Acţiune în constatare

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ORADEA

SECŢIA CIVILĂ

Dosar nr. 5970/271/2013

SECŢIA CIVILĂ Nr. 9791/2013

Şedinţa publică de la 09 Septembrie 2013

Completul compus din:

Preşedinte:

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanţii ……….. şi pe pârâta ……… având ca obiect acţiune în constatare.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă în reprezentarea reclamanţilor, av. ………., în baza împuternicirii avocaţiale depusă la dosar, lipsind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanţei că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Reprezentantul reclamanţilor susţine acţiunea astfel cum a fost formulată. Arată că nu are alte probe în afară de înscrisurile depuse la dosar.

În baza art. 255 Cod procedură civilă, instanţa încuviinţează proba cu înscrisurile depuse la dosar, considerându-le concludente şi utile soluţionării cauzei, constată că nu mai sunt alte excepţii, cereri de formulat sau probe de administrat, considerând cauza lămurită declara închisă cercetarea procesului şi procedează la judecarea cauzei pe fond.

Reprezentantul reclamanţilor solicită respingerea excepţiei invocată de către pârâtă şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocaţial conform chitanţei depusă la dosar.

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul instanţei la data de 27.03.2013, sub nr. 5970/271/2013 pe rolul Judecătoriei Oradea, reclamanţii …………….. în contradictoriu cu pârâta ………. au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate nulitatea absolută a clauzei înscrisă la punctul 5.8 din Convenţia de credit ………. încheiată cu ….. Bank România SA (Sucursala Oradea) privind aplicarea comisionului de risc, ca fiind abuzivă şi eliminarea sa din convenţia de credit, să constate că plata nedatorată a comisionului de risc încasat lunar de la data derulării convenţiei de credit şi pe cale de consecinţă, obligarea pârâtei să le restituie suma încasată ca plata nedatorată reprezentând comision de risc încasat aşa cum rezultă din graficul de rambursare anexă la convenţia de credit, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părţi s-a încheiat Convenţia de credit nr. ………… având ca obiect acordarea de către bancă a unui credit în cuantum de 35000 lei, creditul fiind garantat cu bunurile prezente şi viitoare de la data executării.  S-a arătat că la art. 5.8 se menţionează că împrumutaţii datorează băncii un comision de risc de 0,3%  aplicat la soldul creditului rămas de rambursat pe toată perioada de derulare a Convenţiei de credit. S-a susţinut că, Convenţia de credit nr. …….. are caracterul unui contract standard cu clauze preformulate, făcând parte din categoria contractelor de adeziune întrucât împrumutaţii nu au avut decât opţiunea de a accepta sau a refuza încheierea ei, fără a exista posibilitatea reală şi efectivă de a influenţa în orice mod condiţiile convenţiei de împrumut. Au considerat reclamanţii că dispoziţia de la art. 5.8 privind încasarea comisionului de risc este una abuzivă raportat la prevederile art. 4 alin. 1 şi 2 şi lit. B pct. 1 din Anexa la Legea nr. 193/2000 întrucât nu a fost în niciun mod negociată cu împrumutaţii, iar în momentul semnării contractului reclamanţii nu au avut posibilitatea reală de a lua cunoştinţă de condiţiile contractuale privitoare la comisionul de risc deoarece nu au fost informaţi sub nicio formă în această privinţă. De asemenea, s-a apreciat că perceperea comisionului de risc este prin sine însăşi un factor de creare a unui dezechilibru semnificativ a obligaţiilor contractuale în detrimentul împrumutaţilor din moment ce returnarea împrumutului a fost garantată cu toate bunurilor lor prezente şi viitoare, precum şi cu 1/3 din venitul lor lunar.

În drept, reclamanţii au invocat prevederile Legii nr. 193/2000, art. 1270 Cod civil.

În probaţiune, reclamanţii au depus la dosar, în copie, invitaţie la conciliere, contract de facilităţi de credit şi garanţie reală imobiliară nr. …………….

Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună respingerea primului capăt de cerere ca lipsit de obiect şi, în subsidiar, ca neîntemeiat, respingerea capătului 2 de cerere pentru prescripţia dreptului la acţiune şi, în subsidiar, ca neîntemeiat în ceea ce priveşte comisioanele de risc percepute în perioada 20.08.2008-20.03.2010, precum şi respingerea capătului 2 de cerere ca neîntemeiat în ceea ce priveşte comisioanele de risc percepute în perioada 20.04.2010-20.08.2010.

Pe cale de excepţie, pârâta a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Oradea în soluţionarea litigiului.

În motivarea acestei excepţii, pârâta a susţinut că, potrivit art. 10.3 din Contractul de facilitate de credit şi garanţie reală mobiliară nr. ………. încheiat între părţi, în cazul în care litigiile şi neînţelegerile de orice fel dintre părţi privind încheierea, derularea, executarea şi modificarea contractului de credit nu se rezolvă pe cale amiabilă, părţile convin soluţionarea definitivă a divergenţelor pe cale judecătorească, competenţa aparţinând instanţelor judecătoreşti de la sediul central al Băncii, respectiv instanţelor judecătoreşti din Bucureşti. S-a mai arătat că, într-adevăr, potrivit art. 116 din Noul Cod de Procedură Civilă, reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente însă, în cazul de faţă, alegerea competenţei s-a făcut de către reclamanţi prin contractul încheiat cu pârâta, contract care are putere de lege între părţile contractante, conform art. 969 din Codul Civil anterior, în vigoare la data încheierii contractului, fiind o convenţie legal făcută. În acest sens s-a învederat instanţei că art. 10.3 din Contractul de facilitate de credit şi garanţie reală mobiliară nr. ……….: nu contravine prevederilor legale care reglementau procedura civilă la data încheierii contractului, întrucât alegerea competenţei prin convenţia părţilor era licită şi sub interiorul Codului de Procedură Civilă anterior (singurul caz în care alegerea competenţei prin convenţie era lovită de nulitate fiind cel prevăzut de art. 11 alin. 2 din Codul de Procedură Civilă anterior în materia asigurărilor); nu contravine prevederilor legale referitoare la interzicerea clauzelor abuzive – conform pct. 1 lit. l) din Anexa la Legea nr. 193/2000 („Lista cuprinzând clauzele considerate abuzive”), dintre clauzele privind soluţionarea eventualelor litigii sunt considerate abuzive doar acelea care „exclud dreptul consumatorului de a întreprinde o acţiune legală sau de a exercita un alt remediu legal, solicitându-i în acelaşi timp rezolvarea disputelor în special prin arbitraj”; nu intră sub incidenţa art. 126 alin. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă, întrucât acesta nu se poate aplica retroactiv unui contract încheiat sub imperiul Codului de Procedură Civilă anterior. Faţă de cele de mai sus, s-a solicitat instanţei să admită excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Oradea şi să decline competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, aceasta fiind instanţa competentă: din punct de vedere material, conform art. 94 pct. 1 lit. j) din Noul Cod de Procedură Civilă, fiind vorba despre o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 lei (competenţa materială a judecătoriei a fost determinată corect de reclamanţi); din punct de vedere teritorial, fiind instanţa de la sediul pârâtei (……… 1), aşa cum s-a arătat în preambulul întâmpinării depuse da dosar de către pârâtă.

De asemenea, s-a susţinut că pârâta s-a conformat prevederilor legale şi i-a comunicat reclamantului …….. notificarea nr. ……… din data de 30.08.2010 prin care l-a informat în legătură cu semnarea actului adiţional, aducându-i la cunoştinţă principalele modificări aduse contractului de credit. Totodată, reclamantul a fost informat în legătură cu faptul că nesemnarea actului adiţional va fi considerată acceptare tacită. S-a învederat că reclamanţii nu au semnat actul adiţional întocmit de pârâtă, dar nici nu au refuzat în mod explicit semnarea lui, astfel că în speţă a intervenit acceptarea tacită a actului adiţional la contractul de credit încheiat între părţi. S-a apreciat că primul capăt de cerere este lipsit de obiect întrucât clauza al cărei caracter pretins abuziv a generat litigiul nu mai era mult timp în vigoare la data introducerii  acţiunii, fiind înlocuită cu noua clauză impusă de prevederile OUG nr. 50/2010 şi inserată în actul adiţional.

Pârâta a susţinut că în cauză a intervenit prescripţia dreptului la acţiune pentru comisionul de risc perceput în perioada 20.08.2008-20.03.2010 în condiţiile în care reclamanţii au introdus acţiunea la data de 27.03.2013, dată la care se împlinise termenul de 3 ani de prescripţie, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

S-a arătat că acel comision de risc reprezintă un element de cost destinat să acopere riscul incapacităţii împrumutatului de rambursare a creditului, stabilit în funcţie de clasa de risc în care se încadrează clientul conform analizei efectuate de bancă la primirea cererii de acordare a creditului.

În drept pârâta a invocat dispoziţiile art. 205-208 C. proc.civ.

În probaţiune, pârâta a depus la dosar, în copie,  planul de rambursare a creditului, notificarea nr. ….., Actul adiţional la contractul de credit nr. ……….

În răspunsul la întâmpinare depus de reclamanţi la dosarul cauzei la data de 27 mai 2013, referitor la excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Oradea, s-a solicitat respingerea acestei excepţii. În motivarea poziţiei lor, reclamanţii au arătat că, potrivit art. 12 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, în cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conţin clauze abuzive, organele de control prevăzute la art. 8 vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului, solicitând obligarea acestuia să modifice contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive. S-a arătat că, pentru identitate de motive, reclamanţii consideră că, în prezenta cauză, este vorba despre o competenţă alternativă, având posibilitatea dată de lege de a alege instanţa de la domiciliul consumatorului, în speţă al reclamanţilor, având în vedere şi prevederile art. 116 din Codul de Procedură Civilă. 

Instanţa a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele şi lucrările cauzei, din prisma excepţiei necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată de către pârâtă, instanţa constată următoarele:

În fapt, între reclamanţii …….., în calitate de împrumutaţi, şi pârâta …………BANK ROMÂNIA S.A., s-a încheiat Convenţia de Credit nr. …….., având ca obiect acordarea de către bancă a unui credit în cuantum de 35.000 lei. Prin art. 5.8 din Convenţia de Credit s-a menţionat că împrumutaţii datorează băncii un comision de risc de 0,3% aplicat la soldul creditului rămas de rambursat pe toată perioada de derulare a Convenţiei de Credit.

Prin art. 10.3 din Convenţia de Credit, părţile au convenit că litigiile şi neînţelegerile de orice fel dintre părţile contractului, privind încheierea, derularea, executarea şi modificarea contractului vor fi soluţionate de părţi pe cale amiabilă, iar dacă nu se ajunge la un acord, părţile convin soluţionarea definitivă a divergenţelor pe cale judecătorească, competenţa aparţinând instanţelor judecătoreşti de la sediul central al Băncii, respectiv instanţelor judecătoreşti din Bucureşti.

Convenţia de Credit nr. …………, şi implicit clauza de la art. 10.3 din Convenţie, au fost convenite de părţi sub regimul Vechiului Cod de Procedură Civilă, în vigoare la data încheierii Convenţiei.

Convenţia părţilor privitoare la competenţă este legală, Vechiul Cod de Procedură Civilă permiţând părţilor să convină, prin înscris sau prin declaraţie verbală în faţa instanţei, că pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, au competenţă teritorială, afară de cazurile prevăzute de art. 13, 14, 15 şi 16 din Vechiul Cod de Procedură Civilă.

Este adevărat că Noul Cod de Procedură Civilă, prin art. 126 alin. 2, prevede că în litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, părţile pot conveni asupra instanţei competente numai după naşterea dreptului la despăgubire, orice convenţie contrară fiind considerată ca nescrisă. Aceste prevederi au putere de lege doar pentru viitor. Astfel, pentru convenţiile privitoare la competenţa teritorială a instanţelor încheiate sub imperiul Vechiului Cod de Procedură Civilă, sunt aplicabile prevederile de la data încheierii convenţiilor, deci prevederile Vechiului Cod de Procedură Civilă, şi nu prevederile Noului Cod de Procedură Civilă, care, aşa cum s-a arătat, dispun doar pentru viitor.

În consecinţă, instanţa apreciază că părţile au stabilit, în mod legal, competenţa de soluţionare a litigiilor, prin Convenţia de Credit, competenţa aparţinând astfel instanţelor de la sediul Băncii pârâte. Văzând că pârâta are sediul în Sectorul 1 din Bucureşti, instanţa apreciază că instanţa competentă să soluţioneze prezentul litigiu este Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Prin urmare, în baza prevederilor art. 132 alin. 3 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanţa va admite excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi, în consecinţă, va declina competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Admite excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei invocate de pârâta …….BANK ROMANIA S.A., cu sediul în ………….contradictoriu cu reclamanţii …………… jud. ……….. şi, în consecinţă:

Declină în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti competenţa de soluţionare a prezentei cauze.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţa publică din 9 septembrie 2013.

 PREŞEDINTE  GREFIER

…………………….

Domenii speta

Spete similare