Succesiune

„Potrivit dispoziţiilor art. 88 din Legea nr.36/1995, modif. privind activitatea notarială “cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor pot cere instanţei judecătoreşti anularea acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii”.

În privinţa anulării certificatului, instanţa arată că trebuie să se facă distincţie după cum partea care o cere a participat la procedura succesorală notarială şi a consimţit la eliberarea lui sau are calitatea de terţă persoană care nu şi-a dat acordul la emiterea lui. Astfel, dacă partea nu a participat la emiterea lui, aşa cum se întâmplă în cauza de faţă în privinţa reclamantei, se poate contesta calitatea de moştenitor a titularului ori întinderea drepturilor succesorale, menţiunile certificatului fiindu-i opozabile numai până la dovada contrară.” (sentinta civila nr. 3516/15.04.2009)

Prin cererea înregistrată la data de 30.03.2007 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti sub nr. 3826/300/2007 reclamanta S. F., în contradictoriu cu pârâţii U.A. şi U.E., a solicitat ca prin hotarârea care se va pronunta să se constate calitatea sa de moştenitoare legală a defunctului U.I., decedat la data de 20.03.1999 Bucureşti, sectorul 2, să se constate nulitatea absolută a certificatului de moştenitor nr. 27/12.04.2002 emis de BNP I.M., să se stabilească cotele succesorale care se cuvin fiecărui coindivizar, să se stabilească masa partajabilă şi să se dispună ieşirea din indiviziune asupra bunurilor ramase la decesul defunctului U.I., precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Se motivează în sensul că reclamanta, ca fiica a defunctului U.I., decedat la data de 20.03.1999, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, str. G.Ţ., nr. 120, ap.1, sect.2, având vocaţie legală concretă la moştenire şi calitatea de moştenitor legal rezervatar, în termenul legal a acceptat tacit succesiunea defunctului prin acte de dispoziţie şi de administrare efectivă asupra unor bunuri din masa succesorală, la fel ca pârâta U.E., soţia supravieţuitoare, şi U.A., fiul acestuia.

Reclamanta menţionează că pârâţii au dezbătut succesiunea, eliberându-se certificatul de moştenitor nr. 27/12.04.2002, în cuprinsul căruia se arată că reclamanta este străină de moştenire şi declaraţia este semnată de aceasta, aspect de care reclamanta nu a avut cunoştinţă, cu atât mai mult să semneze respectiva declaraţie, în combaterea căreia s-a efectuat o expertiză grafică, în concluzia căreia s-a stabilit că semnătura nu ii aparţine reclamantei S.F.a.

Reclamanta susţine că certificatul de moştenitor nr. 27/12.04.2002, prin care este exclusă de la moştenire, este lovit de nulitate absolută, în primul rând, pentru că normele ce vizează rezerva succesorală sunt imperative şi, în al doilea rând, pentru cauză ilicită, ascunzându-i acesteia dezbaterea succesiunii.

Totodată, un alt motiv care ar atrage nulitatea absolută a actului notarial îl reprezintă folosirea declaraţiei contrafăcute de către pârâţi, care constituie de asemenea o cauză ilicită, precum şi nerespectarea procedurii notariale succesorale, prin necitarea reclamantei, care avea vocaţie succesorală.

În drept au fost invocate disp. art. 650-653 şi urm., art. 728 alin. 1 Cod civil, art. 88 din Legea nr. 36/1995.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 77 lei potrivit dispoziţiilor legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru  şi timbru judiciar în valoare de 5 lei potrivit art. 3 alin.2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

S-au ataşat, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: certificatul de moştenitor nr. 27/12.04.2002 de către BNP I.M., declaraţia autentificată sub nr. 3529/17.08.2001, un raport de  expertiză criminalistică grafică.

În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâţilor, proba testimonială, proba cu expertiză topo, auto şi în specialitatea construcţii civile.

La data de 24.04.2007, pârâţii U.A. şi U.E. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Pârâţii au susţinut că în urma decesului defunctului U.I., s-a deschis procedura succesorală în anul 2002, în urma căreia a fost eliberat certificatul de moştenitor nr. 27/12.04.2002 de către BNP I.M., prin care au fost stabiliţi ca moştenitori pârâţii, reclamanta. În calitate de fiică, rămânând străină de moştenire prin declaraţia data în faţa notarului public, autentificată sub nr. 3589/17.08.2001, aspect nerecunoscut de reclamantă.

Pârâţii susţin că reclamanta a dat declaraţia notarială prin care a renunţat la moştenire la data de 17.08.2001, iar certificatul de moştenitor este eliberat la data de 12.04.2002, susţinând că notarul nu era obligat să o citeze atâta timp cât reclamanta îşi exprimase consimţământul faţă de succesiune.

Pârâţii susţin că reclamanta nu a înfăptuit acte de dispoziţie întrucât reclamanta, imediat după decesul lui U.I. a plecat în Germania, unde locuieşte din anul 1984.

Totodată pârâţii susţin că sintagma „fiica de frate predecedat” este o eroare de dactilografiere, precum şi faptul că s-a menţionat în mod eronat că declaraţia este dată în anul 2002.

În drept au fost invocate disp. art. 115 şi urm. C.Pr.civ.

În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantei.

Prin încheierea din data de 4.05.2007, au fost disjunse capetele 3, 4, 5 din acţiune, privind ieşirea din indiviziune, stabilirea masei succesorale şi a calităţii moştenitorilor şi cotelor, care formează obiectul altui dosar, pentru motivele arătate în încheierea respectivă.

La data de 16.05.2007, la solicitarea instanţei, BNPA I.M. şi A.M. au comunicat la dosar copia dosarului succesoral

Instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu, proba testimonială, considerându-le, raportat la dispoziţiile art.167 alin. 1 C.Pr.Civ., pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei.

La data de 7.09.2007, au fost audiaţi martorii D. I. şi C.V.),  la aceeaşi dată fiind depus la dosar interogatoriul propus de pârâţi reclamantei, apostilat, iar la data de 12.10.2007, a fost audiată martora C. Z.

La data de 14.03.2008, s-a depus la dosar declaraţia data de reclamanta, autentificata sub nr. 3529/17.08.2001, fiind încheiat un proces verbal cu privire la starea înscrisului la aceeaşi dată..

Prin încheierea de şedinţă din data de 14.03.2008, s-a dispus efectuarea unei expertize grafice, iar la data de 25.06.2008, a fost depus la dosar raportul de expertiză nr. 196/18.06.2008, filele 153-158 dosar.

La data de 1.07.2008, a fost depusă o notă de obiecţiuni la raportul de expertiză criminalistică formulate de către reclamantă.

La data de 5.03.2009, s-a depus la dosar noul raport de expertiză criminalistică.

La data de 17.03.2009, s-au depus la dosar obiecţiuni la raportul de expertiză criminalistică formulate de pârâţi.

Analizând actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

În fapt, în urma decesului lui U.I., survenit la 20.03.1999, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, str. GH.Ţ., nr. 120, sector 2, reclamanta S. (fostă V.) F., în calitate de fiică a acestuia, a declarat că a înţeles să rămână străină de succesiune prin declaraţia autentificată sub nr. 3589/17.08.2001 de BNP M.E.

Ulterior, s-a format dosarul succesoral nr. 28, aflat pe rolul BNP I.M., în care s-a ataşat declaraţia reclamantei şi a martorilor care arată că defunctul a avut doi copii, pe reclamanta V.F. şi pe pârâtul U.A. dosar finalizat prin emiterea de către BNP a certificatului de moştenitor nr. 27/12.04.2002.

Existând declaraţia notarială a reclamantei prin care se arată expres faptul că nu a înţeles să vină la moştenirea tatălui său, notarul public nu a apreciat necesară citarea acesteia în vedere dezbaterii succesorale.

Deşi din conţinutul certificatului de moştenitor, fila 3, capitolul „moştenitori”, rezultă că reclamanta V.F. este străină de succesiune conform declaraţiei autentificată sub nr. 3589/17.08.2002 de BNP M.E., în calitate de nepoată de frate predecedat, instanţa, verificând actele dosarului succesoral nr. 28/2002, constată că este vorba de două erori materiale strecurate: cea privind data autentificării declaraţiei (anul 2002 în loc de 2001) şi cea privind gradul de rudenie cu defunctul.

Din moment ce declaraţia reclamantei este ataşată la dosarul succesoral, în copie, rezultă cu certitudine că nu este vorbe despre o altă declaraţie, ci doar despre o eroare materială care nu-i produce reclamantei vreo vătămare.

În ceea ce priveşte gradul de rudenie, instanţa constată că, atât din declaraţia autentificată a reclamantei, cât şi din depoziţia martorei M.A.I., rezultă că s-a avut în vedere în cadrul dezbaterii succesiunii calitatea reclamantei de fiică a defunctului, menţiunea arătată reprezentând o simplă eroare materială care de asemenea nu i-a provocat vreo vătămare acesteia.

Instanţa arată de asemenea că, în cazul în care într-adevăr s-ar fi considerat de către notarul în faţa căruia s-a dezbătut succesiunea, că reclamanta este nepoată de frate predecedat, aceasta nici nu ar fi fost menţionată în certificatul de moştenitor ca fiind străină de succesiune deoarece nu ar fi avut vocaţie concretă la moştenirea defunctului, fiind înlăturată prin acceptarea succesiunii de către fiul acestuia, care face parte din prima clasă de succesori.

În drept, potrivit dispoziţiilor art. 88 din Legea nr.36/1995, modif. privind activitatea notarială “cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor pot cere instanţei judecătoreşti anularea acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii”.

În privinţa anulării certificatului, instanţa arată că trebuie să se facă distincţie după cum partea care o cere a participat la procedura succesorală notarială şi a consimţit la eliberarea lui sau are calitatea de terţă persoană care nu şi-a dat acordul la emiterea lui. Astfel, dacă partea nu a participat la emiterea lui, aşa cum se întâmplă în cauza de faţă în privinţa reclamantei, se poate contesta calitatea de moştenitor a titularului ori întinderea drepturilor succesorale, menţiunile certificatului fiindu-i opozabile numai până la dovada contrară.

Instanţa apreciază, raportat la probele administrate, că este justificată calitatea procesuală activă a reclamantei care este succesor legal cu vocaţie concretă la succesiune, respectiv descendent de gradul 1 si care se consideră vătămată prin emiterea acestui certificat prin necitarea sa în cadrul dezbaterii succesiunii.

Vătămarea la care se referă reclamanta, astfel cum prevede art.88 alin.1 din Legea nr. 36/1995 modif., constă în faptul că procedura succesorală nu s-a dezbătut cu respectarea normelor legale care prevăd citarea celor care au vocaţie la moştenire, respectiv art. 75 alin.1 din acelaşi act normativ.

Instanţa apreciază că existenţa acestei vătămări este condiţionată de stabilirea calităţii de moştenitoare a reclamantei de pe urma defunctului, ca urmare a acceptării succesiunii în termenul legal de 6 luni de la data deschiderii acestei, potrivit dispoziţiilor art. 700 Cod civ.

Instanţa arată că, potrivit dispoziţiilor art.651 C.civ. data deschiderii succesiunii coincide cu momentul morţii celui care lasă moştenirea, astfel că succesiunea defunctului U.I. s-a deschis la data decesului acestuia, respectiv 20.03.1999

Conform dispoziţiilor art.659 C.civ., succesiunile sunt deferite copiilor şi descendenţilor defunctului, ascendenţilor şi rudelor sale colaterale, în ordinea şi după regulile determinate de lege.

Actul de opţiune succesorală reprezintă actul prin care titularul dreptului subiectiv de opţiune succesorală are posibilitatea de alegere între trei facultăţi,  a acceptării pure şi simple, a acceptării sub beneficiu de inventar sau a renunţării la moştenire, oricare dintre aceste trei posibilităţi realizându-se prin manifestarea de voinţă a succesibilului într-unul din aceste trei acte juridice.

Acceptarea pură şi simplă constă în actul sau faptul juridic unilateral săvârşit de succesibil, prin care îşi consolidează necondiţionat calitatea de moştenitor, definitivând transmisiunea succesorală care a operat la data deschiderii moştenirii.

Aceasta poate fi expresă, atunci când aceasta îmbracă forma unui înscris autentic sau sub semnătură privată (art.689 Cod civ.), sau tacită, atunci când succesibilul îndeplineşte acte juridice pe care nu le putea face decât în calitate de moştenitor si din care rezultă indirect, dar nemijlocit, intenţia sa de acceptare a moştenirii (de exemplu acte de administrare cu caracter definitiv sau de dispoziţie, nu şi acte de administrare cu caracter provizoriu ori acte de conservare).

În cauza de fată, pârâţii au susţinut atât în faţa notarului cât şi a instanţei că reclamanta nu a acceptat succesiunea de pe urma defunctului în termenul legal de acceptare şi nici ulterior, făcând dovada în acest sens prin depoziţiile martorilor D.I. şi C.Z. şi prin declaraţia autentificată dată de reclamantă în 2001.

Instanţa reţine faptul că această declaraţie reprezintă un înscris autentic valabil încheiat, potrivit prevederilor art. 1171 Cod civ., semnat de reclamantă, aspect stabilit atât prin primul raport de expertiză grafoscopică întocmit în cauză de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, cât şi prin noul raport de expertiză în aceeaşi specialitate întocmit de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, ca urmare a admiterii obiecţiunilor la primul raport.

Deşi declaraţia reclamantei face dovada deplină a prezentării sale în faţa notarului M.E. la 17.08.2001, deci după împlinirea termenului suspensiv de acceptare a succesiunii tatălui său, şi luarea de către acesta a consimţământului reclamantei cu privire la menţiunile actului, respectiv inexistenţa vreunui act de acceptare a succesiunii tatălui din partea reclamantei, instanţa arată că acest înscris autentic face dovada până la declararea falsului numai în ceea ce priveşte constatările personale ale agentului instrumentator, percepute prin propriile lui simţuri, respectiv cele arătate anterior, celelalte menţiuni făcând dovadă până la proba contrară.

Astfel, pentru a stabili calitatea de moştenitor a reclamantei, fiica defunctului, prin acceptarea succesiunii de către aceasta a succesiunii rămase de pe urma acestui defunct, instanţa va analiza susţinerile acesteia raportat la probele administrate în dovedirea acceptării tacite.

Instanţa arată în primul rând faptul că reclamanta, prin cererea de chemare în judecată, nu a susţinut că ar fi acceptat succesiunea tatălui său în vreunul dintre modurile arătate anterior, singurele sale susţineri fiind făcute cu privire la viciile procedurii notariale privind citarea sa şi neregulile constatate în conţinutul certificatului de moştenitor, nereguli pe care instanţa a argumentat deja lipsa vreunei vătămări.

Abia după administrarea probatoriului, respectiv audierea martorilor şi efectuarea celor două rapoarte de expertiză criminalistică grafoscopică, în cadrul concluziilor pe fondul cauzei, apărătorul acesteia a susţinut faptul că aceasta ar fi acceptat tacit succesiunea tatălui prin însuşirea, după decesul acestuia, a unui lanţ de aur şi a unor obiecte de mobilier, precum şi prin primirea unei sume de bani care ar putea fi identificată ca reprezentând exact cota parte succesorală care i s-ar fi cuvenit în urma vânzării unui bun imobil ce făcea parte din masa succesorală.

- Cu privire la însuşirea acestor bunuri, instanţa arată că singura dovadă în acest sens este făcută de reclamantă prin declaraţia indirectă a martorului propus de reclamantă, C.V., care declară expres faptul că are cunoştinţă despre acest fapt chiar de la reclamantă („după înmormântare reclamanta a trecut pe la mine, ocazie cu care mi-a comunicat că a preluat din bunurile lăsate de defunct, un lanţ gros de aur cu o cruce mare, precum şi piese de mobilier, urmând ca ulterior să dezbată succesiunea”).

Calitatea de martor presupune ca respectiva persoană să aibă cunoştinţă despre faptele cauzei pe care le-a constatat personal, prin propriile simţuri, o astfel de mărturie indirectă neputând proba faptul preluării bunurilor respective decât eventual în urma coroborării cu alte probe şi nu prin ea însăşi, iar o altă probă în acest sens nu există, astfel că instanţa va aprecia ca nedovedită această susţinere a reclamantei.

Mai mult, martorul pârâţilor, D.I., susţine faptul că reclamanta ar fi fost în relaţii foarte proaste cu părinţii săi şi le-ar fi făcut foarte multe probleme, furându-le din casa bijuterii şi covoare în timpul vieţii.

- În ceea ce priveşte cota parte de 1 din dreptul de proprietate asupra apartamentului din Lacul Tei, ce a făcut parte din masa succesorală a defunctului (fila 56 verso), aceasta a fost vândut de pârâta U.E. la 22.12.2003 prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3604/22.12.2003, deci la mult timp după împlinirea termenului legal de acceptare a succesiunii şi chiar după ce reclamanta s-a declarat străină de succesiune.

Deci şi în cazul în care primirea de către reclamantă a unei sume de bani de la mama sa în respectiva perioadă ar fi reprezentat un act de acceptare, valoarea acesteia fiind echivalentă valorii cotei parţi care i s-ar fi cuvenit din acest bun, ceea ce în urma unui calcul nu reiese (suma trimisă de pârâtă reclamantei fiind mult mai mare decât cota de 3/8 din 1 din preţul încasat prin vinderea imobilului), acest act nu ar fi fost făcut înăuntrul termenului de 6 luni de la data deschiderii succesiunii, astfel că nu ar fi valorat acceptare.

Cum acestea au fost singurele argumente ale reclamantei în favoarea acceptării în termen de 6 luni a moştenirii defunctului, înlăturate motivat de către instanţă, instanţa are convingerea că moştenirea nu a fost acceptată de către reclamantă în termenul legal de 6 luni, care, s-a împlinit la 20.09.1999.

Datorită nedovedirii acceptării moştenirii de pe urma defunctului său tată de către reclamantă, precum şi datorită existenţei unei declaraţii notariale valabile prin care aceasta recunoaşte că este străină de succesiune prin neacceptare, instanţa apreciază că aceasta nu a fost în vreun fel vătămată prin faptul necitării sale în cadrul dezbaterii succesorale de pe urma acestui defunct.

 Instanţa arată că, în măsura în care nu s-a făcut dovada vătămării prin necitarea reclamantei în vedere dezbaterii succesorale notariale, nu are aplicabilitate potrivit art. 105 alin.2 Cod proc.civ., sancţiunea nulităţii virtuale a certificatului de moştenitor.

Cu privire la al doilea motiv de nulitate absolută a certificatului de moştenitor, respectiv existenţa unei cauze ilicite, instanţa arată că o cauză licită reprezintă una dintre condiţiile de valabilitate ale actului juridic civil, o condiţie de fond esenţială şi prezumată de lege potrivit art. 967 Cod civ., astfel că cel care invocă existenţa unei cauze ilicite are obligaţia probării susţinerilor sale.

Conform art. 968 Cod civ., „cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice”, cauza ilicită cuprinzând astfel două componente: concordanţa cu legea şi moralitatea.

Atitudinea pârâţilor care nu au apreciat necesară desfăşurarea procedurii succesorale notariale în prezenţa reclamantei nu poate fi considerată de către instanţă neconformă legii ori moralei pentru considerentele deja arătate pe larg.

O altă susţinere privind nelegalitatea certificatului de moştenitor este aceea că, fiind moştenitor rezervatar, reclamantei i s-a încălcat rezerva succesorală la care era îndreptăţită prin lege, susţinere apreciată de asemenea neîntemeiată de către instanţă motivat de faptul că, întrucât rezerva este o parte a moştenirii care se atribuie rezervatarilor în calitate de moştenitori legali, ea poate fi pretinsă numai de cei care vin efectiv la moştenire, deci îndeplinesc condiţiile necesare pentru aceasta: au capacitate succesorală, vocaţie concretă la moştenire şi au acceptat moştenirea.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 88 din Legea nr. 36/1995 modif. şi art. 967, 968 Cod civ., instanţa va respinge acţiunea reclamantei ca fiind neîntemeiată.

Deşi reclamanta a căzut în pretenţii, reţinându-se culpa procesuală a acesteia, în temeiul art.274 alin.1 C.proc.civ., instanţa apreciază neîntemeiată cererea pârâţilor de obligare a acesteia la plata cheltuielilor de judecată făcute de aceştia, respectiv onorariul de avocat de 600 lei achitat prin chitanţa nr. 343/25.01.2007 (fila 206) motivat de faptul că nu s-a făcut dovada de către pârâţi în sensul că respectiva sumă ar fi fost achitată  pentru litigiul de faţă.

Instanţa constată că nu corespunde contractul de asistenţă juridică încheiat de pârâţi cu apărătorul I.M. pentru cauza de faţă, din împuternicirea avocaţială reieşind că aceasta este înregistrat cu nr. 235184/20.04.2007, iar chitanţa arătată anterior este emisă la 25.01.2007, deci anterior chiar datei la care s-a introdus acţiunea la instanţă de către reclamantă (30.03.2007), şi cuprinde menţiunea privind valoarea sa, de 600 lei reprezentând onorariu de avocat, fără a se arăta expres prestaţia efectivă a avocatului (obiectul litigiului ori nr. de dosar în care a prestat activitatea).

Pentru aceste considerente, instanţa va respinge cererea pârâţilor de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare