Îmbogăţire fără justă cauză

DOMENIU. CONTRACTE

Îmbogăţire fără justă cauză.

SENTINŢA CIVILĂ nr. 15345/12.12.2011

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 25.03.2009, reclamantul F.B. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei M.R.A. la restituirea sumei de 10.800 lei.

În motivare, reclamantul a susţinut că în luna decembrie 2008 a încheiat o convenţie verbală cu pârâta prin care aceasta s-a oferit să îi schimbe o sumă de bani din lei în euro, la un curs de schimb avantajos, apropiat de cursul B.N.R., practicat pentru angajaţii săi de banca unde pârâta lucra. Urmarea acestei înţelegeri, la data de 16.12.2008, reclamantul a menţionat că a efectuat un transfer interbancar pentru suma de 14.800 lei, din contul său de la Banca Comercială Carpatica în contul pârâtei, deschis la Unicredit Ţiriac Bank, iar la data de 17.12.2008, pârâta a efectuat schimbul valutar pentru suma de 1.000 euro, echivalent al sumei de 3.938, 90 lei, pe care a virat-o în contul reclamantului. Acesta a mai susţinut că a convenit cu pârâta ca schimbul valutar pentru restul sumei de 10.800 lei să se efectueze după data de 01.01.2009, dată fiind perioada sărbătorilor de iarnă care se apropia. La începutul lunii ianuarie 2009, reclamantul a învederat faptul că a contactat-o pe pârâtă pentru a obţine informaţii în legătură cu restul de bani, răspunsul acesteia fiind în sensul că nu are să-i restituie nicio sumă de bani.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 969, 970, 1092 C.civ.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 732 lei, conform art. 2 din Legea nr. 146/1997 şi s-au aplicat timbre judiciare în valoare de 3 lei, potrivit art. 3 din O.G. nr. 32/1995.

În dovedire, reclamanta a anexat cererii, în condiţiile art. 112 C.proc.civ., înscrisuri în copie certificată pentru conformitate cu originalul.

Pârâta nu a depus întâmpinare şi nici nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a propune probe şi a formula apărări.

La termenul din data de 11.05.2009, instanţa a încuviinţat pentru reclamant, în condiţiile art. 167 C.proc.civ., proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtei şi proba testimonială, în cadrul căreia a fost audiat martorul T.M..

Prin sentinţa civilă nr.641/25.01.2010, analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa a reţinut următoarele:

Între părţi s-au desfăşurat raporturi contractuale, conform acordului de voinţă manifestat de acestea în sensul încheierii unui contract unilateral consensual nenumit, forma scrisă fiind necesară doar ad probationem, prin care pârâta se obliga să schimbe suma de bani pe care i-o transmitea reclamantul la cursul euro avantajos pe care i-l oferea banca la care aceasta era angajată (Unicredit Ţiriac Bank).

Din înscrisurile depuse la dosar coroborate cu declaraţiile martorului audiat în cauză, precum şi cu prezumţia simplă dedusă din aplicabilitatea prevederilor art. 225 C.proc.civ., instanţa a reţinut că pârâta a primit de la reclamant suma de 14.800 lei, din care a înţeles să restituie doar suma de 3.938, 9 lei la data de 17.12.2008.

Prin urmare, analizând pretenţiile reclamantului, a rezultat că acestea sunt întemeiate, fiind întrunite condiţiile răspunderii civile contractuale, respectiv: existenţa unor raporturi contractuale stabilite între părţi, neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale, existenţa unui prejudiciu patrimonial, existenţa unei legături de cauzalitate între prejudiciu şi nerespectarea obligaţiilor contractuale, vinovăţia părţii care a cauzat prejudiciul, necesitatea punerii debitorului în întârziere şi inexistenţa unei clauze de neresponsabilitate prevăzute de părţi în contract.

Existenţa raporturilor contractuale dintre reclamant şi pârâtă s-a constatat a fi dovedită de convenţia încheiată între părţi, astfel cum s-a reţinut mai sus. Prin nerespectarea de către pârâtă a obligaţiei de restituire în euro a sumei transmise în lei de către reclamant, acestuia i s-a produs un prejudiciu patrimonial cert, pârâta neproducând dovada unei cauze exoneratoare de vinovăţie cu privire la nerespectarea obligaţiilor contractuale, reţinându-se şi că în materia răspunderii contractuale, culpa debitorului este prezumată.

Pe cale de consecinţă, instanţa a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei în cuantum de 10.800 lei, ca urmare a prejudiciului cauzat prin nerespectarea obligaţiilor contractuale.

În raport de prevederile art. 274 C.proc.civ., instanţa a obligat pârâta şi la plata către reclamant a sumei de 735 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar.

Împotriva acestei sentinţe, la data de 10.05.2010 a formulat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivele de recurs, a arătat, în esenţă, că recurenta nu a fost citată în mod legal la niciunul din termenele de judecată şi nu i s-a comunicat valabil niciunul din actele de procedură, întrucât domiciliul său este în Bucureşti, sectorul 1, cum rezultă din actul său de identitate, iar aceasta a fost citată în sectorul 2, unde recurenta pârâtă nu a aut niciodată domiciliul, această adresă fiind indicată cu rea credinţă de către intimatul reclamant.

A arătat că, în mod superficial instanţa a acordat valoare probatorie unei adeverinţe de mână, în care se menţiona că pârâta este locatara apartamentului indicat de reclamant. în acest fel pârâta a fost privată de dreptul la un proces echitabil, de dreptul de a-şi formula apărări şi de a administra probe prin care să combată pretenţiile reclamantului, fiind încălcate dispoziţiile art. 105 alin. 2 C.pr.civ.

Prin al doilea motiv de recurs recurenta a arătat că, în mod greşit instanţa a reţinut existenţa între părţi a unor raporturi contractuale, numai pe baza susţinerilor reclamantului, care nu au fost dovedite în condiţiile legii, fiind inadmisibilă administrarea probei cu martori pentru dovedirea unei convenţii, conform art. 1191 C.civ.

Forma ad probationem este obligatorie iar nu facultativă, nerespectarea ei atrăgând inadmisibilitatea dovedirii actului juridic cu alte mijloace de probă.

Prin al treilea motiv de recurs, recurenta a arătat că suma de bani virată de reclamant în contul său era un împrumut pe care reclamantul îl avea de restituit.

Analizând cu prioritate excepţia tardivităţii recursului, Tribunalul a constatat-o neîntemeiată, reţinând că pârâtei i-a fost comunicată hotărârea la 27.04.2010, conform dovezii de la fila 38 a dosarului de fond, iar aceasta a depus recursul prin poştă la data de 10.05.2010 (aplicându-se dispoziţiile art. 104 C.pr.civ.), deci înăuntrul termenului de 15 zile prevăzut de art. 301 C.pr.civ.

Prin decizia civilă nr. 520/22.02.2011, Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a, analizând recursul prin prisma motivelor invocate de recurentă şi faţă de probele administrate în cauză, l-a constatat ca fiind fondat, pentru motivele care urmează:

Astfel, în cuprinsul cererii introductive de instanţă domiciliul recurentei pârâte a fost indicat ca fiind în Bucureşti, sectorul 2, iar procedura de citare s-a realizat prin afişare la acest domiciliu.

Din cartea de identitate a recurentei pârâte Tribunalul constată că aceasta are domiciliul, din 15.05.2009, în Bucureşti, sectorul 1.

Adeverinţa emanând de la Asociaţia de Locatari a blocului M 6 din Bucureşti, în sensul că recurenta pârâtă M.R.A. este locatara apartamentului din imobil, datată 20.07.2009, nu poate produce efecte în contra datelor rezultate din copiile cărţilor de identitate ale recurentei pârâte potrivit cărora din 15.05.2009 aceasta are domiciliul în str. ......, iar anterior a avut domiciliul în bd....., sectorul 6.

Tribunalul a constatat că au fost încălcate prevederile art. 90 alin. 1 C.pr.civ., potrivit cărora înmânarea citaţiei şi actelor de procedură se face la domiciliul sau reşedinţa celui citat, consecinţa fiind încălcarea dreptului pârâtei la apărare, încălcarea principiului contradictorialităţii procesului civil, ceea ce atrage aplicarea art. 105 alin. 2 C.pr.civ., respectiv anularea actelor de procedură întocmite în mod nelegal, în speţă a tuturor actelor de procedură inclusiv a măsurilor de încuviinţare şi administrare a probatoriului, pentru că numai în acest mod se poate repara vătămarea pe care recurenta pârâtă a suferit-o.

În consecinţă, în baza art. 312 alin. 3 cu raportare la art. 304 pct. 5 C.pr.civ., Tribunalul a admis recursul, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la 10.06.2011, cu prim termen la 05.09.2011, termen la care, în temeiul art. 167 alin. 1 C.pr.civ., instanţa a încuviinţat părţilor proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul, fiind respinsă ca inadmisibilă în raport de opoziţia părţii adverse, în temeiul art. 1191 C.civ., proba testimonială solicitată de reclamant.

Proba cu interogatoriul reclamantului a fost administrată la termenul din 17.10.2011, iar interogatoriul pârâtei a fost administrat între termenele din 17.10.2011 şi 28.11.2011, conform art.223 C.pr.civ.

B. Situaţia de fapt

Analizând mijloacele de probă administrate în cauză, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

La data de 16.12.2008, reclamantul F.B. a efectuat un transfer interbancar pentru suma de 14.800 lei, din contul său deschis la Banca Comercială Carpatica SA, în contul pârâtei M.R.A., deschis la Unicredit Tiriac Bank SA.

Scopul declarat de reclamant în cererea de chemare în judecată al acestui transfer a fost acela ca pârâta, care lucra la acel moment în cadrul UniCredit Processes & Administration (UPA), să-i faciliteze reclamantului schimbul sumei de bani pe care o deţinea reclamantul în lei, în valută (euro), la cursul preferenţial practicat de bancă pentru angajaţii săi.

La data de 17.12.2008 pârâta a efectuat schimbul valutar pentru suma de 1.000 euro (echivalentul a 3.938,90 lei), sumă pe care ulterior a virat-o în contul reclamantului.

Pârâta nu a restituit reclamantului restul sumei, de 10.800 lei, nici în Lei, nici în valută.

La data de 11.02.2009 reclamantul a notificat pârâta să-i restituie în 5 zile de la primirea notificării suma de 10.800 lei.

Şi prin întrebările adresate de pârâtă reclamantului în cadrul interogatoriului (întrebările 3 - 6) şi prin răspunsurile oferite întrebărilor formulate de reclamant în cadrul interogatoriului administrat pârâtei (întrebările 11, 12, 14, 15, 16, 20, 23, 24) apărarea pârâtei s-a construit pe ipoteza acordării din partea ei reclamantului a unui împrumut iniţial, de 14.800 lei, restituit de reclamant la 16.12.2008 şi unui alt împrumut ulterior, acordat la 17.12.2008, nerestituit de reclamant.

C. Reglementări incidente

În soluţionarea prezentei cauze este incidentă instituţia de drept civil a îmbogăţirii fără justă cauză.

D.  Soluţia instanţei

Raportând dreptul incident situaţiei de fapt reţinute, instanţa constată că cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul F.B. este întemeiată. Soluţia instanţei se întemeiază pe următoarele argumente:

Pentru început se impune clarificat dreptul incident:

Reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 969, 970, 1092 C.civ. Aceste texte din Codul civil reglementează instituţii juridice diferite, diametral opuse. Astfel, art. 969, 970 C.civ., reglementând obligativitatea executării cu bună-credinţă şi întocmai a convenţiei legal făcute, conduc la ideea răspunderii civile contractuale, în vreme ce art. 1092 C.civ. reglementează instituţia juridică a plăţii nedatorate, fapt juridic despre care se discută pe tărâm necontractual, atunci când nu există contract.

Cu toate acestea, având în vedere rolul amintit al judecătorului (identificarea dreptului incident pe baza faptelor dovedite în urma administrării mijloacelor de probă), instanţa a trebuit să identifice dreptul aplicabil pretenţiei reclamantului, în raport de faptele invocate de acesta.

Deşi reclamantul a susţinut că a virat suma de 14.800 lei din contul său, în contul pârâtei, pentru ca aceasta din urmă să transforme suma din lei în valută la un curs avantajos leu / euro, ceea ce ar fi echivalat cu un mandat, deşi reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile răspunderii civile contractuale (art. 969, 970 C.civ.), pârâta nu a recunoscut acest mandat, apărarea sa întemeindu-se pe afirmaţia - ea însăşi neprobată - că banii i se cuveneau cu titlul de restituire împrumut, iar reclamantul nu a administrat niciun alt mijloc de probă prin care să fie dovedit titlul juridic al transferului bancar din 16.12.2008, astfel, încât, instanţa nu a putut reţine încheierea între părţile litigante a unui contract de mandat (având ca obiect mandatarea pârâtei de către reclamant cu realizarea unui schimb valutar avantajos).

De asemenea, instanţa nu a putut găsi incidentă instituţia plăţii nedatorate (art. 1092 C.civ.) deoarece reclamantul nu s-a prevalat, nu a invocat şi, prin urmare, nu a probat, efectuarea în contul pârâtei a unei plăţi pe care să o fi constatat ulterior nedatorată.

În planul situaţiei de fapt conturate de mijloacele de probă administrate în cauză, instanţa a reţinut că la 16.12.2008, în contul pârâtei, au intrat, din contul reclamantului, fără titlu, 14.800 lei, din care pârâta a restituit la 17.12.2008 suma de 1.000 euro, lăsând nerestituită suma de 10.800 lei.

Instanţa a reţinut că transferul bancar a fost operat fără titlu deoarece nici pârâta nu a administrat mijloace de probă din care să rezulte titlul de împrumut afirmat pentru transferul de 1.000 euro din 17.12.2008 şi, în plus, nu a probat nici remiterea anterioară datei de 16.12.2008 a sumei de 14.800 lei pe care, de asemenea, a susţinut că ar fi acordat-o reclamantului cu titlul de împrumut.

Aşadar, instanţa a reţinut că patrimoniul pârâtei s-a mărit, fără titlu, cu 10.800 lei, în detrimentul patrimoniului reclamantului, iar reclamantul solicită prezentei instanţe obligarea pârâtei la restituirea acestei sume, după ce, anterior, fusese notificată de reclamant în acest sens.

Or, acestea sunt premisele angajării răspunderii civile izvorâte din faptul juridic al îmbogăţirii fără justă cauză.

Îmbogăţirea fără justă cauză constituie un fapt juridic ale cărui efecte nu erau reglementate legal la momentul sesizării instanţei în 2009 şi, ulterior, în iunie 2011. Îmbogăţirea fără justă cauză reprezintă o instituţie juridică a dreptului civil dezvoltată pe cale doctrinară şi jurisprudenţială, avându-şi izvoarele în principiile dreptului roman.

Astfel, romanii observaseră caracterul anormal al îmbogăţirii nejustificate printr-o cauză juridică oarecare şi hotărâseră că nimeni nu se poate îmbogăţi în dauna altcuiva: Jure naturae aequum est neminem cum alterius detrimento et injuria fieri locupletiorem (jurisconsultul Pomponius, Dig., 50, 17, 206, citat de C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, în Tratat de Drept Civil Român, Volumul II, Editura ALL BECK, Bucureşti, 2002, p. 479).

Regula romană s-a transmis neschimbată în dreptul civil român. Prohibirea îmbogăţirii fără justă cauză continuă astăzi a fi unul din marile principii de echitate, care guvernează Dreptul civil, cu toate că legile nu l-au consacrat în mod expres.

Îmbogăţirea fără justă cauză este generatoare de obligaţii, a căror sorginte este extra-contractuală.

Ca şi culpa (în cadrul răspunderii civile delictuale), îmbogăţirea fără justă cauză obligă pe cel îmbogăţit să restituie valoarea folosului realizat. Această obligaţie este sancţionată printr-o acţiune, cu caracter personal, numită de in rem verso.

Pentru constatarea temeiniciei acţiunii de in rem verso, este necesar şi suficient a se constata: 1. micşorarea patrimoniului reclamantului; 2. augmentarea corelativă a patrimoniului pârâtului; 3. modificările patrimoniilor realizându-se fără o cauză juridică, fără un titlu juridic.

Or, din situaţia de fapt reţinută pe baza mijloacelor de probă administrate, instanţa constată că în cauză sunt îndeplinite condiţiile acţiunii de in rem verso, neexistând niciun temei juridic pentru majorarea patrimoniului pârâtei M.R.A. cu 10.800 lei, în detrimentul patrimoniului reclamantului F.B., micşorat cu aceeaşi sumă.

Pentru considerentele de fapt şi de drept mai sus enunţate, instanţa va admite cererea de  chemare în judecată formulată de reclamantul F.B. în contradictoriu cu pârâta M.R.A. şi va obliga pârâta să ramburseze reclamantului suma de 10.800 lei.

Asupra cheltuielilor de judecată

Faţă de soluţia la care a ajuns instanţa în urma deliberării, având în vedere dispoziţiile art. 274 C.pr.civ. care prevăd că partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, constatând culpa procesuală a pârâtei în declanşarea prezentului proces, instanţa va admite capătul de cerere privitor la cheltuieli de judecată şi va obliga pârâta să ramburseze reclamantului suma de 735 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru, timbru judiciar mobil), cheltuieli efectuate de reclamant în legătură cu procesul de faţă, cheltuieli în raport de care instanţa constată caracterul real şi necesar (art. 1 şi 2 din Legea nr. 146/1997 şi art. 1 şi 3 din OG nr. 32/1995).

Domenii speta

Spete similare