Rezoluţiune contract

Sentinţă civilă 5594/2012 din 10.04.2012


Pe rol soluţionarea cauzei civile formulată de către reclamantul N A S  în contradictoriu cu pârâta SC S E A S.R.L., având ca obiect rezoluţiune contract.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică părţile nu se prezintă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile în fond au avut loc în şedinţa publică  din data de 03.04.2012, fiind consemnate în acea încheiere, care face parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 10.04.2012, când în aceeaşi compunere şi pentru aceleaşi motive a hotărât următoarele:

INSTANŢA,

Deliberând asupra acţiunii civile de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de ..., sub număr de dosar ..., reclamantul N A S a solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâta S.C. S E A S.R.L. rezoluţiunea contractului de prestări servicii încheiat între părţi, obligarea pârâtului la restituirea sumei de 636,5 lei reprezentând contravaloare album foto, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că a încheiat cu pârâta la data de 18.07.2011 un contract de prestări servicii. Conform susţinerilor reclamantului, a convenit cu pârâtul ca fiul acestuia să participe la o serie de şedinţe foto iar apoi să apară în diverse reclame. A mai arătat reclamantul, că i-a plătit pârâtului suma 636,5 lei. Conform susţinerilor reclamantului, pârâta urma să posteze pe un site de internet fotografii ale minorului, însă, deşi a încasat banii nu şi-a îndeplinit această obligaţie. A mai arătat reclamantul, că pârâta s-a obligat să organizeze anumite cursuri de iniţiere însă nu şi-a respectat această oblgaţie.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 1020 – 1021 C.civ.

În probaţiune, reclamantul a depus la dosar contract de reprezentare (f. 10-12),  bonuri fiscale şi chitanţe (f. 13, 27-28).

Deşi legal citată cu menţiunea depunerii întâmpinării, pârâta nu a depus întâmpinare la dosar şi nu s-a prezentat la instanţă în vederea susţinerii poziţiei sale procesuale.

Instanţa a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisurile depuse la dosar. De asemenea, instanţa a încuviinţat pentru reclamant proba testimonială, fiind ascultat martorul M I F (f. 21). Instanţa a încuviinţat pentru reclamant proba cu interogatoriul pârâtei însă pârâta, deşi citată cu menţiunea personal la interogatoriu, nu s-a prezentat în vederea administrării acestei probe.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Între părţi s-a încheiat un contract nenumit intitulat contract de reprezentare completat printr-un înscris intitulat anexă  în temeiul căreia pârâta s-a obligat faţă de reclamant să-i predea un album foto ca urmare a unei şedinţe foto (f. 12) în schimbul unui preţ în cuantum de 198 euro. Reclamantul i-a plătit pârâtei suma de 636,5 lei astfel cum rezultă din bonurile fiscale şi chitanţele depuse la dosar (f. 13, 27-28). Pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a ţine cursuri de iniţiere şi de a-i preda reclamantului albumul foto, fapt ce rezultă din declaraţia martorului M I F (f. 21) precum şi din împrejurarea că pârâta, deşi citată cu menţiunea personal la interogatoriu, nu s-a prezentat la instanţă în vederea administrării probei încuviinţate, fapt pe care instanţa îl echivalează, în temeiul art. 225 C.civ. cu o mărturisire deplină a pretenţiilor reclamantului.

În speţă sunt aplicabile prevederile vechiului Cod civil în temeiul  prevederilor art. 3 şi 102 din Legea 71/2011.

Articolul 969 C.civ. vechi consacra principiul forţei obligatorii a contractelor între părţi, principiu care impune părţilor să-şi execute întocmai obligaţiile asumate printr-un contract.

Potrivit art. 1020 C.civ. vechi „condiţia rezolutorie este subînţeleasă în contractele sinalagmatice în caz când una din părţi nu îndeplineşte angajamentul său”.

Din interpretarea acestui text de lege, aplicabil în cazul contractelor nenumite, rezultă că pentru a se putea dispune rezoluţiunea contractelor sinalagmatice cu executare dintr-o dată sau rezilierea contractelor sinalagmatice cu executare succesivă este necesar să fie îndeplinite două condiţii : să existe o neexecutare a unei obligaţii a părţii şi neexecutarea să fie culpabilă. În plus, în cadrul raporturilor juridice civile, mai este necesară şi punerea în întârziere a celeilalte părţi.

În ceea ce priveşte prima condiţie cerută de lege pentru a se putea dispune rezolvirea contractului dintre părţi, respectiv neexecutarea obligaţiei de prestare a serviciilor asumate de către pârâtă, instanţa reţine că această condiţie este îndeplinită. Astfel, din probele de la dosar, rezultă că pârâta nu i-a predat albumul foto reclamantului.

Instanţa reţine că este îndeplinită şi ce-a de-a doua condiţie cerută de lege pentru a se putea dispune rezolvirea contractului dintre părţi, respectiv neexecutarea să îi fie fost imputabilă pârâtei.

Astfel, instanţa constată că din nicio probă de la dosar nu rezultă că pârâta nu şi-a executat obligaţia faţă de reclamant datorită vreunui caz de forţă majoră, a faptei reclamantului sau a faptei unui terţ, împrejurări de natură a exclude culpa pârâtului pentru neexecutarea obligaţiei.

Fiind vorba despre un contract comercial, în înţelesul acestei noţiuni anterior aplicării noului Cod civil, pârâta este de drept în întârziere.

Prin urmare, constatând că în speţă sunt îndeplinite condiţiile pentru a se putea dispune rezolvirea contractului încheiat între părţi, instanţa va dispune rezolvirea contractului încheiat între părţi la data de 18.07.2010 cu nr. … având ca obiect prestarea de către pârâtă a unor servicii de prezentare pentru reclamant.

Având în vedere că instanţa urmează să desfiinţeze contractul încheiat între părţi, ca efect al desfiinţării acestui act juridic, se impune repunerea părţilor în situaţia anterioară prin restituirea către reclamant a avansului din preţ achitat pârâtei, în cuantum de 636,5 lei.

Prin urmare, instanţa va admite acţiunea, va dispune rezolvirea contractului nr. … încheiat între părţi având ca obiect servicii de prezentare şi  o va obliga pe pârâtă la restituirea către reclamant a  avansului de preţ plătit în cuantum de 636,5 lei.

Conform art. 274 alin. 1 C.proc. civ. partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În speţă, pârâta este cea care a căzut în pretenţii existând şi cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin urmare, instanţa va admite cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată şi o va obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 663,42 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar şi onorariu avocaţial dovedit cu chitanţe anexate la dosar (f. 27-28).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite acţiunea formulată de reclamantul N A S cu domiciliul în localitatea … în contradictoriu cu pârâta S.C. S E AS.R.L. cu sediul în ….

Dispune rezoluţiunea contractului nr. … încheiat între părţi având ca obiect servicii de prezentare.

Obligă pe pârâtă să-i restituie reclamantei suma de 636,5 lei reprezentând preţ.

Obligă pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 663,42 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, ….

Preşedinte Grefier