Decizia de impunere emisă de organul administrativ fiscal, reprezintă un act administrativ fiscal şi contestarea actului trebuie făcută în limita termenelor şi a procedurii speciale prev. de art. 205 alin. 1, 206, 207 şi 209 cod procedură fiscală, î...

Decizia de impunere emisă de organul  administrativ fiscal, reprezintă un act administrativ fiscal şi contestarea actului trebuie făcută în limita termenelor şi a procedurii speciale prev. de art. 205 alin. 1, 206, 207 şi 209 cod procedură fiscală, în termen de 30 de zile de la comunicarea actului.

Formularea plângerii administrative peste termenul prevăzut de art. 205 alin. 1 cod procedură fiscală, echivalează practic cu neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii, astfel încât  acţiunea formulată  împotriva deciziei prin care organul de soluţionare a contestaţiei a respins contestaţia împotriva deciziei de impunere ca tardiv formulată, este inadmisibilă.

Decizia nr. 432/10.03.2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti-

Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal

Prin sentinţa nr. 912/14.12.2009, Tribunalul Dâmboviţa – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, a respins cererea formulată de reclamantul P C M, în contradictoriu cu pârâţii A.F.P. Trg. şi D.G.F.P D-ţa, ca inadmisibilă, împotriva deciziei nr. 3/16.01.2009 şi a deciziei de impunere nr. 7481/17.03.2006.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin decizia nr. 3/16.01.2009, pronunţată de D.G.F.P. D-ţa, Biroul de soluţionare contestaţii  a reţinut faptul că împotriva măsurilor dispuse prin decizia de impunere nr. 7481/17.03.2006,  reclamantul avea dreptul să depună contestaţie în termen de 30  de zile de la data confirmării de primire a deciziei  şi din documentele aflate la dosar, prima dată menţionată pe confirmare de primire a debitului contestat este 18.01.2007,contestaţia fiind  depusă la DGFP D-ţa în data de 30.12.2008 sub nr. 39666, astfel încât termenul legal de 30 de zile de la comunicare a fost  depăşit, potrivit disp. art. 207 din OG nr. 92/2003, privind codul de procedură fiscală, potrivit căruia termenul de depunere a contestaţiei împotriva actelor administrativ fiscale este de 30 de zile de la data comunicării actului sub sancţiunea decăderii, situaţie în care în mod corect şi legal organul de soluţionare a contestaţiei a respins contestaţia ca tardiv formulată.

 Se arată în hotărâre că, reclamantul nu a formulat contestaţia împotriva deciziei de impunere, ce reprezintă act administrativ fiscal,  în  termenele şi după procedura specială prev. de OG nr. 92/2003, privind codul de procedură fiscală, art. 205, 206, 207 şi 209,  formulând contestaţia tardiv, astfel încât acţiunea formulată de  reclamant în temeiul art. 218 alin. 2 din OG nr 92/2003 la instanţa de contencios administrativ, împotriva deciziei nr. 3/16.01.2009 pronunţată de DGFP, prin care i-a  fost respinsă contestaţia ca tardivă, este inadmisibilă, deoarece reclamantul nu a respectat dispoziţiile procedurale reglementate de codul de procedură fiscală obligatorii, mai sus enunţate.

Impotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul P.C.M,  criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând într-un prim motiv de recurs că în  mod greşit i-a fost respinsă acţiunea ca inadmisibilă, întrucât prin cererea introductivă a precizat că solicită instanţei verificarea şi stabilirea întinderii titlului executoriu, emis de către o altă  instituţie decât instanţa de judecată, soluţia instanţei nu poate viza în nici un fel inadmisibilitatea acţiunii, atâta vreme cât el a contestat decizia nr. 3/16.01.2009, în termen legal.

Printr-un alt motiv de recurs, arată că instanţa de fond nu a  luat în calcul concluziile celor două expertize care au stabilit în mod cert, că organul de inspecţie fiscală a calculat şi reţinut o sumă nereală, respectiv 16.665 lei, faţă de 23.073 lei, stabilită de către cei doi experţi, unul  desemnat de organul de cercetare penală, celălalt de instanţa de judecată, iar intimata pârâtă DGFP D-ţa – AFP Trg, a comunicat la data de 20.11.2008  prin adresa nr. 28703 că, creanţa totală este de 101.998 lei, fără  să justifice  de unde provine diferenţa în plus, solicitând  obligarea sa la  o sumă stabilită în  mod arbitrar.

Recursul nu este fondat.

Critica recurentului că în mod greşit instanţa de fond a respins acţiunea ca inadmisibilă, deşi el a contestat decizia nr. 3/16.01.2009 în termen legal, este  nefondată.

In considerentele sentinţei se reţine că acţiunea formulată de către recurentul reclamant, este  împotriva deciziei nr. 3/16.01.2009 pronunţată de DGFP – Biroul de soluţionare contestaţii, astfel încât critica recurentului că în mod greşit s-a respins acţiunea ca inadmisibilă, fără a reţine că obiectul acţiunii cu care a fost investită instanţa de fond, este împotriva deciziei nr. 3/2009, este nefondată.

 Cum din probatoriile administrate în cauză  cu titluri executorii, adresă de înfiinţare poprire, procese verbale de licitaţie pentru bunuri mobile, acte aflate la filele 50-108 dosar fond, a rezultat că încă din data de 17.03.2006, odată cu emiterea deciziei de impunere,  intimata pârâtă a iniţiat executarea silită a reclamantului pentru sumele cuprinse în decizia de impunere, deci de la acea dată recurentul a  cunoscut decizia de impunere şi trebuia să conteste această decizie în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal.

Decizia de impunere emisă de organul administrativ fiscal, reprezintă un act administrativ fiscal şi contestarea actului trebuie făcută în limita termenelor şi a procedurii speciale prev. de art. 205 alin. 1, 206, 207 şi 209 cod procedură fiscală, în termen de 30 de zile de la comunicarea actului, recurentul contestând decizia de impunere la data de 30.12.2008, la DGFP D-ţa, sub nr. 3966, cu mult  peste termenul legal de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ, iar cu probatoriile administrate în cauză recurentul nu a dovedit că ar fi formulat contestaţie în termenul legal, sesizarea organelor de cercetare penală cu privire la săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 9 lit. b din Legea 241/2005 nu putea să conducă la suspendarea deciziei de impunere şi nici a termenului de formulare a contestaţiei.

Potrivit disp. art. 218 alin.2 din OG nr 92/2003, cel nemulţumit de decizia pronunţată de organul administrativ jurisdicţional de soluţionare a contestaţiei, poate contesta la instanţa de contencios administrativ, recurentul atacând decizia nr. 3/16.01.2009 a DGFP D-ţa prin acţiunea cu care a fost investită prima instanţă şi în care s-a pronunţat sentinţa recurată.

Formularea plângerii administrative peste termenul  prevăzut  de lege, în speţă peste termenul de 30 de zile de la comunicarea actului, prevăzut de art. 205 alin. 1 cod procedură fiscală, echivalează practic cu neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii, în acest sens fiind şi practica ICCJ (dec.nr. 798/8.02.2007). Jurisprudenţa a statuat că disp. art. 21 alin. 4 din Constituţie, nu înlătură caracterul obligatoriu al procedurii prealabile, întrucât se referă la caracterul facultativ şi gratuit al jurisdicţiilor speciale administrative, iar nu la recursul ierarhic sau graţios.

Parcurgerea procedurii administrative prealabile reprezintă o condiţie obligatorie, a cărei neîndeplinire afectează însuşi exerciţiul dreptului la acţiune şi recurentul efectuând contestaţia la decizia de impunere peste termenul legal, aceasta echivalează practic cu neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii şi în aceste condiţii  acţiunea formulată împotriva deciziei de soluţionare a contestaţiei ce a fost depusă peste termenul legal, este inadmisibilă, astfel că legal şi corect prima instanţă a respins acţiunea ca inadmisibilă prin sentinţa recurată.

Acestea au fost considerentele pentru care Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul PCM, împotriva sentinţei nr. 912/14.12.2009, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa.

Domenii speta

Spete similare