Prin sentinţa penală nr. 1900/26.06.2006 a judecătoriei Focşani, inculpatul Tătaru Vasilică-Florinel a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. e, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 37 lit. b, art. 80 , art. 74 alin. 2 şi art. 76 lit. c Cod penal.
Împotriva sentinţei penale nr. 1900/26.06.2006 a Judecătoriei Focşani, au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani şi inculpatul Tătaru Vasilică-Florinel.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani a criticat hotărârea pe motive de netemeinicie, susţinând că faţă de modul şi împrejurările concrete în care inculpatul a săvârşit faptele şi că anterior a fost condamnat pentru acelaşi gen de infracţiuni, nu se justifica reţinerea de circumstanţe atenuante.
Inculpatul a criticat hotărârea pe motive de nelegalitate, susţinând că nu a săvârşit faptele pentru care este cercetat şi că a fost trimis în judecată deoarece s-a profitat de starea sa de ebrietate, fiind confundat cu adevăratul autor al infracţiunii.
Prin decizia penală nr. 517/29.112.2006 a Tribunalului Vrancea, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani a fost admis şi s-a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 1900/26.06.2006 a Judecătoriei Focşani.
În rejudecare, au fost înlăturate dispoziţiile art. 74 alin. 2 şi art. 76 lit. c Cod penal şi s-a majorat pedeapsa la 3 ani şi 4 luni închisoare.
A fost obligat intimatul inculpat Tătaru Vasilică-Florinel la plata sumei de 140 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat în apel.
Împotriva deciziei penale nr. 571/29.11.2006 a Tribunalului Vrancea a declarat recurs, în termen legal, inculpatul Tătaru Vasilică-Florinel.
Recursul este f o n d a t, deoarece decizia nr.571/29.11.2006 a Tribunalului Vrancea este nelegală din următoarele motive:
- instanţa a omis să analizeze şi a lăsat nesoluţionat apelul declarat de inculpat;
- în condiţiile în care apelul declarat de Parchet a fost admis, nu exista temei legal pentru obligarea inculpatului intimat Tătaru Vasilică -Florinel la plata cheltuielilor judiciare către stat în apel.
Pentru considerentele de mai sus, recursul declarat de inculpat a fost admis , decizia instanţei de apel a fost casată şi, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c Cod proc. penală, cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Curtea de Apel Cluj
Hotărâre de achitare. Temeiuri de condamnare în recurs
Judecătoria Târgu Neamț
Furt calificat, art. 208,209 Cod penal
Judecătoria Orșova
Furt calificat cu schimbarea încadrării juridice şi anulare mandat executare pedeapsă
Judecătoria Oradea
furt
Judecătoria Bacău
infracţiuni prev de art 208 alin 1-209 alin 1 lit a,g,i Cp şi art 26 Cp rap la art 208 alin 1-209 alin 1 lit a,g,i Cp.