Contract individual de muncă. Dovada clauzelor contractuale.
Forma scrisă a contractului individual de muncă este o condiţie ad probationem; coroborând dispoziţiile acestui text de lege cu dispoziţiile art.1191 din Codul Civil, rezultă că în cazul în care părţile nu au întocmit un înscris constatator al contractului individual de muncă, dovada acestuia se va face prin orice mijloc de probă. Nu se va primi însă dovada cu probe testimoniale în situaţia existenţei unui înscris prin care părţile au convenit expres clauzele contractului individual de muncă.
Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale - Decizia nr.652/07 mai 2007.
Prin sentinţa civilă pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr.2330/107/2006 s-a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată în cauză de contestatoarea Ş.C.I. în contradictoriu cu intimatul Spitalul Municipal Blaj; având ca obiect: să se constate că a ocupat postul de asistent medical în secţia de oftalmologie în cadrul unităţii intimate începând cu data de 1.10.2005 şi până la data de 01.09.2006; să se dispună înscrierea acestei menţiunii în carnetul de muncă, recunoaşterea vechimii în muncă şi acordarea salariului corespunzător;de asemenea să se constate nulitatea deciziei nr.150/06.09.2006, şi reîncadrarea contestatoarei pe postul deţinut în mod real de aceasta, cu plata drepturilor salariale de la 01.09.2006 şi până la reintegrarea efectivă.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut cu referire la probele dosarului şi dispoziţiile legale incidente, că în cauză nu s-a dovedit că contestatoarea a deţinut vreodată funcţia de asistent medical, iar faptul că a absolvit cursurile unei şcoli care îi conferă o pregătire superioară postului deţinut, nu înseamnă automat că desfăşoară activitatea şi că este îndreptăţită la o remuneraţie superioară, corespunzătoare pregătirii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat în termenul legal recurs contestatoarea
Ş.C.I. solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei atacate, în principal cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe; în subsidiar modificarea în tot a sentinţei în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta susţine că, instanţa de fond a respins cererea sa în probaţiune şi a analizat greşit actele depuse la dosarul cauzei întrucât a prestat activitatea de asistent medical în mod public şi desfăşurând efectiv această activitate se impunea ca şi remuneraţia să fie corespunzătoare iar desfacerea contractului de muncă corect era să fie făcută din aceeaşi funcţie.
Curtea, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu, conform cerinţelor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă a respins ca nefondat recursul promovat în cauză, pe următoarele considerente:
Astfel, potrivit art.16 alin.1 Codul Muncii contractul individual de muncă se încheie în baza consimţământului părţilor, în formă scrisă….
Forma scrisă a contractului individual de muncă este o condiţie ad probationem; coroborând dispoziţiile acestui text de lege cu dispoziţiile art.1191 din Codul Civil, rezultă că în cazul în care părţile nu au întocmit un înscris constatator al contractului individual de muncă, dovada acestuia se va face prin orice mijloc de probă.
Or, în speţă între părţile din litigiu s-a încheiat un contract în formă scrisă în care drepturile şi obligaţiile părţilor sunt expres prevăzute, conform art.37 C. Muncii, inclusiv felul şi locul muncii în discuţie în cauza de faţă.
Sub aceste aspecte, în contractul individual de muncă din data de 1.07.2001 se menţionează că începând cu data de 1.07.2001 recurenta este încadrată pe postul de îngrijitoare în secţia chirurgie din cadrul instituţiei spitaliceşti intimate.(fila 24.)
Prin actul adiţional la acest contract de muncă nr.13/1.11.2005, părţile au convenit schimbarea locului de muncă la altă secţie, respectiv secţia oftalmologie; menţinându-se funcţia de îngrijitoare(fila 29). În acest sens este şi cererea recurentei adresată conducerii intimatei(fila 28). Totodată această ocupaţie este menţionată şi carnetul de muncă al recurentei contestatoare(filele3-5).
Faţă de aceste înscrisuri doveditoare, în mod justificat instanţa de fond a respins probaţiune testimonială solicitată de contestatoare pentru a dovedi că ar fi ocupat funcţia pretinsă de asistent medical, dispoziţiile art. 1191 alin.2 C.Civil fiind exprese în acest sens „nu se va primi niciodată o dovadă prin martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul….”.De asemenea, faptul că a absolvit cursuri postliceale de calificare - asistent medical (certificat-fila 8) nu conduce automat, aşa cum justificat reţine prima instanţă, la ocuparea unui asemenea post şi acordarea drepturilor salariale aferente unei asemenea calificării atâta vreme cât părţile nu au convenit în acest sens; contractul individual de muncă fiind un contract consensual.
În acord cu consimţământul părţilor reieşit din contractul întocmit în formă scrisă între ele, încetarea raportului juridic de muncă prin Decizia nr.150/6.09/2006 a avut în vederea funcţia de îngrijitoare îndeplinită de contestatoarea recurentă în derularea raportului de muncă pe baza convenţiei sus enunţate(fila 10).
Faţă de cele ce preced , curtea constatând că soluţia primei instanţe a fost fundamentată pe probele dosarului şi a oglindit o aplicare şi interpretare corectă a dispoziţiilor legale incidente, în conformitate cu art.312 alin. 1 Cod procedură civilă, a respins ca nefondat recursul cu care a fost investită.
Curtea de Apel Târgu Mureș
Litigii de muncă - anulare act. Desfacerea contractul individual de muncă în temeiul art. 65 alin. 1 din Codul muncii.
Tribunalul Mehedinți
Contracte de muncă
Curtea de Apel Iași
Decizie de sancţionare disciplinară. Caracterul restrictiv al dispoziţiilor înscrise în art. 251 şi art. 252 alin. 2 lit. b C. muncii. Efecte juridice. Limitele de analiză în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului de a aplica sancţiunea raportat
Curtea de Apel Craiova
Termenul pentru radierea sancţiunii disciplinare prevăzut de art. 248 alin. 3 Codul Muncii neîmplinit până la data concedierii. Criterii de stabilire a ordinii de priorităţi la concedierea colectivă aplicate corect.
Curtea de Apel Bacău
Recurs - drepturi la disponibilizare colectivă; respectarea limitelor minime ale pachetului compensatoriu de la care putea începe negocierea conform CCM unitate