Revizuirea poate fi cerută, potrivit dispoziţiilor art. 394 al. 1 lit. e Cod procedură penală, când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia, însă cu condiţia ca aceste hotărâri să fie pronunţate de instanţe diferite.
Prin cererea de revizuire adresată Curţii de Apel Suceava, revizuientul C.I. a solicitat revizuirea deciziei penale nr. 1082 din 27.10.2005, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, şi a deciziei penale nr. 952 din 4.10.2005, pronunţată de aceeaşi instanţă, ambele în dosarul nr. 1592/2005, arătând că sunt întrunite condiţiile prev. de art. 394 lit. e Cod procedură penală.
A motivat, în esenţă, că cele două hotărâri judecătoreşti nu se pot concilia, atâta timp cât prin decizia penală nr. 952 din 4.10.2005 a fost admis recursul declarat de inculpatul C.I. şi s-a dispus rejudecarea încheierii din 30.09.2005, pronunţată de Tribunalul Olt, iar prin decizia penală nr. 1082 din 27.10.2005 a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de acelaşi inculpat împotriva încheierii din 21.10.2005 a Tribunalului Olt, pronunţată în rejudecare. Cauza a fost înaintată spre competentă soluţionare Tribunalului Suceava, ca urmare a strămutării fondului cauzei la această instanţă, care, prin sentinţa penală nr. 251 din 17.07.2006, şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Suceava.
Cererea a fost respinsă ca inadmisibilă, prin decizia penală nr. 499 din 4.10.2006, reţinându-se că, potrivit disp. art. 394 al. 1 lit. e Cod procedură penală, revizuirea unei hotărâri penale definitive poate fi cerută când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia. Din cuprinsul dispoziţiilor art. 401 teza a II-a Cod procedură penală, care stabilesc instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire într-o astfel de situaţie, rezultă că revizuirea întemeiată pe acest motiv se referă la acele situaţii în care hotărârile definitive care nu se pot concilia sunt pronunţate de instanţe diferite (de acelaşi grad sau de grad diferit), şi nu de aceeaşi instanţă, în acelaşi dosar, cum este cazul în speţă.
Pe de altă parte, cererea de revizuire trebuie să vizeze hotărâri care se referă la fondul cauzei, şi nu la alte chestiuni, cum ar fi măsurile preventive, aşa cum a fost cazul în speţă.
Curtea de Apel Oradea
RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. Cerere de revizuire. Înscris nou. Condiţii
Curtea de Apel București
Revizuire. Cazul de acordare a mai mult decât s-a cerut
Judecătoria Focșani
Inadmisibilitate. Neîndeplinire condiţii prevăzute de art. 322 pct. 5 C.pr.civ.
Curtea de Apel Alba Iulia
Cerere revizuire. Inadmisibilitate în situaţia invocării unor motive de fond
Tribunalul Buzău
COMERCIAL: Cerere de revizuire tardiv introdusă. Incidenţa prevederilor art. 322 pct. 2 şi ale art. 324 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă