Revendicare teren trecut la stat în baza art.30 din Legea nr.58/1974

„Nu există nicio incompatibilitate între prevederile art.480 din Codul civil şi cele ale Legii nr.10/2001 ci, dimpotrivă, dispoziţiile Legii nr.10/2001 se circumscriu acelor „limite” la care face referire art.480 Cod civil: „Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege.” şi care obligă la a analiza printre altele dacă, după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, procedura de urmat pentru redobândirea unui imobil preluat abuziv de stat este aceea a acţiunii în revendicare de drept comun ori aceea reglementată de legea specială.”(sentinţa civilă nr.5093/30.05.2008)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti în data de 16.03.2007, sub nr.3160/300/2007 reclamanţii B.P., Ş.R.A. şi S.D.E. au chemat în judecată pe pârâtul MUNICIPIUL BUCUREŞTI prin PRIMARUL GENERAL, solicitând instanţei de judecată ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea pârâtului să le lase în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 250 m.p. situat în Bucureşti, str.O.nr.84, sector 2, pe care l-au evaluat provizoriu la suma de 10.000 lei.

În motivarea cererii, întemeiată pe dispoziţiile art.480 Cod civil, reclamanţii au arătat că sunt moştenitorii defunctei B.D., la rândul său moştenitoarea numitei K.A.  fost proprietar al imobilului din str.O. nr.84, teren şi construcţie, sector 2, conform actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.31414/1935.

Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.7199/05.12.1977, K.A. a înstrăinat construcţia către numitul M.V., terenul aferent fiind preluat de stat prin Decizia nr.377/25.04.1978 emisă în temeiul art.30 din Legea nr.58/1974, fără plata vreunei despăgubiri. Ulterior, în temeiul Decretului de expropriere nr.112/1989, construcţia din str.O.nr.84, sector 2 a trecut la stat şi apoi a fost demolată, M.V. fiind despăgubit cu suma de 42.238 lei.

Susţin reclamanţii că preluarea terenului de către stat s-a făcut fără titlu valabil, dreptul de proprietate menţinându-se în patrimoniul autoarei lor, situaţie ce îi îndreptăţeşte să pretindă a le fi lăsat în deplină proprietate şi folosinţă.

În dovedirea acţiunii s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, martori, interogatoriul pârâtului şi expertiză topografică, alăturat cererii de chemare în judecată fiind depuse la dosar, în copie: act de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.31414/30 septembrie 1935 la Tribunalul Ilfov – Secţia Notariat; act de vânzare cumpărare autentificat sub nr.16744/23 iulie 1921 1935 la Tribunalul Ilfov – Secţia Notariat; act de vânzare cumpărare autentificat sub nr.81659/05.11.1927, certificat de sarcini eliberat de Tribunalul Ilfov – Secţia Notariat la 30 septembrie 1935, act de vânzare cumpărare autentificat sub nr.7199/05.12.1977 de Notariatul de Stat al sectorului 2 Bucureşti, Decizia nr.377/25.04.1978 a Consiliului Popular al sectorului 2 Bucureşti, certificatele de moştenitor nr.832/10.06.1985 eliberat de notariatul de stat sector 2 şi nr.174/18.12.2001 eliberat de notarul public Lidia Georgescu şi adresa nr.151/08.03.2007 prin care S.C.Apolodor S.A. comunică faptul că s-au plătit despăgubiri pentru construcţie la data de 17.06.1991, precizând că nu s-au plătit despăgubiri pentru teren.

Pârâtul a formulat întâmpinare, invocând excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare formulată pe calea dreptului comun după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, lege specială ce stabileşte procedura de urmat pentru restituirea în natură ori acordarea de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv de către stat.

Precizează pârâtul că, deşi procedura reglementată de Legea nr.10/2001 are caracter administrativ, sunt respectate atât principiul liberului acces la justiţie, consacrat de art.21 din Constituţia României şi de art.6  din Convenţia E.D.O., cât şi dreptul de proprietate al persoanelor îndreptăţite, conform art.1  din Protocolul Adiţional la Convenţie, dispoziţia de restituire ori, după caz, refuzul de soluţionare a cererii de restituire putând fi atacat în justiţie.

Pe fond, s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

În drept au fost invocate dispoziţiile art.115 – art.118 Cod procedură civilă.

În apărare pârâtul a solicitat administrarea probei cu acte, probă pe care nu a înţeles să o administreze.

Prin sentinţa civilă nr.4019/18.05.2007, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată din oficiu, cu consecinţa respingerii acţiunii formulate de persoane fără legitimare procesuală activă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că autoarea reclamanţilor, numita K.A., a înţeles să înstrăineze construcţia din str.O.nr.84, sector 2, primind în schimb contravaloarea acesteia şi a apreciat că preluarea, abuzivă conform susţinerilor reclamanţilor, a terenului de către stat, potrivit art.30  din Legea nr.58/1974, nu poate reprezenta un argument care să confere legitimitate procesuală reclamanţilor date fiind dispoziţiile art.23 din Legea nr.18/1991.

Dată fiind soluţionarea cauzei pe calea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, excepţia inadmisibilităţii nu a fost soluţionată.

Apelul declarat de reclamanţi a fost admis prin decizia civilă nr.1255/16.10.2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a Civilă, instanţa de apel constatând că reclamanţii au calitate procesuală activă întrucât dreptul de proprietate asupra terenului revendicat a trecut în proprietatea statului direct din patrimoniul autoarei lor, vânzătoarea din contractul încheiat sub imperiul Legii nr.58/1974, aspectele legate de caracterul preluării sau cele privind existenţa unor legi speciale care reglementează situaţia terenurilor trecute în proprietatea statului în baza Legii nr.58/1974 ţinând de fondul pricinii şi nu de calitatea procesuală ca şi condiţie generală de exercitare a acţiunii civile. În consecinţă, sentinţa civilă apelată a fost desfiinţată şi cauza trimisă pentru continuarea judecăţii la aceeaşi instanţă, fiind înregistrată sub nr.868/300/2008 în data de 23.01.2008.

În şedinţa publică de la 29.02.2008 instanţa a pus în discuţie şi a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârât prin raportare la dispoziţiile art.6 din Legea nr.213/1998 în referire la Legea nr.10/2001, având în vedere data la care reclamanţii au sesizat instanţa de judecată – 16.03.2007.

Se impune mai întâi a se preciza că, în opinia acestei instanţe, nu există nicio incompatibilitate între prevederile art.480 din Codul civil şi cele ale Legii nr.10/2001 ci, dimpotrivă, dispoziţiile Legii nr.10/2001 se circumscriu acelor „limite” la care face referire art.480 Cod civil: „Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege.” şi care obligă la a analiza printre altele dacă, după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, procedura de urmat pentru redobândirea unui imobil preluat abuziv de stat este aceea a acţiunii în revendicare de drept comun ori aceea reglementată de legea specială.

În speţă, dat fiind faptul că art.2 din Legea nr.10/2001, care stabileşte domeniul de aplicare a acestei legi, nu cuprinde expres în categoria preluărilor abuzive şi trecerea în proprietatea statului a terenului în baza Legii nr.58/1974, iar Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, adoptate prin H.G. nr. 498/2003 – în vigoare la data de 16.03.2007, fiind abrogate prin H.G.nr.250 din 3 aprilie 2007 - dispuneau la art.1 pct.1.4 litera C): „Având în vedere că legiuitorul de după 1989 a soluţionat această problemă în favoarea dobânditorilor construcţiilor, recunoscând acestora dreptul/vocaţia de a obţine titluri de proprietate pentru terenul aferent construcţiei cumpărate, urmează a se considera că notificarea prin care se invocă faptul că acest act normativ constituie preluare abuzivă să fie respinsă, cu motivaţia că aceste situaţii nu cad sub incidenţa legii, nu există nici un dubiu cu privire la modalitatea în care ar fi fost soluţionată o cerere formulată în baza Legii nr.10/2001 anterior datei de 3 aprilie 2007 câtă vreme legiuitorul însuşi arată că nu este aplicabilă procedura specială.

 Abia după modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001 se prevede că fac obiectul acestui act normativ terenurile trecute la stat în baza art.30 din Legea nr.58/1974 atunci când construcţiile au fost expropriate şi demolate, H.G. nr.250/03.04.2007 detaliind la art.1 pct.1.4 litera C) alineat ultim modul în care urmează a fi soluţionate cererile având ca obiect astfel de terenuri: „Cât priveşte ipoteza în care, ulterior înstrăinării, construcţia proprietatea dobânditorului a fost preluată şi mai apoi demolată, acesta din urmă, neavând dreptul/vocaţia de a obţine titlu de proprietate pentru terenul aferent construcţiei cumpărate, regimul juridic al acestor categorii de terenuri rămâne supus incidenţei prezentei legi în favoarea persoanei îndreptăţite - proprietar al terenului la data trecerii acestuia în proprietatea statului. În acest caz, în situaţia în care terenul este liber, acesta se va restitui în natură, cu obligaţia rambursării de către persoana îndreptăţită a despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de actualizare prevăzut la art. I alin. (1) al titlului II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002. În situaţia în care, potrivit legii, terenul nu poate fi restituit în natură, se vor acorda persoanei îndreptăţite celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege pentru diferenţa dintre despăgubirea primită, actualizată cu coeficientul de actualizare prevăzut la art. I alin. (1) al titlului II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, şi valoarea de piaţă a terenului, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.”

În raport de aceste prevederi legale şi în conformitate cu dispoziţiile art.6 din Legea nr.213/1998, adoptarea Legii nr.10/2001 constituie, prin sine, un „fine de neprimire” pentru acţiunea în revendicare de drept comun în condiţiile în care se pretinde că terenul se află în continuare în posesia statului, însă numai la nivel teoretic pentru că la data de 3 aprilie 2007 era demult depăşit termenul de formulare a notificărilor prevăzut la art.22 (fost 21) din lege, prelungit succesiv prin O.U.G. nr.109/2001 şi O.U.G nr.145/2001, fără ca reclamanţilor să li se poate reproşa faptul că nu au urmat procedura administrativă ce abia 5 ani mai târziu s-a stabilit că le este aplicabilă.

Cum însă nu pot fi ignorate nici în cadrul acţiunii în revendicare efectele legii speciale ce reglementează modalitatea concretă de reparare a prejudiciului creat prin preluarea abuzivă de către stat a unor imobile în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, analiza materialului probator administrat pentru soluţionarea pe fond a cauzei urmează a se face prin prisma dispoziţiilor Legii nr.10/2001, cu respectarea exigenţelor art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia E.D.O.

art.1: Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi principiile generale de drept internaţional.

Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului pe care îl au statele de a pune în vigoare legi pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau altor contribuţii ori amenzi."

În acest context, instanţa reţine următoarele:

Reclamanţii sunt moştenitori legali ai defunctei B.D., decedată la data de 23.08.2000, aceasta fiind moştenitoarea mamei sale, K.A., decedată la data de 12 aprilie 1985, calitatea de succesori şi, prin aceasta legitimarea lor procesuală activă rezultând din certificatele de moştenitor nr.174/18.12.2001 eliberat de notarul public Lidia Georgescu şi nr.832/10.06.1985, eliberat de Notariatul de stat al sectorului 2 Bucureşti. Mai mult, aceasta a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat prin decizia civilă nr.1255/16.10.2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în primul ciclu procesual.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7199/05.12.1977 la Notariatul de Stat al sectorului 2 Bucureşti, transcris sub nr.5535 din aceeaşi dată, autoarea reclamanţilor, K.A., a înstrăinat către M.V., construcţia din str.O. nr.84, sector 2, al cărei proprietar era din anul 1935, fiind dobândită, împreună cu terenul aferent, de 250 m.p., prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.31414/1935 la Tribunalul Ilfov – Secţia Notariat. (filele 7,12, dosar 3160/300/2007)

În data de 25.04.1978 Consiliului Popular al sectorului 2 Bucureşti emite decizia nr.377 prin care, în conformitate cu dispoziţiile art.30 alin.2 din Legea nr.58/1974, se dispune preluarea terenului de 250 m.p. în proprietatea statului şi trecerea lui în administrarea ICRAL Colentina şi, cu toate că trecerea în proprietatea statului ar fi trebuit făcută cu plata unei despăgubiri, în decizie nu se menţionează nimic în acest sens. (fila 13, dosar 3160/300/2007)

În baza decretului de expropriere nr.112/1989, construcţia a fost expropriată şi, ulterior, demolată, lui M.V. fiindu-i plătită suma de 42.238 lei despăgubiri. Aşa cum rezultă din adresa nr.A.151/08.03.2007 a S.C.APOLODOR S.A. nu s-au plătit despăgubiri pentru teren. (fila 17 dosar 3160/300/2007)

Prin cele două înscrisuri reclamanţii au făcut dovada preluării imobilului în proprietatea statului în baza Legii nr.58/1974 cu încălcarea dispoziţiilor exprese ale actului normativ referitoare la plata despăgubirilor, autoarea lor fiind deposedată de proprietate fără o justă şi prealabilă despăgubire, situaţie ce se circumscrie ipotezei reglementate la art.2 lit.i din Legea nr.10/2001.

Expertiza dispusă în cauză a evidenţiat faptul că în prezent terenul este liber de construcţii, nefiind afectat de utilităţii ori detalii de sistematizare, situaţia juridică a imobilului rezultând din relaţiile comunicate de Primăria Municipiului Bucureşti cu adresele nr. 717203/4738/24.03.2008 şi nr.12749/25.03.2008 şi Primăria sectorului 2 Bucureşti, cu adresa nr.944/19494/13.05.2008 cele două instituţii comunicând faptul că nu a făcut obiectul vreunor cereri întemeiate pe dispoziţiile Legii nr.18/1991 ori ale Legii nr.10/2001, în adresa primăriei de sector menţionându-se şi faptul că în data de 14.03.2008 s-a eliberat un certificat de urbanism în vederea concesionării (filele 22, 26 şi 35 din dosar)

Se constată astfel nu există nicio piedică la restituirea în natură a imobilului revendicat, şi în consecinţă, în temeiul art.480 Cod civil, instanţa urmează să admită acţiunea şi să oblige pârâtul să predea reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul – teren în suprafaţă de 250 m.p., situat în Bucureşti, str.O. nr.84, sector 2, ce se identifică conform planului de amplasament şi delimitare anexă la raportul de expertiză întocmit de expert Constantin Ţigănilă, raport de expertiză ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Văzând şi dispoziţiile art.2821 Cod procedură civilă,

Domenii speta

Spete similare