Ocrotirea Părintească. Dreptul părintelui şi al copilului de a menţine legături personale. Program stabilit de instanţă

Decizie 892F din 25.09.2007


Ocrotirea Părintească. Dreptul părintelui şi al copilului de a menţine legături personale. Program stabilit de instanţă

C. fam., art. 43

Legea nr. 272/2004, art. 14, art. 15

Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 8

Potrivit prevederilor art. 43 din Codul familiei, părintele căruia nu i s-a încredinţat copilul păstrează atât dreptul de a avea legături personale cu acesta, cât şi pe acela de a veghea la creşterea, educarea învăţătura şi pregătirea lui profesională.

Art.14 din Legea nr. 272/2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, consacră dreptul copilului de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte personale faţă de care a dezvoltat legături de ataşamente.

Potrivit aceloraşi dispoziţii legale, copilul are dreptul să-şi cunoască rudele şi să întreţină relaţii personale cu acesta, iar aceste relaţii nu pot fi împiedicate decât în cazurile în care există motive temeinice de natură să primejduiască dezvoltarea sa fizică, psihică, intelectuală sau morală.

Potrivit art.15 din lege, relaţiile personale se pot realiza prin întâlniri ale copilului cu părintele, vizitarea copilului al domiciliul său, găzduirea copilului pe o perioadă determinată de către părinte, şi altele.

Aşadar, acest drept este recunoscut de lege atât părintelui, cât şi copilului, pentru a da conţinut vieţii de familie, drept recunoscut de asemenea copilului prin art. 8 din Legea nr. 272/2004 şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar şi pentru a da conţinut dreptului copilului la identitate.

Având în vedere aceste dispoziţii legale, părintele căruia îi este încredinţat minorul nu este îndreptăţit să refuze relaţia dintre minor şi celălalt părinte şi nici să încurajeze refuzul copilului de a păstra legături cu celălalt părinte, întrucât asemenea legături sunt absolut fireşti şi lipsa lor determină un dezechilibru emoţional al copilului.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă, complet specializat pentru cauze de familie şi minori, decizia civilă nr. 892 F din 25 septembrie 2007

Prin decizia civilă nr. decizia civilă nr. 892 F din 25 septembrie 2007, Curtea a respins ca neîntemeiat recursul declarat de pârâta B.M.I. împotriva deciziei civile nr. 121/A din 6 mai 2007, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. 273/208/2007.

Curtea a reţinut că minorul B.A., născut la 25.09.2002 din căsătoria părţilor, a fost încredinţat cu ocazia desfacerii căsătoriei prin sentinţa civilă nr. 1787 din 11 mai 2006 a Judecătoriei Caransebeş spre creştere şi educare mamei pârâte, iar reclamantul a fost obligat la o contribuţie de întreţinere de 80 lei lunar.

Potrivit art. 43 din Codul familiei părintele căruia nu i s-a încredinţat copilul păstrează  atât dreptul de a avea legături personale cu acesta, cât şi pe acela de a veghea la creşterea, educarea învăţătura şi pregătirea lui profesională.

Art. 14 din Legea nr. 272/2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, consacră dreptul copilului de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte personale faţă de care a dezvoltat legături de ataşamente.

Potrivit aceloraşi dispoziţii legale, copilul are dreptul să-şi cunoască rudele şi să întreţină relaţii personale cu acesta, iar aceste relaţii nu pot fi împiedicate decât în cazurile în care există motive temeinice de natură să primejduiască dezvoltarea sa fizică, psihică, intelectuală sau morală.

Potrivit art. 15 din lege relaţiile personale se pot realiza prin întâlniri ale copilului cu părintele, vizitarea copilului al domiciliul său, găzduirea copilului pe o perioadă determinată de către părinte, şi altele.

Acest drept este recunoscut aşadar de lege atât părintelui, cât şi copilului, pentru a da conţinut vieţii de familie, drept recunoscut de asemenea copilului prin art. 8 din Legea nr. 272/2004 şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar şi pentru a da conţinut dreptului la identitate a copilului.

Având în vedere aceste dispoziţii legale, raportate la situaţia părţilor în cauză, Curtea a apreciat că programul de relaţii fireşti corespunde interesului superior al copilului în cauză, iar susţinerile pârâtei în recurs nu sunt întemeiate.

Curtea a apreciat că pârâta nu este îndreptăţită să refuze relaţia dintre minor şi reclamant şi nici să încurajeze refuzul copilului de a păstra legături cu reclamantul, întrucât asemenea legături sunt absolut fireşti şi lipsa lor determină, aşa după cum corect a apreciat tribunalul un dezechilibru emoţional al copilului.

Susţinerile pârâtei privind etnia din care face parte reclamantul sunt nu numai neîntemeiate, ci şi discriminatorii, având în vedere că aceasta a fost căsătorită cu reclamantul şi împreună cu acesta trebuie să contribuie la formarea personalităţii copilului în cauză.

Curtea a reiterat că divorţul părţilor nu trebuie să afecteze în nici un mod relaţia dintre minor şi reclamant, că nu încetează aşadar calitatea de părinte a reclamantului, care are nu numai obligaţia legală de a contribui la întreţinerea minorului, ci şi dreptul şi obligaţia de a veghea la creşterea copilului său şi că este imperios necesară, pentru dezvoltarea unei personalităţi echilibrate a minorului, cooperarea dintre părţi pentru ca minorul să poată menţine cu  tatăl său relaţii fireşti în modalităţile reglementate de lege.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că susţinerile pârâtei, în sensul că programul stabilit dăunează  interesului superior al copilului, nu au fost dovedite, având în vedere că acesta nu s-a prezenta la judecarea cauzei, ci doar s-a opus prin întâmpinare cererii reclamantului.

Curtea a apreciat că motivele de recurs invocate de pârâtă nu pot fi reţinute, întrucât hotărârea recurată este motivată convingător, iar dispoziţiile legale incidente în cauză au fost corect aplicate.

Pe de altă parte, în cauză nu pot  fi reţinute nici dispoziţiile  art. 3041  C.proc.civ.