Condamnare pentru infracţiuni concurente, concomitent, cu infracţiuni pentru care s-au aplicat pedepse cu închisoarea, din executarea cărora inculpatul a fost liberat condiţionat, şi cu infracţiuni comise în termenul de definitivare a liberării condi...

Sentinţă penală 596 din 05.10.2010


DOSAR NR. 24291/301/2010

Condamnare pentru infracţiuni concurente, concomitent, cu infracţiuni pentru care s-au aplicat pedepse cu închisoarea, din executarea cărora inculpatul a fost liberat condiţionat, şi cu infracţiuni comise în termenul de definitivare a liberării condiţionate, pentru care a fost inculpatul a fost condamnat cu aplicarea tratamentului sancţionator instituit de art. 61 C.p.

Prin sentinţa penală nr. 596 din 05.10.2010 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti a fost condamnat inculpatul CDA la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată în stare de minoritate prevăzută de art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. e, g, i C.p. cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., art. 99 al. 2 C.p., art. 100 C.p., art. 109 C.p., art. 74 al. 1 lit. c C.p. şi art. 76 al. 1 lit. d C.p. 

S-a constatat că infracţiunea pentru care a fost condamnat inculpatul CDA prin prezenta este concurentă cu infracţiunile pentru care a fost condamnat prin sentinţele penale nr. 2129/19.10.2007 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 12.11.2007, nr. 531/27.03.2008 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 1048/03.09.2008 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală, nr. 645/30.10.2008 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 11.12.2008 şi nr. 77/13.02.2009 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 04.03.2009.

S-a constatat că pedepsele aplicate inculpatului prin sentinţele penale sus-menţionate au fost contopite prin sentinţa penală nr. 1360/21.05.2009 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin nerecurare. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1360/21.05.2009 a Judecătoriei Craiova în pedepsele componente, după care, în baza art. 33 lit. a C.p. rap. la art. 34 lit. b C.p., s-a contopit pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin prezenta cu pedepsele repuse în individualitatea lor, aplicându-se ca pedeapsă rezultantă pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.

S-a constatat că inculpatul CDA a executat pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare în perioada 14.08.2007 – 19.10.2007 şi 19.12.2007 – 16.12.2009, fiind liberat condiţionat prin sentinţa penală nr. 3160/11.12.2009 a Judecătoriei Craiova, cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 665 zile închisoare.

S-a constatat că prin sentinţa penală nr. 185/24.03.2010 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 13.04.2010, în baza art. 61 C.p. s-a dispus revocarea liberării condiţionate privind pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1360/21.05.2009 a Judecătoriei Craiova, iar restul rămas neexecutat din această pedeapsă, de 665 zile închisoare, a fost contopit cu pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 185/24.03.2010 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. i C.p., aplicându-i-se inculpatului pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare, în executarea căreia se află în prezent.

S-a dispus ca inculpatul CDA să execute în continuare pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 185/24.03.2010 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, în baza căreia a fost emis M.E.P.I. nr. 470/2010.

Pentru a proceda în acest mod, instanţa a avut în vedere faptul că, deşi infracţiunea ce face obiectul prezentei cauze este concurentă şi cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 185/24.03.2010 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, dacă s-ar face aplicarea tratamentului sancţionator instituit de art. 36 C.p. rap. la art. 33-34 C.p. cu privire la întreg ansamblul infracţional, s-ar eluda tratamentul sancţionator instituit de art. 61 C.p., care are prioritate şi a fost deja aplicat, cu autoritate de lucru judecat, prin sentinţa penală sus-menţionată, iar contopirea restului rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare cu pedeapsa stabilită prin sentinţa penală nr. 185/24.03.2010 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti în condiţiile art. 33-34 C.p. nu se impune, având în vedere că această operaţiune de contopire a fost realizată în temeiul art. 61 C.p.

S-a mai reţinut că, deşi inculpatul a fost reţinut în prezenta cauză în cursul urmăririi penale, la data de 20.11.2007, având în vedere că va executa în continuare pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 185/24.03.2010 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, nu se impune deducerea acestei reţineri.

Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, sentinţa penală nr. 596 din 05.10.2010, dosarul nr.  24291/301/2010