Revendicare admisă

ROMÂNIA

JUDECATORIA SECTORULUI II BUCURESTI SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA NR.3995/25.04.2008

Pe rol se afla pronuntarea cauzei civile având ca obiect revendicare imobiliara, privind pe reclamanta-pârâta IDMC în contradictoriu cu pârâtii-reclamanti NM si ND si chematul în garantie Ministerul Finantelor Publice.

Dezbaterile asupra fondului si sustinerile orale ale partilor au avut loc în sedinta publica din data de 9.04.2008, fiind consemnate în încheierea de sedinta de la acea data, parte integranta din prezenta hotarâre, când instanta, pentru a da posibilitatea aparatorilor partilor sa depuna concluzii scrise si având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronuntarea pentru data 16.04.2008, data de 23.04.2008 si de astazi, 25.04.2008, când a hotarât urmatoarele:

INSTANTA,

Deliberând  asupra  cauzei  civile  de  fata,  retine  urmatoarele:

Prin  cererea  înregistrata  la  data  de 05.04.2006 sub nr. 5169/300/2006 pe rolul  Judecatoriei  Sectorului  2 Bucuresti reclamanta IDMC a  chemat în  judecata pe  pârâtii N.M. si N.D. pentru  ca  prin  hotarârea  ce  se  va pronunta sa fie obligati pârâtii sa lase în deplina proprietate si linistita posesie apartamentul situat la parterul imobilului din Bucuresti. str. A.nr.21, sector 2, compus din doua dormitoare, sufragerie, salon, hol, bucatarie, baie, wc, hol, camara, hol, doua balcoane, terasa, garaj, în suprafata utila de 177,45 mp, reprezentând o cota indiviza de 49,29% din imobil; 88,72 mp teren situat sub constructie si 49,29% din partile de folosinta comuna ale imobilului, asa cum rezulta din contractul de vânzare-cumparare nr. 2679/26.02.1997.

În motivarea  actiunii, reclamanta arata ca prin actul de vânzare-cumparare autentificat de Tribunalul Ilfov, Sectia Notariat, sub nr. 18209/19.05.1937, antecesoarea sa, V.C., nascuta A., a cumparat imobilul situat în Bucuresti, str. A. nr. 21, fost nr. 23, sector 2, iar prin autorizatia de construire nr. 39 A/16 iulie 1937, aceasta a construit imobilul, compus din subsol, parter, etaj si mansarda.

Mai arata ca în baza Decretului nr. 92/1950 (pozitia nr. 1106 din lista anexa la Decret), pe numele C.V. sunt nationalizate un numar 5 apartamente în Bucuresti, str. A. nr.. 21 sector 2, si ca, în mod gresit, a fost nationalizat acest imobil, întrucât antecesoarea reclamantei era exceptata de la nationalizare, conform art. II din decretul de nationalizare. Mai mult, toate demersurile facute de antecesoarea acesteia pentru a scoate acest imobil de sub efectul nationalizarii au ramas fara nici un rezultat, iar C.V. a decedat, mostenitor fiind M.A.A.S., fiul acesteia.

Se  mai  arata  ca în urma decesului lui M.A.A.S., mostenitoare a ramas B.V.F.M., asa cum rezulta din certificatul de mostenitor nr. 17/14.12.1995, iar în urma decesului d-nei B.V.F.M., unica mostenitoare este reclamanta I.D.M.C., în calitate de fiica, asa cum rezulta din certificatul de mostenitor nr. 13/21.04.1999.

Mai  învedereaza reclamanta în  petitul  actiunii ca, prin decizia civila nr. 595/05.04.1996 a Tribunalului Bucuresti, Sectia a IV-a Civila, s-a admis actiunea formulata de M.A.A.S., s-a constatat ca imobilul a fost trecut în proprietatea statului fara titlu, fiind obligat Consiliul Local al Municipiului Bucuresti sa lase reclamantului în deplina proprietate si posesie imobilul situat în Bucuresti, str. A. nr. 21, sector 2, compus din teren si constructie, iar prin sentinta civila nr. 10734/02.12.1996, pronuntata în dos. nr. 12411/1996, Judecatoria Sectorului 2 a admis cererea formulata de mama reclamantei, B.V.F.M. si s-a constatat ca imobilul situat în Bucuresti, str. A. nr. 21, sector 2, nu intra sub incidenta dispozitiilor Lg. nr. 112/1995, fiind preluat de Stat fara titlu.

Desi se constatase, prin hotarâre irevocabila, ca imobilul a trecut la stat fara titlu, ca nu intra sub incidenta Lg. nr. 112/1995 si fusese obligat C.L.M.B. sa lase în deplina proprietate si linistita posesie imobilul, reclamanta arata ca, fiind de rea-credinta, Primaria Municipiului Bucuresti vinde, în baza Lg. nr. 112/1995, apartamentul de la parterul imobilului din str. A.nr. 21, sector 2, lui N.M. si N.D..

Prin decizia civila nr. 1200-A/03.06.2004, pronuntata în dos. nr. 1594/2004, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a III-a Civila a admis actiunea formulata de reclamanta, fiind obligat Municipiul Bucuresti prin Primarul General, sa lase în deplina proprietate si posesie imobilul situat în str. A., nr. 21, sector 2, reclamantei

Comparând titlurile de proprietate, al reclamantei, care este contractul de vânzare-cumparare si autorizatia de construire din anul 1937, cu titlul pârâtilor, din anul 1997, reclamanta apreciaza ca rezulta fara putinta de tagada ca al ei este preferabil, fiind obtinut în conditii perfect legale si fiind mai bine caracterizat, deoarece, prin obtinerea titlului de proprietate - prin antecesoarea sa - aceasta nu a încalcat nici o dispozitie legala, pe când pârâtii nu au facut altceva decât sa încalce în mod constant toate dispozitiile legale care reglementau dobândirea în proprietate de catre chiriasi a apartamentelor în care acestia locuiau, pentru ca, desi imobilul nu se încadra în prevederile Lg. nr. 112/1995, acestia au încheiat un contract de vânzare - cumparare pentru acest apartament.

Reclamanta a estimat valoarea imobilului revendicat la suma de 2 miliarde ROL (200.000 RON).

În drept, cererea a fost întemeiata pe dispozitiile art.480 Cod civ.

În  sustinerea cererii,  reclamanta  a  depus  la  dosar urmatoarele înscrisuri: procura nr. 287/15.03.2006,  contract  de  vânzare-cumparare  nr.2679/26.02.1997, decizia nr. 1200/A/03.06.2004 a Curtii  de  Apel  Bucuresti-Sectia a III-a Civila,  decizia  civila  nr. 595/05.04.1996 a Tribunalului  Bucuresti  Sectia a IV-a Civila, cu mentiunea definitiva, sent.civ. nr.10.734/02.12.1996 a Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti, contract  de  vânzare- cumparare autentificat sub.nr. 18.209/19.05.1937, autorizatia de construire nr. 39A/16.07.1937, acte de stare civila.

Cererea este scutita de taxa judiciara de timbru potrivit dispozitiilor art.15 lit.r din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, ca si de plata timbrului judiciar, potrivit dispozitiilor art.1 alin.2 din O.G. nr.32/1995 privind timbrul judiciar.

La data  de  31.05.2006, pârâtii N.M. si N.D. au formulat  întâmpinare  prin  care  au  aratat ca, în baza contractului de vanzare-cumparare nr. 02679 / 26.02.1997, incheiat cu SC Apolodor SA, în calitate de mandatar al Municipiului Bucuresti, sunt proprietarii imobilului situat in Bucuresti, str. A. nr. 21, sector 2, aducând imbunatatiri acestuia, imobilul având la acest moment o valoare de 5,5 milarde lei (ROL).

Pârâtii arata ca, în conformitate cu prevederile art.1 din Legea. nr.146/1997, republicata, "actiunile si cererile introduse la instantele iudecatoresti.. .sunt supuse taxelor iudiciare de timbru", astfel ca, în ipoteza in care se revendica un imobil, se aduga si taxa corespunzatoare valorii imobilului revendicat.

Se invoca si exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei, conform art.2 pct. l lit.  Cod proc.civ., competenta apartinând Tribunalului, care judeca in prima instanta procesele si cererile in materie civila al caror obiect are valoare de peste 5 miliarde.

Pe fondul cauzei, pârâtii arata ca sunt proprietari prin efectul legii, respectiv Legea nr.112 /1995, motivând ca, este adevarat ca prin decizia civila nr. 595/5.05.1996 a Tribunalului Bucuresti Sectia a IV-a Civila s-a admis actiunea in revendicare a numitului M.A.A.S. privind imobilul situat in Bucuresti, str. A. nr. 21, sector 2, dar prin decizia civila nr. 237 / 21.01.1997, Curtea Suprema de Justitie a admis recursul in anulare declarat de Procurorul General, a casat decizia civila nr. 595 / 5.05.1996 si a respins actiunea rec1amantului.

Mai arata ca, la momentul cumpararii, respectiv 26.02.1997, Municipiul Bucuresti era proprietarul legal al imobilului si ca, pana la cumpararea acestui imobil, nu a existat nicio notificare formulata de rec1amant privind intentia acestuia de a obtine restituirea in natura a imobilului, iar titlul reclamantului a fost desfiintat prin aplicarea prevederilor Decretului-Lege nr. 92/50 iar persoanele care se considerau nedreptatite de aplicarea acestui decret, aveau la indemana o procedura administrativa de contestare, instituita prin Decretul nr. 524 /1951, procedura ce nu a fost urmata de autorii reclamantilor si care ar fi permis intreruperea prescriptiei.

Se  mai  sustine  prin  întâmpinare ca, daca s-ar considera ca imobilul autorilor reclamantilor a trecut in mod abuziv in proprietatea statului, ar fi îndeplinite prevederile art. 1846 Cod civil si anume ca "orice prescriptie este fondata pe faptul posesiunii. Posesiunea este detinerea unui lucru sau folosirea de un drept exercitata de noi insine sau de altul ( in speta de fata statul) in nume propriu.

 În  concluzie se  solicita a  se retine ca în aceasta speta sunt intrunite si prevederile art. 1947 Cod civil, respectiv "posesia a fost continua, neintrerupta, netulburata, publica", fapt pentru care nu se poate invoca reaua credinta.

De altfel, chiar Legea nr. 10/2001 prevede la art.18 lit.d, ca se stabilesc masuri reparatorii numai in echivalent pentru imobilul care a fost instrainat fostului chirias cu respectarea dispozitiilor Legii nr. 112/ 1995, iar art. 1 alin.6 din H.G. nr. 20 / 1996 prevede ca procedurile administrative reglementate de Legea nr. 112 /1995 sunt suspendate daca pe rolul instantelor judecatoresti se afla cereri de revendicare, insa, arata pârâtii, in prezenta cauza, la data instrainarii imobilului catreacestia, pe rolul instantelor de judecata nu era inregistrata nicio cerere de revendicare formulata de autorii reclamantei.

In situatia de fata, a prevederile art. 948 Cod civil si art. 9 din Legea nr.112 /1995 au fost respmai sustin pârâtii, prevederile art.948 Cod civ. si art.9 din Legea nr. 112/1995 au fost respectate în totalitate, ei fiind chiriasi in acest imobil detinut de stat si asupra caruia nu exista nici o notificare sau hotarare judecatoreasca.

Tot la data de 31.05.2006 s-a depus de catre pârâti si o cerere de chemare în garantie a Municipiului Bucuresti prin Primar General si a  Ministerul Finantelor Publice, în conformitate cu dispozitiile art.60 si urmatoarele C. pr. civila, pentru ca, in cazul in care s-ar admite actiunea reclamantilor si s-ar anula contractul de vanzare-cumparare nr. 02679/26.02.1997, sa fie obligati sa le plateasca contravaloarea sumei platite ca pret pentru imobilul situat in Bucuresti, str. A. nr. 21, sector 2, actualizata la indicele de inflatie, precum si a reclamantei I.D.M.C., pentru contravaloarea imbunatatirilor aduse imobilului in cauza.

În motivare pârâtii arata ca Municipiul Bucuresti are obligatia, în temeiul prevederilor art.1337 si urm. Cod civ., sa îi garanteze pentru evictiune, în sensul de sta în proces alaturi de acestia, dar le si datoreaza, în cazul admiterii actiunii principale, comisionul încasat la data vânzarii, reactualizat pe baza indicelui de inflatie.

În ceea ce-l priveste pe chematul în garantie Ministerul Finantelor Publice, acesta urmeaza, în acelasi caz, sa le achite contravaloarea pretului achitat, actualizat pe baza indicelui de inflatie, potrivit prevederilor art.13 pct.6 lit.a din Legea nr.112/1995, sumele fiind virate la momentul platii acestuia.

Sumele, arata pârâtul, vor fi stabilite prin expertiza.

Cererea a fost motivata în drept pe dispozitiile art.60 Cod proc.civ., art.1337 si urm. Cod civ.

La  data  de 28.06.2006 s-a  depus în sedinta  publica de catre Municipiul Bucuresti  cerere  de  chemare  în  garantie a Ministerului Finantelor Publice, în ceea ce priveste restituirea pretului si a S.C. APOLODOR S.A, in ceea ce priveste comisionul incasat conform legii.

A fost invocata prin aceasta cerere exceptia lipsei calitatii procesuale pasive pe cererea de chemare în garantie formulata de pârâtii N., motivat de faptul ca acestia au solicitat sa fie obligat chematul în garantie Municipiul Bucuresti sa-i despagubeasca pe pârâti cu pretul actualizat pentru apartamentul cumparat in baza legii 112/1995, precum si cu comisionul incasat de mandatarul noastru respectiv S.C. Apolodor S.A.

Sunt invocate în motivare dispozitiile art.l pct.5 teza 1 din OUG nr.184/2002, unde se prevede in mod clar ca Ministerul Finantelor Publice trebuie sa fie obligat la plata sumei provenita din contractul de vanzare cumparare, deoarece aceste sume s-au varsat in conturile create special de Ministerul Finantelor Publice si, mai mult decat atat, prin Legea 247/2005 care modifica si completeaza Legea 10/2001 se arata foarte clar în art.50 si 51 ca pretul va fi restituit de Ministerul Finantelor Publice.

Insa, chiar daca în cauza ar fi vorba despre o raspundere pentru evictiune, nu trebuie ignorat de catre instanta faptul indiscutabil ca pretul platit de catre reclamanti a fost incasat si folosit in mod efectiv de ca Ministerul Finantelor Publice si nu de catre Municipiul Bucuresti.

Atata timp cat legiuitorul a stabilit in mod expres in continutul Legii nr.112/1995 (prin art.13 alin.6) ca pretul platit de catre chiriasii cumparatori se constituie intr-un fond extrabugetar la dispozitia Ministerului Finantelor, Municipiul arata ca este foarte clar ca pretul pe care l-au platit pârâtii a fost virat in contul acestui minister (in fondul extrabugetar) care l-a si folosit efectiv pentru acordarea de despagubiri in temeiul Legii nr.112/1995.

Pe cale de consecinta, se arata în continuare, chiar daca in cauza poate fi retinuta raspunderea pentru evictiune si admiterea cererii in sensul restituirii pretului, aceasta obligatie trebuie stabilita numai fata de Ministerul Finantelor Publice (care a incasat si utilizat pretul) si nu fata de Municipul Bucuresti prin Primarul General care nu are calitate procesuala pasiva în cauza.

De asemenea si cheltuielile de judecata ale reclamantilor trebuie platite, in opinia Municipiului Bucuresti, tot de catre Ministerul Finantelor publice (in calitate de parte cazuta in pretentii).

Pe fondul cererii de chemare în garantie, Municiupiul Bucuresti arata ca raspunderea pentru evictiune presupune doua elemente cumulativ prevazute de lege, respectiv, plata pretului si despagubiri pentru prejudiciul cauzat, iar în speta, cele doua elemente prevazute de lege pentru existenta raspunderii pentru evictiune nu sunt intrunite, motivat de faptul ca pretul nu a intrat în bugetul MB, nu a fost indicat cuantumul prejudiciului, nici timbrat si nici dovedit.

Cu privire la imbunatatiri, considera ca nu aveau calitate nici pe acestea, potrivit ultimelor modificari aduse Legii 10/2001 prin Legea 247/2005, Statul reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, conform art.26 din Decretul 31/1954 privind persoanele fizice si juridice, având calitate procersuala pasiva, iar atata timp cat aceste imbunatatiri nu sunt individualizate, aratandu-se in mod clar care sunt imbunatatiri de conservarea bunului si care nu, cererea este neintemeiata.

În drept, cererea de chemare în garantie a fost întemeiata pe dispozitiile art.60-64 Cod proc.civ.

La  data  de  6.07.2006 s-a  depus  prin  serviciul  registratura întâmpinare la cererea de chemare în garantie formulata de pârâtii N.M. si N.D. de  catre  Ministerul  Finantelor Publice prin care se invoca exceptia inadmisibilitatii cererii de chemare în garantie, întemeiat pe faptul ca este vorba despre o actiune în revendicare imobiliara, in cadrul careia nu este admisibila o astfel de cerere.

Pe fond, se solicita respingerea cererii ca neintemeiata motivat de faptul ca nu exista între pârâti si chematul în garantie un raport obligational de natura sa antreneze o raspundere patrimoniala.

La  data  de  14.07.2006 s-a  depus  prin  serviciul  registratura întâmpinare la cererea de chemare în garantie formulata de chematul în garantie Municipiul Bucuresti prin Primar General de catre SC APOLODOR S.A,  prin care invoca exceptia lipsei calitatii procesuale pasive si solicita respingerea cererii de chemare in garantie ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva, motivat de faptul ca a fost doar mandatar al Municipiului Bucuresti la încheierea contractului cu pârâtii.

De asemenea, S.C. APOLODOR S.A. formuleaza cerere de chemare în garantieîn contradictoriu cu MINISTERULUI FINANTELOR PUBLICE, ca beneficiar al sumelor obtinute din vanzarea imobilului in baza Legii nr.112/1995, pentru ca in cazul in care va cadea in pretentii, acesta sa fie obligat sa o despagubeasca.

Sunt mentionate Legea nr.112/1995 si art.39 si 41 din Hotarârea Guvernului nr. 20/1996, republicata, dar si art. 50 alin.(3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificata prin Legea nr.247/l005.

În sedinta publica din 29.11.2006 reclamanta-pârâta a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive pe cererea de chemare în garantie formulata de pârâtii N. în contradictoriu cu aceasta, întemeindu-se pe dispozitiile art.48(3) din Legea nr.10/2001 modif.

La acelasi termen de judecata a depus întâmpinare si Ministerul Finantelor Publice prin care a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive pe toate cererile de chemare în garantie formulate în contradictoriu cu acesta, motivat de faptul ca nu a fost parte contractanta, în subsidiar solicitând ca partea care a încasat comisionul de 1% sa îl restituie.

La termenul de judecata din 31.05.2006 a fost încuviintata expertiza tehnica imobiliara având un singur obiectiv, stabilirea valorii de circulatie a imobilului în litigiu, motivat de faptul ca s-a contestat valoarea stabilita provizoriu de reclamanta, raportul de expertiza stabilind valoarea la suma de 684.002 lei (RON) (filele 99-112).

Întemeindu-se pe acest raport de expertiza, instanta a pronuntat sent.civ. nr. 9724/13.12.2006 prin care a admis exceptia necompetentei materiale a judeatoriei si a declinat cauza la Tribunalul Bucuresti-Sectia Civila.

Prin sent.civ. nr. 371/8.03.2007 pronuntata de Tribunalul Bucuresti-Sectia a III-a Civila în dosarul nr.3711/2007 a fost admisa exceptia necompetentei materiale a acestei instante si s-a constatat ivirea conflictului negativ de competenta, fiind înaintat dosarul Curtii de Apel Bucuresti pentru solutionarea conflictului.

Prin sent.civ. nr.22/29.05.2007 pronuntata de Curtii de Apel Bucuresti-Sectia a IV-a Civila în dosarul nr.3711/3/2007 s-a stabilit competenta de solutionare a cauzei în favoarea Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti.

Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti a reluat judecata cauzei, iar prin încheierea de sedinta din 3.10.2007 a respins exceptia inadmisibilitatii cererii principale, invocata de pârâtii-reclamanti, a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a chematului în garantie S.C. Apolodor S.A., a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a chematului în garantie Municipiul Bucuresti, a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Ministerului Finantelor Publice si a unit cu fondul exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a reclamantei-pârâte.

La termenul de judecata din 14.11.2007 a fost încuviintata pe cererea principala proba cu înscrisuri, pe cererea reconventionala proba cu înscrisuri si expertiza tehnica imobiliara în specialitatea constructii civile, iar pe cererea de chemare în garantie proba cu expertiza contabila.

A fost depus la dosar raportul de expertiza tehnica judiciara în specialitatea constructii civile (filele 195-208). La termenul de judecata din 27.02.2008 se încuviinteaza obictiuni, la care expertul raspunde la 25.03.2008 (filele 239-242).

La 23.01.2008 se depun de catre pârâti note scrise invocându-se exceptia inadmisibilitatii actiunii, exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei pe cererea principala si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtilor N., atasându-se decizia în interesul legii nr.LIII din 4.06.2007.

Analizând  actele  si lucrarile  dosarului,  instanta  constata urmatoarele:

În fapt, prin actul de vânzare-cumparare autentificat de Tribunalul Ilfov Sectia Notariat sub nr. 18209/19.05.1937 (filele 12-13), V.C., sotia lui S.C., a cumparat imobilul – teren în suprafata de 434-447 mp cu cladirile de pe el, situat în Bucuresti, str. A., nr. 23, iar prin autorizatia de construire nr. 39 A/16 iulie 1937 (fila 14), aceasta, împreuna cu sotul sau, au construit imobilul, compus din subsol, parter, etaj si mansarda.

La 2.08.1938 Primaria Sectorului I emite adresa (fila 15) prin care le comunica acestora ca imobilul care face obiectul autorizatiei nr. 39 A/ 1937 poate fi locuit de acestia, fiind construit regulementar.

Proprietara imobilului aratat s-a nascut cu numele A., astfel cum rezulta din certificatul sau de nastere (fila 19), luând prin casatorie numele de C. (certificat casatorie - fila 20), nume pe care îl pastreaza pâna la data decesului (certificat deces - fila 21).

În baza Decretului nr. 92/1950 (pozitia nr. 1106 din lista anexa la Decret), pe numele C.V. sunt nationalizate un numar 5 apartamente în Bucuresti, str. A., nr. 21, sector 2.

C.V. a decedat la 3.01.1970, mostenitor fiind fiul sau M.A.A.S., nascut în 1912 înainte de casatoria cu C.S., care a avut loc în 1920 (extras din registrul starii civile – filele 16,17 si 20).

În urma decesului lui M.A.A.S., mostenitoare a ramas B.V.F.M., asa cum rezulta din certificatul de mostenitor nr. 17/14.12.1995 (fila 23), iar în urma decesului acesteia, unica mostenitoare este reclamanta I.D.M.C., în calitate de fiica, asa cum rezulta din certificatul de mostenitor nr. 13/21.04.1999 (fila 24).

Prin decizia civila nr. 595/05.04.1996 a Tribunalului Bucuresti - Sectia a IV-a Civila (filele 9-10) s-a admis actiunea formulata de reclamantul M.A.A.S. ,s-a constatat ca imobilul a fost trecut în proprietatea statului fara titlu, fiind obligat Consiliul Local al Municipiului Bucuresti sa lase reclamantului în deplina proprietate si posesie imobilul situat în Bucuresti, str. A. nr. 21, sector 2, compus din teren si constructie, iar prin sentinta civila nr. 10734/02.12.1996 definitiva si irevocabila prin neapelare (fila 90), pronuntata în dos. nr. 12411/1996, Judecatoria Sectorului 2 a admis cererea formulata de mama reclamantei, B.V.F.M. si s-a constatat ca imobilul situat în Bucuresti, str. A. nr. 21 (fost 23), sector 2, nu intra sub incidenta dispozitiilor Lg. nr. 112/1995, fiind preluat de stat fara titlu.

Desi se constatase, prin hotarâre irevocabila (fila 90), ca imobilul a trecut la stat fara titlu, ca nu intra sub incidenta Legea nr. 112/1995 si fusese obligat C.L.M.B. sa lase în deplina proprietate si linistita posesie imobilul, Primaria Municipiului Bucuresti vinde, prin mandatar S.C. Apolodor S.A., în baza Legii nr. 112/1995, pârâtilor N.M. si N.D., prin contractul de vânzare-cumparare nr. 2679 din 26.02.1997 (fila 6), apartamentul situat la parterul imobilului din Bucuresti, str. A., nr.21,sector 2, compus din doua dormitoare, sufragerie, salon, hol, bucatarie, baie, wc, hol, camara, hol, doua balcoane, terasa, garaj, în suprafata utila de 177,45 mp, reprezentând o cota indiviza de 49,29% din imobil, si cota indiviza de 49,29 % din partile de folosinta comuna ale imobilului, precum si 88,72 mp teren situat sub constructie.

Prin decizia civila nr. 1200/A/03.06.2004 definitiva si irevocabila prin nerecurare, pronuntata în dos. nr. 1594/2004, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a III-a Civila a admis actiunea formulata de reclamanta I.D.M.C., fiind obligat Municipiul Bucuresti prin Primarul General, sa lase în deplina proprietate si posesie imobilul situat în str. A., nr. 21 (fost 23), sector 2, compus din teren si constructii, fomate din demisol, parter, etaj, reclamantei.

În drept, instanta arata ca, potrivit dispozitiilor art.137 alin.1 Cod proc.civ., este tinuta sa se pronunte cu prioritate asupra exceptiilor de fond invocate de pârâtii Nistor prin notele scrise depuse la dosar la 23.01.2008, în ordinea care rezulta din efectele pe care le-ar produce admiterea acestora, respectiv exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei pe cererea principala, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtilor N. si exceptia inadmisibilitatii actiunii.

1. Instanta arata, referitor la calitatea procesuala activa a reclamantei pe cererea principala, ca sustinerile pârâtilor N. nu sunt relevante în cauza, motivat de faptul ca, din moment ce, prin hotarâre definitiva si irevocabila, respectiv sentinta civila nr. 10734/02.12.1996 definitiva si irevocabila prin neapelare (fila 90), s-a admis cererea formulata de mama reclamantei, B.V.F.M.  si s-a constatat ca imobilul situat în Bucuresti, str. A.i nr. 21 (fost 23), sector 2, nu intra sub incidenta dispozitiilor Legii nr. 112/1995, fiind preluat de stat fara titlu, calitatea procesuala a acesteia a fost stabilita, având autoritate de lucru judecat.

Este adevarat ca hotarârea nu le este opozabila direct pârâtilor N., acestia nefiind parti în respectiva cauza, însa, din moment ce s-a stabilit cu valoare de lucru judecat ca imobilul în speta a fost preluat fara titlu, nefiindu-i aplicabile dispozitiile Legii nr.112/1995, în contradictoriu cu Consiliul Local al Sectorului 2 Bucuresti – Comisia pentru Aplicarea Legii nr.112/1995, instanta este tinuta de aceasta hotarâre în privinta modului de preluare a imobilului de catre stat.

Mai mult, si în caz contrar, instanta retine ca exista la acest moment text expres de lege, respectiv art.2 alin.1 lit.a din Legea nr.10/2001 republ., prin care se prevede ca imobilele nationalizate prin Decretul 92/1950 sunt imobile preluate abuziv.

Ca urmare a preluarii abuzive a imobilului în speta, au aplicabilitate dispozitiile art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001 republ., în care se arata ca persoanele ale caror imobile au fost preluate  de stat fara titlu valabil îsi pastreaza calitatea de proprietar avuta la data preluarii.

Având în vedere aceste dispozitii legale, instanta apreciaza ca imobilul ce face obiectul cauzei nu a iesit niciodata din patrimoniul autoarei reclamantei, V.C., astfel ca, la momentul deschiderii mostenirii de pe urma defunctului M.A.A.S. (fiul sau) dreptul de proprietate asupra bunului se afla, în patrimoniul sau, fiind transmis, ca de altfel întreaga masa succesorala, prin legat universal, mamei reclamantei, B.V.F.M., astfel cum se arata în certificatul de mostenitor nr. 17/14.12.1995 (fila 23).

Mai departe, reclamanta a facut dovada ca este mostenitoarea defunctei B.V.F.M., astfel cum se arata în certificatul de mostenitor nr. 13/21.04.1999 (fila 24).

Sustinerea pârâtilor în sensul ca, din moment ce actiunea lui M.A.A.S., prin care acesta a solicitat restituirea în natura a imobilului, a fost respinsa în mod irevocabil prin decizia civila nr. 237/21.01.1997 a Curtii Supreme de Justitie, aceasta a intrat în puterea lucrului judecat si, deci, imobilul nu poate fi revendicat de nicio persoana fizica sau juridica, nu este întemeiata, motivat de faptul ca autoritatea de lucru judecat a hotarârilor este relativa, producând efecte numai fata de persoanele care au fost parte în proces si, mai mult, acea hotarâre, asa cum rezulta din sustinerile pârâtilor nici nus e refera la calitatea procesuala a autorului reclamantei.

Chiar si în cazul în care actiunea în revendicare formulata de acesta în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Bucuresti si S.C. Apolodor S.A. ar fi fost respinsa, indiferent de motive, pârâtii nefacând dovada acetei sustineri prin nedepunerea la dosar a dec.civ. la care fac referire, instanta arata ca, ulterior, s-a pronuntat o alta hotarâre chiar între reclamanta din cauza de fata, în contradictoriu cu Municipiul Bucuresti, prin care s-a admis actiunea în revendicare cu privire la acest imobil, respectiv decizia civila nr. 1200/A/03.06.2004, definitiva si irevocabila prin nerecurare, pronuntata în dos. nr. 1594/2004 de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a III-a Civila, stabilindu-se ca reclamanta are calitate procesuala activa.

Este adevarat ca aceasta hotarâre nu le este opozabila direct pârâtilor, asa cum s-a aratat, însa acest fapt face, o data în plus, dovada calitatii procesule active a reclamantei, si, pentru toate considerentele aratate anterior, instanta va respinge exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei pe cererea principala ca neintemeiata.

2. În ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtilor N., motivele invocate de acestia sunt buna-credinta la cumpararea apartamentului, existând la momentul încheierii contractului de vânzare-cumparare dec.civ. a Curtii Supreme de Justitie prin care fusese repinsa actiunea în revendicare a autorului reclamantei în mod irevocabil, dar si faptul ca titlul lor a fost întabulat, fiind opozabil erga omnes.

Instanta arata ca este învestita de reclamanta cu o actiune în revendicare prin comparare de titluri, acesta fiind o actiune petitorie, reala si imprescriptibila, prin care proprietarul care a pierdut posesia unui bun solicita restituirea acestuia de la posesorul neproprietar.

Pentru a se stabili calitatea procesuala pasiva într-o astfel de cerere, instanta arata ca se va verifica doar daca pârâtii sunt posesori care invoca în favoarea lor existenta unui titlu de proprietate, fapt necontestat, iar valabilitatea acestui titlu va fi analizata pe fondul cauzei, în cadrul compararii titlurilor celor doua parti.

Deci, sustinerile pârâtilor vor fi avute în vedere pe fondul pretentiei, având relevanta cu privire la valabilitatea titlului pe care acestia îl opun reclamantei, astfel ca, pentru considerentele aratate, instanta va respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtilor N. ca neintemeiata.

3. Raportat la exceptia inadmisibilitatii cererii principale, având ca obiect revendicare întemeiata pe dispozitiile art.480 Cod civ., instanta arata ca pârâtii au sustinut în motivarea exceptiei ca, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, lege speciala ce guverneaza regimul juridic al imobilelor preluate de stat în mod abuziv, o actiune în revendicare întemeiata pe prevederile art.480 si urm. C.civ. nu este admisibila, aducând ca argument si existenta Deciziei în interesul legii nr. LIII/4.06.2007 pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie, obligatorie pentru instantele de judecata.

Instanta arata ca dispozitiile art. 21 din Constitutia României consacra accesul liber la justitie ca drept fundamental, prevazându-se ca „nici o lege nu poate îngradi exercitarea acestui drept”.

Acest drept fundamental este prevazut si în art. 6 din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale: „Orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita prin lege, care va hotarî asupra încalcarii drepturilor sale...”

Demersul de fata trebuie sa aiba în vedere si art. 41 din Constitutia României si art. 1 din primul protocol aditional la conventia mentionata, privind dreptul fundamental la proprietate si respectul bunurilor, precum si dispozitiile art. 20 din Constitutia României, conform carora în materia drepturilor fundamentale ale omului, nu numai textul legilor interne, inclusiv ale Constitutiei României, trebuie sa respecte conventiile internationale la care România este parte, dar si interpretarea si aplicarea acestora trebuie sa fie conforma acestor norme internationale, în caz de conflict având prioritate norma internationala.

Actiunea în revendicare este remediul juridic si mijlocul procedural prin care o persoana cere în justitie sa i se recunoasca dreptul de proprietate asupra unui bun de care a fost deposedata, solicitând restituirea lui în natura.

Îngradirea exercitiului acestei actiuni ar reprezenta o încalcare a însusi dreptului de proprietate si a principiului liberului acces la justitie, întrucât alt mijloc procedural  în justitie pentru apararea acestui drept de proprietate, pentru restabilirea lui si pentru obtinerea restituirii în natura nu  exista.

Legea nr. 10/2001, respectând dispozitiile 6 din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale si ale art. 21 din Constitutia României, nu prevede nicaieri o interdictie privind formularea actiunii în revendicare de catre „fostul” proprietar împotriva cumparatorului de la stat în baza Legii nr. 112/1995, detinator actual al imobilului. Or, unde legea nu interzice, este permis.

Legea nr. 10/2001 nu prevede în mod expres posibilitatea acestei actiuni în revendicare pentru simplul motiv ca aceasta cerere nu cade sub incidenta acestei legi, ci ramâne supusa Codului Civil. 

Mai mult, Legea nr. 10/2001 reglementeaza doar masurile reparatorii în raportul dintre „persoana îndreptatita” si organele si unitatile detinatoare (ale administratiei publice, regii autonome sau societati cu capital de stat si organizatii cooperatiste), deci în raporturile cu altii decât persoanele fizice cumparatoare de la stat.

Nici un text din aceasta lege nu vizeaza raportul juridic direct dintre adevaratul proprietar si cumparatorul persoana fizica de la stat, acest raport juridic ramânând supus pe deplin Codului Civil (singurele dispozitii din Legea nr.10/2001 care au incidenta în ceea ce priveste dreptul comun si care sunt privesc raporturile dintre adevaratul proprietar si cumparatorul de la stat sunt dispozitiile art. 46 ).

De asemenea, dispozitiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 nu pot fi însa interpretate în sensul ca dupa aparitia Legii nr. 10/2001 aceasta „lege speciala de reparatie” prevazuta de textul citat exista si adevaratul proprietar nu ar mai putea utiliza calea revendicarii de drept comun.

Articolul mentionat nu exprima decât principiul clasic al caracterului subsidiar al normei generale în raport cu o norma speciala care sa reglementeze aceeasi materie: poate fi considerata inadmisibila  actiunea în revendicare întemeiata pe Codul Civil atunci când exista deschisa o alta actiune în justitie, speciala, reglementata printr-o lege speciala, pentru obtinerea aceleiasi finalitati, si anume restituirea în natura a bunului si restabilirea aceluiasi drept - dreptul de proprietate.

Legea nr. 10/2001 nu da însa adevaratului proprietar o asemenea cale procedurala speciala de restabilire a proprietatii însasi atunci când imobilul a fost deja vândut catre chiriasi, situatia din cauza de fata, ci da posibilitatea adevaratului proprietar sa ceara, la exclusiva sa decizie, ca pentru bunul sau sa fie despagubit prin echivalent, acest drept la despagubiri – drept de creanta, este însa un drept distinct de însusi dreptul de proprietate (drept real, care se exercita direct asupra bunului).

Asadar, între actiunea în revendicare întemeiata pe Codul Civil si posibilitatile deschise de Legea nr. 10/2001 nu exista subsidiaritatea  „drept comun – norma speciala” si ipoteza art. 6 alin. 2 teza 2 din Legea nr. 213/1998 nu este incidenta, caci cele doua cai legale au obiect diferit ( actiunea în revendicare vizeaza restituirea bunului în natura si conservarea însusi a dreptului de proprietate, iar caile deschise adevaratului proprietar în contextul Legii nr. 10/2001 în cazul în care bunul a fost vândut chiriasului vizeaza acordarea, la cererea acestuia, de despagubiri banesti sau alte masuri echivalente.)

Referitor la Decizia ÎCCJ în interesul legii nr. LIII/4.06.2007, astfel cum si reclamanta arata, aceasta vizeaza numai imobilele expropiate conform Legii nr.33/1994, iar imobilul ce face obiectul cauzei de fata este trecut în patrimoniul statului prin Decretul nr.92/1950, cu mult înainte de adoptarea legii aratate, astfel ca aceasta decizie nu are relevanta în cauza.

Instanta apreciaza astfel, fata de considerentele aratate, ca actiunea în revendicare este admisibila si urmeaza a fi analizata de catre instanta pe fondul acesteia, astfel ca va respinge exceptia inadmisibilitatii cererii principale, având ca obiect revendicare întemeiata pe dispozitiile art.480 Cod civ. ca neîntemeiata.

Pe fondul cauzei, instanta apreciaza, astfel cum a aratat deja la momentul la care a analizat calitatea procesuala activa a reclamantei, ca, în conformitate cu art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001 republ., persoanele ale caror imobile au fost preluate fara titlu valabil, deci si autoarea reclamantei, V.C., prin mostenitorii ei, îsi pastreaza calitatea de proprietar avuta la data preluarii, pe care o exercita dupa primirea deciziei sau a hotarârii judecatoresti de restituire, conform prevederilor prezentei legi.

În cauza de fata, ca urmare a trecerii în proprietatea statului a unui imobil fara respectarea dispozitiilor din materia proprietatii, se recunoaste, cu efect retroactiv, dreptul de proprietate al reclamantei, astfel cum reiese din dispozitiile aratate.

Consecinta directa a celor expuse mai sus o constituie faptul ca reclamanta poate fi considerata ca detine un bun, în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului si, pe cale de consecinta, o astfel de preluare reprezinta o privare de bun, constituind o ingerinta în dreptul de proprietate al reclamantei, aceasta neavând posibilitatea de a intra în posesia bunului, de a-l vinde sau de a-l lasa mostenire, de a consimti o donatie sau de a dispune de acesta într-un alt fel, astfel ca, instanta constata ca aceasta situatie a avut ca efect privarea reclamantei de proprietatea sa în sensul celei de a doua fraze a primului alineat al articolului 1 din Protocolul nr.1.

O privare de proprietate rezultând din aceasta norma nu poate sa se justifice decât daca se demonstreaza ca a intervenit în conditiile prevazute de lege, pentru cauza de utilitate publica si cu respectarea principiului proportionalitatii, iar criteriile stabilite prin jurisprudenta constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului pentru analizarea justificarii ingerintei sunt urmatoarele:

- ingerinta sa fie prevazuta de lege;

- ingerinta sa vizeze un scop legitim;

- sa fie respectata proportionalitatea ingerintei.

Cu privire la aceste aspecte, instanta constata în primul rând ca preluarea imobilului nu s-a facut pentru cauza de utilitate publica, în al doilea rând ca Decretul nr.92/1950, asa cum a fost expus mai sus, reprezinta o ingerinta abuziva, ca ingerinta nu viza un scop legitim, ca la momentul ingerintei, 1950, nu existau dispozitii legale care sa reglementeze dreptul de despagubire al proprietarilor carora le-au fost preluate imobilele de catre stat.

În atare conditii, în care imobilul a fost preluat de catre stat fara titlu valabil, rezulta ca autorii reclamantei si, în prezent, reclamanta, nu au pierdut niciodata dreptul de proprietate asupra imobilului din cauza, ei si, ulterior reclamanta, având în patrimoniul lor un bun, în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, act normativ ce face parte din dreptul intern înca din anul 1994.

Instanta retine ca actiunea în revendicare promovata de catre reclamant în contradictoriu cu pârâtul este întemeiata pe disp. art. 480 cod civil, ceea ce presupune ca pentru solutionarea acesteia instanta va trebui sa compare titlurile de proprietate ale partilor si ale autorilor acestora.

 Astfel, potrivit dispozitiilor legale în materie, în cazul conflictului între titluri se distinge dupa cum titlurile prezentate de ambele parti provin de la acelasi autor sau de la autori diferiti.

Daca titlurile emana de la autori diferiti se compara drepturile autorilor de la care provin titlurile si se da eficienta titlului ce provine de la autorul al carui drept este preferabil. Aceasta solutie se întemeiaza pe principiul „nemo plus juris ad alium transferre potest quam ipse habet”(nimeni nu poate transmite altuia mai mult decât are).

Criteriul anterior mentionat este consacrat si în teoria dreptului astfel ca, daca într-un eventual proces de revendicare autorul unuia ar fi triumfat împotriva autorului celuilalt, atunci acela dintre adversarii care detin titlul sau de la autorul care ar fi triumfat, are câstig de cauza.

Referitor la acest aspect, instanta arata ca aceasta este chiar situatia în speta de fata, respectiv prin decizia civila nr. 1200/A/03.06.2004, definitiva si irevocabila prin nerecurare, pronuntata în dos. nr. 1594/2004, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a III-a Civila a admis actiunea formulata de aceeasi reclamanta I.D.M.C., fiind obligat Municipiul Bucuresti prin Primarul General, sa lase în deplina proprietate si posesie imobilul situat în str. A., nr. 21 (fost 23), sector 2, compus din teren si constructii, fomate din demisol, parter, etaj, reclamantei.

Este adevarat ca litigiul a avut loc ulterior încheierii contractului de vânzare-cumparare între Municipiul Bucuresti, prin mandatar, si pârâtii N., însa prin aceasta hotarâre se stabileste cu autoritate de lucru judecat ca titlul reclamantei este mai bine caracterizat decât titlul autorului pârâtilor, acest fapt fiind luat în considerare si în cauza de fata, în cadrul compararii titlurilor partilor.

Mai mult, se retine reaua-credinta a vânzatorului care, desi a fost parte în proces, nu a aratat pe titularul actual al posesiei, respectiv pârâtii N., pentru ca litigiul sa poata avea o finalitate practica.

Cu toate acestea, aceasta hotarâre judecatoreasca are putere de lucru judecat si efecte erga omnes dat fiind ca este vorba despre o actiune reala, ceea ce înseamna ca constatarea nevalabilitatii preluarii de catre stat a imobilului situat situat în Bucuresti, str. A., nr.21(fost 23), sector 2, este opozabila si pârâtilor, chiar daca acestia nu au fost parte în proces.

Astfel, instanta a aratat deja faptul ca titlul autorului reclamantei pe terenul în cauza este un act autentic, respectiv contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 18209/19.05.1937, transcris în registrul de transcriptiuni si inscriptiuni sub nr. 10341/19.05.1937 (filele 12-13), iar pe constructie autorizatia de constructie nr. 39A/16.07.1937, titlu caruia i s-a dat prioritate în cadrul compararii cu titlul statului printr-o hotarâre judecatoresca cu autoritate de lucru judecat.

Împrejurarea ca pârâtii au cumparat imobilul în cauza cu buna-credinta, chiar daca ar fi întemeiata, nu poate duce la validarea titlului statului asupra imobilului revendicat de catre reclamanta si nici nu poate avea vreun efect asupra modului de solutionare  a actiunii în revendicare. Faptul ca pârâtii au intrat în posesia apartamentului cu buna-credinta nu este de natura sa le consolideze titlul de proprietate, deoarece obiectul prezentului dosar îl constituie revendicarea imobiliara, prin compararea de titluri si nu constatarea nulitatii absolute a unui contract de vânzare-cumparare.

Mai mult decât atât, în cazul unei actiuni în revendicare imobiliara nu se cere ca titlul uneia din parti, în speta, titlul pârâtilor sa fie anterior anulat pe calea unei actiuni separate.

Un argument în plus care dovedeste ca sustinerea pârâtilor este gresita îl reprezinta si decizia civila nr. 1200/A/03.06.2004, definitiva si irevocabila prin nerecurare, pronuntata în dos. nr. 1594/2004, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a III-a Civila, prin care s-a admis actiunea formulata de aceeasi reclamanta I.D.M.C., fiind obligat Municipiul Bucuresti prin Primarul General, sa lase în deplina proprietate si posesie imobilul situat în str. A. nr. 21 (fost 23), sector 2, compus din teren si constructii, fomate din demisol, parter, etaj, reclamantei (fila 7).

Prin urmare, instanta apreciaza ca preferabil si mai bine caracterizat titlul reclamantei deoarece este mai vechi, este înscris în registrul de transcriptiuni si inscriptiuni imobiliare si provine de la adevaratul proprietar, pe când titlul de proprietate al pârâtilor provine de la stat care, astfel cum s-a retinut nu a avut niciodata în proprietate bunul, preluându-l abuziv în baza unui titlu nevalabil, astfel cum prevede art.2 alin.1 lit.a din Legea nr.10/2001 republ.

Pentru toate aceste considerente, instanta va admite actiunea si va obliga paratii-reclamanti N.M. si N.D. sa lase reclamantei-pârâte I.D.M.C. în deplina proprietate si linistita posesie apartamentul situat la parterul imobilului din Bucuresti, str. A. nr.21,sector 2, compus din doua dormitoare, sufragerie, salon, hol, bucatarie, baie, wc, hol, camara, hol, doua balcoane, terasa, garaj, în suprafata utila de 177,45 mp, reprezentând o cota indiviza de 49,29% din imobil, si cota indiviza de 49,29 % din partile de folosinta comuna ale imobilului, precum si 88,72 mp teren situat sub constructie.

În temeiul dispozitiilor art.274 alin.1 Cod proc.civ., instanta va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata de catre reclamanta.

Domenii speta

Spete similare