Deplasare minor - suplinire consimţământ

Sentinţă civilă 4846 din 30.04.2010


R O M Â N I A

JUDECATORIA SECTOR 2 BUCURESTI

SECTIA CIVILA

Sentinta civila nr.4846/30.04.2010

Pe rol se afla solutionarea cauzei civile, având ca obiect  - situatie juridica minor - suplinire consimtamânt, privind pe reclamanta P.I.A. pe pârâtul T.A.A. si Autoritatea Tutelara Primaria Sector 4.

La apelul nominal facut în sedinta publica a raspuns reprezentantul reclamantei, lipsind pârâtul si  Autoritatea Tutelara Primaria Sector 4.

Procedura de citare este legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care instanta, luând act ca nu mai sunt cereri prealabile de formulat sau exceptii de invocat, acorda cuvântul pentru discutarea probelor.

Reprezentantul reclamantei solicita încuviintarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Instanta, constatând ca proba cu înscrisuri este utila, pertinenta si concludenta, putând duce la solutionarea în fond a cauzei, în baza dispozitiilor art. 167  din Codul de Procedura Civila o încuviinteaza si acorda cuvântul în dezbateri, pe fondul cauzei.

Reprezentantul reclamantei solicita admiterea actiunii si suplinirea consimtamântului pârâtului în vederea deplasarii în strainatate a minorului împreuna cu reclamanta. Acesta arata ca actiunea are 2 capete de cerere. Primul se refera la deplasarea minorului împreuna cu mama sa în Franta în perioada 05.09.2010 – 09.05.2010 si cel de-al doilea capat al cererii, care îl include si pe primul, are ca obiect suplinirea consimtamântului pârâtului pe toata perioada pâna la împlinirea de catre minor a vârstei de 18 ani. Fara cheltuieli de judecata.

INSTANTA,

Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 1.03.2010, sub nr.6349/300/2010, astfel cum a fost precizata prin cererea de preschimbare a termenului de judecata formulata la 3.03.2010, reclamanta P.I.A. l-a chemat în judecata pe pârâtul T.A.A., solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunta sa fie suplinit consimtamântul pârâtului în vederea deplasarii reclamantei împreuna cu fiul minor al partilor, T.D.A., în perioada 5-10 mai 2010, în Franta, si sa fie suplinit consimtamântul pârâtului în vederea deplasarii în strainatate pe întreaga perioada a minoratului.

În motivarea cererii s-a aratat ca prin sentinta civila nr.5468/12.06.2007 a judecatoriei Sectorului 3, rectificata prin încheierile din camera de consiliu din 26.01.2009 si 4.08.2009, minorul a fost încredintat reclamantei spre crestere si educare. Reclamanta a hotarât sa calatoreasca în perioada 5-10 mai 2010 în Franta, împreuna cu fiul sau, la parcul de distractii Disneyland. În vederea acestei deplasari, reclamanta are nevoie de consimtamântul pârâtului, dar acesta nu vrea sa îl exprime.

S-a mai aratat ca pârâtul calatoreste mult în strainatate, iar obtinerea acordului acestuia în vederea deplasarii în strainatate a minorului este destul de dificila.

În drept, au fost invocate dispozitiile Legii nr.272/2004.

În sustinerea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri, în copii certificate pentru conformitate cu originalul.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare.

Analizând probatoriul adminstrat, instanta retine urmatoarele:

Astfel cum rezulta din mentiunile certificatului de nastere seria NO nr.706663, minorul T.D.A. este fiul partilor. Prin sentinta civila nr. 5468/12.06.2007 a Judecatoriei Sectorului 3, rectificata prin încheierile din camera de consiliu din 26.01.2009 si 4.08.2009, minorul a fost încredintat reclamantei spre crestere si educare, pârâtului fiindu-i recunoscut dreptul de a avea legaturi personale cu acesta.

Potrivit dispozitiilor art.18 al.2 din Legea nr.272/2004, deplasarea copilului în tara si în strainatate se realizeaza cu înstiintarea si cu acordul ambilor parinti; orice neîntelegeri între parinti cu privire la exprimarea acestui acord se solutioneaza de catre instanta judecatoreasca.

În cauza, reclamanta a afirmat dorinta sa de a se deplasa cu minorul în Franta, confirmata de mentiunile biletului de avion achizitionat la data de 3.02.2010, care permit deplasarea pe ruta Bucuresti-Paris la data de 5.05.2010, cu întoarcere la data de 9.05.2010.

În cauza nu s-a facut dovada împrejurarii ca pârâtul si-ar fi exprimat acordul pentru aceasta deplasare anterior introducerii cererii de chemare în judecata, sau ulterior acestui moment, astfel ca instanta urmeaza sa aprecieze tinând seama de interesul copilului, conform dispozitiilor art.2 al.2, 3 din Legea nr.272/2004.

Minorul este în vârsta de 4 ani, astfel ca este posibila deplasarea sa cu avionul, însotit de reclamanta, realitatile sociale demonstrând ca se poate realiza în deplina siguranta deplasarea cu avionul a copiilor însotiti, chiar la vârste mai mici.

Vizitarea de catre minor a orasului Paris (chiar daca aceasta vizita nu ar include si parcul Disneyland, în privinta caruia afirmatiile reclamantei nu au fost probate), apare ca o oportunitate în procesul de dezvoltare cognitiva a minorului.

Pe de alta parte, aceasta deplasare nu impieteaza asupra exercitarii dreptului pârâtului de a avea legaturi personale cu minorul, dupa programul stabilit prin  sentinta civila nr. 5468/12.06.2007 a Judecatoriei Sectorului 3.

Fata de aceste considerente, instanta urmeaza sa suplineasca acordul pârâtului în vederea deplasarii în Franta a minorului T.D.A., însotit de reclamanta, în perioada 5-9 mai 2010.

Cu privire la cel de-al doilea capat de cerere, instanta constata ca generalitatea sa împiedica instanta sa verifice în concret daca deplasarea minorului satisface interesele sale, motiv pentru care acest capat urmeaza a fi respins.

Domenii speta