Circumstanţe atenuante facultative. Aplicarea prevederilor art.74 Cod penal doar pentru una din infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului. Nelegalitate.
Reţinerea circumstanţelor atenuante facultative în favoarea inculpatului se impune a se realiza în raport cu toate infracţiunile săvârşite şi nu doar în ce priveşte una din ele, întrucât aspectul ce ţine de profilul socio-moral al acestuia se reflectă asupra întregii sale activităţi infracţionale.
Secţia penală - Decizia penală nr. 741/15 noiembrie 2007
Prin sentinţa penală nr.29/2006, Judecătoria Brad a condamnat inculpaţii B.B.D. şi R.N. la câte o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.32 al. 1, 3 şi 4 din O.G. nr.96/1998 cu art.41 al.2 Cod penal şi art.98 al. 1,3 şi 4 din Legea nr.26/1996 cu art.41,42 Cod penal.
S-a reţinut în esenţă că cei doi inculpaţi au tăiat şi sustras din fondul forestier naţional un număr însemnat de arbori de esenţă molid.
Împotriva hotărârii au declarat apel ambii inculpaţi.
Prin decizia penală nr. 184/A/2007 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosar penal nr. 1774/97/2006, au fost admise apelurile introduse de inculpaţii B.B.D. şi R.N. , desfiinţându-se parţial sentinţa atacată şi în consecinţă:
Au fost stabilite la câte 2 ani închisoare, pedeapsă pentru infracţiunea prevăzută de art.32 al. 1,3,4 lit. a din O.U.G. 96/1998 cu art.41 al.2, 42 Cod penal şi câte 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de Art. 98 al.1,3,4 din Legea nr.26/1996 cu art. 41 al.2. 42 Cod penal.
În considerentele deciziei, Tribunalul Hunedoara a reţinut că în cauză pot fi aplicate dispoziţiile referitoare la circumstanţele atenuante facultative în raport cu infracţiunea de furt de material lemnos.
Împotriva deciziei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, inculpaţii şi partea civilă.
Recursurile Parchetului şi al inculpaţilor sunt fondate.
Instanţa de apel a realizat o aplicare greşită a dispoziţiilor art.74 Cod penal, deoarece circumstanţele personale operează pentru toate infracţiunile în cazul concursului de infracţiuni.
Fiind vorba despre circumstanţe personale, acestea se răsfrâng asupra întregii situaţii juridice a inculpaţilor, neputându-se reţine conduita corespunzătoare a acestora, lipsa antecedentelor penale în raport cu o faptă, excluzând acelaşi tratament pentru cealaltă faptă.
Recursul a fost admis şi decizia penală casată cu consecinţa aplicaţiunii art. 74,76 Cod penal şi în privinţa infracţiunii de tăiere ilegală de arbori prevăzută de art.32 al.1,3,4 lit. a din O.G. nr.96/1998.
Curtea de Apel Constanța
Circumstante atenuante legale. Provocare. Legitima aparare. Distinctii.
Curtea de Apel București
Criterii generale de individualizare. Pedeapsa şi scopul ei. Împrejurări care pot constitui circumstanţe atenuante. Concursul între cauzele de agravare şi de atenuare
Curtea de Apel Constanța
Aducerea la cunostinta părtilor a unor prevederi legale de atenuare a pedepsei. Nulitatea probelor. Apel. Trimiterea cauzei la instanta de fond - inadmisibilitate. Încadrare juridică. Fapta de „aderare la un grup infractional organizat”. Achitare.
Curtea de Apel Constanța
Retinerea circumstantei atenuante a scuzei provocarii prevazute de art. 733 cod penal. Suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei conform art. 861 cod penal.
Tribunalul Călărași
Art.20 c.p. rap.la art.174 c.p. comb. cu art.175 al.1 lit.a,b,e,i cod penal - Omor calificat. Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Portul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept. Punerea în circulaţie şi conducer...