Reprezentarea convenţională. contractul prete-nom (mandatul fără reprezentare). dovada simulaţiei prin interpunere de persoană. data ce interesează validitatea actului real şi secret în sens de operaţiune juridică (negotium).

REPREZENTAREA CONVENŢIONALĂ. CONTRACTUL

PRETE-NOM (MANDATUL FĂRĂ REPREZENTARE).

DOVADA SIMULAŢIEI PRIN INTERPUNERE DE

PERSOANĂ. DATA CE INTERESEAZĂ VALIDITATEA

ACTULUI REAL ŞI SECRET ÎN SENS DE OPERAŢIUNE

JURIDICĂ (NEGOTIUM).

Art.1197 Cod civil

Raporturile dintre mandant şi mandatar fiind supuse

regulilor de mandat, în mod corect instanţa de apel a reţinut că

pentru a înlătura aparenţa creată prin actul public, este necesar să

se facă dovada simulaţiei prin actul juridic secret (real) – act scris

sau început de dovadă scrisă (art.1197 Cod civil), fiind aplicabile şi

dispoziţiile art.1198 Cod civil, care permit utilizarea probei cu

martori şi prezumţii dacă a existat o imposibilitate, fie şi morală,

de a-şi procura o dovadă scrisă.

În privinţa validităţii sale, interesează data când a avut

loc convenţia dintre părţi, în sens de operaţiune juridică

(negotium) şi nu data când se redactează înscrisul doveditor, în

sensul de instrumentum, în care s-a consemnat actul real şi secret,

înscrisul doveditor putând fi redactat ulterior datei la care a avut

loc convenţia şi ulterior chiar datei când se încheie cel de-al doilea

contract.

(Decizia civilă nr.494/R din 8 octombrie 2007, pronunţată de

Curtea de Apel Piteşti - Secţia civilă, pentru cauza privind conflicte de

muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie).

Constată că la data de 25.03.2004, reclamantul H.E.  a

chemat în judecată pe pârâtul H.J.  pentru a se constata dreptul său de

proprietate asupra imobilului înscris în cartea funciară la nr.1410,

comuna S.T., număr topo CC 669/1; 669/2; 768, constând în construcţii

formate dintr-un atelier cu magazie materiale şi cameră pe scară, un

atelier mecanic şi tâmplărie, magazie cereale, pătul, 2 magazii cereale cu

două mori, o rampă, un rezervor carburanţi, sediu ferme, cântar basculă,

fântână, platformă betonată şi platformă tehnologică, construcţii situate

în comuna S.T., judeţul T.; să se dispună radierea dreptului de proprietate

al pârâtului asupra imobilelor mai sus individualizate şi înscrierea

dreptului de proprietate al reclamantului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr.1587 din 10.02.2005, pronunţată de

Judecătoria Timişoara, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul

H.E. în contradictoriu cu pârâtul H.J., fiind obligat reclamantul să

plătească pârâtului suma de 6.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut

că la data de 27.02.2002, la sediul A.V.A.B. – AVAB Bucureşti, a avut loc

o licitaţie pentru vânzarea unor active proprietatea S.C.”P.” S.A.

Timişoara.

La această licitaţie s-a înscris un singur participant, respectiv

pârâtul H.J.,  ca persoană fizică, cetăţean român cu domiciliul în

Germania şi reşedinţa în Timişoara, fiind cel care a adjudecat bunurile

pentru suma totală de 55.130 USD, exclusiv TVA-ul în sumă de

10.474,70 USD sau echivalentul acestuia în lei la cursul BNR la data

plăţii.

După adjudecare, proprietatea  pârâtului a fost înscrisă în CF

1410, comuna Sacoşu Turces, asupra construcţiilor evidenţiate sub

număr topo CC 669/1; 669/2; 768, terenul în suprafaţă de 34.470 m.p.

fiind proprietatea statului.

S-a mai reţinut că reclamantul a mandatat pe pârât să

cumpere bunurile, iar la dobândirea de către acesta a dreptului de

proprietate asupra bunurilor licitate, să procedeze la transferul dreptului

din patrimoniul său în patrimoniul reclamantului, aducând în acest fel la

îndeplinire mandatul primit.

Prima instanţă a reţinut în esenţă că, reclamantul nu a făcut

dovada existenţei mandatului secret încheiat cu pârâtul, impus ad

probationem de dispoziţiile art.1191 Cod civil, privind ca neîntemeiată

acţiunea în dovedirea simulaţiei, motiv pentru care instanţa de fond a 

respins-o ca atare.

A mai reţinut prima instanţă că, fiind vorba de simulaţie şi

ţinând seama de principiul consacrat de legislaţia civilă română în materia

actelor juridice, în general, potrivit cărora proprietatea aparţine voinţei

reale a părţilor, reclamantul trebuia să facă dovada existenţei actului

juridic secret (real), valabil încheiat, respectiv dovada existenţei unui act

scris sau a unui început de dovadă scrisă ce permite utilizarea probei cu

martori şi prezumţii.

Împotriva acestei sentinţe civile a declarat apel apelantul-

reclamant H.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru

următoarele motive:

1. Hotărârea este nelegală, sub aspectul  respingerii probei

testimoniale ca inadmisibilă, pentru a dovedi  contractul de mandat fără

reprezentare dintre părţi. În mod  greşit instanţa de fond a considerat că

în speţă,  nu sunt incidente disp.art.1198 Cod civil, deoarece din probele

administrate rezultă că între părţi  existau relaţii de familie şi raporturi de

prietenie şi de afaceri, consolidate de-a lungul multor ani de parteneriat, 

iar procesul verbal al Adunării generale a Asociaţiilor Helptreppenlifte

Gmbh din 08.03.2004, reprezintă  un început de dovadă scrisă în sensul

art.1197 cod civil.

2. S-au interpretat şi aplicat greşit disp.art.1175 Cod civil,

1539 şi 1541 cod civil,  deoarece mandatul este un contract consensual

care ia naştere prin simplul acord de voinţă al părţilor,  fără a fi supus

vreunei forme speciale,  care poate fi dat  tacit , dacă din împrejurări de

fapt neîndoielnice rezultă voinţa de a contracta. Din probele administrate

în cauză rezultă că pârâtul a acţionat în baza unui mandat expres conferit

de reclamant, starea de fapt expusă corespunzând situaţiei juridice

cunoscută în literatura de specialitate, sub denumirea de  mandat fără

reprezentare, sau convenţie de  prete – nom.

Prin decizia nr.427/A/2005 Tribunalul Timiş a declinat

competenţa de soluţionare a apelului în favoarea Curţii de Apel

Timişoara,  care la 01.09.2005,  a scos cauza de pe rol şi a înaintat-o 

aceleiaşi instanţe , Tribunalul Timiş, spre competentă soluţionare.

Prin încheierea nr.127/A/27.02.2006,  Tribunalul Timiş a

înaintat dosarul Tribunalului Argeş ca urmare a strămutării judecării

cauzei, dispusă prin încheierea nr.10540/13.12.2005  a Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie.

Prin decizia civilă nr.746 din 14 noiembrie 2006, pronunţată

de Tribunalul Argeş – Secţia civilă, s-a admis apelul declarat de apelantul-

reclamant H.E. – la Societatea Civilă Profesională „A.”, împotriva

sentinţei civile nr.1587 din 10.02.2005, pronunţată de Judecătoria

Timişoara, intimat-pârât fiind H.J. – la Cabinet Avocat O.S. M..

S-a schimbat sentinţa în sensul că s-a admis în parte acţiunea

modificată.

S-a constatat parţial simulată licitaţia organizată de A.V.A.B.

la 27.02.2002 pentru vânzarea patrimoniului denumit Ferma Sacoşu

Turcesc (fără teren) şi respectiv pentru vânzarea mijloacelor fixe ale

Fermei „G” (fără teren).

S-a constatat că reclamantul este proprietarul activelor mai

sus menţionate (fără teren), astfel cum au fost identificate în anexele I şi

respectiv III la procesul-verbal de licitaţie nr.122/27.02.2002, urmând ca

prezenta să ţină loc de act de vânzare-cumpărare.

S-a respins capătul de cerere privind înscrierea dreptului de

proprietate în Cartea Funciară.

A fost obligat intimatul-pârât să plătească apelantului-

reclamant 7.525 lei RON cheltuieli de judecată la fond şi apel.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut

următoarele:

Primul motiv de apel este fondat,  ca urmare, tribunalul

încuviinţând audierea a patru martori, câte doi pentru fiecare parte.

În speţă, reclamantul invocă convenţia de prete – nom, care

este în realitate o simulaţie prin interpunere de persoane, indiferent dacă

persoana care contractează cu mandatarul ocult, este sau nu părtaş la

simulaţie; în ambele cazuri,  actul public consfinţeşte o situaţie juridică

necorespunzătoare  realităţii,  şi deci este simulat, supus regimului juridic

prev.de art.1175 cod civil.

Şi în această situaţie,  raporturile dintre mandant şi mandatar

sunt supuse regulilor de la mandat, şi pentru a înlătura aparenţa creată

prin actul public (dar nereal),  este necesar să facă dovada simulaţiei prin

actul juridic secret (real) -  act scris sau început de dovadă scrisă (art.1197

Cod civil),  fiind aplicabile şi disp.art.1198 Cod civil, care permit

utilizarea probei cu martori şi  prezumţii dacă a existat o imposibilitate,

fie şi morală, de a-şi procura o dovadă scrisă.

În speţă, ceea ce trebuie dovedit în condiţiile art.1197 sau

1198 cod civil,  este existenţa mandatului dat de reclamant pârâtului, de a

cumpăra în numele lui.

În conformitate cu disp.art.1197 cod civil,  pentru a fi în

prezenţa unui început de dovadă scrisă, sunt necesare a fi întrunite

următoarele cerinţe:

1. existenţa unei scripturi, a cărei provenienţă să nu poată fi

pusă la îndoială;

2. scriptura să emane de la partea căreia i se opune; dacă

scrierea emană de la ambele părţi,  ea poate fi primită ca un început de

dovadă scrisă;

3. scrierea să facă verosimil faptul pretins; ea nu trebuie să

vizeze în mod nemijlocit faptul pretins ci şi un fapt conex din care se pot

trage concluzii privitoare la existenţa faptului pretins.

Tribunalul apreciază că procesul verbal  al adunării din 

08.03.2004,  întruneşte cele trei condiţii arătate mai sus.

În primul rând, acest proces verbal este un înscris sub

semnătură privată,  a cărui provenienţă nu poate fi pusă la îndoială,

respectiv contestată. Într-adevăr,  scrierea nu emană numai de la partea

căreia i se opune, adică de la pârât,  dar  provine de la ambele părţi,  câtă

vreme pârâtul a participat la şedinţa respectivă şi a semnat procesul

verbal fără a avea vreo obiecţiune.

Şi cea de-a treia condiţie este îndeplinită, atâta timp cât se

face vorbire  despre drepturile asupra terenurilor pe care pârâtul le are în

custodie şi la care nu poate renunţa, nu le poate greva cu sarcini sau

înstrăina, urmând a le transfera  apelantului.

Prin urmare, în mod greşit prima instanţă a reţinut că proba

cu martori în completarea acestui început de dovadă scrisă este

inadmisibilă.

Şi cel de-al doilea motiv de apel este fondat.

Contractul de mandat fără reprezentare este  actul juridic 

prin care  mandatarul lucrează pe seama mandantului dar în numele său

personal, fără a-l reprezenta pe mandant. În cazul acestui act juridic,

interpunerea de persoane este reală , deoarece intermediarul  dobândeşte

în patrimoniul său dreptul de la terţul contractant şi are obligaţia,

conform contractului de mandat fără reprezentare, să îl transmită apoi

mandantului său,  rămas ocult.

Tribunalul apreciind ca început de dovadă scrisă procesul

verbal încheiat la 08.03.2004, reţine că în acea şedinţă, intimatul,

afirmând că transferă drepturile sale asupra terenurilor din Sacosu şi

Banloc şi menţionând că le deţine în custodie pentru apelant, a

recunoscut implicit că în sarcina sa exista obligaţia de a transmite

bunurile dobândite în baza mandatului dat. Mai mult, intimatul însuşi

aminteşte de lista de inventar a licitatorului, pe care urmează, de

asemenea, să o predea apelantului.

Martorii audiaţi în cauză confirmă existenţa actului secret

(mandatul fără reprezentare),  încheiat între părţi.

Martorii audiaţi de intimat, au relatat că ştiu de la acesta

despre litigiul de faţă şi nu cunosc nimic personal , prin propriile simţuri

(aşa cum cere legea),  despre modul cum a intrat în proprietatea

bunurilor în litigiu pârâtul intimat. Martorul R.J. a arătat că nu ştie cine

era proprietarul construcţiilor din jurul bălţilor şi nici cu ce bani s-au

cumpărat şi că a  mers împreună cu ambele părţi să viziteze fermele

Banloc şi  Ghiroda.

Declaraţiile celor doi martori propuşi de apelant se

coroborează cu susţinerile  intimatului din şedinţa  ce a avut loc la

08.03.2004. Astfel, aceştia au arătat că reclamantul  avea mai multe

afaceri în domeniul piscicol, pe care dorea să le dezvolte,  dovadă fiind  şi

faptul că a cumpărat integral societatea SC P. SA , în cadrul procesului de

privatizare, investind acolo sume foarte mari de bani. De asemenea,

apelantul  este cel care se interesa personal  de situaţia fermelor de

pescuit, el deplasându-se de mai multe ori la sediul societăţii şi discutând

cu directorul acesteia.

Ambii martori au relatat că apelantul dorea să cumpere cele

două ferme piscicole , Sacosu şi Banloc, care urmau să fie scoase la

licitaţie, cunoscând această situaţie personal şi că,  neavând o societate

comercială persoană juridică română şi nefiind cetăţean român nu putea

participa la licitaţie.

Intimatul nu a contestat faptul că apelantul era asociat într-o

societate comercială , SC H. SRL , dar avea neînţelegeri financiare grave

cu celălalt asociat,  ceea ce făcea imposibilă  participarea acestei societăţi

la licitaţie .

Ambii martori au arătat că au fost de faţă la discuţii între

părţi, stabilindu-se că intimatul va participa la licitaţie pentru  apelant, 

deoarece are dublă cetăţenie şi va cumpăra el imobilele,  cu banii

reclamantului, urmând ca ulterior, să-i transfere acestuia dreptul de

proprietate , după înfiinţarea societăţii comerciale  ce l-ar fi avut ca

asociat unic.

Chiar intimatul a recunoscut cum arată şi martorii că

apelantul s-a deplasat la Bucureşti şi a asistat la licitaţie. Conform

înscrisurilor de la dosar coroborate cu declaraţiile martorilor, suma

reprezentând TVAS şi impozitele au fost achitate de  secretarul personal

al apelantului, cu bani de la acesta.

Martora O. I., a declarat că şi anterior licitaţie, pârâtul nu s-a

interesat  personal de ea, ca director, despre cele două ferme, numai

reclamantul făcând acest lucru.

De altfel,  acesta a şi reparat toate clădirile de la Sacosu şi o

parte din  cele de la Banloc iar angajaţii săi exercită  posesia bunurilor

celor  două ferme.

În raport de aceste considerente, tribunalul apreciază că în

speţă se regăseşte  coexistenţa celor două acte juridice , cel public

(încheiat între intimat şi AVAB) şi actul secret ( mandatul fără

reprezentare dintre părţi). Din probele administrate reiese cu certitudine 

acordul simulatoriu,  implicit, care presupune că , mandatarul  ocult

(intimatul) acţionează în nume propriu , dar pe  seama mandantului său

(apelantul).

Cum apelantul nu este  cetăţean român, acesta nu poate

dobândi prin acte între vii,  dreptul de  proprietate asupra terenurilor,

conform art.44  din Constituţie în redactarea anterioară modificării şi

republicării.

Ca şi mandatar, intimatul este obligat  să-i predea apelantului

tot ce a primit în executarea mandatului. Cum a refuzat să facă acest

lucru de bună voie, tribunalul apreciază parţial simulată licitaţia

organizată de AVAB la 27.02.2002, respectiv numai cu privire  la activul

Fermei Sacosu Turcesc şi mijloacele fixe ale Fermei Ghiroda , în ambele

situaţii fără teren, pentru considerentul sus arătat.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art.1174 şi 1175 Cod civil, ca

efect al simulaţiei între părţi, contractul de mandat fără reprezentare are

valoarea unui antecontract, astfel că va constata că reclamantul este

proprietarul activelor celor două ferme  piscicole,  Sacosu Turcesc şi

Ghiroda, fără teren , prezenta hotărâre urmând a ţine loc de act de

vânzare cumpărare.

În conformitate cu disp.art.3 şi 47 din Legea 7/1996,

înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, se face de către

Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, în baza cererii

formulate , la care se ataşează actele doveditoare, documentaţia cadastrală

şi orice alte înscrisuri cerute de lege.

Prin urmare, o astfel de cerere adresată instanţei de judecată,

cu atât mai mult cu cât hotărârea judecătorească ce ţine loc de act de

vânzare cumpărare nu este irevocabilă, apare ca  inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, instanţa de apel a pronunţat

soluţia expusă mai sus.

Împotriva acestei decizii civile au declarat recurs ambele părţi,

respectiv recurentul-reclamant H.E., cât şi recurentul-pârât H.J..

Prin recursul său, recurentul-reclamant H.E. a criticat decizia

civilă pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă,

arătând că hotărârea este pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a

dispoziţiilor art.33-34 şi art.3 şi art.47 din Legea nr.7/1996, precum şi a

celor ale art.17 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs se susţine că în mod

nelegal s-a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind înscrierea

dreptului său de proprietate în cartea funciară pe considerentul că o

asemenea cerere este de competenţa Oficiului de Cadastru şi Publicitate

Imobiliară.

Potrivit dispoziţiilor art.33 alin.(1) din Legea nr.7/1996, dacă

cuprinsul cărţii funciare nu corespunde în privinţa înscrierii, cu situaţia

juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia.

Dispoziţiile art.34 pct.(3) şi (4) din aceeaşi lege, stipulează că

orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea

funciară, dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a

constatat că nu mai sunt îndeplinite condiţiile de existenţă a dreptului

înscris ori că înscrierea din cartea funciară nu este în concordanţă cu

situaţia reală actuală a imobilului.

Recurentul-reclamant, faţă de aceste dispoziţii legale,

consideră că acţiunea introductivă modificată privind înscrierea în cartea

funciară a dreptului său de proprietate asupra construcţiilor, fermelor

piscicole Sacoşu Turcesc şi Ghiroda, este o veritabilă cerere accesorie de

rectificare a cărţii funciare, iar potrivit art.17 Cod procedură civilă

„cererile accesorii sunt în căderea instanţei competente să judece cererea

principală”.

Constatându-se că licitaţia organizată de A.V.A.B. în data de

27.02.2002 este simulată parţial cu privire la activul Fermei Sacoşu

Turces şi mijloacele fixe ale Fermei Ghiroda şi că reclamantul este

titularul dreptului de proprietate asupra acestor active, fără teren, nu mai

sunt îndeplinite condiţiile de existenţă a dreptului de proprietate pentru

pârâtul H.J., asupra construcţiilor, iar înscrierea din cartea funciară nu

mai este în concordanţă cu situaţia reală actuală a lor.

Se mai arată că Tribunalul Argeş trebuia să admită în totalitate

apelul, să schimbe sentinţa civilă în sensul admiterii în totalitate a acţiunii

introductive modificate, inclusiv cererea accesorie de rectificare a cărţii

funciare, chiar dacă hotărârea judecătorească pronunţată în cauză nu este

irevocabilă, deoarece rezolvarea acţiunii accesorii de rectificare a cărţii

funciare este independentă de împrejurarea că hotărârea judecătorească

este ori nu irevocabilă.

Mai mult, hotărârea putea deveni irevocabilă prin

neexercitarea de către părţi a căii de atac, iar pe de altă parte, potrivit

art.377 pct.1 Cod procedură civilă, hotărârea este definitivă şi de aceea, în

baza art.29 lit.b din Legea nr.7/1996, recurentul-reclamant era îndrituit la

înscrierea provizorie a dreptului său de proprietate asupra construcţiilor

ce fac obiectul litigiului de faţă.

Se solicită admiterea recursului declarat împotriva deciziei

civile nr.747/14.11.2006, pronunţată de Tribunalul Argeş, cu cheltuieli de

judecată.

Prin recursul său, recurentul-pârât H.J. critică aceeaşi decizie

civilă pentru motivele prevăzute de art.304 pct.7 şi 9 Cod procedură

civilă.

1 - În cadrul primului motiv de recurs se arată că instanţa de

apel a preluat în totalitate susţinerile apelantului-reclamant din recursul

său (recalificat ulterior ca fiind apel), fără să supună aceste susţineri unei

analize utile şi pertinente raportată strict la speţa dedusă judecăţii.

Se pretinde o expunere „stufoasă” privitoare la mandatul fără

reprezentare care ar fi existat între pârât şi reclamant, cel de prete-nom,

făcute de către reclamant cu rea credinţă, sancţionate de prevederile

art.723 şi art.1081 pct.1 lit.a Cod procedură civilă.

Se mai arată că, apelantul-reclamant a invocat şi argumentat

forţat existenţa mandatului fără reprezentare, a profitat de traduceri

incorecte ale unor termeni din limba germană, a impus audierea unor

martori direct interesaţi şi dependenţi financiar de reclamant (avocat,

consilier juridic), a depus declaraţii pe proprie răspundere ale unor foşti

martori angajaţi (U.S. – f.27, 28, avocat G.H. – f.26).

Instanţa de apel a însuşit în considerentele hotărârii fără nici o

cenzură motivele de apel, motive care în esenţă sunt total străine de

pricina dedusă judecăţii.

Dacă se analizează obiectiv materialul probator administrat în

cauză de către instanţa de fond (f.99-100, 101), corelarea acestora

demonstrează că nu se poate reţine existenţa unei simulaţii prin

interpunere de persoane, a mandatului fără reprezentare sau a convenţiei

de prete-nom.

În continuare, recurentul-pârât arată că nu au fost analizate

atent înscrisurile prezentate în traducere legalizată din limba germană,

întrucât procesul-verbal al Adunării Generale a Asociaţilor H.GmbH

Germania din 08.03.2004, se referă la terenuri, fără nici o legătură cu

Ferma Sacoşu Turcesc.

Nu s-au analizat declaraţiile celor doi martori audiaţi la

Judecătoria Timişoara, ambii vorbind de afacerile părţilor în legătură cu

lifturile (f.101 dosar nr.4279/2004), fără a face vreo referire la vreo

convenţie sau simulaţie intervenită între pârât şi reclamant.

Recurentul-pârât apreciază că, faţă de cele de mai sus, sunt

total străine de natura pricinii considerentele hotărârii pronunţate.

2 – În cadrul celui de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe

dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, prin care se susţine că

instanţa de apel a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal, dată cu

aplicarea greşită a legiui, recurentul-pârât H.J. susţine următoarele:

a) procesul-verbal al Adunării Generale a Asociaţilor H.

GmbH Germania din 08.03.2004, aşa cum este redactat, se impunea a fi

prezentat în traducere legalizată integrală, ci nu doar a unor extrase

trunchiate, el nu reprezintă un început de dovadă scrisă, astfel încât

administrarea probei testimoniale era inadmisibilă.

Acest proces-verbal sus-menţionat priveşte cu totul alte

probleme decât activul Fermei Sacoşu Turcesc, priveşte o societate

germană ce se ocupă cu fabricarea lifturilor pentru handicapaţi, el nu se

referă la Ferma Sacoşul Turcesc şi nu reprezintă un început de dovadă

scrisă, astfel cum este definit de art.1197 alin.2 Cod civil.

Deşi face dovada participării pârâtului la această adunare, în

calitate de asociat, nu cuprinde nici o menţiune în legătură cu existenţa

vreunui acord între părţi cu privire la dobândirea dreptului de proprietate

asupra bunurilor în litigiu, iar declaraţia pârâtului în sensul că „sunt de

acord să cedez terenurile” nu poate conduce la stabilirea unei legături

între obiectul discuţiilor purtate în data de 08.03.2004 şi obiectul material

al acţiunii de faţă, nici la caracterul simulat al participării sale la

cumpărarea bunurilor în nume propriu care să permită completarea cu

declaraţii de martori.

Reclamantul trebuia să facă dovada existenţei actului juridic

secret (real), valabil încheiat, respectiv dovada existenţei unui act scris sau

a unui început de dovadă scrisă, ce permite utilizarea probei cu martori,

acţiunea în dovedirea simulaţiei fiind neîntemeiată.

Reclamantul nu a făcut dovada existenţei contractului secret

încheiat cu recurentul-pârât impus ad probationem de dispoziţiile

art.1191 Cod civil, fiind astfel inadmisibilă proba cu martori, nefiind

incidente dispoziţiile art.1198 Cod civil.

Reclamantul a fost prezent la Bucureşti şi putea astfel să

liciteze personal la 27.02.2002, nu trebuia să înfiinţeze vreo societate

comercială la care ulterior să transfere activul adjudecat, pentru că avea în

România societate comercială deja înfiinţată, aşa cum rezulta din

înscrisurile depuse la dosar.

Instanţa făcând aplicarea dispoziţiilor art.1198, ale art.1175,

1539 şi 1541 Cod civil, a aplicat în mod greşit legea, aceste texte de lege

nefiind incidente în cauză.

Se susţine că în acest fel i-a fost încălcat recurentului-pârât

dreptul de proprietate garantat de Constituţia României, de art.480 şi

următoarele Cod civil, de tratatele la care România a aderat, prin

pronunţarea unei hotărâri legale.

b) N-a fost depus jurământul de către traducătorul autorizat

care a realizat traducerea din limba germană, ceea ce atrage consecinţele

legale de rigoare.

Se solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată.

La data de 07.05.2007 (f.96-102), recurentul-pârât H.E. a

formulat „Precizări” la recursul declarat împotriva deciziei civile

nr.746/14.11.2006 pronunţată de Tribunalul Argeş, pe care le-a dezvoltat

potrivit celor trei motive de recurs din recursul iniţial, după cum

urmează:

La primul motiv de recurs se precizează că decizia instanţei

de apel a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii (art.304 pct.9

Cod procedură civilă).

Se critică faptul că procesul-verbal din 08.03.2004 a fost

însuşit şi calificat cu uşurinţă de către instanţa de apel, drept început de

dovadă scrisă.

Procesul-verbal menţionat cuprinde discuţiile purtate în

Adunarea Generală a Asociaţilor H., consemnate în limba germană,

societatea având ca obiect vânzarea de lifturi. S-a făcut referire la

custodia unor terenuri, care însă nu s-au cumpărat la licitaţie, ci s-au

cumpărat construcţii şi alte bunuri mobile.

Pentru a exista simulaţia prin interpunere de persoane, în

cadrul contractului de mandat fără reprezentare, este obligatorie existenţa 

unui act secret ce trebuia să fie încheiat înainte sau concomitent cu actul

public. Nu s-a întocmit un act secret, situaţie în care procesul-verbal

AGA din 08.03.2004 ar putea fi singurul început de dovadă de act secret

scris (art.1175 şi 1197 Cod civil), fiind însă întocmit la peste 2 ani de la

existenţa actului public (27.02.2002).

Instanţa de apel a pus bază pe declaraţiile unor martori

interesaţi sau care au relaţii de subordonare totală cu reclamantul, aşa

cum s-a arătat iniţial la primul motiv de recurs (G.H., O.I.), fără a analiza

obiectivitatea martorilor.

În recurs (calificat apoi apel), reclamantul nu a făcut referire

la vreo convenţie sau simulaţie (f.3 a recursului).

Din corelarea logică a probelor nu se poate reţine existenţa

unei simulaţii prin interpunere de persoane şi nici a contractului de

mandat fără reprezentare.

Nu există o simulaţie, ambele contracte corespund voinţei

reale a părţilor, aşa cum exista această voinţă la momentul încheierii

fiecăruia dintre cele două contracte (cel public şi respectiv cel secret

încheiat după primul).

Se precizează că cel de-al doilea motiv de recurs, se

întemeiază pe dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, după care,

se arată că:

La licitaţia din 27.02.2002, pârâtul a cumpărat Fermele Sacoşu

Turcesc, Banloc şi Ghiroda (mijloace fixe), toate acestea fără terenuri.

În procesul-verbal al Adunării Generale din 08.03.2004 s-a

menţionat transferul drepturilor asupra unor terenuri, dar cedările de

terenuri privesc cu totul alte aspecte faţă de proces.

Instanţa de apel a reţinut că în procesul-verbal din 08.03.2004

s-a făcut referire la Fermele Sacoşu şi Banloc, iar în dispozitiv a admis

acţiunea pentru Fermele Sacoşu şi Ghiroda, fără altă motivare.

Rezultă implicit că pârâtul a licitat în nume propriu Ferma

Banloc, de unde rezultă prezumţia puternică şi determinantă că şi

celelalte două ferme le-a licitat în nume propriu.

Nu există nici o menţiune în legătură cu existenţa vreunui

acord între părţi cu privire la dobândirea dreptului de proprietate asupra

bunurilor în litigiu, iar declaraţia pârâtului din cuprinsul actului, potrivit

căreia este de acord să cedeze terenurile, nu poate stabili nici o legătură

între obiectul discuţiilor din 08.03.2004 şi obiectul material al acţiunii de

faţă şi nu poate confirma caracterul simulat al participării pârâtului.

Se pretinde că instanţa de apel a judecat cu totul altceva decât

a cerut reclamantul în acţiunea sa.

Prin admiterea acţiunii în declararea simulaţiei, instanţa

trebuia să constate simulat actul public, adică procesul-verbal din

27.02.2002 şi valabil actul secret ce ar fi trebuit încheiat între părţi înainte

sau concomitent cu licitaţia.

Instanţa de apel nu a definit acţiunea (în declararea simulaţiei)

şi nu a expus considerentele pentru care a apreciat parţial simulată

licitaţia.

Instanţa de apel a transformat acţiunea în realizare formulată

de către reclamant într-o acţiune în constatare bazată pe dispoziţiile

art.111 Cod procedură civilă şi a „constatat că reclamantul este

proprietarul activelor mai sus menţionate (fără teren), astfel cum au fost

identificate în Anexele I şi III la procesul-verbal de licitaţie

nr.122/27.02.2002, urmând ca prezenta să ţină loc de act de vânzare-

cumpărare”.

Instanţa nu putea să constate că pârâtul este proprietarul

bunurilor pentru ca apoi să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de

vânzare-cumpărare, întrucât vânzarea bunurilor a avut loc prin licitaţie de

către A.V.A.B. către pârât, acesta din urmă având doar obligaţia de a le

preda.

Când obligaţiile nu sunt executate de către mandatarul ocult,

mandantul poate intenta o acţiune în declararea simulaţiei pentru a se

înlătura aparenţa creată prin actul public în condiţiile art.1175 Cod civil,

fiind aplicabile dispoziţiile art.1198 Cod civil, care permit utilizarea

probei cu martori şi prezumţii.

Procesul nu a fost legat în mod obligatoriu cu toate părţile

participante la încheierea contractelor invocate în acţiune, în concret nu a

fost citată Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, simulaţia

putându-se declara numai în contradictoriu cu aceasta, care a participat la

încheierea actului public (licitaţia din 27.02.2002).

Reclamantul putea să participe personal la licitaţie, s-a aflat la

locul licitaţiei şi avea înfiinţată o societate comercială în România.

Se pretinde încălcarea dispoziţiilor art.1191, 1175, 1539, 1541,

1197 şi 1198 Cod civil.

În privinţa celui de al treilea motiv de recurs, recurentul-pârât

precizează că se bazează tot pe dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură

civilă şi nu necesită lămuriri sau precizări suplimentare.

În principal se solicită admiterea recursului şi modificarea

deciziei pronunţată de instanţa de apel, în sensul respingerii apelului

declarat de reclamant, iar în subsidiar se cere admiterea recursului,

casarea deciziei tribunalului cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului,

întrucât instanţa s-a pronunţat cu privire la aspecte care nu au fost

cuprinse în acţiune, fiind necesară totodată completarea probelor pentru

lămurirea adevăratelor raporturi juridice dintre părţi, martorii audiaţi fiind

subiectivi în relatările făcute, aflându-se în relaţii de subordonare cu

reclamantul, impunându-se administrarea de noi probe.

Întrucât instanţa a soluţionat altceva faţă de ce s-a cerut,

rezultă implicit că nu a soluţionat fondul procesului, în raport cu obiectul

acţiunii.

Ambele recursuri  au fost privite ca nefondate pentru

următoarele considerente:

În privinţa recursului declarat de recurentul-reclamant H.E.,

Curtea reţine că unica critică în sensul nelegalităţii hotărârii instanţei de

apel prin neadmiterea în totalitate a acţiunii introductive urmare

respingerii capătului de cerere privind înscrierea dreptului de proprietate

în cartea funciară, nu se verifică.

Atât prin acţiunea introductivă (f.1 dosar fond), cât şi prin

modificarea de acţiune, recurentul-reclamant a solicitat înscrierea

dreptului de proprietate asupra imobilelor situate în extravilanul comunei

Sacoşu Turcesc, compus din construcţiile indicate expres în acest capăt

de cerere (f.28 dosar fond).

Prin urmare, instanţa de judecată nu a fost investită cu cerere

accesorie de rectificare a cărţii funciare, astfel cum susţine recurentul-

reclamant în motivele de recurs (f.78, rândul 7 – dosar recurs).

Or, criticile formulate în prezentul recurs de către recurentul-

reclamant sunt întemeiate în drept pe dispoziţiile art.33 alin.1, art.34

pct.3 şi 4 din Legea nr.7/1996, care statuează situaţiile în care se poate

cere rectificarea cuprinsului cărţii funciare.

De aceea, în mod corect instanţa de apel a reţinut că în

conformitate cu dispoziţiile art.3 şi 47 din Legea nr.7/1996, înscrierea

dreptului de proprietate în cartea funciară se face de către Oficiul

Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară în baza cererii formulată

de către cel interesat, la care se ataşează actele doveditoare, documentaţia

cadastrală şi orice alte înscrisuri cerute de lege.

Mai mult, prin dispoziţiile art.34 din Legea nr.7/1996 se arată

că „Orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrisurilor în cartea

funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a

constatat că nu mai sunt întrunite condiţiile de existenţă a dreptului

înscris ori că înscrierea din cartea funciară nu este în concordanţă cu

situaţia reală actuală a imobilului”.

Corect instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei

civile recurate că o astfel de cerere adresată instanţei de judecată atâta

timp cât hotărârea judecătorească nu este irevocabilă, apare ca

inadmisibilă, cu atât mai mult cu cât dispoziţiile art.31 din Legea

nr.7/1996, în sensul că „Înscrierea provizorie în cartea funciară se face în

cazul dobândirii unor drepturi afectate de condiţia suspensivă sau dacă

hotărârea judecătorească pe care se întemeiază nu este definitivă şi

irevocabilă”, au fost abrogate prin titlul XII, art.I, pct.39 din Legea

nr.247/2005, acestea fiind înlocuite prin dispoziţiile art.34, amintite mai

sus, ceea ce justifică respingerea cererii ca inadmisibilă.

Dispoziţiile art.17 Cod procedură civilă, potrivit cărora

„Cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competentă să

judece cererea principală”, nu se pot aplica decât sub condiţia respectării

regulilor de competenţă generală.

Este obligaţia instanţei competente să judece cererea

principală de a-şi verifica competenţa şi cu privire la cererea accesorie,

incidentală sau conexă.

Atâta timp cât cererea de înscriere în cartea funciară a

dreptului de proprietate asupra imobilelor situate în extravilanul comunei

Sacoşu Turcesc, formulată de reclamant, este de competenţa Oficiului de

Cadastru şi Publicitate Imobiliară – organ al administraţiei chemat să

rezolve o asemenea cerere, în mod corect cererea a fost respinsă. Cert

este însă faptul ca potrivit art. 3l6 combinat cu art.298 şi art.294 Cod

procedură civilă,în recurs nu se poate schimba calitatea părţilor,cauza sau

obiectul cererii de chemare in judecată şi nici nu se pot face alte cereri

noi. 

Faţă de aceste considerente, recursul formulat de recurentul-

reclamant H.E., este nefondat.

Şi recursul formulat de recurentul-pârât  H.J.a fost apreciat ca

nefondat pentru considerentele ce urmează:

Înainte de a trece la analiza motivelor de recurs formulate de

către acest recurent, Curtea în baza art.137 Cod procedură civilă se va

pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură care fac de prisos, în

totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Excepţia privind insuficienta timbrare a recursului formulat

de recurentul-pârât H.J., ridicată de recurentul-reclamant prin apărător în

şedinţa publică din 01.10.2007, în sensul nedovedirii achitării taxei de

timbru în cuantum de 2.514 lei, care ar atrage anularea acestuia, nu se

verifică.

Este de observat că între data acordării cuvântului asupra

recursurilor (01.10.2007) şi data pronunţării soluţiei (08.10.2007), la data

de 04.10.2007, recurentul-pârât H.J. a depus copie certificată a chitanţei

seria AA nr.68767/21.03.2007, prin care se dovedeşte că s-a achitat de

către acesta taxă judiciară de timbru în sumă de 2.514 lei, pentru dosarul

nr.2323/109/2006 (f.210 dosar recurs), care coincide în cuantum cu cea

pusă în vedere  de câtre instanţă recurentului-pârât, prin apărător, în

şedinţa publică din 4 iunie 2007 (f.186 – dosar recurs).

În consecinţă, cum recurentul-pârât s-a conformat obligaţiei

de plată a taxei de timbru întocmai celei puse în vedere de către instanţă,

excepţia insuficienţei timbrării a recursului de faţă este neîntemeiată,

urmând a fi respinsă, atâta timp cât nu se impune aplicarea dispoziţiilor

art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997.

Se verifică însă, în parte, excepţia de nulitate absolută a

motivelor de recurs cuprinse în „Precizări” la recursul iniţial declarat de

recurentul-pârât  H.J.,  excepţie ridicată de apărătorul recurentului-

reclamant H.E., întemeiată în drept pe dispoziţiile art.3021 alin.1 lit.c Cod

procedură civilă.

Într-adevăr, dispoziţiile art.3021 alin.1 lit.c Cod procedură

civilă, sancţionează cu nulitate, necuprinderea în cererea de recurs a

motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor,

sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu

separat.

Art.303 (1) Cod procedură civilă arată că „Recursul se va

motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs”,

iar prin alineatul 2 se precizează că „Termenul pentru depunerea

motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a

făcut mai înainte”.

În sfârşit, art.301 Cod procedură civilă statuează că

„Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă 

legea nu dispune altfel…”

Cercetând înscrisul de la filele 80-83 dosar recurs, Curtea

constată că recurentul-pârât H.J., a motivat recursul prin însăşi cererea de

recurs, criticând hotărârea recurată pentru trei motive întemeiate în drept

pe dispoziţiile art.304 pct.7 şi 9 Cod procedură civilă.

Nu sunt prezente în dosar alte înscrisuri prin care motivele de

recurs să fie precizate printr-un memoriu separat, care oricum trebuia

făcut înăuntrul termenului de recurs.

Potrivit dovezii de la fila 73 dosar apel, hotărârea civilă 

recurată nr.746/14.11.2006, pronunţată de Tribunalul Argeş, a fost

comunicată recurentului-pârât H.J.la Cabinet Avocat O.S.M., la data de

15.02.2007, când a început să curgă termenul de recurs pentru această

parte, care potrivit art.101 (1) Cod procedură civilă expira în data de

03.03.2007 (sâmbătă).

Având în vedere că dispoziţiile art.101 (5) Cod procedură

civilă şi faptul că termenul din 03.03.2007, precum şi cel din data de

04.03.2007 se sfârşeşte când serviciul este suspendat, acesta s-a prelungit

până la sfârşitul primei zile de lucru următoare, ultima zi de depunere a

motivelor de recurs fiind cea care corespunde datei de 05.03.2007.

Prin urmare, numai motivele de recurs cuprinse în înscrisurile

de la filele 80-83 sunt formulate în termen, iar în situaţia în care

„Precizările” la recursul declarat împotriva deciziei civile

nr.746/14.11.2006 pronunţată de Tribunalul Argeş, vor excede acestora,

în baza art.3021 (1) lit.c Cod procedură civilă vor fi constatate nule, de

vreme ce respectivele „Precizări” s-au depus direct în instanţă la data de

07.05.2007, deci cu mult peste termenul legal de recurs (f.96-102 dosar

recurs).

Trecând la compararea motivelor de recurs cu „Precizările” la

recurs făcute de recurentul-pârât H.J., se constată următoarele:

În primul rând, în „Precizările” la recurs, cele trei motive de

recurs sunt întemeiate în drept pe dispoziţiile art.304 pct.9 Cod

procedură civilă, eliminându-se astfel critica ce constituie obiectul

primului motiv de recurs din recursul iniţial, întemeiată în drept pe

dispoziţiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă „prin care s-a pretins că

există motive total străine de natura pricinii în hotărârea recurată”.

Oricum, chiar rămânând la unica încadrare în drept a celor

trei motive de recurs expuse în „Precizările” la recursul iniţial, se constată

că în cadrul acestora apar critici noi de nelegalitate a hotărârii recurate,

privitoare la:

- critica referitoare la faptul că instanţa de apel a judecat cu

totul altceva decât a cerut reclamantul în acţiunea sa (pagina 99 recurs);

- critica în sensul că, instanţa de apel a transformat acţiunea în

realizare formulată de către reclamant, într-o acţiune în constatare bazată

pe dispoziţiile art.111 Cod procedură civilă (pagina 100 recurs);

- critica în sensul că procesul ce constituie obiectul dosarului

de faţă nu a fost legată în mod obligatoriu cu toate părţile participante la

încheierea contractelor invocate în acţiune şi anume, în concret, nu a fost

citată Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare (actuala

Autoritate pentru Valorificarea Activelor Statului – A.V.A.S.).

Cum dezvoltarea lor nu face posibilă încadrarea într-unul din

motivele iniţiale din recurs, nefiind totodată nici motive de ordine

publică care să poată fi invocate din oficiu de instanţa de recurs, cu

obligaţia să le pună în dezbaterea părţilor (art.306 Cod procedură civilă),

se constată că ele sunt motive noi de recurs care nu se regăsesc în

conţinutul motivelor iniţiale de recurs, fiind lovite de nulitate potrivit

art.3021 (1) lit.c Cod procedură civilă, făcând de prisos cercetarea

acestora de către instanţă.

Trecând la analiza motivelor de recurs formulate în termen

legal, s-a constat că acestea sunt nefondate, astfel:

1. Nu se verifică critica întemeiată în drept pe dispoziţiile

art.304 pct.7 Cod pr.civilă, întrucât considerentele hotărârii pronunţate

de instanţa de apel nu sunt străine de natura pricinii.

Aceasta întrucât instanţa de apel prin considerentele sale a

constatat că în speţă se regăseşte coexistenţa celor două acte juridice, cel

public (încheiat între intimatul H.J. şi A.V.A.B) şi altul secret (mandatul

fără reprezentare între părţi) şi a apreciat că din probele administrate

reiese cu certitudine  acordul simulatoriu, care presupune că, mandatarul

ocult (intimatul) a acţionat în nume propriu, dar pe seama mandantului

său (apelantul).

Or, prin modificarea de acţiune, reclamantul H.E., în

motivarea acesteia a pretins că pârâtul H.J., a acţionat ca mandatar al său

atunci când a achiziţionat la licitaţie bunurile deduse judecăţii, urmând ca

ulterior să transfere dreptul de proprietate, această stare de fapt

constituind situaţia juridică cunoscută în literatura de specialitate sub

denumirea de mandatul fără reprezentare sau convenţia de prete-nom

(f.29 dosar fond).

Motivarea hotărârii instanţei de fond este clară, precisă, ea nu

se rezumă la înşiruire de fapte şi argumente, ci se referă la probele

administrate în cauză, fiind în concordanţă cu acestea, răspunzând în fapt

şi în drept la toate pretenţiile formulate de către părţi.

De aceea, hotărârea instanţei de apel nu cuprinde

considerente străine pricinii de faţă, aşa cum se pretinde prin acest motiv

de recurs.

Instanţa de apel, prin considerentele hotărârii, urmăreşte

dacă în speţă este dovedită existenţa mandatului dat de reclamant

pârâtului de a cumpăra în numele lui, mai întâi dacă sunt întrunite

cerinţele dispoziţiilor art.1197 Cod civil, după care apreciază că procesul

verbal al adunării generale din 8 martie 2004, întruneşte cele trei condiţii

ale acestui text de lege şi că acest documente este un început de dovadă

scrisă, ceea ce face posibilă administrarea probei cu martori în

completarea acestuia (f.71 dosar apel).

Valorificând apoi probele testimoniale, instanţa de apel a

apreciat că în speţă se regăseşte coexistenţa a două acte juridice: cel

public (încheiat între intimat şi AVAB) şi actul secret (mandatul fără

reprezentare între părţi-fila 71 verso, 72 dosar apel).

Cum din considerentele de mai sus rezultă cu prisosinţă că

hotărârea tribunalului nu cuprinde considerente străine de natura pricinii,

acest motiv este nefondat.

Întrucât, totuşi, în primul motiv din recursul iniţial al

pârâtului se critică analiza necorespunzătoare de către instanţa de apel a

înscrisurilor prezentate în traducere legalizată din limba germană, mai

precis a procesului verbal al Adunării Generale a Asociaţilor H.T.

GMBH Germania din 08.03.2004 şi că din materialul probator nu se

poate reţine incidenţa unei simulaţii prin interpunere de persoane, critici

reluate în primul şi cel de-al doilea motiv de recurs din precizările

ulterioare, vor fi analizate şi se va răspunde prin considerente comune,

după cum urmează.

Convenţia prete-nom este o simulaţie prin interpunere de

persoane indiferent că persoana care contractează cu mandatarul ocult

este sau nu părtaş la simulaţie, în ambele cazuri actul public consfinţeşte

o situaţie juridică necorespunzătoare realităţii, şi deci este simulat, supus

regimului juridic prevăzut de art.1175 Cod civil.

Raporturile dintre mandant şi mandatar fiind supuse regulilor

de mandat, în mod corect instanţa de apel a reţinut că pentru a înlătura

aparenţa creată prin actul public, este necesar să se facă dovada simulaţiei

prin actul juridic secret (real) – act scris sau început de dovadă scrisă

(art.1197 Cod civil), fiind aplicabile şi dispoziţiile art.1198 Cod civil, care

permit utilizarea probei cu martori şi prezumţii dacă a existat o

imposibilitate, fie şi morală, de a-şi procura o dovadă scrisă.

Simulaţia este o operaţie juridică care implică încheierea a

două contracte.

Primul contract, numit contraînscris, reprezintă voinţa reală a

părţilor în care sunt precizate adevărate raporturi juridice pe care părţile

înţeleg să le stabilească, dar îl ţin secret.

Acest prim contract, numit real şi secret, trebuie să fie

anterior sau concomitent faţă de cel de-al doilea contract.

În privinţa validităţii sale, interesează data când a avut loc

convenţia dintre părţi, în sens de operaţiune juridică (negotium) şi nu

data când se redactează înscrisul doveditor, în sensul de instrumentum, în

care s-a consemnat actul real şi secret, înscrisul doveditor putând fi

redactat ulterior datei la care a avut loc convenţia şi ulterior chiar datei

când se încheie cel de-al doilea contract.

În mod concret instanţa de apel a apreciat că procesul verbal

al adunării generale din 08.03.2007 întruneşte cerinţele la care se referă

dispoziţiile art.1197 Cod civil, fiind un înscris sub semnătură privată, a

cărei provenienţă nu poate fi pusă la îndoială.

Totodată, acest înscris face verosimil faptul pretins, întrucât

la dosar există traducerea integrală a procesului verbal al Adunării

Generale a Asociaţilor Societăţii H.T. GMBH Germania din data de

08.03.2004, realizată  de S. E. K., traducător autorizat, în cuprinsul

căruia, respectiva pagină 4, pct.A, alin.1 este consemnată precizarea

„Dl.H. transferă drepturile sale asupra terenurilor din Sacoş şi

Banloc…deţinute în custodie pentru dl.H., împreună cu inventarul

conform listei de inventar a licitatorului”, ceea ce dovedeşte o legătură

între conţinutul discuţiilor din data de 08.03.2004 şi obiectul material al

acţiunii de faţă (f.24 dosar apel).

Aşadar, acest început de dovadă scrisă nu se referă numai la

terenuri cum eronat se susţine de către recurentul-pârât prin motivele de

recurs, ci cuprinde obligaţia de transfer a pârâtului către reclamant a

inventarului conform listei de inventar a licitaţiei.

Fiind stabilite corect aceste chestiuni de drept, bine instanţa

de apel a trecut la admiterea şi administrarea probei testimoniale,

aplicând dispoziţiile legale ce constituie sediul materiei, respectiv

dispoziţiile art.1175, 1198, 1539 şi 1541 Cod civil, fiind în prezenţa unei

simulaţii prin interpunere de persoană.

Martorii au fost audiaţi după depunerea jurământului potrivit

art.193 (1) Cod pr.civilă, iar în cazul în care nu spun adevărul săvârşesc

infracţiunea de mărturie mincinoasă, părţile interesate având posibilitatea

să formuleze plângere penală împotriva lor, în situaţia în care ar aprecia

că unul/unii din martori a/au denaturat adevărul în relatările făcute.

Nici cel de-al treilea motiv de recurs nu se verifică.

Nedepunerea jurământului de către traducătorul autorizat

care a realizat traducerea din limba germană cu prilejul audierii

martorului G.H.s-a datorat împrejurării că dispoziţiile art.206 Cod

pr.civilă, care impuneau obligativitatea depunerii jurământului de către

experţi, aplicabile şi traducătorilor prin efectul normei de trimitere de la

art.142(1) Cod pr.civilă, reintroduse prin art.I, pct.67 din OUG

nr.138/2005, au fost abrogate prin art.I pct.31 din Legea nr.219/2005.

Cum Legea nr.219/2005 a fost publicată în Monitorul Oficial

nr.609/14.07.2005, deci înainte ca traducătorul autorizat să realizeze

traducerea din limba germană cu prilejul audierii martorului G.H. (31

octombrie 2006 – fila 50 – dosar apel), depunerea jurământului

traducătorului autorizat S.A.R., nu mai era impusă de lege. 

Având în vedere că ambele recursuri declarate de părţi au fost

respinse ca nefondate, s-au compensat şi cheltuielile de judecată avansate

în recurs de către acestea.

Faţă de aceste considerente, în baza art.312(1) Cod pr.civilă, au fost

respinse ambele recursuri, ca neîntemeiate.

Domenii speta

Spete similare