Art. 239 Cp

Sentinţă penală 159 din 03.03.2011


R O M Â N I A

JUDECATORIA ONESTI

Dosar nr. 8165/270/2010 art. 239 C.p.

Înreg. 23.12.2010

SENTINTA PENALA NR. 159

Sedinta publica de la 03. 03. 2011

Instanta constituita din:

PRESEDINTE ….

Grefier …..

Ministerul public a fost reprezentat de procuror ….

Pe rol judecarea cauzei penale pusa în miscare prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Onesti împotriva inculpatului …… trimis în judecata pentru savârsirea infractiunii de ultraj prevazuta de art. 239 Cod penal.

La apelul nominal facut în sedinta publica se prezinta inculpatul …  si partea vatamata ….

Procedura legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefier care învedereaza:

- cauza are ca obiect infractiunea de ultraj,

- se afla la al doilea termen de judecata,

- procedura este legal îndeplinita,

- stadiul procesual fond, dupa care.

Inculpatul este identificat de catre instanta cu CI  seria ……, CNP ..

În conformitate cu art.300 Cod procedura penala instanta a verificat legalitatea actului de sesizare, dupa care, a adus la cunostinta inculpatului …… prevederile art.70, 322 Cod procedura penala privind dreptul de a avea un aparator, dreptul de a nu face declaratii, atragându-i-se atentia ca ceea ce declara poate fi folosit împotriva sa.

Inculpatul arata ca nu doreste sa-si angajeze un  aparator.

Instanta îl întreaba pe inculpat daca pledeaza, vinovat sau nu, si daca solicita aplicarea procedurii simplificate prevazute de dispozitiile art. 3201 Cod procedura penala.

Totodata, instanta aduce la cunostinta inculpatului prevederile art. 3201 Cod procedura penala conform caruia pâna la începerea cercetarii judecatoresti, inculpatul poate declara personal prin înscris autentic ca recunoaste  în totalitate  savârsirea faptelor retinute în actul de sesizare al instantei si solicita ca judecata sa se faca pe baza probelor administrate în faza de urmarire penala, cu exceptia înscrisurilor în circumstantiere pe care le poate administra la acest termen de judecata si ca în acest caz instanta va pronunta condamnarea inculpatului, care beneficiaza de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege, în cazul pedepsei închisorii si reducerea cu o patrime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege, în cazul pedepsei amenzii,

Instanta i-a act dupa ce a explicat inculpatului dispozitiile art. 3201  faptul ca acesta întelege sa pledeze vinovat, recunoaste fapta si solicita sa fie judecat în baza probelor de la urmarirea penala.

În temeiul prevederilor art.322 cod procedura penala grefierul de sedinta a facut o prezentare succinta a actului de sesizare al instantei, aducându-se la cunostinta inculpatului fapta ce formeaza obiectul cauzei, încadrarea juridica a acesteia.

Existând consimtamântul inculpatului, în baza art. 323 Cod procedura penala, instanta a procedat la audierea inculpatului, declaratia acestuia fiind consemnata la dosar.

Instanta procedeaza la audierea partii vatamate  …. declaratia acestuia fiind consemnata la dosar.

Nemaifiind alte cereri si probe de administrat instanta considera terminata cercetarea judecatoreasca si acorda cuvântul pe fondul cauzei.

Procurorul având cuvântul expune situati de fapt retinuta prin rechizitoriu aratând ca inculpatul a fost trimis în judecata pentru infractiunea prevazuta de art. 239 alin. 2 Cod penal, constând în aceea ca la data de 25.11.2010 l-a lovit cu pumnul pe agentul de Politie ….., de la Postul de Politie al comunei …… jud. Bacau aflat în timpul serviciului, cauzându-i leziuni corporale pentru a caror vindecare au fost necesare 8-9 zile îngrijiri medicale.  Solicita aplicarea procedurii simplificate în baza art. 3201,  si condamnarea inculpatului cu aplicarea art. 81 Cod penal. Cu cheltuieli de judecata catre stat.

Partea vatamata ……. având cuvântul arata ca nu are pretentii de la inculpat.

Inculpatul …… având ultimul cuvânt arata ca recunoaste faptele si solicita aplicarea unei pedepse cu suspendare.

Dezbaterile în cauza de fata s-au desfasurat în conformitate cu dispozitiile art. 304 Cod pr. pen, în sensul ca au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic si fiind terminate, cauza a ramas în pronuntare.

INSTANTA,

Deliberând asupra cauzei penale de fata constata urmatoarele;

Prin rechizitoriul nr. 2884/P/2010 al Parchetului de pe lânga Judecatoria Onesti a fost trimis în judecata inculpatul …. fiul lui …. si .., nascut la data de .. în …., jud. Bacau, cu domiciliul în …. , jud. Bacau, CNP ….., .. , a…, fara antecedente penale, sub aspectul savârsiri infractiunii de “ ultraj” prevazute de art. 239 alin 2 cod penal.

În actul de sesizare al instantei s-au retinut urmatoarele:

Inculpatul locuieste în ….., jud. Bacau. În aceeasi curte, dar într-o alta casa sta si mama sa – ….. În noaptea de 24/25.11.2010 inculpatul a provocat scandal la domiciliu, s-a certat cu mama, care a plecat sa doarma la …. – nepoata sa. Aceasta a telefonat Postului de politie al …., sesizând ca inculpatul a provocat scandal si a alungat-o din locuinta pe numita ….. În ziua de 25.11.2010, dupa ora 12.00 agentii de politie …. si ….., de la Postul de politie al …, s-au deplasat la domiciliul reclamantei ….., pentru a face verificari si a lua masurile legale.

Dupa ce politisti au discutat cu … si …, au iesit în strada, dupa care inculpatul l-a invitat pe politistul … pentru a-i da explicatii în legatura cu motivele neîntelegerilor avute cu mama sa.

Inculpatul era sub influenta accentuata a bauturilor alcoolice, dar s-a comportat corect pâna în momentul când politistul a revenit în  strada, unde se adunasera mai multe persoane, care relatau politistilor despre desele scandaluri provocate de acesta.

De mai multe ori politisti l-au invitat sa intre în curte, deoarece acesta devenise agitat si era vizibil ca se va manifesta agresiv. La un moment dat, agentul de politie ….. a început sa scrie un proces verbal de sanctionare contraventionala a inculpatului. Fiind preocupat de întocmirea procesului verbal, nu a observat când inculpatul s-a apropiat pe la spate, a amenintat ca îl taie cu cutitul, însa nu avea nici un cutit si simultan l-a lovit cu pumnul în partea dreapta a gâtului sub ureche. Cu ajutorul martorilor prezenti, politisti au reusit sa-l puna la pamânt pe inculpat si sa-l încatuseze.

Urmare agresiunii, politistul …….. a suferit leziuni corporale vindecabile  în 8-9 zile îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr. 77/A1 din 26.11.2010 eliberat de Cabinetul Medico Legal Onesti.

În cauza penala de fata a fost administrat urmatorul material probatoriu:

În cursul urmaririi penale: proces verbal de cercetare la fata locului, proces verbal de contraventie, raport întocmit de IPJ Bacau, Postul de politie …i, buletin etilotest, declaratie parte vatamata, declaratii inculpat, declaratii testimoniale, certificat medico legal nr. 577/A1/26.11.2010.

În cursul judecatii a fost audiata partea vatamata, inculpatul.

Analizând actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

Instanta a luat act de faptul ca inculpatul solicita aplicarea procedurii simplificate prevazute de art. 320 indice 1 cod procedura penala aratând ca recunoaste savârsirea faptei si doreste sa fie judecat pe baza probelor administrate în cursul urmaririi penale.

Astfel, inculpatul ….. a aratat ca în noaptea de 24/25 noiembrie 2010 a avut un conflict cu mama sa. In noaptea respectiva a venit la domiciliul sau partea vatamata în calitate de agent de politie, aceasta declarând ca a fost sesizata de vecinii inculpatului.

Partea vatamata, martorii …., …. au declarat faptul ca inculpatul îsi alungase mama de acasa iar aceasta s-a refugiat în casa nepoatei ….

Potrivit declaratiilor partilor coroborat cu declaratiile testimoniale (….., …, …..) inculpatul are un comportament violent în mod frecvent, pe fondul consumului de alcool iar în noaptea respectiva conflictul a fost continuat de inculpat si în strada unde se aflau mai multi consateni.

In momentul în care partea vatamata a început sa încheie procesul verbal de constatare a contraventiei seria AP nr. 1211721/2010, contravenient fiind ….., acesta din urma l-a lovit pe agentul de politie cu pumnul în partea dreapta a gâtului sub ureche.

Însusi inculpatul declara ca nu-si mai aminteste foarte bine evenimentele din seara respectiva întrucât se afla în stare de ebrietate însa martorii audiati au mentionat ca au reusit împreuna cu ceilalti agenti de politie prezenti la fata locului sa îl imobilizeze pe inculpat, fiind încatusat.

Potrivit certificatului medico legal nr. 577/A1/26.11.2010 partea vatamata a avut nevoie de 8-9 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor corporale.

In drept fapta inculpatului de a fi lovit un agent de politie, aflat in exercitiul functiunii întruneste elementele constitutive ale infractiuni de “ ultraj” prevazut. de art. 239 alin 2 cod penal.

La individualizarea judiciara a pedepsei instanta va avea în vedere criteriile generale prevazute de art. 72 cod penal : dispozitiile partii generale ale codului penal, limitele speciale de pedeapsa, gradul de pericol social al faptei savârsite, persoana infractorului, urmând a aplica pedeapsa închisorii orientata spre minimul special.

Instanta va aplica dispozitiile art. 3201 cod procedura penala urmând ca inculpatul sa beneficieze de reducerea legala cu 1/3 a limitelor de pedeapsa stabilite de lege ( art. 239 alin 2, 4 cod proc. pen).

In baza art. 71 Cod penal va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevazute de art. 64 litera a teza a II a si  litera b Cod penal.

Fata de persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale, instanta apreciaza ca scopul educativ al pedepsei prevazut de art. 52 cod penal poate fi atins si fara executare în regim de detentie, fiind îndeplinite conditiile art. 81 cod penal.

In baza art. 81 cod penal va  dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe o perioada compusa din pedeapsa ce va fi aplicata prin prezenta plus termenul fix de 2 ani, termen de încercare stabilit în conditiile art. 82 cod penal.

In baza art. 359 Cod procedura penala va  atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83 cod penal privind revocarea suspendarii în cazul în care va savârsi o noua infractiune în cursul termenului de încercare.

In baza art. 71 al 5 cod penal, pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei, va suspenda si executarea pedepselor accesorii.

Sub aspectul laturii civile, instanta constata ca partea vatamata nu s-a constituit parte civila în cauza.

Fata de culpa procesuala a inculpatului, în baza art. 191 alin 1 cod procedura penala instanta îl  va obliga pe inculpat la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare catre stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTARASTE:

În baza art. 239 alin 2 cod penal cu aplicarea art. 320 indice 1 cod proc. pen. condamna pe inculpatul ….., fiul lui ….. si ….., nascut la data de … în ……, jud. Bacau, cu domiciliul în …. , jud. Bacau, CNP …, … , …., fara antecedente penale, la pedeapsa de 6 luni închisoare sub aspectul savârsirii infractiunii de “ ultraj “.

In baza art. 71 Cod pen. aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevazute de art. 64 litera a teza a II a si  litera b Cod penal.

In baza art. 81 cod pen., dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe o perioada  de 2 ani si 6 luni, termen de încercare stabilit în conditiile art. 82 cod penal.

In baza art. 359 Cod proc. pen. atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83 cod penal privind revocarea suspendarii în cazul în care va savârsi o noua infractiune în cursul termenului de încercare.

In baza art. 71 al 5 cod pen., pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei, suspenda si executarea pedepselor accesorii.

In baza art. 191 alin 1 cod proc. pen. obliga inculpatul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare catre stat.

Cu recurs in 10 zile de la pronuntare.

Pronuntata în sedinta publica, azi 3.03.2011.

5

Domenii speta