În apelul declarat de Parchet în defavoarea inculpatului, instanţa nu poate crea acestuia o situaţie mai favorabilă

Decizie 21 din 02.03.2007


Prin sentinţa penală nr. 766/14.03.2006 a Judecătoriei  Focşani,  a fost condamnat inculpatul J. L. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de  art. 208 al.1 – 209 al.1 lit.a,e,g şi i Cod penal, cu aplic. art. 41 al.2 Cod penal şi art. 99 Cod penal şi la o pedeapsă de l an închisoare pentru infracţiunea prev. de art  art. 78  al.1 din OUG nr. 195/2002, cu aplic.art.99 Cod penal.

Au fost contopite  cele două pedepse şi s-a dispus ca inculpatul să execute  pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Conform  art. 861 Cod penal  şi art.862 Cod penal, s-a dispus suspendarea  executării pedepsei  sub supraveghere pe termenul  de încercare de 5 ani.

S-a dispus ca inculpatul să respecte  măsurile de supraveghere prev.de art. 863 lit.a - d Cod penal.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani ,criticând-o pe motive de nelegalitate , sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei.

S-a susţinut că întrucât inculpatul este plecat din ţară, măsurile de supraveghere nu pot fi îndeplinite,motiv pentru care s-a solicitat ca inculpatul să execute efectiv în regim de detenţie pedeapsa aplicată.

Prin decizia penalănr.491/17.11.2006 a Tribunalului Vrancea a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani .

S-a desfiinţat în parte  sentinţa penală apelată şi în rejudecare:

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea de furt calificat de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare.

Au fost contopite cele două pedepse  şi s-a dispus ca inculpatul să execute  pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza disp.art. 81 C.pen. s-a  dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, criticând-o pe motive de nelegalitate.

În susţinerea recursului s-a arătat că prin hotărârea  Tribunalului s-a creat inculpatului o situaţie mai uşoară, în condiţiile în care apelul Parchetului a fost declarat în defavoarea inculpatului .

S-a solicitat majorarea pedepselor aplicate inculpatului şi executarea în regim privativ de libertate a pedepsei rezultante.

Prin decizia penală nr.21/R/02.03.2007 a Curţii de Apel Galaţi  a fost admis  recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea

A fost casată decizia penală nr. 491/17.11.2006 a Tribunalului Vrancea şi în rejudecare s-a menţinut sentinţa penală nr. 766/14.03.2006 a Judecătoriei  Focşani ca fiind  legală  şi temeinică.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Galaţi a reţinut că hotărârea Tribunalului Vrancea este nelegală.

Astfel, deşi Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani a declarat apel în defavoarea inculpatului, Tribunalul Vrancea a transformat acest apel – sub aspecte de netemeinicie – în favoarea inculpatului, atât prin reducerea pedepsei , cât şi prin schimbarea modalităţii de executare.

Considerăm că dispoziţiile art.371 alin.2 Cod pr.penală (privind efectul devolutiv al apelului)  nu erau incidente în soluţia pronunţată de instanţa de apel şi nu puteau conduce la uşurarea situaţiei acestuia în condiţiile în care apelul a fost promovat în defavoarea sa.

S-a considerat  însă că modalitatea de executare a pedepsei stabilită de instanţa de fond, respectiv suspendarea sub supraveghere este optimă să conducă la îndreptarea şi reeducarea inculpatului în sensul disp.art.52 Cod penal.

Împrejurarea că inculpatul este plecat din ţară – în prezent – nu poate conduce la înlăturarea disp.art.861 şi art. 863 Cod penal.

Dispoziţiile legale arătate mai sus nu interzic suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei ,în condiţiile în care inculpatul ar fi plecat din ţară.

Mai mult, dacă ulterior se va constata că inculpatul nu respectă cu rea-credinţă măsurile de supraveghere impuse de instanţă, ar putea deveni aplicabile disp.art.864 alin.2 Cod penal.

S-a considerat ca fiind inadmisibil motivul de recurs al Parchetului vizând majorarea pedepselor aplicate inculpatului, întrucât această cerere a fost formulată direct în recurs, neconstituind motiv de apel.