Infracţiuni la legea cecului

Decizie 98/A din 04.05.2010


Dosar nr. 1005/244/2009 – infractiuni la legea cecului

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

 SECTIA PENALA

DECIZIA PENALA NR.98/A

Sedinta publica de la 04 Mai 2010

Instanta constituita din:

PRESEDINTE : NICULACHE LUMINITA

Judecator : SIMIONESCU ELENA

Grefier : BODESCU PANSELUTA

Cu participare procuror : ARMEANU SORIN

Pe rol, la ordine, se afla spre solutionare apelurile penale declarate de inculpatul CRL, domiciliat în  si de partea civila SC H SA Vaslui, cu sediul în , împotriva sentintei penale nr. 388 din 27.10.2009 a Judecatoriei  Husi, pronuntata în dosar nr. 1005/244/2009.

Obiectul cauzei – Legea nr. 59/1934. 

La apelul nominal facut în sedinta publica au lipsit toate partile:  inculpatul apelant CRL, partea civila apelanta SC H SA Vaslui,  precum si partile vatamate intimate SC C SRL Husi, SC V COM SRL Husi si SC R SRL Cretesti.

Procedura legal îndeplinita – fara citare parti.

Dezbaterile în prezenta cauza au avut loc în sedinta publica de la 28 aprilie 2010 si s-au consemnat în încheierea de sedinta aferenta, încheiere ce face parte integranta din prezenta decizie. Din lipsa de timp pentru deliberare, s-a amânat pronuntarea pentru termenul de azi, când, deliberând,

T R I B U N A L U L,

 Asupra apelului declarat de inculpatul CRL, constata :

 Prin rechizitoriul 1043/P/2008 al Parchetului de pe lânga Judecatoria Husi, s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecata a inculpatului CRL, pentru comiterea infractiunilor de: emitere de file cec care nu contin elementele esentiale cerute de lege prev. si ped. art. 84 alin. 1, pct. 3 teza 2 din Legea nr. 59/1934; emitere de file cec care nu contin elementele esentiale cerute de lege prev. si ped. art. 84 alin. 1, pct. 3 teza 2 din Legea nr. 59/1934; emitere de file cec care nu contin elementele esentiale cerute de lege prev. si ped. art. 84 alin. 1, pct. 3 teza 2 din Legea nr. 59/1934; emitere a unei file cec  fara disponibilul necesar  prev. si ped. art. 84 alin. 1, pct. 2 din Legea nr. 59/1934; emitere a unei file cec  fara disponibilul necesar  prev. si ped. art. 84 alin. 1, pct. 2 din Legea nr. 59/1934;  emitere a unei file cec cu data falsa  prev. si  ped. art. 84 alin. 1, pct. 3 teza 1 din Legea nr. 59/1934, toate cu aplicare art. 33 lit. a si b din Codul penal.

Procedându-se la judecarea  cauzei, prin Sentinta penala 388 pronuntata la data de 27 octombrie 2009 în dosarul  nr. 1005/244/2009 al Judecatoriei HUSI s-au dispus condamnarea inculpatului CRL:

-  pentru comiterea infractiunii de emitere de file cec care nu contin elementele esentiale cerute de lege prev. si ped. art. 84 alin. 1, pct. 3 teza 2 din Legea nr. 59/1934 la pedeapsa de 8 luni închisoare;

-  pentru comiterea infractiunii de emitere de file cec care nu contin elementele esentiale cerute de lege prev. si ped. art. 84 alin. 1, pct. 3 teza 2 din Legea nr. 59/1934 la pedeapsa de 8 luni închisoare.

-  pentru comiterea infractiunii de emitere de file cec care nu contin elementele esentiale cerute de lege prev. si  ped. art. 84 alin. 1, pct. 3 teza 2 din Legea nr. 59/1934 la pedeapsa de 8 luni închisoare.

-  pentru comiterea infractiunii de emitere a unei file cec fara disponibilul necesar  prev. si ped. art. 84 alin. 1, pct. 2 din Legea nr. 59/1934  la pedeapsa de 8 luni închisoare;

-  pentru comiterea infractiunii de emitere a unei file cec fara disponibilul necesar  prev. si ped. art. 84 alin. 1, pct. 2 din Legea nr. 59/1934 la pedeapsa de 8 luni închisoare;

-  pentru comiterea infractiunii de emitere a unei file cec cu data falsa  prev. si  ped. art. 84 alin. 1, pct. 3 teza 1 din Legea nr. 59/1934 la pedeapsa de 8 luni închisoare;

În baza art. 33 lit. a si b din Codul penal  si art. 34 lit. b din Codul penal, s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, urmând ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea, de 8 luni închisoare.

Pe durata executarii pedepsei i-au fost interzise inculpatului drepturile prev. art. 64 lit. a teza a II-a si b din Codul penal .

În baza art. 81, 82 si art. 71 alin.5 din Codul penal, s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei principale si, respectiv a celor accesorii si fixarea unui termen de încercare de 2 ani si 8 luni, atragându-se atentia inculpatului asupra disp. art. 83 din Codul penal .

S-a dispus respingerea ca inadmisibila a actiunii civile formulate de catre partea civila SC H SA Vaslui reprezentata de RA

În baza art. 191 alin. 1 C. pr. penala, obliga inculpatul sa achite  statului suma de 500 lei, cheltuieli judiciare.

Pentru a  dispune astfel, instanta  de fond  a retinut urmatoarele: 1. Pe data de 03.06.2008, inculpatul CRL a convenit cu reprezentantii SC C SRL HUSI  cu privire la executarea unei lucrari de tâmplarie PVC, plata lucrarii urmând a fi facuta în termen de 30 zile de la montarea usilor si geamurilor. Lucrarea ce urma a fi executata a fost estimata de martorul Popa Ciprian, la suma de 7830 lei. În aceeasi zi inculpatul CRL a completat si a remis lui Popa Ciprian, fila CEC seria BA 308 – 1158899, în valoare de 7.930 lei, în care la  rubrica data emiterii a mentionat „03.07.2008”. În zilele urmatoare salariatii SC C SRL HUSI au executat lucrarea asupra careia convenise.

În ziua de 01.07.2008, la solicitarea reprezentantilor SC C SRL HUSI, inculpatul CRL a achitat suma de 3000 lei, reprezentând o parte din c.v. lucrarii de tâmplarie. În ziua urmatoare inculpatul a  primit de la societatea prestatoare doua facturi fiscale, prima cu nr.158 din 01.07.2007, în valoare de 4930 lei si a doua, nr.159 din 02.07.2008, în valoare de 3000 lei.

În perioada urmatoare, întrucât inculpatul nu a achitat integral c.v. lucrarii, reprezentantii SC C SRL Husi au înaintat la banca cecul seria BA 308 – 1158899. Pe data de 09.07.2008, instrumentul de plata a fost refuzat la plata, pe motivul lipsei totale de disponibil, în contul SC E SRL HUSI, în favoarea careia se executase lucrarea. Tot pe data de 09.07.2008 reprezentantii SC C SRL Husi au emis chitanta nr. 160 prin care inculpatul CRL a achitat diferenta de bani reprezentând c.v. lucrarii de tâmplarie.

În drept s-a retinut ca faptele inculpatului CRL de a postdata cecul seria BA 308 – 1158899 si de a emite acest cec, în favoarea SC C SRL Husi, fara a exista disponibilul necesar în contul bancar al SC E SRL Husi, întrunesc elementele constitutive ale infractiunilor prev.si ped.de art.84 alin.1 pct.2 si teza 3 din Lg.59/1934 asupra cecului, modificat prin OG 11/19932, aprobata si modificata prin Lg.83/1994.

2.  Într-o zi din luna mai 2008, inculpatul CRL s-a deplasat la magazinul SC V COM SRL Husi. Aici a solicitat numiteiMG, asociat si administrator al societatii, sa-i vânda 100 pui în favoarea  SC E SRL Husi. Tot atunci i-a remis acesteia fila cec seria BA 308 – 1158772, care era doar semnata de inculpat si stampilata cu stampila societatii cumparatoare, întelegându-se ca în decurs de o zi sa achite pretul si sa primeasca înapoi fila cec. În ziua urmatoare precum si în cele ulterioare inculpatul nu a respectat aceasta întelegere

La data de 23.07.2008,MG a completat factura seria VET nr.055 în care a consemnat ca SC E SRL Husi a achizitionat de la SC V Com SRL Husi, 100 pui în valoare de 750 lei. Tot atunci,MG a completat rubricile filei cec primite si a prezentat-o bancii, plata fiind refuzata la data d 28.07.2008 pe motivul lipsei totale de  disponibil precum si datorita faptului ca tragatorul, respectiv SC E SRL Husi se afla în interdictie bancara.

În luna octombrie 2008, inculpatul CRL a achitat numitei MG suma de 750 lei, ocazie cu careMG a emis chitanta seria VET nr.560

În drept, s-a retinut ca fapta inculpatului CRL de a emite în favoarea SC V COM SRL Husi, cecul seria BA 308- 1158772, caruia îi lipsea elementul esential cerut de art.1 pct.5 Lg. 59/1934 (mentiunea privind locul emiterii), întruneste elementele constitutive ale infractiunii prev.si ped.de art.64 alin.1 pct.3 teza 2 din Lg.59/1934.

3. Într-o zi în luna iulie 2008, nu s-a putut stabili data, inculpatul CRL s-a deplasat la magazinul „Agricultorul”, apartinând SC R SRL HUSI. Aici, i-a solicitat gestionarei Toderascu Mariana 20 litri de „hitrofosco’’. I-a relatat acesteia ca nu are bani asupra sa dar ca va lasa cu titlu de „garantie” o fila cec si ca în ziua urmatoare, îi va achita suma de 340 lei reprezentând pretul. Având acceptul gestionarei, inculpatul CRLa emis si a predat acesteia, fila cec BA 308 – 01158887, necompletata, care era doar semnata de inculpat si stampilata cu stampila SC E SRL Husi.

În zilele urmatoare inculpatul CRL nu s-a mai prezentat la magazinul SC R SRL HUSI pentru a achita suma datorata, învederând cu ocazia audierilor ca a crezut ca beneficiarul a introdus fila cec la plata. Pe 15.12.2008, inculpatul a achitat suma de 340 lei numitului Rotaru Tiberiu – administrator al SC R SRL HUSI, care a declarat ca între cele doua societati nu mai exista vreun litigiu.

Cecul seria BA 308 – 01158887 a fost ridicat de lucratorii de politie de la Toderascu Mariana si nu a fost introdus la plata.

În drept, s-a retinut ca fapta inculpatului CRL de a emite, în favoarea SC R SRL HUSI, cecul seria BA 308 – 0158887, caruia îi lipsea elementul esential cerut de art. 1 pct.5 din Lg.59/1934 (mentinerea privind dat data si locul emiterii) întruneste elementele constitutive ale infractiunii prev.si ped.de art.84 alin.1 pct.3 teza 2 din Lg.59/1934.

4. La data de 07.07.2008, inculpatul CRL s-a deplasat la magazinul SC H SA VASLUI unde a solicitat gestionarului Gutu Miluta vânzarea unor piese auto în favoarea  SC E SRL Husi. Cu acesta, inculpatul s-a înteles sa garanteze plata pieselor auto cu o fila cec ce urma a fi introdusa la plata la 30 zile de la data emiterii facturii.

La aceeasi data s-a emis factura fiscala seria VS nr.1100 din 07.07.2008 în valoare de 3166,59 lei, inculpatul predând martorului Gutu Miluta fila cec seria BA 308 – 01158883 în valoare de 3166,59 lei, care nu era completata la rubrica data si locul emiterii. Inculpatul i-a spus martorului ca va reveni la magazin pentru a achizitiona alte piese urmând sa stabileasca suma de bani ce trebuia platita de SC E SRL Husi.

În perioada urmatoare numitul Gutu Miluta si administratorul vânzatoarei,  RA, l-au contactat de mai multe ori pe inculpat, care a promis ca se va deplasa la magazin pentru a achita c.v. piesei achizitionate. Întrucât inculpatul nu s-a conformat promisiunii facute, reprezentantii SC H SA VASLUI au completat fila cec, dupa care au introdus-o la plata, la data de 13.10.2008 plata fiind refuzata datorita lipsei totale de disponibil în contul bancar precum si datorita faptului ca la acea data SC Explo - Forest SRL HUSI se afla în interdictie bancara.

În drept, instanta a aratat ca faptele inculpatului CRL de a emite, în favoarea SC H SA VASLUI, cecul seria BA 308 – 01158883, caruia îi lipseste elementul esential cerut de art.1 pct.5 din Lg.59/1934 (mentiunea privind locul emiterii) si fara a exista la tras disponibilul necesar, întrunesc elementele constitutive ale infractiunilor prev. si ped.de art.84 alin.1 pct.2 si 3 teza 2 din Lg.59/1934.

Retinând ca faptele si vinovatia au fost dovedite, prima instanta a hotarât condamnarea  inculpatului CRL pentru fiecare dintre cele 6 infractiuni la care s-a facut referire, comise în conditiile concursului ideal si, respectiv ideal, la pedepse de câte de 8 luni închisoare, pedepse contopite în pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare, în baza art. 33 lit. a si b C. penal si art. 34 lit. b C. penal.

Fata de cuantumul pedepsei aplicate, atitudinea sincera a inculpatului în cursul urmaririi penale, a cercetarii judecatoresti si lipsa antecedentelor penale instanta a retinut ca scopul educativ al pedepsei aplicate poate fi realizat si fara privarea de libertate a inculpatului, fiind oportun sa se dispuna suspendarea conditionata a executarii pedepsei

Relativ la latura civila, instanta a retinut ca partea vatamata SC H SA s-a constituit parte civila fata de inculpat cu suma de 3. 700 lei, actiune ce este inadmisibila, sens în care a fost invocata si Decizia nr. 43/13. 10. 2008, Î.C.C.J. care a a statuat ca infractiunile prev. art. 84 din Legea nr. 59/1934 sunt infractiuni de pericol, iar scopul acestei incriminari este acela de a determina emiterea corecta a cecurilor, iar nu acoperirea vreunei pagube materiale. 

Împotriva  acestei  hotarâri, în termen legal, fara aratarea motivelor, prin cererea din data din 30.10 2009,  a declarat apel inculpatul CRL, iar la data de 11.11.2009, partea civila S.C. H S.A.

Prin memoriul depus la dosar, partea civila a criticat hotarârea sub aspectul faptului ca actiunea a fost respinsa ca inadmisibila, solicitând obligarea inculpatului la plata contravalorii facturii emise.

În sustinerea orala a motivelor de apel, prin aparatorul ales, inculpatul a solicitat achitarea sa conform art. 18 indice 1 din Codul penal, apreciind ca faptele sale nu prezinta gradul de pericol social specific unor infractiuni pentru sanctionarea carora sa se impuna aplicarea unor pedepse. În subsidiarul acestor motive, s-a solicitat retinerea faptului ca se afla la primul conflict cu legea penala ca a manifestat pe parcursul cercetarilor o atitudine sincera recunoscându-si culpabilitatea.

Examinând cauza si judecata instantei de fond sub aspectul  problemelor de fapt si de drept invocate si, conform  articolului 371 indice 1 alineatul 2 Cod procedura penala sub toate  aspectele ei, tribunalul constata urmatoarele:

Verificând  probatoriul cauzei, la administrarea caruia au fost respectate  normele procedurale, tribunalul constata ca instanta de fond a stabilit în mod corect vinovatia inculpatului CRL  pentru comiterea a 3(trei) infractiuni de emitere de file cec care nu contin elementele esentiale cerute de lege prev. si ped. art. 84 alin. 1, pct. 3 teza 2 din Legea nr. 59/1934, a 2(doua) infractiuni  de emitere a unei file cec  fara disponibilul necesar  prev. si ped. art. 84 alin. 1, pct. 2 din Legea nr. 59/1934 si a 1 (unei) infractiuni de emitere a unei file cec cu data falsa  prev. si  ped. art. 84 alin. 1, pct. 3 teza 1 din Legea nr. 59/1934.

Cât priveste caracterizarea juridica a faptelor, tribunalul observa ca instanta de fond a facut o corecta încadrare juridica în prevederile legale mentionate, de vreme ce probele au demonstrat ca inculpatul, în baza unor rezolutii infractionale distincte, la 03.06.2008, a emis fila CEC seria BA 308 – 1158899, în valoare de 7.930 lei, în favoarea SC C SRL HUSI, într-una dintre zilele lunii mai 2008, a emis fila CEC seria BA 308 – 1158772, în valoare de 750 lei, în favoarea SC V COM SRL Husi, într-o zi din luna iulie 2008, a emis fila CEC seria BA 308 – 0158887, în valoare de 340 lei, în favoarea SC R SRL HUSI si,  la data de 07.07. 2008,  a emis fila CEC seria BA 308 – 01158883, în valoare de 3.166,59 lei, în favoarea SC H SA VASLUI, fara respectarea conditiilor impuse de prevederile Legii 59 din 1934, actiunile întreprinse circumscriindu-se prevederilor legale la care s-a facut referire.

Activitatea infractionala si vinovatia au fost retinute în deplina concordanta  cu probele administrate. Inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, recunoastere care se coroboreaza cu ansamblul probelor administrate în cauza, la care instanta a facut referire si pe care l-a interpretat în mod corect.

Cu privire la motivul de apel invocat de inculpat, cum ca faptele nu prezinta gradul de pericol social specific unei infractiuni, fiind necesara aplicarea unei sanctiuni administrative, instanta de control concluzioneaza ca faptele comise prezinta toate trasaturile unor infractiuni, referire speciala fiind facuta asupra pericolului social pe care-l prezinta aceasta.

Potrivit art. 181 alin.2 din Codul penal, la stabilirea  în concret  a gradului de pericol social se tine seama de modul si mijloacele de savârsire a faptei, de scopul urmarit, de împrejurarile  în care fapta a fost comisa, de urmarea produsa sau care s-ar fi putut produce precum si de  persoana si conduita faptuitorului.

Având în vedere toate criterii la care face referire textul legal invocat, concluzia este aceea ca scopul legii penale nu poate fi atins prin aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrativ. Se are în vedere împrejurarea ca infractiunea dedusa judecatii vine sa asigure protectia institutiilor bancare dar si a persoanelor ce utilizeaza cecul ca instrument de plata.

În cauza dedusa prezentei judecati, nu este suficienta sanctionarea administrativa a inculpatului deoarece, pe lânga gravitatea actiunilor întreprinse în realizarea demersului sau infractional, este acuzat si condamnat pentru o pluralitate de infractiuni prev. de art 84 din Legea 59 din 1934. Aceasta demonstreaza dispret fata de normele ce reglementeaza conditiile uzitarii cecului ca instrument de plata si persistenta infractionala. Mai trebuie aratat ca inculpatul a mai beneficiat de o asemenea ,,clementa’’, în perioada 2006-2007 fata de domnia sa dispunându-se de 4 ori scoaterea de sub urmarire penala si aplicarea unor sanctiuni administrative pentru comiterea unor fapte de fals, sanctiuni care, evident, nu si-au atins scopul.

Tribunalul observa însa atitudinea de recunoastere adoptata de inculpat si aceea de a se prezenta în fata organelor judiciare  prin care a contribuit la realizarea actului de justitie. Mai mult, observa ca inculpatul, finalmente, a achitat societatilor furnizoare sumele datorate, ceea ce a determinat partea civila apelanta S.C. H S.A  sa învedereze ca nu mai are nicio pretentie. Aceasta, dincolo de aprecierea ca infractiunea dedusa judecatii, nefiind producatoare de paguba, face inadmisibila orice actiune civila.

Drept urmare, fara a recunoaste în favoare inculpatului vreo circumstanta atenuanta, fapt care este incompatibil cu persistenta infractionala de care acesta a dat dovada, cât priveste individualizarea judiciara a pedepsei si a modului de executare, tribunalul concluzioneaza totusi ca pedeapsa închisorii este excesiva, amenda penala fiind suficienta pentru realizarea constrângerii necesare, a preventiei si a readaptarii inculpatului la viata  sociala.

Relativ la cuantumul amenzilor ce urmeaza a fi aplicate, este de aratat ca potrivit art. 84 din Legea 59 din 1934 asupra cecului, infractiunile descrise la punctele 1-4 se pedepsesc cu  amenda de la 5.000 - 100.000 lei si închisoare de la 6 luni pâna la 1 an, afara de cazul când faptul constituie un delict sanctionat cu o pedeapsa mai mare, în care caz se aplica aceasta pedeapsa

În legatura cu modul de sanctionare sunt de facut doua observatii referitoare la neadaptarea textului incriminator la noile norme ale dreptului penal general. În primul rând se observa ca textul este criticabil sub aspectul faptului ca potrivit sistemul actualului cod penal este inadmisibila prevederea a doua pedepse principale cumulative, amenda si închisoarea, acestea putând fi doar alternative.

 De asemenea, în ceea ce priveste pedeapsa amenzii, dispozitiile legii au cazut în desuetudine prin intervenirea reglementarii prevazute de art. 53 lit. c din Codul penal care arata ca limitele generale ale amenzii sunt de la 100 lei la 50.000 lei. Or, limita speciala maxima a amenzii prevazute de legiuitor pentru infractiunea analizata este de 100.000 lei, ceea ce este absolut inadmisibil. Limita speciala nu poate fi mai mare, dubla în situatia data, fata de limita generala. Trebuie aratat ca textul nu a suferit nicio modificare dupa data de 1 iulie 2005 când a avut loc denominarea monedei românesti.

Într-o atare situatie, tribunalul este pus în situatia de a constata ca infractiunea analizata este sanctionata cu închisoare de la 6 luni la 1 an alternativ cu pedeapsa amenzii. Pentru ca legiuitorul nu a adaptat limitele pedepsei amenzii, se va considera ca textul infractiunii nu stabileste aceste limite. Ca atare, se va face aplicabilitatea dispozitiilor art. 63 alin 3 conform carora ,, atunci când legea prevede pedeapsa amenzii fara a-i arata limitele, alternativ cu pedeapsa închisorii de un an, minimul special al amenzii este de 300 lei si maximul special este de 15.000 lei’’.

În acest context, tribunalul, pentru fiecare infractiune retinuta în sarcina inculpatului va aplica câte o pedeapsa cu amenda în aceste limite. În raport de circumstantele reale si personale, tinând cont de toate criteriile de individualizare, având în vedere, pe de o parte, pericolul social concret al faptelor comise, atitudinea de recunoastere adoptata în cursul procesului penal, faptul ca inculpatul este culpabil de comiterea unei pluralitati de infractiuni  se apreciaza ca aplicarea unor pedepse de câte 2.000 lei pentru fiecare dintre cele sase infractiuni retinute în sarcina reprezinta o reactie potrivita.

Verificând actele procesuale efectuate în cursul  desfasurarii  procesului penal, se constata ca  au fost respectate  dispozitiile  legale a caror încalcare  este sanctionata  potrivit articolului 197 alineatul 2 din Codul de procedura penala, cu nulitatea  absoluta. De asemenea, nu au fost  identificate încalcari ale celorlalte dispozitii  legale care reglementeaza desfasurarea  procesului  penal, încalcari  prin care  sa se fi adus vreo vatamare si care sa fi fost invocate la momentele stabilite de articolul 197 alineatul 4 din Codul de procedura  penala.

Deoarece infractiunile deduse judecatii nu sunt producatoare de pagube, orice actiune civila este inadmisibila. Ca atare, criticile invocate de S.C. H S.A sunt neîntemeiate, asa încât, potrivit articolului 379 alin.1 punctul 1  litera b din Codul de procedura  penala, tribunalul va respinge, ca nefondat, apelul formulat de aceasta împotriva sentintei penale nr. 388 din 27.10.2009 a Judecatoriei Husi.

Potrivit art. 379 alin.1 punctul 2  litera a din Codul de procedura  penala, va admite apelul declarat de inculpatul CRL împotriva sentintei penale nr. 388 din 27.10.2009 a Judecatoriei Husi si, rejudecând, va descontopi pedeapsa rezultanta de 8 luni închisoare în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor. Va înlatura  cele 6  pedepse de câte 8 luni închisoare aplicate inculpatului prin sentinta apelata si va aplica  pentru fiecare dintre infractiunile retinute în sarcina sa câte o pedeapsa de 2.000 lei amenda penala.

În baza art. 33 lit. a si b C. penal si art. 34 lit. c din Codul penal, va contopi  pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul CRL  sa execute pedeapsa cea mai grea, de 2.000 lei amenda penala.

În temeiul art. 63 ind.1 Cod penal va atrage atentia inculpatului cu privire la consecintele sustragerii cu rea-credinta de la executarea amenzii aplicate.

Va mentine celelalte dispozitii ale sentintei apelate si va înlatura dispozitiile contrare.

În baza art. 192 alin.2 Cod procedura penala va obliga partea civila apelanta SC H SA Vaslui la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în apel, iar, în temeiul art. 192 alin.3 Cod procedura penala, cheltuielile judiciare în apelul inculpatului vor fi lasate în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite apelul declarat de inculpatul CRL  împotriva sentintei penale 388 pronuntata la data de 27.10.2009 de Judecatoria Husi, pe care o desfiinteaza în parte, în latura penala.

Rejudecând cauza:

Descontopeste pedeapsa rezultanta de 8 luni închisoare în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel:

-  8 luni închisoare pentru comiterea infractiunii de emitere de file cec care nu contin elementele esentiale cerute de lege prev. ped. art. 84 alin. 1, pct. 3 teza 2 din Legea nr. 59/1934;

-  8 luni închisoare pentru comiterea infractiunii de emitere de file cec care nu contin elementele esentiale cerute de lege prev. ped. art. 84 alin. 1, pct. 3 teza 2 din Legea nr. 59/1934;

-  8 luni închisoare pentru comiterea infractiunii de emitere de file cec care nu contin elementele esentiale cerute de lege prev. ped. art. 84 alin. 1, pct. 3 teza 2 din Legea nr. 59/1934;

-  8 luni închisoare pentru comiterea infractiunii de emitere a unei file cec  fara disponibilul necesar  prev. ped. art. 84 alin. 1, pct. 2 din Legea nr. 59/1934;

-  8 luni închisoare pentru comiterea infractiunii de emitere a unei file cec  fara disponibilul necesar  prev. ped. art. 84 alin. 1, pct. 2 din Legea nr. 59/1934 ;

-  8 luni închisoare pentru comiterea infractiunii de emitere a unei file cec cu data falsa  prev. ped. art. 84 alin. 1, pct. 3 teza 1 din Legea nr. 59/1934;

Înlatura cele 6  pedepse de câte 8 luni închisoare aplicate inculpatului prin sentinta apelata si aplica pentru fiecare dintre aceste infractiuni câte o pedeapsa de 2.000 lei amenda penala.

În baza art. 33 lit. a si b C. penal si art. 34 lit. c Cod penal, contopeste pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul CRL  sa execute pedeapsa cea mai grea, de 2.000 lei amenda penala.

În temeiul art. 63 ind.1 Cod penal atrage atentia inculpatului cu privire la consecintele sustragerii cu rea-credinta de la executarea amenzii aplicate.

Respinge ca nefondat apelul declarat împotriva aceleasi sentinte penale de catre partea civila SC H SA Vaslui prin administrator RA.

Mentine celelalte dispozitii ale sentintei apelate si înlatura dispozitiile contrare.

În baza art. 192 alin.2 Cod procedura penala obliga partea civila apelanta SC H SA Vaslui la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în apel. În temeiul art. 192 alin.3 Cod procedura penala, cheltuielile judiciare în apelul inculpatului ramân în sarcina statului.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronuntare pentru inculpatul apelant CRL  si de la comunicare pentru celelalte parti .

Pronuntata în sedinta publica, azi, 4 mai 2010.

PRESEDINTE, JUDECATOR,  GREFIER,

Niculache Luminita Simionescu Elena Bodescu Panseluta