Omor săvârşit prin cruzimi. Condiţii de reţinere. Individualizarea judiciară a pedepselor. Înlăturarea pedepsei complementare prevăzută de art. 64 lit. c Cod penal

Decizie 212 din 15.08.2006


Omor săvârşit prin cruzimi. Condiţii de reţinere. Individualizarea judiciară a pedepselor. Înlăturarea pedepsei complementare prevăzută de art. 64 lit. c Cod penal

Decizia penală nr. 212/15.08.2006

Prin sentinţa penală nr. 67/3 februarie 2005 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul penal nr. 6146/2004, a fost condamnat inculpatul B.P. la pedepsele de:

-10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „lipsire de libertate”, prevăzută de art. 189 alin. 2 Cod penal;

-19 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „omor deosebit de grav”, prevăzută de art. 174, 176 lit. a Cod penal.

În baza art. 33 lit. a şi art. 34 lit. b Cod penal, a contopit pedepsele aplicate în pedeapsa de 19 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 64 şi 71 Cod penal. A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, c Cod penal pe o durată de 2 ani.

S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus la zi durata arestului preventiv de la 11 aprilie 2004.

A obligat inculpatul la 20 milioane lei despăgubiri civile şi la 100 milioane lei daune morale către părţile civile V.V. şi V.D.

A obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.

Hotărând în sensul celor mai sus, instanţa a reţinut următoarele:

În noaptea de 9/10 aprilie 2004, victima V.Gh a pătruns în curtea inculpatului B.P. şi a sustras un curcan, însă fiind surprins de inculpat, a abandonat pasărea şi a fugit. Inculpatul l-a urmărit şi l-a lovit cu un băţ, după care i-a legat mâinile cu o bucată de cablu. Între timp, a venit martorul C.C. care l-a ajutat pe inculpat să-l mobilizeze pentru a-l preda poliţiei, după care a plecat să-l anunţe pe tatăl victimei. Apoi, inculpatul a dus victima în curte şi l-a legat de un gard, cu un lanţ şi un lacăt, după care a continuat să-l lovească.

Martorul C.C. a mers la tatăl victimei însă acesta nu a vrut să vină acasă la inculpat, astfel că martorul s-a întors la inculpat şi i-a relatat cele arătate mai sus, după care a plecat.

După plecarea martorului, inculpatul a mai lovit victima un timp, însă a început să plouă şi a intrat în casă unde a adormit.

După un timp, inculpatul s-a trezit, s-a dus la victimă şi, pentru că aceasta nu mai mişca, l-a dezlegat şi l-a târât în drum unde a fost găsit decedat mai târziu.

Interogat în faţa instanţei, inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, arătând că i-a aplicat doar câteva lovituri victimei, după care l-a lăsat să plece, iar aceasta a căzut în şanţ. Inculpatul a recunoscut că a legat victima şi l-a lovit de câteva ori justificându-şi gestul prin starea de ebrietate şi prin activitatea infracţională cunoscută a victimei.

Inculpatul a solicitat doar audierea unor martori în circumstanţiere şi a martorilor din lucrări.

În faţa instanţei au fost audiaţi trei martori, care au confirmat situaţia de fapt reţinută prin actul de sesizare. Atât martorul C.P., cât şi martorul C.C. au văzut victima legată de gard şi l-au văzut pe inculpat lovind-o, în diverse momente ale nopţii respective.

Din declaraţiile martorilor coroborate cu concluziile raportului de autopsie al victimei – de unde rezultă că victima prezenta numeroase leziuni şi între traumatism şi deces există o legătură de cauzalitate directă – şi restul probatoriilor administrate în cauză rezultă cu certitudine că este dovediră situaţia de fapt reţinută prin rechizitoriu, situaţie de fapt pe care o va reţine instanţa.

În drept, faptele inculpatului care, în noaptea de 9/10 aprilie 2004, l-a mobilizat pe V.Gh. cu un lanţ, asigurat cu lacăt, şi l-a lovit cu bestialitate timp de aproximativ două ore cu un băţ, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de „lipsire de libertate în mod ilegal”, prevăzută de art. 189 alin. 2 Cod penal şi „omor deosebit de grav”, prevăzută de art. 174-176 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

Vinovăţia inculpatului a fost dovedită, iar la individualizarea judiciară a pedepselor instanţa a avut în vedere circumstanţele personale ale inculpatului, care este infractor primar, gravitatea faptelor, modalitatea de săvârşire şi conduita de recunoaştere de către inculpat.

Părţile vătămate V.V. şi V.D. s-au constituit părţi civile cu sumele de 20 milioane lei cheltuieli de înmormântare şi 300 milioane lei daune morale.

Instanţa a apreciat ca dovedite în parte sumele solicitate în sensul acordării daunelor materiale şi limitat la suma de 100 milioane lei daunele morale.

Sentinţa astfel pronunţată a fost apelată de inculpatul B.P. care a susţinut că hotărârea este nelegală întrucât s-a făcut o greşită încadrare juridică a faptelor. A susţinut că acţiunile repetate de lovire a victimei constituie infracţiunea de „omor” prevăzută de art. 174 Cod penal şi nu aceea de „omor prin cruzimi”, prevăzută de art. 176 lit. a Cod penal.

Oral, prin apărător, a solicitat reţinerea dispoziţiilor privind „scuza provocării” şi reducerea pedepselor stabilite.

Examinând actele şi lucrările dosarului, raportat criticilor formulate, Curtea a constatat apelul fondat numai în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor.

Se consideră că omorul este săvârşit prin cruzimi atunci când făptuitorul a conceput şi executat fapta folosind metode cauzatoare de suferinţe prelungite şi de maximă intensitate.

Rezultă din actele dosarului că, în noaptea de 9/10 aprilie 2004, sur-prinzând-o în curtea sa la furat păsări pe victima V.Gh., a urmărit-o pe drumul comunal, a imobilizat-o şi a dus-o din nou în curte, unde a legat-o cu un lanţ şi un lacăt de mâini şi de picioare, apoi a lovit-o sistematic timp de aproximativ două ore, provocându-i grave leziuni şi suferinţe fizice intense şi prelungite.

Întrucât afară a început să plouă, victima a fost lăsată imobilizată, iar inculpatul a intrat în locuinţă şi a adormit.

După o perioadă de timp s-a trezit, a ieşit în curte, situaţie în care a constatat că victima decedase. A fost dezlegată, târâtă în drum şi abandonată.

Astfel, cel dintâi rezultat al activităţii infracţionale constă în suprimarea vieţii victimei, iar cel de-al doilea este chinuirea fizică şi morală a acestei, situaţie în care fapta a fost corect încadrată juridic în „omor deosebit de grav”, prevăzută de art. 176 lit. a Cod penal.

Nefondată este şi a doua critică formulată de inculpat.

Potrivit dispoziţiilor art. 73 lit. b Cod penal, circumstanţa atenuantă a provocării există când infracţiunea s-a săvârşit sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea victimei produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.

Faptul că victima a pătruns în curtea inculpatului cu scopul vădit de a sustrage păsări, nu constituie un act provocator în sensul legii, nefiind de natură a crea inculpatului starea de surescitare nervoasă care să-i răpească posibilitatea de control asupra acţiunilor sale.

Mai mult, din probele dosarului, rezultă că victima a părăsit domiciliul inculpatului, iar acesta din urmă a plecat în urmărire, depistând-o pe drumul comunal.

Acest aspect ce vizează conduita reprobabilă a victimei, cât şi faptul că era cunoscută ca fiind o persoană care deseori a pătruns în domiciliile altor persoane pentru a sustrage păsări, cât şi comportamentul corespunzător al inculpatului anterior, cât şi după comiterea infracţiunilor, constituie criterii şi împrejurări care, analizate în contextul infracţional, conduc la reevaluarea tratamentului sancţionator aplicat inculpatului.

În acest context, pedepsele ce se vor aplica inculpatului atât pentru săvârşirea infracţiunii de „lipsire de libertate”, cât şi a infracţiunii de „omor deosebit de grav” se vor stabili la limita minimă prevăzută prin textele incriminatoare, respectiv la 7 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 176 lit. a Cod penal.

Verificând şi din oficiu conţinutul hotărârii, conform dispoziţiilor art. 372 Cod procedură penală, se constată că în mod greşit a fost aplicată pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. c Cod penal.

Interzicerea drepturilor de a ocupa o funcţie sau a exercita o profesie de natura acestei de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii vizează nedeterminarea exercitării în continuare a profesiei sau funcţiei pe o anumită durată de timp.

Din actele dosarului rezultă că inculpatul este agricultor, iar aplicarea pedepsei complementare alături de pedeapsa principală nu se justifică.

Faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală s-a admis apelul declarat de inculpatul B.P., s-a desfiinţat în parte în latura penală sentinţa penală nr. 67/3februarie 2005 a Tribunalului Iaşi, în ceea ce priveşte cuantumul pedepselor aplicate şi înlăturarea pedepsei complementare prevăzute de art. 74 lit. c Cod penal.

NOTĂ:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, prin decizia nr. 5693/3 octombrie 2006 dată în dosarul penal nr. 1614/45/2006 a respins ca nefundat recursul declarat de inculpatul B.P.