Drept procesual penal. Recurs. Admisibilitate. Nulitatea încheierii recurate.

Drept procesual penal. Recurs. Admisibilitate. Nulitatea încheierii recurate.

C. pr. pen. –  art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a, art. 38515 pct. 1 lit. b), art. 305, art. 160b alin. (4), art. 160a alin. (2), art. 3853 alin. (2), art. 363 – 365, art. 3854, art. 366, art. 367, art. 307 – 310, art. 354, art. 355 alin. (1) şi (2), art. 292 alin. 3, art. 367

Opinie majoritară: Recursul declarat de inculpaţii R.O. şi O.Z. este inadmisibil, fiind incidente dispoziţiile art. 385 pct. 1 teza a II-a  C. pr. pen., întrucât declaraţia de recurs priveşte o altă încheiere decât aceea supusă prezentului control judiciar.

De asemenea, nu se impune a fi reţinut motivul de recurs  ce vizează nulitatea absolută a încheierii recurate, pentru pronunţarea la o altă dată de cât cea consemnată în încheierea prin care s-a acordat o atare amânare, întrucât nu a prejudiciat inculpaţii, motiv pentru care nulitatea absolută nu poate fi pusă în discuţie, la fel nici cea relativă.

Opinia separată: Din ansamblul elementelor de fapt ce însoţesc declaraţiile de recurs, dar şi din precizarea şi susţinerile făcute în faţa instanţei de control judiciar, rezultă, în mod neîndoielnic, că recursurile privesc încheierea prin care s-a menţinut arestul preventiv.

Pe de altă parte, exercitarea în mod direct a căii de atac la instanţa de control judiciar este admisă de legiuitor, nefiind prevăzută nici o sancţiune din perspectiva aplicării art. 3854 alin. 1 C. pr. pen. coroborat cu art. 367 C. pr. pen.

Nulitatea absolută a încheierii recurate are ca obiect încălcarea de către prima instanţă a normelor de ordine publică referitoare la publicitatea şedinţei de judecată, sub aspectul obligativităţii pronunţării în şedinţă publică, norme conţinute de art. 197 alin. 2 C. pr. pen., raportate la dispoziţiile art. 305 alin. 3, art. 306 – 310, art. 354, art. 355 alin. 1 şi 2 şi art. 292 alin. 3 C. pr. pen.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală,

decizia  penală nr. 1266/R  din 12 decembrie 2006, M. B.

Prin încheierea penală din 07 decembrie 2006 – pronunţată în data de 8 decembrie 2006 de Tribunalul Caraş-Severin în dosar nr. 6495/115/2006 în baza art. 3002, art. l60b alin. l şi 3 C. pr. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor L.G., C.S., C.Z., S.M.G., D.D. şi R.O., începând cu data de 12.12.2006, până la data de 9.02.2007.

În baza art. 160b alin. 2 C. pr. pen., raportat la art. 3002 C. pr. pen., cu referire la art. 139 alin. l C. pr. pen., s-a revocat măsura arestării preventive instituită prin încheierea nr. 11 din 16 mai 2006 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosar nr. 3950/P/2006 în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii S.V. şi I.I.D. şi a dispus punerea acestora în libertate, dacă nu sunt arestaţi în altă cauză.

În baza art. 145 alin. l C. pr. pen. şi art. 136 alin. l lit. b C. pr. pen., s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a celor doi inculpaţi cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu - oraşul M.N., decât doar pentru prezentare la termenele de judecată, măsura subzistând până în data de 9.02.2007.

Tribunalul a obligat pe inculpaţii S.V. şi I.I.D. să respecte dispoziţiile art. 145 alin. l1 lit. a, b, d C. pr. pen.

În baza art. 145 alin. l C. pr. pen. şi art. 136 alin. l lit. b C. pr. pen., a menţinut măsura interdicţiei de a nu părăsi localitatea de domiciliu - oraşul M.N., dispusă cu privire la inculpaţii D.Z. şi B.R., decât doar pentru prezentare la termenele de judecată, începând cu data de 8.12.2006 până în data de 19.01.2007.

A obligat pe inculpaţii D.Z. şi B.R. să respecte dispoziţiile art. 145 alin. l1 lit. a, b, d C. pr. pen..

Împotriva încheierii penale din 7 decembrie 2006 – pronunţată la data de 8 decembrie 2006 de Tribunalul Caraş-Severin în dosar nr. 6495/115/2006 au declarat recurs inculpaţii S.M., C.S., L.G., D.D., C.Z. şi R.O. şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.

Examinând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate din prisma motivelor de recurs precum şi din oficiu potrivit art. 3856 C. pr. pen., Curtea de Apel Timişoara a reţinut următoarele:

Cu privire la recursul declarat de inculpaţii R.O. şi C.Z., în opinia majoritară s-a apreciat că recursul este inadmisibil fiind incidente dispoziţiile art. 385 pct. 1 teza II C. pr. pen. întrucât aşa cum rezultă din declaraţia de recurs, aceasta priveşte o încheiere din 8 noiembrie 2006, declaraţia de recurs fiind redactată la data pronunţării încheierii recurate respectiv 8 noiembrie 2006. Întrucât în cauză nu se verifică legalitatea şi temeinicia încheierii din acea dată, recursul declarat de cei doi inculpaţi, formulat prin apărător ales ,este inadmisibil.

Cu privire la motivul de constatare a nulităţii absolute a încheierii iniţiat de apărătorul inculpatului R.O. şi C.Z. şi susţinut şi de ceilalţi apărători, bazat pe împrejurarea că instanţa a menţionat în încheierea din 7 decembrie 2006, când s-a soluţionat cauza, că asupra măsurii arestării preventive se va pronunţa în data de 8 decembrie 2006, lipsind o încheiere de amânare a pronunţării în acest sens, instanţa de recurs, în opinie majoritară, a apreciat că nu suntem în prezenţa unei cauze de nulitate absolută aşa cum aceasta este reglementată de art. 197 alin. 2 C. pr. pen.

Potrivit art. 197 alin. 2 C. pr. pen., sunt lovite de nulitate absolută actele efectuate cu încălcarea dispoziţiilor relative la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanţei la compunerea acesteia şi la publicitatea şedinţei de judecată.

Nulitatea prevăzută de alineatul 2 al art. 197 C. pr. pen. nu poate fi înlăturată în nici un mod şi ea poate fi invocată în orice stare a procesului şi se ia în considerare din oficiu.

Potrivit art. 305 C. pr. pen., desfăşurarea procesului în şedinţa de judecată se consemnează într-o încheiere care cuprinde ziua, luna, anul şi denumirea instanţei, menţiunea dacă şedinţa a fost sau nu publică, numele şi prenumele judecătorului, procurorului, grefierului, numele şi prenumele părţilor, a apărătorilor şi a celorlalte persoane care participă în proces şi care au fost prezente la judecată, cererile de orice natură formulate de părţi şi măsurile luate în cursul şedinţei de judecată.

Din analiza încheierii pronunţate de Tribunalul Caraş-Severin în data de 7 decembrie 2006 reiese în mod indubitabil că încheierea recurată poartă menţiunile prevăzute de art. 305 C. pr. pen., iar din punct de vedere formal, modul în care a procedat instanţa, care a menţionat în încheiere că asupra măsurii arestării preventive se va pronunţa în data de 8.12.2006, nu a fost de natura sa aducă atingere drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor, cu referire expresă la dreptul la apărare al acestora garantat de art. 6 C. pr. pen. şi concretizat tocmai în exercitarea căii de atac împotriva încheierii menţionate.

Se face o confuzie între lipsa încheierii de şedinţa, în care au avut loc dezbaterile şi susţinerile părţilor, şi cea aflată în discuţie, în prima situaţie fiind vorba de o nulitate absolută întrucât nu pot fi cunoscute aspecte legate de compunerea instanţei, concluziile părţilor, participarea procurorului şi a celorlalte părţi, precum şi publicitatea şedinţei de judecata, ceea ce constituie într-adevăr motiv de nulitate absolută prevăzut şi înscris imperativ la art. 197 alin. 2 C. pr. pen.

Încheierea recurată cuprinde menţiunile anterior înscrise şi se pot verifica toate susţinerile părţilor şi componenţa completului de judecată, iar inculpaţii nu au fost prejudiciaţi prin formalismul încheierii, întrucât au putut uzita de calea de atac a recursului, motiv pentru care nulitatea absolută nu poate fi pusă în discuţie, la fel nici cea relativă întrucât nu există o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului, dovadă în acest sens fiind sesizarea instanţei de recurs cu soluţionarea recursului împotriva încheierii prin care s-a menţinut măsura arestării preventive.

Astfel fiind, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a, teza a II a C. pr. pen. au fost respinse ca inadmisibile recursurile declarate de inculpaţii C.Z. şi R.O.  împotriva încheierii penale din 7 decembrie 2006 – pronunţată la data de 8.12.2006 de Tribunalul Caraş-Severin în dosar nr. 6495/115/2006.

În temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b C. pr. pen. au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin şi inculpaţii S.M., C.S., L.G. şi D.D. împotriva aceleiaşi încheieri penale.

Notă: În cauză s-a exprimat şi o opinie separată în sensul admiterii recursurilor Parchetului şi inculpaţilor recurenţi.

Astfel:

1. Admisibilitatea recursurilor declarate de inculpaţii C.Z. şi R.O.

Spre deosebire de opinia majoritară, autorul opiniei separate consideră că recursurile acestor inculpaţi sunt admisibile, fiind legal şi în termen formulate, potrivit prevederilor art. 160b alin. 4 şi art. 160a alin. 2 C. pr. pen., raportat la prevederile art. 3853 alin. 2, cu aplicarea art. 363-365 C. pr. pen., şi la prevederile art. 3854, în privinţa aplicării prevederilor art. 366 şi 367 C. pr. pen.

Astfel, în cauză, încheierea Tribunalului este susceptibilă de recurs în termen de 24 de ore de la comunicare pentru cei absenţi şi de la pronunţare, pentru cei prezenţi (art.160a alin. 2 raportat la art. 160b alin. 4 şi art. 3002 C. pr. pen).

Recursurile au fost declarate în data de 08.12.2006, când a avut loc, de altfel, şi pronunţarea încheierii de către Tribunal. Asupra datei declarării recursului nu au existat opinii contrare, aspectul evocat rezultând din două elemente obiective: recursurile au fost înaintate Tribunalului, prin fax, la data de 08.12.2006; la aceeaşi dată, declaraţiile de recurs primesc rezoluţie de înregistrare la acest Tribunal şi dispoziţia administrativă de înaintare a recursurilor împreună cu dosarul cauzei la Curtea de Apel Timişoara.

În ambele declaraţii de recurs se menţionează că inculpaţii atacă încheierea Tribunalului, pe care o nominalizează ca fiind pronunţată în data de 08.11.2006. Opinia majoritară a considerat că recursul este inadmisibil din moment ce inculpaţii au înţeles să recureze o încheiere din 08.11.2006 şi nu din 08.12.2006.

Autorul opiniei separate consideră, dimpotrivă, că cele două recursuri sunt admisibile, deoarece privesc încheierea pronunţată de Tribunal la data de 08.12.2006.

Astfel, în dosarul primei instanţe nu se constată existenţa unei încheieri din 08.11.2006; declaraţiile de recurs prezente au fost înregistrate de Tribunal după pronunţarea încheierii din 08.12.2006; motivele de recurs dezvoltate de inculpaţi prin apărător în faţa Curţii privesc, exclusiv şi pertinent, considerentele pentru care Tribunalul a menţinut starea de arest a celor doi inculpaţi, prin încheierea dată în 07.12.2006 pronunţată în 08.12.2006; în faţa Curţii, instanţa a pus în discuţie necesitatea precizării datei încheierii cu privire la care s-a declarat recurs, iar precizarea apărării a învederat că recursurile privesc încheierea pronunţată în 08.12.2006, precum şi menţiunea că „luna a 11-a” din cererile de recurs este o eroare materială; inculpaţii prezenţi, în stare de arest preventiv, în faţa Curţii, în ultimul cuvânt acordat acestora, s-au referit la critici aduse încheierii prin care s-a menţinut din nou arestul preventiv, la data de 07.12.2006.

Toate aceste elemente conduc, în opinie separată, la considerarea că recursurile celor doi inculpaţi privesc încheierea din 07.12.2006 pronunţată în 08.12.2006 de Tribunal.

Pe de altă parte, chiar dacă declaraţiile de recurs trimit, în opinia majoritară, la o altă încheiere (totuşi, inexistentă), inculpaţii au fost prezenţi în faţa Curţii şi, în mod neîndoios au criticat încheierea Tribunalului din 07.12.2006 pronunţată în 08.12.2006, ceea ce, în opinia separată, se constituie în exerciţiul direct al căii de atac la instanţa de control judiciar. Exercitarea în acest mod a căii de atac este admisă de legiuitor, nefiind prevăzută nici o sancţiune din perspectiva art. 3854 alin. 1 C. pr. pen. coroborat cu art. 367 C. pr. pen., iar inculpaţii se aflau în termenul de declarare a recursului, din moment ce, pentru ei acest termen curge de la comunicare, iar comunicarea nu s-a făcut nici la data dezbaterii de către Curte a prezentelor recursuri (art. 160b alin. 4 coroborat cu art. 160a alin. 2 C. pr. pen.).

Asupra elementelor ce trebuie avute în vedere pentru o corectă apreciere a admisibilităţii recursului, în condiţiile unei erori materiale privind datele de identificare a hotărârii ce se atacă, instanţa noastră supremă, având de soluţionat o atare excepţie, a statuat că din datele cauzei s-a constat că cererea de recurs a inculpatului este redactată ca şi celelalte cereri de recurs ale altor părţi, la aceeaşi dată (…), că cele două cereri au fost expediate împreună, purtând urme identice, de capsare şi pliere pentru introducerea lor în plic. Din ordinea îndosarierii la grefa instanţei de recurs reiese că cele două cereri, „au fost primite împreună, cu aceeaşi corespondenţă…” (C.S.J, s. pen., dec. nr. 2003/2003, în Revista de drept penal nr. 1/2005, p. 171).

2. A doua problemă priveşte nulitatea sau anulabilitatea încheierii Tribunalului în condiţiile în care apărarea a pus în discuţie încălcarea normelor procedural penale care reglementează publicitatea şedinţei de judecată, lipsa distincţiei între încheierea de amânare a pronunţării şi a celei de pronunţare asupra problematicii dezbătute în faţa Tribunalului, caracterul ocult al pronunţării primei instanţe în data de 07.12.2006.

În opinia separată a autorului, toate recursurile declarate, de procuror şi de inculpaţi, sunt fondate şi prin consecinţă s-ar fi impus casarea încheierii recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului, pentru următoarele considerente:

Prima instanţă a încălcat normele de ordine publică referitoare la publicitatea şedinţei de judecată sub aspectul obligativităţii pronunţării în şedinţă publică, norme conţinute de art. 197 alin. 2 C. pr. pen. raportat la art. 305 alin. 3, art. 306, art. 307, art. 308, art. 309, art. 310, art. 354, art. 355 alin. 1 şi 2, art. 292 alin. 3 C. pr. pen.

Astfel, Tribunalul a dezbătut problema detenţiei preventive la termenul de judecată din 07.12.2006.

În finalul părţii introductive, Tribunalul amână pronunţarea soluţiilor pentru 08.12.2006 (alin. final).

Cu toate acestea, Tribunalul se antepronunţă în data de 07.12.2006, şi tot la această dată redactează minuta (denumită greşit încheiere), precum şi considerentele şi dispozitivul încheierii prin care dispune cu privire la starea de arest preventiv a inculpaţilor. În schimb, procesul verbal de pronunţare în fapt a soluţiei de către Tribunal este consemnat în data de 08.12.2006.

Rezultă aşadar că Tribunalul deşi a amânat pronunţarea pe data de 08.12.2006, s-a pronunţat, totuşi, în 07.12.2006, când a emis minuta şi încheierea; că Tribunalul s-a pronunţat în 07.12.2006 în afara oricărei şedinţe publice, iar menţiunea din finalul încheierii „pronunţată în şedinţă publică, azi 07 decembrie 2006” este contrazisă de dispoziţia de amânare a pronunţării pentru data de 08.12.2006 şi de procesul verbal al pronunţării, tot din 08.12.2006; că data reală a pronunţării fiind 08.12.2006, Tribunalul nu a redactat în termeni distincţi o încheiere de amânare a pronunţării şi, alta, de pronunţare asupra problemelor supuse obiectului judecăţii, astfel că pentru data de 08.12.2006 Curtea nu are obiect de control judiciar, lipsind hotărârea judecătorească de la această dată, astfel că nu se poate constata în ce condiţii s-a desfăşurat activitatea de judecată la termenul pentru care s-a amânat pronunţarea, sub aspectul procedurii la acel termen, compunerea completului de judecată, la termenul de amânare a pronunţării şi la cel de pronunţare efectivă, participarea procurorului sau a altor părţi, ordinea succesivă a activităţilor de judecată după amânarea pronunţării, şi anume: deliberarea, pronunţarea, redactarea încheierii.

Toate aceste aspecte privesc încălcarea exigenţelor de ordine publică, enunţate anterior, şi au drept consecinţă sancţiunea nulităţii absolute a încheierii dată de Tribunal în 07.12.2006 în afara oricărei şedinţe publice, dar pronunţată în 08.12.2006 în afara oricărei hotărâri judecătoreşti.

Jurisprudenţa noastră a statuat în mod constant că lipsa încheierii de şedinţă, când s-a amânat pronunţarea, constituie o omisiune prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute de art. 197 alin. 2 C. pr. pen., întrucât nu dă posibilitatea instanţei de control judiciar să cunoască mersul dezbaterilor (…) şi compunerea instanţei la data judecării procesului (C.S.J, s. pen., dec. nr. 764/1998, în Revista de drept penal nr. 1 /2000, p. 133), respectiv că încheierea de amânare a pronunţării şi hotărârea prin care se pronunţă instanţa, formează un tot unitar, iar lipsa uneia sau alteia are ca efect nulitatea absolută a hotărârii.

În fine publicitatea şedinţei de judecată trebuie considerată sub dublu aspect: din perspectiva, prevederilor art. 290 alin. 1 C. pr. pen., care se referă la desfăşurarea şedinţei de judecată; respectiv, a prevederilor art. 310 alin. 1 C. pr. pen., care impun pronunţarea în şedinţă publică. Încălcarea oricărei dintre aceste două norme, este sancţionată cu nulitatea absolută de dispoziţiile art. 197 alin. 2 C. pr. pen.

Încheierea Tribunalului înfrânge ambele norme imperative, astfel: încheierea dată în 07.12.2006 nu a fost pronunţată în şedinţă publică, iar pronunţarea din 08.12.2006 nu este susţinută de o hotărâre judecătorească luată în cadrul unei şedinţe de judecată. (M.B.)

Domenii speta

Spete similare