Judecată. Probaţiune. Rol activ al instanţei de judecată. Aplicarea greşită a legii.
C . pr. civ. – art. 129 alin. 3 şi 4
Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale şi, în acest scop, vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială, decizia civilă nr. 211/A/COM din 23 noiembrie 2006
Prin sentinţa civilă nr. 260 din 22 august 2006, Tribunalul Timiş a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta societate comercială împotriva pârâtei societate comercială, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de reprezentând contravaloarea serviciilor prestate şi neachitate şi a respins în rest acţiunea.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 211/A/COM din 23 noiembrie 2006, Curtea de Apel Timişoara a admis apelul declarat de reclamantă, în consecinţă a desfiinţat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Curtea a reţinut că, considerentele judecătorului primei instanţe referitoare la faptul că nu avea posibilitatea de a verifica modul de calcul al penalităţilor de întârziere, în nici un caz nu putea fundamenta soluţia de respingere a petitului referitor la acestea, şi, în orice caz, procedând astfel, se impune cu necesitate concluzia că, sub acest aspect, prima instanţă nu a soluţionat fondul.
Din acest punct de vedere, art. 129 alin. 3) şi 4) C. pr. civ. statuează fără echivoc în sensul că cu privire la situaţia de fapt, cum este şi cazul în speţă, şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicaţii, oral sau în scris, precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, mai mult judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale şi, în acest scop, vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Or, faţă de dispoziţiile enunţate, exprese şi, în egală măsură neechivoce, este evident că prima instanţă era obligată să lămurească împrejurările de fapt cu privire la cuantumul penalităţilor de întârziere, chiar şi prin solicitarea părerii unor specialişti, în sensul dispoziţiilor art. 201 C. pr. civ.
Judecătoria Sectorul 2 București
plângere contravenţională. temeinicie
Judecătoria Iași
Plângere împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecată. Desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea cauzei la procuror. Probatoriu incomplet.
Tribunalul Neamț
Schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat, vătămare corporală gravă şi rele tratamente aplicate minorului în infracţiunea de omor deosebit de grav. Victimă minoră. Examinarea materialului probator administrat în cauză.
Tribunalul Neamț
Infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002. Elemente constitutive. Achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală.
Tribunalul Neamț
LIPSA ELEMENTELOR DE TIPICITATE OBIECTIVĂ; CONDIȚIA PREVĂZUTĂ DE LEGE CA FAPTA SĂ FIE SĂVÂRȘITĂ „NEAUTORIZAT”; ACHITARE.