SENTINŢA PENALĂ NR. 85/16 Februarie 2011
Din actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine că prin rechizitoriul Parchetului Moineşti nr. 3263/P/2010 a fost trimis în judecată inculpatul A. I. deoarece, în data de 18.11.2010, a condus pe drum public un autoturism fiind depistat cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, respectiv 1,9 %o.
Inculpatul audiat recunoaşte acuzaţiile aduse, nu propune probe în apărare şi solicită a fi judecat pe baza probatoriului administrat în faza urmăririi penale cu aplicarea art. 3201 pct. 7 C.p.p., respectiv reducerea limitei pedepsei cu 1/3.
Instanţa va condamna pe inculpat la pedeapsa închisorii de 4 luni, reţinând pentru acesta circumstanţele atenuante legate de conduita infractorului anterioară săvârşirii faptei si de atitudinea sa sinceră în faţa instanţei, raportat la regulile de individualizare a pedepselor prevăzut de art. 72 Cod penal.
Faţă de inculpat, scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă , motiv pentru care instanţa va dispune suspendarea condiţionată a pedepsei aplicate.
în baza art. 191 al. IC.p.p. va obliga pe inculpat la cheltuieli judiciare către stat în care se include şi onorariu apărător oficiu.
Pentru aceste motive, instanţa va dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, va Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit."a" teza a Ii-a şi b Cod penal pe durata şi în condiţiile art., 71 alin.2 Cod penal,în baza art. 81 Cod penal va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare şi va trage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal privind revocarea măsurii suspendării condiţionate a executării pedepsei. .
în baza art. 71 alin.5 Cod va suspenda executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii şi în baza art. 191 alin.l Cod pr.penală va obliga pe inculpat la cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu plătit din fondurile Ministerului de Justiţie.
Judecătoria Bârlad
Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe
Judecătoria Bârlad
conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenta alcoolului
Tribunalul Covasna
folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene
Judecătoria Bârlad
conducerea unui autoturism fara permis de conducere
Tribunalul Călărași
Infracţiunilor de „contrabandă calificată” prevăzută de art.271 din legea 86/2006 şi „nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor” prevăzută de art.138 din Legea 295/2007 cu ref. la art.279 al.1 din c.p.