate prevederile statutare şi legale privind convocarea, iar acţiunea

este tardivă, în raport de prevederile art. 132 alin. 2 din Legea nr.

31/1990, după expirarea celor 15 zile de la publicarea hotărârii adunărilor

generale în Monitorul Oficial. S-a mai precizat că I.N. nu putea să îşi

invoce propria culpă, că intervenientul C.S. a participat la şedinţe şi nu a

votat contra, că administratorii nu pot ataca hotărârile de revocare din

funcţie, iar hotărârile atacate nu au schimbat cu nimic participarea AVAS

la administrarea societăţii.

S-au depus concluzii scrise şi de către intervenienţii I.N. şi

C.S., care au reiterat susţinerile iniţiale, în sensul că legea prevedea în

mod imperativ, la cea dată, convocarea prin scrisoare recomandată ci nu

prin publicitate, sens în care este şi statutul societăţii, iar intervenienţii

justifică interes şi prin aceea că au fost revocaţi din funcţie prin hotărâri

AGA lovite de nulitate , cu atât mai mult cu cât şedinţa din 22-

23.10.2004 fusese revocată prin publicarea acesteia în ziarul „Sud – Vest”

din 16.10.2004 şi şedinţa s-a ţinut de alte persoane, iar invocarea unei

cauze de nulitate absolută înlătură aplicabilitatea principiului reţinut de

instanţă, pentru că se urmăreşte protejarea unui interes obştesc, nu

particular. Lipsa de motivare a soluţiei de respingere a cererii de

intervenţie a lui C.S. şi de admitere a cererilor de intervenţie în interesul

pârâtei este de natură a conduce la nulitatea sentinţei.

Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate, cât şi în

raport de ansamblul probatoriului administrat în cauză şi de apărările

intimaţilor, curtea constată următoarele:

Apelurile reclamantei şi intervenienţilor I.N. şi C.S. sunt

nefondate.

În legătură cu apelul reclamantei A.V.A.S. Bucureşti, se

observă că acţiunea sa, privind constatarea nulităţii absolute a celor două

hotărâri AGA din 22-23.10.2004 şi 30-31.12.2004, s-a întemeiat pe

dispoziţiile art. 117 alin. 4 din Legea nr. 31/1990,  a căror pretinsă

nerespectare este de natură a atrage sancţiunea nulităţii absolute, întrucât

ar contraveni unei dispoziţii legale imperative. Fiind invocate motive de

nulitate absolută, devin incidente dispoziţiile art. 132 alin. 3 din Legea nr.

31/1990, care statuează asupra caracterului imprescriptibil al dreptului la

acţiune, ce aparţine oricărei persoane interesate, ca, de exemplu,

deţinătorului unui pachet de acţiuni la societatea comercială pârâtă.

Apărările formulate de intimaţi privind tardivitatea formulării acţiunii

urmează a fi înlăturate, dată fiind cauza de nulitate invocată, concluzie

reţinută, de altfel, şi de către prima instanţă, care a respins excepţia

invocată de reprezentantul pârâtei, legată de acest aspect.

Însă, susţinerile sale, privind nemotivarea hotărârii de către

instanţa de fond sunt nefondate, avându-se în vedere faptul că în

considerentele sentinţei au fost redate temeiurile juridice care au stat la

baza adoptării soluţiei, respectiv dispoziţiile Legii nr. 31/1990, art. 132,

care declară caracterul imprescriptibil al acţiunii în constatarea nulităţii

absolute, precum şi prevederile art. 117 alin. 4 din acelaşi act normativ, al

cărui conţinut a fost interpretat în sensul aprecierii caracterului permisiv,

supletiv al normei analizate, raportat la prevederile actului constitutiv. S-

au făcut aprecieri şi asupra legitimării procesuale active, reclamanta

încadrându-se în ipoteza prevăzută de lege pentru promovarea acţiunii,

instanţa arătând, pe fond, care sunt argumentele care conduc la

înlăturarea interpretării dată de AVAS Bucureşti textului de sub art. 117

alin. 4 din Legea nr. 31/1990.

Şi în apel s-a reiterat de către reclamantă aceeaşi poziţie

privind interpretarea dispoziţiilor art. 117 alin. 4 din Legea nr. 31/1990,

în redactarea în vigoare la data convocării celor două şedinţe AGA, care

prevedea că „dacă toate acţiunile societăţii sunt nominative, convocarea

poate fi făcută numai prin scrisoare recomandată...”, apreciată ca având

un caracter imperativ, în sensul reglementării convocării doar prin

scrisoare recomandată, nu prin publicitate, indiferent de reglementarea

statutară. S-a mai susţinut că această apreciere se impune şi în raport de

faptul că prin modificările ulterioare s-a reglementat caracterul facultativ

al înştiinţării prin scrisoare recomandată, legiuitorul introducând şi

sintagma „şi numai prin scrisoare recomandată”.

Punctul de vedere al apelantei-reclamante nu poate fi

împărtăşit,  pornindu-se de la interpretarea gramaticală şi logică a

întregului conţinut al art. 117 din Legea nr. 31/1990. Regula generală

constă în realizarea convocării adunării generale, prin publicitate şi, cu

titlu de excepţie, prin scrisoare recomandată, dar numai dacă  statutul

societăţii comerciale cu acţiuni nominative o permite. Este de

necontestat faptul că societatea comercială pârâtă se înscrie în categoria 

avută în vedere de alin. 4 al art. 117 din Legea nr. 31/1990, situaţie în

care legea lasă la latitudinea sa posibilitatea convocării şi într-o altă

manieră decât publicarea în Monitorul oficial al României, partea a IV-a

şi într-un ziar de largă răspândire din localitatea unde îşi are sediul, însă

doar dacă actul constitutiv permite acest lucru. Utilizarea sintagmei

„poate” conduce la concluzia că era posibilă convocarea printr-o formă

simplificată, dar numai în ipoteza reglementării exprese a acestei

modalităţi prin actul constitutiv. Legea a lăsat la latitudinea acţionarilor

unei societăţi comerciale cu acţiuni nominative stabilirea regulilor

aplicabile convocării şedinţelor AGA, prin derogare de la regula

publicităţii. Cu alte cuvinte, avându-se în vedere redactarea iniţială a alin.

4  al art. 117, legalitatea convocării era supusă strict  modalităţii

reglementată prin statut: dacă se prevedea realizarea prin scrisoare

recomandată, aceasta constituia singura posibilitate de înştiinţare a

acţionarilor. Modificarea operată ulterior, prin Legea nr. 441/2006, în

sensul introducerii conjuncţiei „şi” în conţinutul textului de sub art. 117

alin. 4 din Legea nr. 31/1990 se interpretează în sensul că, pentru

societăţile cu acţiuni nominative, s-a creat dreptul de opţiune pentru

legala convocare, fie prin publicitate, fie prin scrisoare recomandată, dacă

nu se interzice acest lucru prin statut, fără ca vreuna dintre persoanele

interesate să poată contesta calea aleasă pentru înştiinţarea acţionarilor.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosar, rezultă că la data ţinerii celor

două şedinţe, din 22-23.10.2004 şi 30-31.12.2004, în statutul societăţii era

prevăzută ca unică modalitate de convocare ( art. 9 alin. 2 lit. b – f. 97

din dosarul Curţii de Apel Timişoara )  înştiinţarea prin publicitate,

aspect evidenţiat şi de judecătorul fondului. Redactarea ulterioară a

prevederilor art. 9 alin. 2 lit. b din statut, realizată ca efect al hotărârii nr.

1 din 27 mai 2006 a AGA extraordinare a societăţii pârâte, vine să

întărească interpretarea de mai sus şi să confirme, încă o dată, că singura

modalitate de convocare este cea publică, excluzându-se expres,

posibilitatea opţiunii.

Pentru toate considerentele redate anterior, apelul reclamantei

va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 296 Cod proc. civilă.

Nefondat este şi apelul intervenienţilor I.N. şi C.S.

Prima critică adusă sentinţei este lipsită de relevanţă, în

contextul interpretării prevederilor art. 117 alin. 4 din Legea nr. 31/1990.

Dată fiind realizarea convocării prin publicitate, pentru şedinţa AGA din

22-23.10.2004, revocarea nu putea să fie decât simetrică, adică prin

respectarea aceloraşi  exigenţe referitoare la înştiinţarea publică,

prevăzută prin regula generală consacrată de art. 117 alin. 1 din lege şi

prin statut, dovedită a fi fost îndeplinită în cauză ( prin ziar şi Monitorul

Oficial ). Or, publicarea doar într-un cotidian din zonă şi afişarea la

sediul social, cu excluderea înştiinţării prin Monitorul Oficial, nu

răspunde acestei cerinţe şi nu putea opera o veritabilă revocare, cum

pretind intervenienţii.

Şi cea de a doua critică apare ca nefondată, argumentele fiind 

deja redate cu prilejul examinării apelului reclamantei. Aşa cum s-a arătat,

legalitatea convocării s-a raportat la prevederile statutare în vigoare în

2004 ci nu la forma rezultată în urma adoptării hotărârii AGA din 27 mai

2006 ( f. 42 din dosarul Tribunalului Caraş-Severin , din rejudecare ).

Încă de la adoptarea statutului pârâtei, s-a prevăzut unica modalitate de

convocare prin înştiinţare publică, prevedere care exclude, de plano,

recurgerea la alte forme de convocare. Hotărârea din 2006 nu a făcut

altceva decât să sublinieze acest aspect şi să excludă opţiunea conferită de

lege ( prin introducerea conjuncţiei „şi” ), de a recurge la una dintre cele

două modalităţi. De altfel, nici judecătorul fondului nu şi-a întemeiat

soluţia pe prevederile statutului după precizările din 2006, ci a avut în

vedere reglementarea din actul constitutiv, valabil la data convocării celor

două şedinţe AGA.

În ceea ce priveşte cea de-a treia critică, se constată că

neinvocarea propriei culpe de către intervenientul I.N. a privit strict

cererea sa de intervenţie în interes propriu, faţă de care se apreciază drept

corectă soluţia instanţei. În calitatea sa de administrator îi incumba

obligaţia respectării prevederilor statutare şi raportat la revocarea

convocării. Respingerea cererii de intervenţie accesorie s-a întemeiat pe

soluţia adoptată în privinţa acţiunii principale; respingerea acesteia atrage

aceeaşi soluţie în privinţa cererii de intervenţie făcută în interesul

reclamantei.

Acelaşi raţionament se impune şi faţă de pretinsa nemotivare

a soluţiei asupra celorlalte cereri de intervenţie ( în interesul reclamantei,

promovată de C.S. şi al pârâtei, formulată de F.R.T.D. şi I.E.  - motivele

4 şi 5 de apel ), soluţia asupra acţiunii principale atrăgând rezolvarea

corelativă a cererilor de intervenţie accesorie. Considerentele respingerii

acţiunii reclamantei au fost redate pe larg şi făceau inutilă reiterarea lor,

pe cale separată, pentru fiecare cerere de intervenţie. S-ar impune, totuşi,

o subliniere, pentru a se răspunde apărărilor intimaţilor legată de

inadmisibilitatea formulării cererilor de intervenţie în interesul

reclamantei. Se va observa, astfel, caracterul accesoriu al acestora, şi

temeiul acţiunii – nulitatea absolută a hotărârilor pentru pretinsa

nelegalitate a convocării -  intervenienţii înscriindu-se în categoria

persoanelor interesate avute în vedere de art. 132alin. 3 din Legea nr.

31/1990. Pentru ipoteza formulării unei cereri în constatarea nulităţii

absolute, legea nu mai condiţionează admisibilitatea cererii de calitatea de

acţionar, care să fi lipsit de la şedinţa AGA sau care să fi votat contra

hotărârii, aşa cum se cere pentru acţiuni având ca obiect anularea 

hotărârilor, întemeiate pe alin. 2 al aceluiaşi text de lege. De remarcat şi

faptul că nu s-au atacat hotărârile de către administratori sub aspectul

revocării lor din funcţie, ipoteză pentru care devenea incidentă interdicţia

prevăzută de art.132 alin. 4 din Legea nr. 31/1990, cât şi faptul că prima

instanţă nu a soluţionat pricina prin prisma acestor excepţii, invocate în

apel.

Nefondată este şi ultima critică adusă sentinţei, interpretarea

dată de judecătorul fondului asupra dispoziţiilor art. 117 alin. 4, raportată

la data convocării celor două şedinţe, fiind legală şi temeinică.

Argumentele pentru menţinerea soluţiei au fost redate pe larg cu prilejul

examinării apelului reclamantei, în sensul aprecierii caracterului

obligatoriu al convocării exclusiv prin înştiinţare publică, dată fiind

prevederea expresă din actul constitutiv, încă din forma iniţială,

redactarea din 2006 excluzând posibila opţiune între modalităţile de

convocare consacrată prin Legea nr. 441/2006. Publicitatea convocării

atrăgea, prin simetrie, publicitatea revocării tot printr-un ziar de largă

răspândire în zonă şi prin Monitorul Oficial, iar maniera aleasă de

administrator pentru şedinţa din. 22-23.10.2004, fără respectarea

integrală a acestor cerinţe conducând la ineficienţa revocării.

În concluzie, şi apelul intervenienţilor va fi respins ca

nefondat, în baza art. 296 Cod proc. civilă.

Domenii speta

Spete similare