Infracţiune silvică

Sentinţă penală 509 din 04.10.2010


sentinţa penală nr. 509 din 04.10.2010 - infracţiune silvică -

Asupra cauzei de faţă, deliberând, constată următoarele :

 Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ nr. 424/P/15.06.2010 a fost trimis în judecată inculpatul xx pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 108 al. 1 lit. a şi de  art. 110 al. 1 lit. a din  Legea 46/2008, ambele cu aplicarea art. 41 al. 2 cod penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a cod penal.

Inculpatul, prin declaraţiile date recunoaşte şi regretă faptele săvârşite,  menţinându-şi declaraţiile date în cursul urmăririi penale – fila 10 ds.

 Având în vedere poziţia de recunoaştere inculpatul nu a înţeles să-şi formuleze probe în apărare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

La data de 27.01.2010, numitul xx, inginer în cadrul Primăriei comunei Gârcina, judeţul Neamţ - responsabil al fondului forestier aparţinând instituţiei, s-a prezentat la sediul postului de poliţie, sesizând faptul că numitul xx din satul xx, comuna xx, judetul Neamt, a tăiat şi sustras din pădurea Primăriei, mai mulţi arbori esenţă fag, în stare verde şi nemarcaţi, pe care îi secţionează la domiciliu.

În temeiul sesizării organele de poliţie, însoţite de reclamant şi doi martori, s-au deplasat la domiciliul lui xx, surprinzându-1 în flagrant pe acesta în timp ce, cu ajutorul lui xx, secţiona parte din arborii tăiaţi şi sustraşi în aceiaşi zi. Au fost solicitate actele de provenienţă a materialului lemnos şi detalii privind faptele comise. Au fost identificaţi un număr de 30 arbori esenţă fag, în stare verde şi nemarcaţi, despre care inculpatul xx declară că i-a tăiat singur în acea dimineaţă şi transportat la domiciliu cu spatele, pentru a-şi încălzi locuinţa. Cunoscându-se urme recente de transport i s-a solicitat inculpatului xx să indice locul şi cioatele, acesta conducând organele de poliţie în apropierea locuinţei sale, respectiv în xx. Aici au fost identificate şi măsurate un număr total de 50 arbori esenţă fag, în stare verde şi nemarcaţi, despre diferenţa de 20 arbori, inculpatul declarând că înaintea sărbătorilor de iarnă, în aceleaşi împrejurări a tăiat şi secţionat acei arbori, pe care i-a transportat şi folosit la domiciliu pentru incălzirea locuinţei proprii. În acest sens a fost întocmit un proces verbal la care s-au anexat fotografii cu aspectele constatate.

Ocolul Silvic xx, prin adresa nr. 188/30.01.2010, comunică prejudiciul total cauzat în sumă de 565,88 lei, paguba fiind de 6,5 ori mai mare decât preţul unui metru cub material lemnos.

Primăria comunei xx comunică prin adresele nr. 536/2010 şi 685/2010 faptul că arborii respectivi fac parte dintr-un fond forestier grupa I protecţie şi că pentru prejudiciul creat instituţia se constituie parte civilă în procesul penal.

La data de 22.02.2010 s-a procedat la reconstituirea faptelor comise de inculpat, în cauză fiind audiaţi şi martorii xx.

În drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 108 al. 1 lit. a şi de art. 110 al. 1 lit. a din Legea 46/2008, ambele cu aplicarea art. 41 al. 2 cod penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a cod penal. 

Vinovăţia inculpatului se dovedeşte cu :

- declaraţii martori: xx ;

- declaraţii inculpat (f. 32, 33, 35, 36) ;

- planşe foto (f. 9,10, 14-22) ;

- proces verbal de reconstituire (f. 11,12) ;

- proces verbal de calcul a valorii pagubelor (f. 23) ;

- proces verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.

La individualizarea pedepsei instanţa va avea în vedere criteriile prev. de art. 72 cod penal.

  Astfel fiind, va condamna inculpatul la pedeapsa închisorii.

În temeiul art. 71 cod penal se vor interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II- a şi lit. b cod penal pe perioada prev. de art. 71 al. 2 cod penal.

Potrivit art. 81 cod penal se va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe o perioadă stabilită conform art. 82 cod penal, având în vedere poziţia sinceră de recunoaştere şi regret a faptelor săvârşite, vârsta acestuia şi lipsa antecedentelor penale.

În baza art. 81 cod penal şi art. 71 al. 5 cod penal, se va suspenda şi executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

  Se va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 cod penal.

În temeiul art. 14 cod pr. penală raportat la art. 998 cod civil va obliga inculpatul să plătească părţii civile Primăria Comunei xx suma de 565,88 lei cu titlu de despăgubiri civile.

  Văzând şi prevederile art.  191 cod pr. penală,