Drept civil. Actiune in pretentii, daune materiale şi daune morale.

Sentinta civila nr. 566/ 12.01.2012

Asupra cauzei civile de fata:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, la data de 18.04.2011, sub nr. 14275/301/2011, reclamanta GS a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, in contradictoriu cu pârâta XXX BANK SA, să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 9754 lei, reprezentând prejudiciu produs prin fapta proprie a pârâtei.

In motivarea cererii, reclamanta a arătat că a achiziţionat imobilul din xxxxx, prin licitaţie, în cadrul unei executări silite demarate de către pârâtă care, în calitate de unitate bancară, a încercat recuperarea unei creanţe în baza unei sentinţe judecătoreşti prin vânzarea la licitaţie a imobilului mai sus menţionat. Cu ocazia organizării acestei licitaţii, a consemnat suma de 20.681 ron la data de 10.12.2009. Ulterior, fiind declarata adjudecatara a imobilului, a realizat şi plata restului de preţ, respectiv a achitat în data de 18.01.2010 suma de 55.629 ron la unitatea xxxx xxx şi a realizat viramentul bancar în valoare de 130.500 ron.

Reclamanta a susţinut că, ulterior, a constatat că imobilul vândut era în litigiu, scos din circuitul civil prin instituirea unui sechestru asigurator şi executarea demarată de pârâta suferea de vicii grave care au condus la admiterea contestaţiilor la executare formulată de moştenitorii debitorului şi deci, la anularea actelor de executare cu referire la imobilul pe care îl adjudecaseră.

După mai multe insistenţe, pârâta dispus restituirea sumei achitate de aceasta în calitate de terţ adjudecatar al imobilului supus executării, însă s-a refuzat achitarea prejudiciului efectiv cauzat de către aceasta şi anume suma de 9754 ron, constând în: 1554 ron taxa şi onorarii executor judecătoresc, 1000 ron cheltuieli de deplasare la instanţele din xxx şi xxx şi pentru realizarea formalităţilor la Primăria xxx şi OCPI, 3000 ron daune morale şi 4200 ron dobânda legală.

În drept au fost invocate disp. art. 998-999 şi urm. Cod civil.

La data de 22.06.2011 pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii formulate, ca neîntemeiată.

În motivare, pârâta a susţinut că reclamanta a participat la licitaţia organizată în vederea vânzării imobilului situat în xxxxx jud. Prahova, în vederea recuperării creanţelor pe care banca le înregistra faţă de defunctul CP. Arată pârâta că executarea silită s-a efectuat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente. Cererea având drept obiect contestaţie la executare formulată de către PL, a fost soluţionată irevocabil în data de 16.09.2010, iar pe parcursul desfăşurării procesului nu a fost dispusă susendarea executării silite. Actul de adjudecare a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 516 Cod proc.civ., în sensul că acesta a fost încheiat după termenul stabilit de lege pentru formularea contestaţiei, iar procesul-verbal de distribuire a preţului a fost încheiat la data de 19.02.2010, cu respectarea termenului prevăzut de art. 569 Cod proc.civ.

Parata a solicitat respingerea ca neîntemeiate a pretenţiilor formulate de către reclamantă faţă de Bancă, în condiţiile în care sumele menţionate la primele două poziţii, respectiv 1554 lei şi 1000 lei, sunt nedovedite, iar în factura emisă de executorul judecătoresc este menţionată o sumă mult mai mare decât cea pretinsă.

De asemenea, nu se doveşte pentru ce anume a fost angajat executorul judecătoresc, dacă a făcut vreun act de executare în virtutea contractului încheiat cu reclamanta şi dacă acestea au legătura cu Banca, astfel încât să-i fie imputabilă vreo culpă.

Asupra imobilului era instituit sechestrul asigurator de către organele de cercetare penală, încă de la prăbuşirea FNI, având în vedere faptele pentru care a fost inculpat CP, iar Banca a efectuat demersurile necesare către organele de cercetare penală pentru ridicarea măsurii, dat fiind faptul că acestea fusese luate pentru asigurarea recuperării cauzate de către inculpat Băncii, însă reclamanta a solicitat să-i fie restituit preţul achitat pentru imobilul respectiv, ceea ce s-a şi întâmplat la data ee 22.04.2010, când a fost efectuat viramentul în contul acesteia, deschis la BCR.

Având în vedere data achitării preţului, termenele stabilite de lege pentru efectuarea actelor de procedură, precum şi data solicitării restituirii preţului, aprecază ca şi suma de 4200 lei, reprezentând dobândă este neîntemeiată.

În drept au fost invocate disp. citate în întâmpinare şi cele ale art. 115-118 Cod proc.civ.

În dovedire, s-a solicitat proba cu încrisuri şi interogatoriu, probe încuviinţate de instanţa. Instanţa a solicitat de trei ori dosarul de executare, prin posta şi prin fax.

Analizând cererea, prin prisma probelor administrate, instanţa reţine, în primul rand ca, potrivit art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele şi cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a Codului civil se soluţionează de către instanţele legal învestite, în conformitate cu dispoziţiile legale, materiale şi procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite. Pentru aceste motive, faţa de data înregistrării prezentei cereri pe rolul instanţelor (18.04.2010 – f.1) instanţa va analiza prezenta cerere prin prisma dispoziţiilor legale ale Codului civil 1864, astfel cum urmează:

In drept, potrivit art. 998 Cod civil „orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara”, iar conform art.999 Cod civil, „omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa”. Coroborând cele două texte legale menţionate, rezultă că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie se cere întrunire cumulativă a următoarelor patru condiţii: 1. existenţa unei fapte ilicite; 2. existenţa unui prejudiciu; 3. existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; 4. existenţa vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenţia sau culpa celui care a acţionat, astfel cum aceste forme de vinovăţie sunt definite de art.19 alin.1 Cod penal.

In fapt, prin sentinţa civila 1947/18.03.2004 modificata prin admiterea apelului prin decizia civilă nr. 1374A/03.11.2004 pronuţată de Curtea de Apel Bucureşti, numitul CP, fost preşedinte al xxxx Bank, a fost obligat să plătească intimatei xxxx Bank suma de 1.583.625.249 de ROL actualizată la data efectuării plăţii în funcţie de rata inflaţiei prin raportare la data de 20.04.2011.

Umarea a cererii formulata de intimata in 28.11.2005, Corpul executorilor bancari xxxx a deschis dosar de executare silită 19/2008 impotriva debitorului PC aşa cum se menţionează expres în actele de executare communicate de Corpul executorilor bancari, respectiv în procesul verbal de situaţie din 12.06.2008, publicaţia de vânzare din 04.09.2008, procesul verbal de licitaţie din 10.12.2009, somaţie de plată etc. etc..

Prin sentinţa civila nr. 369/23.03.2010 pronuţata de Judecatoria Sinaia (menţionata în procesul verbal de anulare acte de executare intocmit de Corpul executorilor bancari in data de 11.06.2010) irevocabila prin decizia Tribunalului Parhova (conform extrasului de pe portal), a fost anulată executarea silită efectuată împotriva contestatoarei PL, soţia debitorului PC şi s-a constatat prescrisă executare împotriva moştenitorilor.

Corpul executorilor bancari nu a comunicat integral dosarul de executare 19/2008 deşi instanţa de judecata a solicitat de trei ori copie de pe acest dosar, de două ori prin poşta, o data prin fax (f. 33, 54, 55). La ultimul termen de judecata a comunicat prin intimata doar o parte din documentele din dosar (aşa cum se menţioneaza expres şi in adresa de inaintare - f. 61), nu însă şi aceste hotărâri judecătoreşti prin care s-a anulat executarea silită demarata de intimata xxxxx Bank necesare pentru a se verifica exact motivele pentru care s-a procedat la anularea executării.

Având in vedere însă că nulitatea este o sancţiune care intervine pentru nerespectarea chiar la momentul întocmirii unui act a unor condiţii de validitate, că cei care au obligaţia respectării condiţiilor de validitate la momentul demarării şi continuării unei proceduri de executare silită sunt creditorul şi executorul la serviciile căruia apelează, că, potrivit art. 6 din Statutul Corpului executorilor bancari (în vigoare la data efectuării actelor de executare), controlul profesional curent al acvitităţii executorilor bancari şi avizarea asupra legalităţii actelor întocmite de aceştia se asigură de către compartimentul juridic al băncii, rezultă că anularea executării dispusă prin sentinţa 369/23.03.2010 este imputabilă pârâtei creditoarei xxxx Bank.

In plus, partea are obligaţia să facă dovada susţinerilor, dar şi a apărărilor sale conform art. 129 alin. 1 C.pr.cv. Or, parata nu a depus copie de pe sentinţa judecătorească din care să rezulte ca executarea a fost anulata pentru cu totul alte motive decât cele legate de nelegalitate şi neimputabile ei, astfel că nu pot fi reţinute susţinerile din întampinare ale paratei xxxxx Bank în sensul că executarea demarata a fost legală, că ar fi respectat dispoziţiile legale incidente in materie.

Dimpotrivă, chiar din actele de executare comunicate rezultă nerespectarea procedurii legale in materie (procedura care fi analizată de prezenta instanţa in susţinerea concluziei de mai sus în condiţiile în care, in mod imputabil, parata şi propriul corp de executori nu au depus sentinţa judecătoreasca de anulare a executării). Astfel, urmare a cererii paratei din 28.11.2005, s-a început executarea silită direct împotriva debitorului CP, deşi inca din 14.11.2005 Camera notarilor publici comunicase pârâtei că debitorul CP decedase (f.77) ceea ce ar fi impus executarea în contra moştenitorilor. De asemenea, deşi parata avea un titlu executoriu numai împotriva numitului CP a emis somaţie de plata şi pe numele soţiei acestuia, PL (f. 79) şi a procedat la executarea silită integrala a unui bun cu privire la care a menţionat expres in procesul verbal de situaţie din 12.06.2008 că era un bun comun al lui PC şi PL (f. 81) ceea ce ar fi impus aplicarea procedurii impusă de art. 493 C.pr.cv, prin urmărirea cotei debitorului din acest bun sau solicitarea partajului.

Deşi la interogatoriu la intrebarea 5 parata a susţinut că, la data demarării procedurii silite, nu cunoştea că imobilul fusese indisponibilizat prin sechestrul asigurator înfiinţat de DNA (f. 39), instanţa constata ca aceasta afirmaţie este contrazisă de tot probatoriul administrat inclusiv de parata.

Nu doar că debitorul CP vizat de executare era fostul Preşedinte al pârâtei xxx Bank aşa cum se menţionează şi în cuprinsul deciziei civile nr. 1374/A/03.11.2004 (f. 87), astfel că, in condiţiile art. 1203 Cod civil, se poate prezuma că situaţia premisă era cunoscută de xxxx Bank, dar, chiar în propria întâmpinare parata xxxx Bank a arătat că asupra imobilului fusese instituit sechestru asigurător de către organele de cercetare penală încă de la prăbuşirea FNI (f. 21). De asemenea, la intrebarea 16 din interogatoriu a recunoscut că a fost parte in dosarul penal in care CP avusese calitatea de inculpat, iar xxx Bank parte civila în relaţia cu păgubiţii FNI, dosar în care s-a înfiinţat secestrul asigurător (f. 40).

Totodată, potrivit art. 166 Cod procedura penala, si forma din 2000, pentru bunurile imobile sechestrate, organul care a dispus instituirea sechestrului trebuie să ceară organului competent luarea inscripţiei ipotecare asupra bunurilor sechestrate, anexând copii de pe actul prin care s-a dispus sechestrul şi un exemplar al procesului-verbal de sechestru. Or, conform art. 500 C.pr.cv, la începutul procedurii de vânzare a imobilului debitorului, executorul are obligaţia să solicite biroului de carte funciara să comunice drepturile reale şi alte sarcini care greveaza imobilul urmărit. In actele communicate de Corpul executorilor bancari nu se află aceasta adresa şi nici eventualul răspuns primit, răspuns prin care s-ar fi adus la cunoştinţa paratei, incă o data, existenţa acestui sechestru.

Faţa de aceste condiţii in care s-a desfăşurat executarea silită şi procedura de vânzare la licitaţie şi adjudecarea aşa cum au fost analizate detaliat mai sus, având in vedere ca nulitatea este o sancţiune care intervine pentru nerespectarea chiar la momentul întocmirii unui act a unor condiţii de validitate, că avizarea asupra legalităţii actelor întocmite de executorii bancari se asigură de către compartimentul juridic al băncii conform Statului executorilor bancari, că, prin sentinţa civila 369/23.03.2010 irevocabilă, executarea demarata in dosarul de executare 19/2008 a fost anulata, rezultă că anularea executării şi, implicit, a tuturor actelor de executare din acest dosar este imputabilă pârâtei creditoarei xxxx Bank.

In ceea ce priveşte prejudiciul ce i-a fost cauzat reclamantei prin această fapta ilicită imputabilă pârâtei, instanţa va reţine suma de 4200 de lei, dobânda legala aferenta sumei achitata de reclamanta cu titlul de preţ din decembrie 2009 pana la restituirea ei în 22.04.2010.

Instanţa nu va reţine susţinerile paratei in sensul că nu ar datora dobânda pentru că ar fi restituit sumele după expirarea termenelor stabilite de lege pentru efectuarea actelor de procedură şi după ce s-a solicitat restituirea preţului, cum a susţinut în întâmpinare (f.21), respectiv după aprobare, conform reglementărilor interne ale băncii, cum a susţinut la interogatoriu (f. 40).

Pe lânga faptul ca pârâta nu a indicat care sunt acele termene stabilite de lege pentru efectuarea actelor de procedură, respectiv reglementările interne ale băncii, în materie delictuala, partea în culpă este de drept în întârziere, iar pentru prejudiciul cauzat datorează dobânda de la data producerii prejudiciului, nu de la data solicitării reparării prejudiciului sau alte termene ulterioare, iar prin reglementări interne nu se poate deroga de la dispoziţiile legii.

In cauza, reclamanta a inregistrat un prejudiu in momentul in care si-a redus patrimoniul cu sumele achitate in cadrul procedurii de adjudecare in dosarul de executare 19/2008, incepand cu suma achitata in data de 10.12.2009 conform recipisei de consemnare 816489/1/10.12.2009 (f. 9). Având în vedere şi faptul că anularea executării are effect retroactiv, prin urmare, din acest moment, pana la recuperarea sumei in 22.04.2010 (f. 12 verso) reclamanta are dreptul la recuperarea dobânzii aferentă ca şi contravaloare a lipsei de folosinţa asupra sumelor de bani, la un cuantum de 4200 de lei, calculul reclamantei nefiind contestat de către pârâta.

Pentru aceste motive, instanţa va admite cererea formulata in parte şi va obliga pârâta să plăteasca reclamantei această sumă de bani.

Instanţa nu va reţine însă în totalitate sumele de 1554 RON taxe şi onorarii executor judecătoresc şi 1000 RON – cheltuieli de deplasare la instanţele din xxxx şi xxxx formalităţi la Primăria xxxx şi OCPI.

Astfel, în ceea ce priveşte onorariul executorului judecătoresc in cuantum de 1000 de lei achitat conform facturii fiscale şi chitanţei 0000986/04.03.2010 (f. 8), reclamanta nu a făcut dovada că acesta are o legătura cu pârâta, nu a depus contractul încheiat cu BEJ pentru a se stabili eventuala legătură cu pârâta şi cu executarea demarata de xxxxx Bank care a fost anulată sau cu demersurile făcute pentru recuperarea preţului plătit, nu a depus acte din acel dosar de executare 42/2010 menţionat in factura emisă de BEJ xxxx. Notificarea şi convocarea la conciliere directa comunicată xxxx Bank in 17.01.2011 a fost realizată prin cabinet de avocatură, nu prin executor. Nici din întrebările adresate pârâtei la interogatoriu (f. 38-40) nu rezultă că reclamanta ar fi apelat la serviciile unui executor pentru recuperarea creanţei datorate de pârâtă sau pentru a participa la executarea demarata de xxxxxx Bank si care, ulterior, a fost anulata. 

Pentru restul de 554 de lei, taxe si onorarii executor, reclamanta nu a făcut nici dovada legăturii cu parata, dar nici dovada achitării.

Instanţa reţine in sarcina pârâtei suma de 310 lei, onorariu achitat OCPI pentru întabulare.

Urmare a încheierii actului de adjudecare din 09.02.2010, în condiţiile art. 518 C.pr.cv, reclamanta a devenit proprietar al imobilului din loc. xxxx şi avea dreptul, in condiţiile Legii 7/1996, să îşi înscrie acest drept in cartea funciara (aşa cum s-a menţionat expres şi în cuprinsul actului de adjudecare - f. 66) drept pe care şi l-a exercitat la data de 10.02.2010 când a achitat suma de 310 de lei, mai sus menţionata, conform chitanţei 169158 (f. 8). Deşi reclamanta nu a depus si copie sau extras de pe cartea funciara in care să se mentioneze că, în 10.02.2010, s-a procedat la intabularea imobilului adjudecat din xxxx, instanţa are în vedere faptul că şi în Procesul verbal de anulare a actelor de executare întocmit de Corpul executorilor bancari xxxx Bank (f.62) se menţioneaza ca acest proces verbal trebuie să fie comunicat Cărtii funciare în vederea radierii dreptului de proprietate al fostei adjudecatare. Prin urmare, prin acest act se recunoaşte faptul ca dreptul asupra imobilului din xxxxxi fusese întabulat în CF şi, în condiţiile in care anularea executării, imputabila paratei, a determinat şi anularea înscrierii din cartea funciara, parata trebuie să suporte şi costurile făcute de reclamanta cu această înscriere, motiv pentru care o va obliga pe pârâtă să plăteasca reclamantei si suma de 310 lei.

Pentru aceleaşi motive, instanţa va obliga parata şi la plata către reclamanta a sumei de 54 de lei aceasta reprezentând impozit, taxa certificate fiscal, timbru fiscal achitate de către reclamanta in contul Primăriei Orasului xxx – Serviciul Impozite şi Taxe locale pentru imobilul adjudecat din xxxxx cum se menţionează expres în chitanţele 2002702, 2002703, 2002704 din data de 10.02. 2010.

Insă instanţa nu va acorda reclamantei restul sumei de bani pana la 1000 de lei cheltuieli deplasare, formalităţi, în condiţiile in care nu a făcut dovada achitării acestor sume.

Chitanţele de la f. 7 fac dovada achitării de către reclamanta a sumei de 1 leu pentru deschiderea unui cont numerar la xxxx Bank in data de 22.04.2010, cont din care, în aceeaşi zi, la o ora de la deschidere, a retras suma de 19900 de lei. Dar reclamanta nu a făcut nicio dovada ca deschiderea acestui cont ar putea fi imputata pârâtei, nu a făcut dovada că are vreo legătură cu executarea anulată. Chitanţele de la f. 9 reprezintă dovezile de consemnare a garanţiei şi achitării preţului integral al licitaţiei, sume în raport de care a recunoscut că i-au fost restituite in aprilie 2010.

În ceea ce priveşte pretinsele cheltuieli de deplasare la instanţe, reclamanta nu a făcut dovada susţinerilor din concluziile scrise in sensul ca ar fi participat la două procese de contestaţie la executare, din care unul cu două cicluri procesuale. Din probele administrate de reclamanta, menţiunile din actele de executare comunicate şi din evidentele de pe portalul instanţelor (f.101) a rezultat ca reclamanta a fost parte într-o singura contestaţie la executare, într-adevar cu doua cicluri procesuale şi rejudecare, dar nu în două contestaţii.

Tot, din extrasul de pe portalul instanţelor, rezultă că reclamanta a fost citata in dosarul de pe rolul Judecătoriei xx doar pentru ultimul termen de judecată in cadrul rejudecării după casare, iar dosarul de pe rolul Tribunalului xxxx s-a judecat in patru termene de judecata. Dar, reclamanta nu a făcut dovada că într-adevar s-a prezentat in şedinţele de judecată, cu copii de pe încheieri de şedinţa sau hotărâri. Martorul audiat in cauză, GS, a declarat ca reclamanta i-a spus că a făcut numeroase drumuri din Ianca, jud. Brăila, in Buşteni si la Tribunalul Prahova pentru că xxxxx Bank refuza să îi restituie preţul achitat (f. 52). Dar, martorul este terta persoana care are cunoştinţa despre un fapt trecut, precis, pertinent, iar marturia indirecta, secundara este admisibila numai în masura in care martorul care face declaraţii în faţa instanţei cu privire la anumite împrejurări le-a aflat de la o altă persoana care a fost martor direct, adică de la un alt terţ faţă de cauză, nu tot de la partea interesata în cauză. Instanţa a încuviinţat reclamantei proba cu doi martori, dar, din culpa acesteia cel de al doilea martor nu a putut fi audiat în condiţiile în care reclamanta nu a indicat numele şi domiciliul acestuia pentru a fi citat, nici nu a asigurat prezenţa acestuia în şedinţa în vederea audierii (f. 53).

In plus, reclamanta nu a făcut nici dovada cuantumului cheltuielilor de deplasare. Reclamanta nu a depus copii de pe biletele de tren, autobuz, microbuz, bonuri fiscale de benzina sau motorină.

Pentru toate aceste motive, instanţa nu va obliga parata decat la plata sumelor de 310 lei şi 54 de lei.

Instanţa va obliga parata şi la plata către reclamanta a sumei de 3000 de lei daune morale pentru starea de nesiguranţa, surmenajul determinate de comportamentul paratei.

Aşa cum a reţinut şi Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, in cazul daunelor morale, data fiind natura prejudiciului care le generează nu exista criterii precise pentru determinarea lor. Însa, despăgubirea bănească acordata pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial nu poate fi refuzata prin invocarea unei imposibilităţi de stabilire a unei corespondenţe exacte între cuantumul acestei despăgubiri şi gravitatea prejudiciului pe care ar trebui să-l repare. Problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinţa psihică încercată de cel ce le pretinde. Ea presupune o apreciere şi evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează şi pot fi astfel supuse puterii de apreciere a instanţelor de judecată. Daunele morale nu reprezintă preţul plătit pentru suferinţele psihice care sunt inestimabile, ci reprezintă o reparaţie simbolica, stabilita din perspectiva consecinţelor in planul vieţii personale si sociale. Prin urmare, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanţa are astfel posibilitatea să aprecieze intensitatea şi gravitatea lor şi să stabilească dacă şi în ce cuantum, o sumă de bani este potrivită pentru a repara prejudiciul moral produs.

In prezenta cauză, instanţa nu va reţine susţinerile contestatoarei din concluziile scrise in sensul că stresul ar fi fost determinat şi de faptul ca, pentru a achiziţiona imobilul scos la licitaţie de parata, şi-ar fi vândut imobilul din xxxx şi, în condiţiile în care nu s-a putut mutat in imobilul din Buşteni, a fost nevoită să locuiască cu chirie.

Contractul autentificat sub nr. xxxxx depus la ultimul termen de judecată face dovada vânzării de către reclamanta şi soţul acesteia, la un pret de 5400 de lei, a unui imobil teren extravilan cu destinaţie arabil, nu a unei construcţii cu destinaţia de locuinţa. De altfel şi martorul GS a declarat ca reclamanta a vândut o sera (f. 52). Totodata, reclamanta nu a făcut nici dovada încheierii unui contract de închiriere pentru un imobil locuinţa după aflarea situaţiei juridice reale a imobilului adjudecat.

 Dar, obligarea unei persoane de a participa la un proces in faţa unor instanţe de judecată din motive neimputabile ei este evident, ex re, de natură să creeze o stare de tulburare, de stres, de anxietate, de temere cu privire situaţia personală.

Cu atât mai mult în prezenta cauză, instanţa reţine ca încălcarea de către parata a procedurii executării silite (a cărei legalitate a avizat-o conform Statutului corpului executorilor bancari) a fost de natură să creeze o stare de stress reclamantei, în condiţiile în care de soluţia din procesul 1897/301/2008 în care reclamanta a fost implicată depindea dreptul său de proprietate asupra unui imobil pentru care achitase un preţ de 206.810 lei (aproximativ doua miliarde de lei), un imobil construcţie, iar executarea se desfăşurase clar cu încălcarea dispoziţiilor legale in materie. De asemenea, martorul GS a şi declarat sub jurământ în faţa instanţei că personal a observat ca reclamanta slăbise, prezenta cearcăne, că era tensionată din cauza relaţiiilor cu xxxxx Bank (f. 52), iar parata nu a făcut dovada că martorul ar fi făcut declaraţii mincinoase care să fi justificat sesizarea parchetului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasa.

Pe cale de consecinţa, instanţa constata ca in cauza a fost făcută şi dovada prejudiciului moral, constând intr-o stare de tensiune, de stres, de surmenaj şi va obliga parata să plăteasca reclamantei si suma de 3000 de lei (30 de milioane), daune morale, cuantum rezonabil faţa de întreaga situaţia de fapt detaliată mai sus, faţa de natura imobilului care fusese adjudecat, construcţie – casa de locuit, faţa de valoarea financiara implicata – de aproximativ două miliarde de lei.

In temeiul art. 274 C.pr.cv. instanţa va obliga parata, ca parte căzută parţial in pretenţii, la plata către reclamant a sumei de 641,4 lei, reprezentând taxe de timbru şi timbre judiciare aferente capetelor de cerere şi valorilor la care aceste capete de cerere vor fi admise, respectiv 37,4 lei, 251 de lei, 347 de lei şi 1,5 lei, 1,5 lei şi 3 lei.

Instanţa are in vedere dispoziţiile art. 14 din legea 146/1997 conform cărora, când o acţiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferita, taxa judiciara de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere in parte, in baza acestor dispoziţii stabilind şi taxa de timbru datorată de reclamantă la momentul introducerii acţiunii (f. 1).

Prin „finalitate diferita” nu trebuie înţeles soluţie cu totul diferita, gen, pe un capăt de cerere se solicita rezoluţiune, pe un alt capăt evacuare, pe un alt capăt îndeplinire obligaţie de a face, pe un altul, obligaţie de a nu face. „Finalitate diferita” există şi atunci când se solicita rezoluţiunea unui contract X, rezoluţiunea unui contract Y, rezoluţiunea unui contract Z, toate trei încheiate intre aceleaşi părţi A si B, in condiţiile in care este posibil ca un contract sa fie rezoluţionat, altul nu, iar pentru altul dreptul material la acţiune să fie prescris. Astfel, chiar daca in fiecare caz in parte vorbim tot de o rezoluţiune intre aceleaşi două părţi, exista in fapt, posibilitatea unei finalităţi diferite, astfel că se achita trei taxe de timbru distincte.

În aceleaşi condiţii, în prezenta cauza vorbim practic de patru capete de cerere distincte (cheltuieli de executare, daune materiale, daune morale, dobânzi) chiar daca vizează acelaşi reclamant şi acelaşi parat, capete de cerere care pot şi vor avea finalitate diferita, cum am stabilit mai sus. Astfel ca, în condiţiile în care şi reclamanta a fost obligată la plata taxei de timbru în condiţiile art. 14 separat pentru fiecare capăt de cerere, şi parata nu poate fi obligata la restituirea taxelor de timbru decat separat pentru fiecare capat de cerere.

Instanţa nu va obliga parata si la plata sumei de 412 de lei (f. 51), acesta taxa de timbru fiind achitata de către reclamanta pentru repunerea pe rol după suspendare în condiţiile art. 242 C.pr.cv, adica pentru neprezentare, astfel că îi este imputabila.

Instanţa va obliga parata, in temeiul aceluiaşi art. 274 C.pr.cv şi la plata sumei  de 1918,4 lei, 76.74% din onorariul de avocat achitat, acesta fiind şi procentul în care cererea va fi admisă.

Domenii speta

Spete similare