sentinţa penală nr. 510 din 04.10.2010 - art. 180 C.p. - infracţiunea de lovire sau alte violenţe -
Asupra cauzei de faţă, deliberând, constată următoarele :
Prin plângerea penală adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 6814/279/20.07.2010, petentul xx a solicitat efectuarea de cercetări faţă de numiţii xx şi xx sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 180, 208 al.1, 209 al. 1 lit. a şi de art. 197 al. 2 lit. a cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a cod penal.
În motivare, petentul arată că la data de 9.07.2010 susnumiţii l-au lovit, i-au furat mai multe bunuri personale, i-a distrus mai multe fotografii şi l-au abuzat sexual.
Instanţa constată că plângerea a fost greşit formulată la instanţă. Conform art. 279 al.2 cod pr. penală plângerile se depun la organul de cercetare penală sau la procuror.
Astfel fiind, se va trimite cauza Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila pentru efectuarea de cercetări faţă de numiţii xx şi xx sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 180, 208 al.1, 209 al. 1 lit. a şi de art. 197 al. 2 lit. a cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a cod penal.
Curtea de Apel Constanța
Accident de circulatie. Culpa soferului de pe ambulantă. Inexistenta unor elemente de fapt care să conducă la concluzia că asistenta a contribuit la decesul victimei ce se afla în ambulan?ă. Respectarea principiului prezumtiei de nevinovă?ie. Achitare.
Tribunalul Botoșani
Constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane
Tribunalul Olt
Achitare. Fapta neprevazuta de legea penala.
Judecătoria Pogoanele
PENAL.Infracţiuni multiple.
Judecătoria Mediaș
Loviri sau alte violenţe