Drepturi prevăzute de Decretul-lege nr.118/1990

Prin sentinţa nr.373 din 1 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr….., s-a  admis contestaţia formulată de reclamantul I. L. împotriva deciziei nr.2408/C din 29.12.2008 emisă de pârâta Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Mureş şi în consecinţă s-a anulat decizia, stabilindu-se în favoarea  reclamantului drepturile prevăzute de  Decretul-lege nr.118/1990 modificat şi republicat.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că, aşa cum au declarat şi martorii audiaţi, reclamantul I. L. a avut stabilit domiciliu obligatoriu în perioada indicată de reclamant.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs DMPS Mureş, solicitând admiterea acestuia.

În motivele de recurs s-a arătat că, Comisia  Decretului-lege  nr.118/1990 în baza actelor depuse la dosarul cauzei, în mod legal şi temeinic a respins contestaţia petiţionarului.

Declaraţiile martorilor au o puternică lipsă de credibilitate în opinia recurente, deoarece martorii aveau în jur de 13-14 ani la data la care se presupune că s-ar fi luat măsura împotriva familiei reclamantului.

Recurenta a arătat că statutul de chiabur nu este o situaţie prevăzută ca  persecuţie politică iar DMPS Mureş nu poate să lărgească sfera situaţiilor prevăzute la art.1 din decretul-lege nr.118/1990.

S-a arătat că potrivit art.3 din Legea nr.221/2009 fixarea de domiciliu obligatoriu constituie o măsură administrativă cu caracter politic, dar numai dacă a fost întemeiată pe actele normative  prevăzute expres de lege.

S-a arătat că reclamantul nu a făcut dovada că măsura administrativă invocată ar fi fost luată în baza vreunui act normativ prevăzut de art.3 din Legea nr.221/2009.

Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor art.3041 C.pr.civ. instanţa a reţinut următoarele:

Reclamantul a invocat că beneficiază de drepturile prevăzute de Decretul-lege nr.118/1990, deoarece tatăl reclamantului  a avut calitatea de chiabur  şi datorită acestei calităţi a avut stabilit domiciliul obligatoriu împreună cu familia.

Prin decizia nr.2408/31.10.2008 emisă de DMPS Mureş, petiţionarului i s-a respins cererea pentru stabilirea calităţii de beneficiar al Decretului-lege nr.118/1990.

În loc să atace decizia în termenul prevăzut de lege,  reclamantul a făcut un artificiu în sensul depunerii unei contestaţii la organul care a emis decizia şi nu la instanţă, unde această contestaţie ar fi fost respinsă ca tardivă.

Deoarece contestaţia nu a fost trimisă instanţei competente să o soluţioneze şi a fost soluţionată tot de către DMPS Mureş, instanţa a analizat pe fond condiţiile invocate de reclamant.

Motivul invocat pentru acordarea drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr.118/1990 modificat, este acela că  DMPS Mureş nu a ţinut cont de înscrisurile doveditoare depuse de reclamant.

Prima instanţă  a verificat dacă sunt sau nu îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea drepturilor stabilite de Decretul-lege nr.118/1990 şi a ajuns la concluzia că acestea sunt îndeplinite datorită faptului că tatăl reclamantului a fost chiabur şi a suferit privaţiuni de natură socială.

Potrivit art.1 alin. 1 din Decretul-lege nr.118/1990 „Constituie vechime în munca şi se ia în considerare la stabilirea pensiei şi a celorlalte drepturi ce se acorda, în funcţie de vechimea în munca, timpul cat o persoana, după data de 6 martie 1945, pe motive politice:... d) a avut stabilit domiciliu obligatoriu;...”

Scopul urmărit de legiuitor a fost acela de a acorda compensaţii financiare persoanelor care au suferit vătămări în urma persecuţiilor  din motive politice.

Aceste vătămări trebuie constatate în funcţie de fiecare persoană în parte.

Dacă anumite persoane din familia reclamantului au suferit astfel de vătămări, respectiv tatăl reclamantului, nu înseamnă că automat dreptul este recunoscut şi copilului.

Reclamantul justifică aplicarea acestei măsuri datorită calităţii de  chiabur pe care a avut-o tatăl său .

Martorii K. I. (f.20 dosar fond) şi N. I. (f.20 dosar fond) au dat declaraţii în faţa notarului, menţionând că domiciliul obligatoriu a fost luat faţă de familia reclamantului şi că a încetat la 31 decembrie 1955 când tatăl reclamantului a fost şters de pe lista chiaburilor.

Potrivit legii,  drepturile se acordă persoanei care s-a aflat în situaţia reglementată de lege, nu şi altor persoane care fac parte din familie.

Vătămările  trebuie să vizeze fiecare persoană în parte, ori nu se poate vorbi de existenţa unor vătămări faţă de o persoană care  avea câţiva ani la luarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu.

De altfel este dovedit aspectul că I.E., tatăl reclamantului, ar fi avut calitatea de chiabur, nu şi faptul că în această calitate ar fi fost persecutat. Cu atât mai puţin se poate reţine persecuţia politică asupra copilului, respectiv asupra reclamantului.

Chiar dacă martorii declară luarea măsurii domiciliului obligatoriu, în adeverinţa nr.2425/2008 a Primăriei comunei Fântânele se menţionează că nu există nici un document cu privire la stabilirea acestei măsuri.

Declaraţiile martorilor nu pot fi luate în considerare în mod independent, ci trebuie coroborate cu celelalte acte din dosar.

Potrivit art.3 din Legea nr.221/2009 „Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliţii sau securităţi, având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative…”.

Aceste acte normative sunt prevăzute la lit.a-f din art.3.

Nu se face dovada stabilirii domiciliului obligatoriu printr-un act emis în baza actelor normative prevăzute de această lege.

În consecinţă am constatat că nu s-a făcut nicio dovadă a persecuţiei reclamantului, astfel că în baza art.312 alin.1-3 C.pr.civ., instanţa a admis recursul, a modificat în tot hotărârea atacată şi a respins acţiunea formulată de reclamantul I. L.

Domenii speta

Spete similare