Reproducerea neautorizata pe sisteme de calcul a programelor de calculator piratate .Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere .Obligarea inculpatului la plata contravalorii drepturilor de autor

Sentinţă penală 166 din 08.09.2010


Prin rechizitoriu Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a pus în mişcare acţiunea penală şi a fost trimis în judecată inculpatul B T R , studii superioare, fără antecedente penale, administrator, pentru săvârşirea infracţiunilor continuate prevăzute de art. 1399 din Legea nr. 8/1996 modificată, şi art. 1396 alin. 4 din Legea nr. 8/1996 modificată, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a şi 41 alin. 2 C.p..

Din actul de sesizare reiese că inculpatul a instalat, stocat şi a rulat pe calculatoarele societăţii pe care o administra, programe de calculator fără consimţământul titularilor drepturilor de autor şi totodată a închiriat programele instalate tot fără consimţământul titularilor de drept.

La dosar se găsesc actele de constatare întocmite de poliţie, comunicările părţilor civile, comunicarea Oficiului Registrului Comerţului privind situaţia societăţii S.C.  N A S.R.L. În timpul urmăririi penale a fost audiat inculpatul care nu s-a prezentat în instanţă. De asemenea a fost ascultat martorul V B I.

Din analiza actelor dosarului au rezultat următoarele :

Inculpatul a avut calitatea de asociat şi administrator al S.C. N A  S.R.L.  care de la data de 12.02.2010 a fost radiată din Registrul Comerţului în urma încheierii procedurii falimentului.

În urma unui control efectuat la 19.05.2010 de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, la punctul de lucru al societăţii, s-a constat că existau 17 calculatoare în stare de funcţionare.

Pe acestea erau reproduse următoarele programe :

- Windows XP Home Edition – reprodus pe 7 calculatoare

-  Windows XP Professional - reprodus pe 7 calculatoare

- Windows XP Media Center Edition – reprodus pe 3 calculatoare

-  Counterstrike 1.6 – reprodus pe 11 calculatoare

-  GTA 3 – reprodus pe 5 calculatoare

-  GTA Vice City – reprodus pe 8 calculatoare

-  GTA San Andreas – reprodus pe 2 calculatoare

-  Medal of Honour – Allied Assault – reprodus pe un calculator

-  Fifa 2007 – reprodus pe 8 calculatoare

-  Fifa 2008 – reprodus pe 3 calculatoare

-  Fifa 2009 – reprodus pe 2 calculatoare

-  Warcraft 3 – Frozen Thorne – reprodus pe 8 calculatoare

-  Warcraft 3 – Reign of Chaos – 8 calculatoare

La acel moment societatea avea licenţe după cum urmează : 17 licenţe  Windows XP Home Edition, 10 licenţe Windows 98 şi 2 licenţe Windows XP Professional.

Din declaraţia inculpatului din timpul urmăriri penale şi care s-au coroborat cu declaraţia martorului şi cu constatările Poliţiei, a rezultat că programele au fost instalate de cel dintâi pe calculator fiind ulterior închiriate clienţilor care le rulau.

Din actele dosarului a mai rezultat că titularul drepturilor de autor pentru programele de calculator Windows XP Professional şi Windows XP Media Center Editioneste este MICROSOFT CORPORATION, iar titularul drepturilor de autor pentru programele Fifa 2007, Fifa 2008 şi Fifa 2009 este ELECTRONICS ART. Mai reiese şi că titularii drepturilor de autor Warcraft 3 – Frozen Thorne şi Warcraft 3 – Reign of Chaos sunt VIVENDI GAMES şi BLIZZARD ENTERTAINMENT.

Faţă de toate acestea s-a constatat că fapta inculpatului de a instala, stoca şi rula pe calculatoarele societăţii al cărei administrator era, programe de calculator fără consimţământul titularilor drepturilor de autor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 1399 din Legea nr. 8/1996 modificată, cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. 2 C.p..

În acelaşi timp fapta inculpatului de a închiria programele de calculator instalate fără consimţământul titularilor drepturilor de autor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 1396 alin. 4 din legea nr. 8/1996 modificată, şi în cazul acesteia fiind aplicabile prevederile art. 41 alin. 2 C.p..

Cele două infracţiuni continuate au fost comise în concurs real.

Inculpatul a fost condamnat iar la individualizarea pedepsei s-a avut  în vedere că nu are antecedentele penale, a dat dovadă de sinceritate, când a fost audiat în timpul urmăririi penale şi totodată s-a ţinut cont de pericolul social concret reieşit din numărul programelor rulate ilegal.

Faţă de toate acestea s-a  aplicat faţă de fiecare dintre cele două infracţiuni, pedeapsa închisorii în cuantumul minim prevăzut în normele de incriminare, respectiv 3 ani şi 1 an închisoare.

Pe de altă parte ţinând cont că în urma contopirii, conform art. 34 lit. b C.p., pedeapsa rezultantă nu depăşeşte 3 ani şi că sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de art. 861 C.p., s-a  dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 5 ani care constituie termen de încercare.

În temeiul art. 863 C.p. pe durata termenului de încercare condamnatul a fost obligat sa se  supuna următoarelor măsuri de supraveghere :

a) să se prezinte, la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare  de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele  lui de existenţă

Conform art. 71 alin. 2 C.p., i s-a  aplicat şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.p. care potrivit alin. 5 a fost suspendată pe durata suspendării executării sub supraveghere a pedepsei închisorii.

În baza art. 359 C.p.p. i s-a  atras atenţia în scris inculpatului asupra cazurilor de revocarea suspendării sub supraveghere prev. de art. 864 C.p..

Cu privire la acţiunea civilă :

Părţile vătămate s-au constituit părţi civile, prin reprezentanţii lor din România,:

-

Având în vedere că inculpatul s-a obligat încă din timpul urmăririi penale să achite contravaloarea drepturilor de autor instanţa l-a  obligat  la plata acestora cu titlu de despăgubiri.