Contracte de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995. Acţiune în constatarea nulităţii absolute. Prescripţie

Decizie 1027 din 17.10.2007


Contracte de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995. Acţiune în constatarea nulităţii absolute. Prescripţie

Legea nr. 10/2001, art. 45

Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiunea în constatarea nulităţii contractelor de înstrăinare a apartamentelor ce cad sub incidenţa Legii nr. 10/2001 se prescrie în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a legii.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă, decizia civilă nr. 1027 din 17 octombrie 2007

Prin decizia civilă nr. 168/A din 4 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 10758/55/2005 a fost respins apelul declarat de reclamanta D.A.L.M. împotriva sentinţei civile nr. 4019 din 6 septembrie 2006 pronunţată de Judecătoria Arad în dosar nr. 10758/2005 în contradictoriu cu pârâţii O.C.M., T.P., T.V., P.T., P.D., L.V., S.C. „R.” S.A. Arad, H.W.M.A. şi Consiliul Local al Municipiului A.

Tribunalul a apreciat că prima instanţă a făcut corecta aplicare a dispoziţiile legale la starea de fapt reţinută în cauză, după cum urmează:

Reclamanta a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între Statul Român prin S.C. „R.” S.A. Arad şi pârâţi persoane fizice, având ca obiect apartamentele 8, 10, 11, 12 din imobilul din Arad; a mai solicitat revenirea la situaţia anterioară de cartea funciară şi obligarea pârâţilor la predarea în deplină proprietate şi posesie a apartamentelor, anularea încheierii notariale nr. 341/26.07.1959, radierea dreptului de proprietate al Statului Român şi înscrierea sa (a reclamantei) în cartea funciară, ca moştenitoare a foştilor proprietari tabulari.

În motivare a invocat nelegalitatea înstrăinării rezultată din încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, H.G nr. 20/1996 şi H.G nr. 11/1997 (imobilul nefiind preluat cu titlu de Statul Român), precum şi faptul că, la data încheierii contractului, îşi manifestase intenţia redobândirii imobilului.

Prin hotărârea atacată, prima instanţă a respins cererea reclamantei.

Pentru a dispune astfel, judecătoria a reţinut din probele administrate că, la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare a căror nulitate se cere a fi constatată, Statul Român era înscris ca proprietar tabular asupra imobilului în care se află apartamentele înstrăinate.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din H.G nr. 20/1996 modificată şi completată de H.G nr. 11/1997 imobilele naţionalizate în baza Decretului nr. 92/1950 (situaţia în speţă) erau considerate ca fiind preluate cu titlu, astfel că instanţa nu a reţinut cauza ilicită, respectiv fraudarea legii invocată de reclamantă.

După apariţia Legii nr. 112/1995 reclamanta a înregistrat la Primăria Arad o cerere de despăgubiri; ulterior, prin reprezentant, a solicitat restituirea în natură a apartamentelor libere din imobil.

Anterior acestei din urmă cereri, Primăria Arad a înaintat către S.C. „R.” S.A. Arad adresa cu nr. 4965/8.11.1996 şi listele cuprinzând cereri de restituire în natură şi de acordare de despăgubiri formulate în baza Legii nr. 112/1995; în liste figurează şi reclamanta cu cererea de despăgubiri.

În consecinţă, la data înstrăinării apartamentelor, reclamanta solicitase doar despăgubiri pentru apartamente, astfel că vânzările s-au realizat cu respectarea dispoziţiilor legale.

Pentru a respinge apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalul a reţinut, în esenţă, considerentele avute în vedere de prima instanţă.

Împotriva deciziei a declarat recurs în termen reclamanta care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acţiunii.

În motivare a invocat greşita reţinere a valabilităţii consimţământului la încheierea contractelor, din înscrisurile de la dosar rezultând că, anterior înstrăinării apartamentelor reclamanta solicitase restituirea în natură a întregului imobil în baza Legii nr. 112/1995.

A mai invocat că imobilul – preluat fiind fără titlu – nu putea fi înstrăinat foştilor chiriaşi decât cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 şi a Normele metodologice de aplicarea legii, astfel că în mod greşit nu s-a reţinut caracterul ilicit al cauzei contractelor, caracter determinat de fraudarea legii.

În şedinţă publică, în baza dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C.proc.civ. raportat la art. 45 din Legea nr. 10/2001 republicată instanţa a pus în discuţia excepţia prescripţiei dreptului la acţiunea în constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 45 din Legea nr. 10/2001 republicată, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiunea în constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare ce au ca obiect imobile ce fac obiect al legii se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a acesteia.

Termenul a fost succesiv prorogat, el împlinindu-se la 14.08.2002, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la 21.09.2005 cu mult după împlinirea termenului de prescripţie.

De observat este că această excepţie a fost invocată de pârâţi atât în faţa primei instanţe cât şi în apel, însă excepţia a fost respinsă de instanţe cu motivarea că date fiind cauzele de nulitate invocate (lipsa consimţământului şi fraudarea legii), acţiunea este imprescriptibilă faţă de dispoziţiile art. 2 şi art. 21 din Decretul nr. 167/1958.

Pe de altă parte, reclamanta a învederat că acţiunea este întemeiată pe dreptul comun şi nu pe Legea nr. 10/2001, astfel că dispoziţiile art. 45 din lege nu sunt incidente.

În primul rând, este de observat că, dat fiind caracterul excepţiei invocate, invocarea (şi respingerea ei) în fazele anterioare ale procesului nu este de natură a împiedica instanţa de recurs să o repună în discuţia părţilor.

În al doilea rând, dispoziţiile art. 45 alin. ultim din Legea nr. 10/2001 prevăd că prescripţia operează „indiferent de cauza de nulitate”, astfel că este indiferent că reclamanta a invocat lipsa consimţământului şi fraudarea legii drept cauze de nulitate.

În fine, reclamanta-recurentă a învederat (pentru a susţine respingerea excepţiei) că acţiunea sa este întemeiată pe prevederile dreptului comun şi nu pe cele ale Legii nr. 10/2001. Se observă, însă, că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată şi pe dispoziţiile acestei legi.

Pe de altă parte, acţiunea a fost formulată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, astfel că, la acel moment, ea nu se afla „în curs de judecată” în sensul art. 46 alin. (1) din lege, astfel că legea este obligatorie pentru toţi participanţii la circuitul civil, inclusiv sub aspectul derogărilor de la dispoziţiile generale.

În consecinţă, chiar dacă reclamanta şi-ar fi întemeiat cererea exclusiv pe dispoziţiile dreptului comun, acesta nu se poate aplica decât cu derogările şi excepţiile prevăzute de legea specială, inclusiv cele referitoare la prescripţia dreptului la acţiunea în constatarea nulităţii absolute.

Pentru aceste considerente care fac inutilă, faţă de dispoziţiile art. 137 alin. (1) C.proc.civ., examinarea criticilor recurentei, având în vedere caracterul subsecvent al celorlalte cereri ale reclamantei în raport cu cea în constatarea nulităţii absolute, instanţa a respins recursul declarat de reclamanta D.A.L.M. împotriva deciziei civile nr. 168/A din 4 aprilie 2007, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 10758/55/2005.