Furt calificat

Sentinţă penală 3825/2012 din 02.11.2012


JUDECĂTORIA PITEŞTI

SECTIA PENALĂ

SENTINŢA PENALĂ NR. 3825/2012

Şedinţa publică de la 02 Noiembrie 2012

 Instanţa constituită din :

PREŞEDINTE: A.P.

Grefier I.D

Pe rol pronunţarea în cauza penală privind pe inculpatul S.I.D., trimis în judecată pentru săvârşirea infractiunii prev de art. 208 alin.1, 209 alin. 1 lit. a, e, g C.p cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p şi art. 37 alin.1 lit. a şi b C.p, şi inculpatul  M.M., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. a, g C.p cu aplicarea art. 4  alin 2 C.p., pe părtea vătămată Asociatia de proprietari  Neagotă  şi pe partea vătămată - civilă Asociaţia de Proprietari a bl F5  Nord.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părţilor.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează că dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în şedinţa publica din data de 30.10.2012, iar susţinerile părţilor prezente şi concluziile reprezentantei parchetului sunt consemnate in încheierea de şedinţă din acea dată, care face parte integranta din prezenta sentinţa, instanţa dispunând amânarea pronunţării la data de astăzi, la care deliberează si hotărăşte următoarele:

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei de faţă, reţine că la data de 07.09.2012 a fost înregistrat pe rolul acestei instanţe rechizitoriul nr. 6009/P/2012 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti la data de 07.09.2012, prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor S.I.D., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a, e, g C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. si art. 37 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv M.M., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit.a, g C.pen., cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen.

Faptele descrise în rechizitoriu constau, în esenţă, în următoarele:

 -în noaptea de 11/12.08.2012, precum şi în noaptea de 13/14.08.2012, ambii inculpaţi împreună, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au sustras din casa scării B a blocului F5 situat pe str. Aleea Carpaţi din mun. Piteşti, un număr total de 9 calorifere din fontă, care se aflau montate pe casa scării şi care făceau parte din instalaţia de încălzire a scării  respective;

 - în noaptea de 15/116.08.2012, inculpatul S.I.D., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a sustras din incinta blocului B5C, scara A, situat pe str. Petrochimiştilor din mun. Piteşti, un calorifer din fontă.

Partea vătămată Asociatia de Proprietari Bl F5, Sc. B -Nord, reprezentată de preşedinte C.S., s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2.500 lei reprezentând contravaloarea caloriferelor sustrase.

Partea vătămată Asociatia de Proprietari Neagota, reprezentată de preşedinte C.I., nu s-a constituit parte civilă în cauză, arătând că a recuperat caloriferul sustras.

În cursul urmăririi penale, au fost avute în vedere următoarele mijloace de probă: plângerile şi declaraţiile reprezentanţilor părţilor vătămate; procesele-verbale de cercetare la faţa locului cu planşele fotografice; declaraţiile martorilor M.D.G., S.D., C.S.G., O.I.M., N.I., D.R.N., S.E., C.V.I., S.M., C.M.; procesul-verbal de reconstituire cu planşele fotografice; declaraţiile inculpatului M.M., înregistrări audio-video; înscrisuri.

În cursul urmăririi penale, inculpatul M.M. a avut o poziţie de recunoaştere şi de regret faţă de săvârşirea faptelor, iar inculpatul S.I.D. şi-a exercitat dreptul de a nu da declaraţie.

În faţa instanţei, ambii inculpaţi au declarat că recunosc în totalitate săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare, solicitând aplicarea art. 320 ind. 1 C.pr.pen., cerere încuviinţată de instanţă în şedinţa publică din 30.10.2012.

Analizând probele administrate în cursul urmăririi penale, precum şi declaraţiile inculpaţilor din cursul judecăţii, conform art. 320 ind. 1 C.pr.pen., instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

1. În noaptea de 11/12.08.2012 inculpaţii M.M. şi S.I.D. au pătruns în incinta blocului F5, scara B, situat pe str. Aleea Carpaţi din municipiul Piteşti, de unde au sustras, prin demontare, cu ajutorul unei chei franceze,6 calorifere care făceau parte din instalaţia de încălzire al scării B a blocului F5 (Asociaţia de Proprietari Bloc F5, Sc. B-Nord).

După ce au demontat caloriferele, inculpaţii au transportat cele 6 calorifere la scara D a blocului F9, pe spaţiul verde, după gardul viu, de unde cu ajutorul autoturismului taxi cu nr. de înmatriculare X, condus de către martorul M.D.G., le-au transportat la centrul de colectare a materialelor feroase si neferoase ce aparţine S.C Adria Metal Recycling S.R.L., unde au valorificat caloriferele sustrase contra sumei de 166 de lei.

În noaptea următoare, 13/14.12.2012, inculpaţii M.M. şi S.I.D., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au pătruns din nou în incinta blocului scării B a aceluiaşi bloc, de unde au sustras, prin demontare cu ajutorul unei chei franceze, 3 calorifere care făceau parte din instalaţia de încălzire a scării blocului respectiv.

După ce au transportat cele 3 calorifere la scara D a blocului F9, pe spaţiul verde, după gardul viu, inculpaţii au revenit în incinta blocului pentru a demonta şi ultimul calorifer rămas, situat la etajul nr. 1 al blocului. Cu acea ocazie au fost văzuţi prin vizor de către martorul locatar S.D., care a descuiat uşa locuinţei sale, făcând zgomot intenţionat şi totodată strigând la cei doi inculpaţi, care au fugit pe scări şi au abandonat caloriferul.

În dimineaţa zilei următoare inculpaţii au transportat cele 3 calorifere sustrase cu ajutorul autoturismului taxi cu nr. de înmatriculare X, condus de către martorul N.I., la centrul de colectare a materialelor feroase si neferoase ce aparţine S.C. REMAT S.A. Piteşti, unde au valorificat caloriferele sustrase contra sumei de 285,44 de lei.

Caloriferele sustrase de inculpaţi nu au fost recuperate de partea vătămată, căreia nu i-a fost acoperit până la acest moment prejudiciul cauzat.

Situaţia de fapt rezultă din plângerea şi declaraţiile reprezentantului părţii vătămate Asociaţia de proprietari Bloc F5, Sc B-Nord, C.S. (f. 6, 59-61 d.u.p., f. 44 dos. inst.), coroborate cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului cu planşe fotografice (f. 51-54 dup), cu procesul-verbal de reconstituire cu planşe fotografice, privind activităţile desfăşurate cu ocazia săvârşirii faptelor, astfel cum au fost relatate de  inculpatul M.M. (f. 87-96 dup), respectiv cu înregistrările video surprinse de camerele de supraveghere a centrului de colectare a fierului vechi ce aparţine SC Adria Metal Recycling SRL şi planşele foto ce conţin capturile imaginilor filmate cu camerele de supraveghere (f. 104-112 dup).

Aceste probe se coroborează şi cu declaraţiile martorilor M.D.G. şi N.I., conducătorii auto ai celor două autoturisme taxi cu ajutorul cărora inculpaţii au transportat caloriferele la centrele de colectare a fierului vechi, fără ca martorii să aibă cunoştinţă de provenienţa bunurilor (f. 68-70, 71-74 d.u.p.), precum şi cu declaraţiile martorului S.D., din care rezultă în esenţă că în noaptea de 13/14.08.2012 i-a văzut pe vizor pe inculpaţi în timp ce demontau un calorifer din fontă de pe scara blocului, inculpaţii fugind şi abandonând bunul după ce martorul a făcut zgomot (f.  63-64 d.u.p.).

Totodată, instanţa reţine şi declaraţiile martorelor S.M şi C.M., angajate ale SC Remat SA Pitesti, din care rezultă aspectele referitoare la valorificarea caloriferelor la această unitate (f. 83-85, 86 dup), respectiv declaraţia martorului C.S.G., locatar al scării B al bl. F5, care în noaptea de 13/14.08.2012 a auzit din apatarmentul său strigătele martorului vecin S.D. şi zgomote pe scara blocului, a ieşit din locuinţă şi a văzut un bărbat fugind (f. 65 dup).

Totodată, vânzarea de către inculpaţi a caloriferelor rezultă din adeverinţa de primire şi plată nr. 476/12.08.2012 emisă de SC Adria Metal Recycling SRL, pe numele inculpatului S.I.D. (f.97-98 dup), respectiv din adeverinţa de primire şi plata nr. 0274607/14.08.2012 emisă de SC Remat SA Pitesti, pe numele aceluiaşi inculpat (f. 100 dup).

În plus, ambii inculpaţi au recunoscut în faţa instanţei săvârşirea faptelor în condiţiile sus-menţionate, inculpatul M.M. având o pozitie de recunoaştere a faptelor şi în cursul urmăririi penale, în cadrul declaraţiilor prin care a descris modul şi împrejurările comiterii faptelor (f. 41-42, 48-49 dup, f. 42, 43 dos. inst.).

2.  În noaptea de 15/16.08.2012 inculpatul S.I.D. a sustras un calorifer din fontă, prin demontare, din incinta blocului B5C, scara A, situat pe strada Petrochimiştilor din  municipiul Piteşti (Asociaţia de Proprietari Neagotă).

Inculpatul a transportat caloriferul sustras, cu ajutorul autoturismului taxi cu nr. de înmatriculare X condus de martorul D.R.N., la centrul de colectare a fierului vechi aparţinând S.C. Adria Metal Recycling SRL din Piteşti, unde l-a vândut, împreună cu alte 2 calorifere (care nu fac obiectul cercetării în prezenta cauză) contra sumei totale de 153 lei.

În urma începerii cercetărilor, caloriferul sustras de la partea vătămată Asociaţia de Proprietari Neagotă a fost identificat chiar la sediul centrului de colectare a fierului vechi menţionat, fiind recuperat şi restituit părţii vătămate.

Situaţia de fapt rezultă din plângerea şi declaraţiile reprezentantului părţii vătămate, C.N., preşedintele Asociaţiei de proprietari Neagotă (f. 7, 62 dup), care se coroborează cu declaraţiile martorului D.R.N., şoferul autoturismului taxi cu ajutorul căruia inculpatul S. a transportat caloriferele la centrul de colectare a fierului vechi, martorul necunoscând provenienţa bunurilor (f. 75-76  dup), cu declaraţiile martorului S.E. (f 79-81 dup), angajat al centrului de colectare, respectiv cu mentiunile din procesul-verbal de recunoaştere, de către acest din urmă martor, a inculpatului S.I.D., ca fiind persoana care la data de 16.08.2012 a adus spre valorificare caloriferul la centrul de colectare respectiv, cu ajutorul unui autoturism taxi (f. 115 dup).

Totodată, instanţa reţine adeverinţa de primire şi plată nr. 504/16.08.2012 emisă de SC Adria Metal Recycling SRL pe numele inculpatului S.I.D. (f. 116 dup).

De altfel, săvârşirea faptei în condiţiile reţinute a fost recunoscută şi de inculpat, în faţa instanţei de judecată (f. 42 dos. inst.).

Faţă de situaţia de fapt reţinută, instanţa constată că faptele inculpatului S.I.D. care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în nopţile de 11/12.08.2012 şi 13/14.08.2012, împreună cu inculpatul M.M., a sustras, din casa scării B a blocului F5 situat pe str. Aleea Carpaţi din mun. Piteşti, un număr total de 9 calorifere din fontă, demontate din instalaţia de încălzire a scării blocului, aparţinând părţii vătămate Asociaţia de Proprietari Bloc F5-Sc. B-Nord, iar în noaptea de 15/16.08.2012, singur, a sustras, din incinta blocului B5C, scara A, situat pe str. Petrochimiştilor din mun. Piteşti, un calorifer din fontă, demontat din instalaţia de încălzire a scării blocului, aparţinând părţii vătămate Asociaţia de Proprietari Neagotă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a, e, g  C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.

Totodată, faptele inculpatului M.M., care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în nopţile de 11/12.08.2012 şi 13/14.08.2012, împreună cu inculpatul S.I.D., a sustras, din casa scării B a blocului F5 situat pe str. Aleea Carpaţi din mun. Piteşti, un număr total de 9 calorifere din fontă, demontate din instalaţia de încălzire a scării blocului, aparţinând părţii vătămate Asociaţia de Proprietari Bloc F5-Sc. B-Nord, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a, g  C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.

La individualizarea pedepselor pentru fiecare inculpat, instanţa are în vedere toate criteriile prev. de art. 72 C.pen.:

-dispoziţiile generale ale Codului penal;

-limitele de pedeapsă fixate în partea specială, reduse cu o treime pentru fiecare inculpat, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 320 ind. 1 alin. 7 C.pr.pen;

- gradul de pericol social al infracţiunii, apreciat în concret ca fiind foarte ridicat, faţă de împrejurările concrete ale săvârşirii lor, în special faţă de faptul că faptele au fost săvârşite de 2 persoane, pe timpul nopţii, la scurt interval de  timp (1-2 zile), pericolul social concret fiind mai ridicat în cazul inculpatului S.I.D., care a săvârşit în plus, singur, încă un act material;

-persoana fiecărui inculpat, sens în care se reţine că ambii inculpaţii se cunosc de mai mult timp, sunt prieteni, săvârşind şi anterior împreună mai multe fapte penale de furt calificat, locuiesc fără forme legale mun. Piteşti şi nu au ocupaţie sau loc de muncă; inculpatul S.I.D are vârsta de 24 de ani, este necăsătorit şi are antecedente penale multiple care dovedesc persistenţă în activitatea infracţională, în raport de săvârşirea faptelor penale contra patrimoniului persoanei (a săvârşit o infracţiune de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 2 lit. C.pen. pentru care a fost condamnat definitiv prin sentinţa penală nr. 688/09.04.2008 a Judecătoriei Piteşti la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, din executarea căreia a fost liberat condiţionat la data de 30.05.2009; a săvârşit şi o infracţiune de furt calificat prev. de art. 208-209 lit. a, g, i C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2, 75 lit. c şi art. 37 lit. b Cpen., pentru care a fost condamnat definitiv prin sentinţa penală nr. 829/19.04.2011 a Judecătoriei Piteşti la pedeapsa de 2 ani închisoare, din executarea căreia a fost liberat condiţionat la data de 19.06.2012, deci cu circa 2 luni anterior faptelor de furt calificat reclamate de părţile vătămate din prezenta cauză; a mai săvârşit şi alte două fapte penale de furt calificat prev. de art. 208-209 C.pen., pentru care a beneficiat de clemenţă, în sensul că nu a fost trimis în judecată, ci doar sancţionat cu amendă administrativă de către procuror la datele de 04.03.2011 şi 29.06.2011 -f. 38, f. 131-146 d.u.p.); inculpatul Mitache Marian are vârsta de 19 de ani, este necăsătorit şi, la rândul său, are antecedente penale care dovedesc persistenţă în activitatea infracţională, în raport de săvârşirea faptelor penale contra patrimoniului persoanei, fiind condamnat definitiv şi, respectiv sancţionat cu amendă administrativă în mai multe dosare penale, 3 astfel de dosare penale fiind aceleaşi în care a fost condamnat, respectiv sancţionat cu amendă administrativă şi celălalt inculpat (a săvârşit infracţiunea de furt calificat prev. de art. 208-209 lit. a, g, i C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2  şi art. 99 şi urm. Cpen., pentru care a fost condamnat definitiv, tot prin sentinţa penală nr. 829/19.04.2011 a Judecătoriei Piteşti, la pedeapsa 1 an închisoare, din executarea căreia a fost liberat condiţionat la data de 01.03.2011; a mai săvârşit şi alte 3 fapte penale de furt calificat prev. de art. 208-209 C.pen., pentru care a beneficiat de clemenţă, în sensul că nu a fost trimis în judecată, ci doar sancţionat cu amendă administrativă de către procuror la datele de 04.03.2011, 29.06.2011 şi 29.06.2011; este cercetat în prezent şi în dosarul nr. 5960/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, în noaptea de 14/15.08.2012, prin sustragerea împreună cu altă persoană a două biciclete- f. 45, 131-146 d.u.p.).

-săvârşirea infracţiunilor în formă continuată, în condiţiile art. 41 alin. 2 C.pen., de către ambii inculpaţi; 

- existenţa stării de recidivă post condamnatorie şi post executorie prev. de art. 37 lit. a şi b C.pen. pentru inculpatul S.I.D., în raport de data săvârşirii infracţiunii, respectiv de  condamnările definitive anterioare, conform celor deja prezentate; inaplicabilitatea stării de recidivă pentru inculpatul M.M. în raport de faptul că anterior acesta a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii în stare de minoritate şi de dispoziţiile art. 38 C.pen.;

- inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 74 lit. a, b sau c C.pen. pentru vreunul dintre inculpaţi, în raport de antecedentele penale ale inculpaţilor, de săvârşirea mai multor acte materiale de furt calificat, de faptul că atitudinea sinceră cu privire la săvârşirea infracţiunilor manifestată în faţa instanţei nu conduce automat la atenuarea pedepsei, respectiv de faptul că inculpaţii nu au manifestat stăruinţă în repararea prejudiciului produs părţilor vătămate, recuperarea bunului de Asociaţia de Proprietari Neagotă fiind urmarea depistării acestuia la centrul de colectare a fierului vechi, iar nu a atitudinii inculpaţilor.

În raport de toate aceste criterii, în baza art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a, e, g  C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 37 alin. 1 lit. a şi b C.pen., art. 320 ind. 1 alin. 7 C.pr.pen., instanţa va condamna pe inculpatul S.I.D. la 4 ani închisoare.

Aşa cum s-a arătat deja, se constată că inculpatul a fost anterior condamnat definitiv la pedeapsa de 2 ani închisoare, prin sentinţa penală nr. 829/19.04.2011 a Judecătoriei Piteşti, pedeapsă din executarea căreia a fost liberat condiţionat la data de 19.06.2012, cu un rest neexecutat de 253 de zile închisoare. Ca atare, infracţiunea din prezenta cauză a fost săvârşită înainte de împlinirea restului de pedeapsă, devenind aplicabile dispoziţiile art. 61 C.pen.

 În raport de gravitatea mare a acestei infracţiuni, în baza art. 61 C.pen., instanţa va revoca beneficiul liberării condiţionate privind restul de 253 de zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. sus-menţionată, şi va contopi restul de pedeapsă de 253 de zile închisoare cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul S.I.D. să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, în condiţiile art. 57 C.pen.

În baza art. 71 C.pen., pe durata executării pedepsei, instanţa va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen., apreciind că limitarea acestor drepturi este justificată de faptul că inculpatul s-a dovedit nedemn, prin conduita lui ilegală, să ocupe şi să fie ales în funcţii publice sau implicând exerciţiul autorităţii de  stat.

Totodată însă, instanţa constată că interzicerea de drept, automată, a dreptului de a alege al inculpatului, deci de a-şi exprima liber opinia ca cetăţean român, ar constitui o ingerinţă nejustificată în exercitarea dreptului prev. de art.3 din Primul  Protocol Adiţional  la Convenţia European a Drepturilor Omului, în considerarea art. 11 şi 20 din Constituţia României, iar interzicerea automată şi absolută a dreptului său de a ocupa o altă funcţie sau de a  exercita o  profesie ori  de a  desfăşura o  activitate  nu s-ar justifica, în  condiţiile în care inculpatul nu s-a folosit la săvârşirea infracţiunii de nicio astfel de  activitate, funcţie sau profesie.

În baza art. 88 C.pen. şi art. 357 C.pr.pen., va deduce din pedeapsă durata reţinerii preventive şi a arestării preventive, de la data de 17.08.2012 la zi.

În baza art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a, g  C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. şi art. 320 ind. 1 alin. 7 C.pr.pen., va condamna pe inculpatul M.M., la 3 ani închisoare, în condiţiile art. 57 C.pen., apreciind, faţă de criteriile avute în vedere şi la stabilirea cuantumului pedepsei, că doar privarea de libertate a inculpatului poate conduce la atingerea scopului prev. de art. 52 C.pen.

În baza art. 71 C.pen., pe durata executării pedepsei, va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen., pentru considerentele deja expuse şi în cazul inculpatului S.I.D.

În baza art. 88 C.pen. şi art. 357 C.pr.pen., va deduce din pedeapsă durata reţinerii preventive şi a arestării preventive, de la data de 16.08.2012 la zi.

În baza art. 350 C.pr.pen. corob. cu art. 148 alin. 1 lit. f C.pr.pen., instanţa va menţine măsura arestării preventive a ambilor inculpaţi, deoarece se menţin toate temeiurile avute în vedere la luarea şi menţinerea stării de arest preventiv a acestora, probele analizate pentru soluţionarea cauzei dovedind că lăsarea inculpaţilor în libertate pe parcursul judecăţii constituie un pericol concret major pentru ordinea publică, constând în riscul evident al săvârşirii de către inculpaţi a unor infracţiuni similare, oriunde s-ar afla, oricând s-ar ivi ocazia, singuri sau împreună, pe fondul lipsei ocupaţiei, al veniturilor şi al perseverenţei în activitatea infracţională.

Cu privire la latura civilă, instanţa constată că probele deja administrate sunt suficiente pentru soluţionarea cauzei, astfel încât nu se impune disjungerea laturii civile, conform celor puse în discuţie în cadrul dezbaterilor.

Astfel,  cu privire la cele 9 calorifere sustrase de ambii inculpaţi împreună în nopţile de 11/12.08.2012 şi, respectiv, 13/14.08.2012, de la partea vătămată Asociaţia de Proprietari Bloc F5, Sc. B-Nord, se constată că nu au fost recuperate.

Cele 6 calorifere sustrase în prima noapte de inculpaţi au fost expediate de către SC Adria Metal Recycling SRL pe circuit, conform procesului-verbal încheiat de organele de poliţie la data de 15.02.2012 (f. 97 dup), iar cele 3 calorifere sustrase în cea de-a doua noapte au fost găsite la SC Remat SA Piteşti, conform procesului-verbal încheiat la aceeaşi dată (f. 99 dup), nefiind recuperate până în prezent, conform declaraţiei reprezentantului părţii civile din faţa instanţei, întrucât nu s-a achitat preţul aferent către centrul de colectare a fierului vechi.

Toate aceste calorifere aveau câte 12 elemenţi, conform procesului-verbal încheiat la data de 17.08.2012 (f. 125 dup), fiind identice cu caloriferul rămas în scara blocului în cauză, identificat de organele de poliţie cu ocazia cercetării la faţa locului (f. 51 dup), astfel că, în raport de caracteristicile acestor bunuri, s-a stabilit pe parcursul urmăririi penale valoarea unor bunuri similare noi, ca fiind de 7512,48 lei (f. 123, şi urm. dup).

Instanţa mai reţine că partea vătămată Asociaţia de Proprietari Bloc F5, Sc. B-Nord s-a constituit parte civilă doar cu suma de 2500 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase, astfel încât, la stabilirea despăgubirilor către acesta, va avea în vedere că este aplicabil principiul disponibilităţii părţii în materie civilă.

Instanţa nu poate reţine susţinerile inculpaţilor din cursul judecăţii, în sensul că ar fi fost recuperate cele 9 calorifere pentru care inculpatul M. ar fi plătit la centrele de colectare pretul primit, întrucât probele administrate dovedesc faptul că niciunul dintre calorifere nu a fost recuperat, nefiind plătită nicio sumă de către inculpat în acest sens.

Totodată, nu poate reţine nici apărarea inculpaţilor şi a avocaţilor acestora, în sensul că valoarea bunurilor nu s-ar ridica la suma cerută de partea civilă, respectiv în sensul că trebuie avute în vedere doar sumele primite ca preţ de inculpaţi de la centrele de colectare a fierului vechi, pentru următoarele motive: chiar dacă inculpaţii au vândut caloriferele ca fier vechi, este evident că preţul primit pentru ele nu reprezintă valoarea reală a bunurilor, care se aflau montate în instalaţia de încălzire a scării blocului, funcţională la acel moment. Faptul că inculpaţii au valorificat caloriferele ca fiind fier vechi (ceea ce practic semnifică materiale feroase inutilizabile), nu diminuează valoarea acestor bunuri, aflate în stare de funcţionare, chiar dacă ele nu erau noi. De altfel, referitor la faptul că bunurile erau uzate, este de remarcat că însăşi partea civilă nu a solicitat decât o sumă reprezentând o treime din valoarea unor calorifere similare noi.

Instanţa mai reţine că, în măsura în care centrul de colectare SC Remat SA a intrat în mod legal în proprietatea celor 3 calorifere (sustrase de ambii inculpaţi în cea de-a doua noapte, găsite de organele de poliţie la centrul de colectare), ca terţ cumpărător, nefiind despăgubit prin restituirea de către inculpaţi a preţului achitat acestora la valorificarea bunurilor, nici nu s-ar putea dispune confiscarea celor 3 calorifere şi restituirea lor către partea civilă, fără prejudicierea terţului cumpărător. De altfel, partea civilă Asociatia de Proprietari Bl F5, Sc B-Nord nu s-a dovedit interesată de restituirea în natură a celor 3 calorifere, solicitând doar plata unei despăgubiri pentru bunurile sustrase, caz în care, conform art. 1386 N.C.Civil, repararea prejudiciului se face prin plata unei despăgubiri, iar nu în natură.

În raport de toate aceste aspecte, în baza art. 14 şi art. 346 C.pr.pen. coroborat cu art. 1357, art. 1381 şi art. 1382  N.C.Civil, instanţa va admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Asociatia de Proprietari Bl. F5, Sc B-Nord şi va obliga pe inculpaţi în solidar la plata către partea civilă a sumei de 2.500 lei, reprezentând despăgubiri civile-daune materiale.

Va lua act că partea vătămată Asociatia de Proprietari Neagota nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperat.

În baza art. 191 alin. 1 şi 2 C.pr.pen., va obliga pe fiecare inculpat la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile avocaţilor din oficiu C.C. şi G.A., fiecare în cuantum de 200 lei, se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

În baza art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a, e, g  C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 37 alin. 1 lit. a şi b C.pen., art. 320 ind. 1 alin. 7 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul S.I.D. deţinut în Penitenciarul Colibaşi, la 4 (patru) ani închisoare.

În baza art. 61 C.pen., revocă beneficiul liberării condiţionate privind restul de 253 de zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 829/19.04.2011 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin decizia penală nr. 682/09.06.2011 a Curţii de Apel Piteşti.

În baza art. 61 C.pen., contopeşte restul de pedeapsă de 253 de zile închisoare, pentru care s-a dispus revocarea liberării condiţionate, cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul S.I.D. să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare, în condiţiile art. 57 C.pen.

În baza art. 71 C.pen., pe durata executării pedepsei, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen.

În baza art. 88 C.pen. şi art. 357 C.pr.pen., deduce din pedeapsă durata reţinerii preventive şi a arestării preventive, de la data de 17.08.2012 la zi.

În baza art. 350 C.pr.pen. corob. cu art. 148 alin. 1 lit. f C.pr.pen., menţine măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a, g  C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. şi art. 320 ind. 1 alin. 7 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul M.M.,deţinut în Penitenciarul Colibaşi, la 3 (trei) ani închisoare, în condiţiile art. 57 C.pen.

În baza art. 71 C.pen., pe durata executării pedepsei, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen.

În baza art. 88 C.pen. şi art. 357 C.pr.pen., deduce din pedeapsă durata reţinerii preventive şi a arestării preventive, de la data de 16.08.2012 la zi.

În baza art. 350 C.pr.pen. corob. cu art. 148 alin. 1 lit. f C.pr.pen., menţine măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 14 şi art. 346 C.pr.pen. coroborat cu art. 1357, art. 1381 şi art. 1382  N.C.Civil, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI BL. F5, SC. B-NORD, reprezentată de preşedinte C.S., şi obligă pe inculpaţi în solidar la plata către partea civilă a sumei de 2.500 lei, reprezentând despăgubiri civile-daune materiale.

Ia act că partea vătămată ASOCIATŢA DE PROPRIETARI NEAGOTA, reprezentată de preşedinte C.I., nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperat.

În baza art. 191 alin. 1 şi 2 C.pr.pen., obligă pe fiecare inculpat la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile avocaţilor din oficiu C.C. şi G.A., fiecare în cuantum de 200 lei, se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

Cu recurs în 10 zile.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 02 noiembrie 2012.

Preşedinte,

A.P.

Grefier,

I.D.

Red. A.P. /Tehnored. EM, AP

23.11.2012

Ex. 4/2 com.

Domenii speta