Pact quota litis

Instanţa nu poate reţine cauza de nulitate absolută invocată de reclamante respectiv, clauza ilicită, potrivit căreia pârâtul a încălcat statutul profesiei de avocat prin faptul că a inserat în cuprinsul celor două acte adiţionale un pact „de quota litis”, având în vedere că, la momentul încheierii celor două acte, nu exista nicio dispoziţie legală care să interzică stipularea unui onorariu de avocat în procent. (sentinta civila nr.9413/30 noiembrie 2006)

Reclamanta N.M a chemat in judecata pe paratul F.Ghe, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună nulitatea absoluta a actelor aditionale incheiate la data de 25.09.2002 si la 26.03.2004 la contractul de asistenta juridica nr.261421 intre Ghe.F. pe de o parte si N.M. si N.G., pe de alta parte, restituirea sumelor de bani reprezentand onorariul de avocat stabilit prin actul aditional din 25.09.2002, in cuantum de 8.700 de dolari si suma de 250.000.000 rol, cu cheltuieli de judecata.

 În motivarea cererii, reclamanta a învederat instanţei că prin contractul de asistenta juridica nr. 261421/25.09.2002 reclamanta si fiica sa, N.G. au acordat mandat special de asistenta si reprezentare juridica Societatii Civile de Avocati „M. si I.” in cauza civila avand ca obiect actiune in constatarea dreptului de proprietate si revendicarea imobilului din Bucuresti, str.A. nr.92, sectorul 2, stabilindu-se un onorariu de avocat de 5.000.000 rol si modalitatea de achitare a acestuia.

La aceeaşi data s-a intocmit si un act aditional la contractul de asistenta juridica cu parti semnatare reclamanta si fiica sa, N.G. pe de o parte, si paratul Ghe. F., pe de alta parte, de data aceasta, prin care s-a stabilit un alt cuantum al onorariului de avocat, in cota fixa plus un procent din valoarea obiectului litigiului. Ulterior, la 26.03.2004 intre aceleasi parti a fost incheiat un al doilea act aditional la contractul de asistenta juridica, stabilindu-se inca odata alte onorarii si obiective suplimentare in raport cu contractul cadru.

A mai aratat reclamanta ca, conventiile incheiate in forma unor asa-zise acte aditionale la contractul cadru de asistenta juridica pot fi asimilate pactului „de quota litis” si in consecinta se impune a fi sanctionate cu nulitatea absoluta, fiind contrare dispozitiilor art.5, art.966, art.968 Cod civil.

În drept, au fost invocate dispozitiile art.5,948, 966, 968 C.civ., legea nr.51/1995, Statutul Profesiei de Avocat.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondata, solicitand in combaterea actiunii, probele cu inscrisuri, interogatoriu si martori, această din urma probă pe aspectele referitoare la negocierile de achitare a onorariului si conditiile privind achitarea onorariului.

La termenul de judecata din 15.09.2006 instanta a dispus, in temeiul art.164 Cpr.civ., conexarea dosarului nr.5333/300/2006 la dosarul nr.5332/300/2006, avand in vedere ca intre cele doua dosare exista o stransa legatura de obiect, cauza si parti, fiind vorba de acelasi contract de asistenta juridica, partile fiind rude.

In sustinerea actiunii, reclamantele au solicitat incuviintarea probelor cu inscrisuri si interogatoriul paratului si paratul, in combatere, probele cu inscrisuri si interogatoriul reclamantelor, probe incuviintate de instanta, in temeiul art.167 Cpr.civ., apreciind ca sunt pertinente si utile in solutionarea cauzei.

La termenul din 17.11.2006, instanta a procedat la administrarea probei cu inscrisuri, in cadrul careia reclamantele au depus trei rapoarte de expertiza tehnica extrajudiciara din 18.02.2005 efectuat de expertul A.M., din 12.11.2004 efectuat de expertul T.P., din 29.09.2006 de expertul C.P. in dosarul nr.4599/4/2006, obiectiuni formulate de expertul A.M. in dosarul nr.4599/4/2006 si paratul a depus interogatoriul administrat in dosarul nr.4599/4/2006 partilor adverse si o declaratie de martor si a probei cu interogatoriu in privinta paratului si reclamantei N.E.G., intrucat reclamanta N.M. a fost in imposibilitate de prezentare pentru a-i fi luat interogatoriul, din motive medicale, cum rezulta din adeverinta medicala depusa la dosar de aparatorul acesteia.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine că în cele două acte adiţionale, s-a stabilit onorariul în sumă fixă şi procentuală, reprezentând onorariul de bază, care a fost achitat şi o cotă de 3,5% şi respectiv, 7% din valoarea de circulaţie a imobilului, acest procent fiind achitat numai în urma obţinerii unei sentinţe favorabile.

În art.4 pct.1 din cele două acte se prevede aspectul că părţile convin ca acestuia să i se aplice dispoziţiile Legii nr.51/1995 şi ale profesiei de avocat.

Articolul 969 C.civ. instituie un pricipiu unanim potrivit căruia „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”.

Potrivit dispoziţiilor art. 977 C.civ., intepretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor. Interpretarea contractului este operaţia prin care se determină înţelesul exact al clauzelor contractului, prin cercetarea manifestării de voinţă a părţilor în strânsă corelaţie cu voinţa lor internă, calificarea juridică a contractului apărând astfel ca un prim rezultat al interpretării.

Nulitatea absolută este acea sancţiune de drept civil care lipseşte actul juridic civil de efectele contrarii normelor juridice care ocrotesc un interes general, obştesc, edictate pentru încheierea sa valabilă.

Instanţa nu poate reţine cauza de nulitate absolută invocată de reclamante respectiv, clauza ilicită, potrivit căreia pârâtul a încălcat statutul profesiei de avocat prin faptul că a inserat în cuprinsul celor două acte adţionale un pact „de quota litis”, având în vedere că, la momentul încheierii celor două acte, nu exista nicio dispoziţie legală care să interzică stipularea unui onorariu de avocat în procent.

Potrivit art.135 alin.1 din Statutul profesiei de avocat din 25.09.2004, publicat în Monitorul Oficial al României la 13 ianuarie 2005 este interzis avocatului să-şi fixeze onorariile în baza unui pact "de quota litis", prin acesta înţelegându-se o convenţie încheiată între avocat şi clientul său, înainte de soluţionarea definitivă a unei cauze, convenţie care fixează exclusiv totalitatea onorariilor avocatului, în funcţie de rezultatul judiciar al cauzei, indiferent dacă aceste onorarii constau într-o sumă de bani, un bun sau orice altă valoare. În conformitate cu alin.3 art.135 din Statut, onorariile reprezentând dobândirea, sub orice formă, a unor "aporturi din afacere" (activitatea juridică realizată de către avocat) sunt interzise.

Raportând modul de stabilire al onorariului în cotă procentuală din cele două acte adiţionale la dispoziţiile legale sus menţionate, instanţa apreciază că, într-adevăr, părţile au inserat un pact de quota litis, interzis de lege, ca urmare a aspectului că onorariul de succes a fost stabilit la un procent din valoarea de circulaţie a imobilului ce va rezulta în urma obţinerii unei sentinţe favorabile deci în funcţie de rezultatul judiciar al cauzei.

Cu toate acestea, instanţa nu poate reţine nulitatea absolută a celor două acte în raport de existenţa pactului de quota litis, având în vedere dispoziţiile art.15 alin.2 din Constituţia României dispoziţii care consacră neretroactivitatea legii civile.

Astfel, în raport de data încheierii celor două acte, 25.09.2002, şi respectiv, 26.03.2004  instanţa reţine faptul că dispoziţiile art.135 alin.1 din Statutul profesiei de avocat  invocate de reclamante nu sunt incidente în cauză, având în vedere că ele nu erau în vigoare la acel moment.

Mai mult decât atât, la data încheierii celor două acte erau incidente dispoziţiile art.94 alin.2 şi 3 din acelaşi statut, în vigoare la acel moment, prevedeau că „onorariul se stabileşte prin negociere”, şi respectiv, „avocatul nu este obligat să justifice cuantumul onorariului convenit cu clientul”.

Nici împrejurarea învederată de reclamante, şi recunoscută în interogatoriul administrat, potrivit căreia onorariul nu a fost achitat la sediul societăţii de avocatură nu poate fi reţinută de instanţă ca şi cauză de nulitate absolută, având în vedere faptul că nu există nicio dispoziţie legală care să condiţioneze achitarea acestuia într-un anumit loc.

De asemenea, nici susţinerea că pârâtul a semnat cele două acte adiţionale în nume propriu şi nu ca şi colaborator al societăţii de avocatura la care activa nu este de natură să atragă nulitatea absolută a acestora, având în vedere dispoziţiile art.23 alin.1 lit.d din acelaşi statut, în vigoare la acel moment, dispoziţii care permit avocatului colaborator să aibe clientelă proprie. Faptul că cele două acte adiţionale apar două societăţi de avocatură distincte nu reprezintă o cauză care să atragă nulitatea absolută a acestora, având în vedere că nu există un text de lege care să condiţioneze valabilitatea unui contract de asistenţă juridică încheiat de un avocat colaborator de acordul prealabil al formei de organizare(societatea) în care îşi desfăşoară activitatea. Mai mult decât atât, reclamantele pierd din vedere împrejurarea că cele două acte adiţionale au fost încheiate la o distanţă de cca 2(doi) ani de zile, perioadă în care puteau apărea diferite schimbări în legătură cu forma de organizare a activităţii pârâtului.

Împrejurarea că cele două acte nu au fost evidenţiate în cuprinsul gestitunii societăţilor de avocatură la care pârâtul a activat, nu este de natură să atragă nulitatea absolută a acestora, atitudinea pârâtului faţă de societăţile la care activa urmând a fi soluţionată pe alte căi, între acesta şi respectivele societăţi.

Nici susţinerea aceloraşi reclamante potrivit căreia cele două acte adiţionale nu cuprind menţiunea expresă că „prezentul act adiţional face parte integrantă din contractul de asistenţă”, nu poate fi reţinută de instanţă ca argument pertinent menit să atragă nulitatea absolută a celor două acte adiţionale, având în vedere că această menţiune a fost precizată în chiar titlul celor două acte, respectiv că ele reprezintă „acte adiţionale la contractul de asitenţă juridică nr.261421/25.09.2002”. Având în vedere că cele două acte au fost semnate de reclamante este evident  că au înţeles conţinutul acestora şi au fost de acord cu acesta, actele reflectând în întregime voinţa lor.

Nici împrejurarea că pârâtul nu le-a mai reprezentat în instanţă, deşi se angajase atât prin contractul de asistenţă juridică cât şi prin cele două acte adiţionale, nu constituie o cauză legală care să atragă nulitatea absolută a acestora. Practic, în această situaţie reclamantele au la îndemână alte instrumente juridice, apte să atragă răspunderea pârâtului.

Eventuala lipsă de atenţie a reclamantelor la încheierea actelor adiţionale şi la cunoaşterea cuprinsului juridic al acestora nu poate fi un argument suficient pentru admiterea cererilor lor, întrucât nimeni nu îşi poate invoca propria culpă pentru a obţine protecţia juridică a unui drept.

În raport de cele reţinute anterior, instanţa, în baza art.1169 C.civ. coroborat cu art.969 C.civ. , art.94 alin.2 şi 3 şi art.23 alin.1 lit.d din Statutul profesiei de avocat va respinge atât acţiunea formulata de N.M. cât şi acţiunea conexă formulata de N.G. în contradictoriu cu pârâtul F. Ghe., ca neîntemeiate.

Având în vedere că acţiunea reclamantelor a fost respinsă, fiind astfel reţinută culpa procesuală a acestora în declanşarea prezentului litigiu, instanţa, în baza art.274 C.proc.civ. va respinge cererea lor de obligare a paratului la plata cheltuielilor de judecata, ca neintemeiata.

În baza art.274 C.proc.civ. va lua act că paratul nu solicita cheltuieli de judecata.

Domenii speta

Spete similare