Pretenţii

Decizie 1648/R din 14.12.2009


Dosar nr. 2122/244/2008

Pretentii

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

 SECTIA CIVILA

DECIZIE CIVILA Nr. 1648/R

Sedinta publica de la 14 Decembrie 2009

Instanta constituita din:

PRESEDINTE MIRELA-CRISTINA TÂRLEA

Judecator RADU OANA

Judecator NICOLAE PARPALEA-FILIP

Grefier VIVIANA-MIHAELA IFRIM

Pe rol pronuntarea recursului Comercial privind pe recurent BCR ASIGURARI VIENNA INSURANCE GROUP SA CU SEDIUL ALES ÎN BUCURESTI LA SC AV. IACOB SI OLTEANU, str. Splaiul Independentei, nr. 2J, et. 6, ap. 34, sector 3 si pe intimat M C, domiciliata în împotriva sentintei civile nr. 335 din 31.03.2009 a Judecatoriei Husi, având ca obiect – pretentii.

La apelul nominal facut la pronuntare au lipsit partile.

Procedura legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefier aratându-se ca: dezbaterile în cauza au avut loc în sedinta publica din data de 07 decembrie 2009, sustinerile partilor fiind consemnate în încheierea de sedinta din acea zi, ce face parte integranta din prezenta hotarâre, când din lipsa de timp pentru deliberare, s-a amânat pronuntarea pâna astazi 14 decembrie 2009, când;

TRIBUNALUL:

Deliberând asupra recursului comercial de fata;

Prin sentinta civila nr. 335 din 31.03.2009 a Judecatoriei Husi instanta a respins actiunea civila formulata de reclamanta SC BCR Asigurari SA în contradictoriu cu pârâta M C,

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca reclamanta SC. B.C.R. Asigrari S.A., în calitate de societate de asigurari a solicitat prin actiunea introductiva obligarea pârâtei la plata sumei de 1067,76 lei reprezentând credit nerambursat si dobânda legala OG.9/2000.

Reclamanta a sustinut ca baza legala a solicitarii sale o constituie contractul de asigurare nr. RCC 003 privind asigurarea riscului de neplata a ratelor de credit si a dobânzilor acordate persoanelor fizice, încheiat la data de 22.03.2004 între reclamanta, în calitate de asigurator si BCR SA, cu sediul în Bucuresti, în calitate de asigurat.

Potrivit art.969 cod civil conventiile legal facute au putere de lege între partile contractante.

Iar art.973 cod civil stabilesc,în ceea ce priveste efectele conventiilor fata de terti, ca acestea nu au efecte decât între partile contractante.

Coroborând cele doua texte de lege rezulta ca între reclamanta si pârâta nu exista un raport juridic generator de drepturi si obligatii pentru vreuna din parti.

Pentru a atrage raspunderea civila delictuala, în baza art.998-999 cod civil. Este necesara îndeplinirea conditiilor legale referitoare la vinovatie,  prejudiciu si legatura de cauzalitate.

Deoarece între prejudiciul asiguratorului, adica al reclamantei, care este indirect, mediat, prin ricoseu si fapta autorului pagubei, adica a pârâtei, nu exista nici o legatura de cauzalitate, este exclusa formarea unui raport delictual sau contractual de reparatie.

Prin realizarea riscului nu se creeaza un drept la reparatie împotriva faptuitorului decât în folosul asiguratului, adica al BCR sucursala Husi, fiind de neconceput sa se nasca un drept la despagubire ex delicto si în favoarea persoanei care a acoperit prejudiciul.

În fine, prevederile art.1108 pct.3 cod civil impun conditia obligatorie ca cel care face plata si tertul raspunzator sa fie tinuti pentru "aceeasi datorie", ori în cazul de fata, asiguratorul îsi îndeplineste o obligatie civila contractuala (contractul de asigurare nr.RCC 003), pe câta vreme faptuitorul raspunde, de regula, pe baza unui temei delictual de reparatie, ceea ce înseamna ca nu poate fi vorba de aceeasi datorie, mai ales ca fiecare dintre aceste doua obligatii îsi are propria sa cauza directa si indirecta.

Asadar, asiguratorul-reclamanta, nu poate actiona direct împotriva tertului raspunzator printr-o actiune delictuala, deoarece nu exista un raport de cauzalitate între prejudiciul suferit prin plata indemnizatiei de asigurare si fapta ilicita a tertului, pe de o parte, iar pe de alta parte, ceea ce a suferit asiguratorul nu este chiar un prejudiciu, întrucât plata indemnizatiei reprezinta contraprestatia lui fata de primele de asigurare primite si totodata, asiguratorul nu poate invoca subrogatia legala, întrucât el a platit asiguratului, adica bancii, o datorie proprie, iar nu pe cea altei persoane.

În realitate, între pârâta si Banca Comerciala Româna –Sucursala Husi, exista un raport juridic dedus din contractului de credit nr.1041 din 22.08.2003, al carui obiect îl constituia un împrumut în suma de 4.500 lei, rambursabil în 36 de luni.

Conform clauzei contractuale inserate la art.5 intitulate generic “Garantiile asiguratorii” împrumutatul, adica pârâta, se obliga sa garanteze creditul acordat cu doua tipuri de garantii: a) veniturile realizate sub orice forma de aceasta; b) cesiunea de creanta asupra drepturilor de încasat din contractul de asigurare Polita de asigurare AC 0297137 din-22.08.2003 (data încheierii contractului de credit).

Încheierea acestei polite de asigurare de catre împrumutat, adica de pârâta, a fost obligatorie prin predarea politei, la momentul încheierii contractului de credit, asa cum rezulta si din art.6 din contract, ea fiind obligata totodata sa cesioneze în favoarea bancii sumele cuvenite cu titlul de despagubire din contractul de asigurare încheiat.

Din dosarul de dauna încheiat ca urmare a neplatii de catre pârâta a ratelor 33 si 34, aferente lunii mai si iunie 2006, reiese ca polita de asigurare încheiata de pârâta la SC Omniasig acoperea ca valabilitate întreaga perioada de rambursare a creditului, adica  22.08.2003-21.08.2006.

În cazul în care împrumutatorul-BCR -Sucursala Husi, ar fi constatat neîndeplinirea obligatiei de catre pârâta, trebuia sa se dea eficienta art.8.2 din contractul de credit, prin care banca era îndreptatita sa procedeze la recuperarea creantelor prin valorificarea garantiilor asiguratorii (din cele doua categorii prevazute de art.5 lit.a si b).

Împotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta SC BCR Asigurari SA, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie pentru urmatoarele considerente: în mod gresit a retinut prima instanta ca societatea nu are drept la actiune împotriva pârâtei, în conditiile în care art. 22 din Legea nr. 136/1995 prevede expres un caz de subrogare legala  a asiguratorului în drepturile beneficiarului asigurarii, ca efect al platii despagubirii, în cauza societatea subrogându-se în drepturile BCR împotriva împrumutatului care nu a restituit la scadenta ratele de credit, producând un prejudiciu.  Aceleasi dispozitii ale legii au fost reluate si în art. 7.1 din contractul de asigurare.

Legal citata, intimata nu s-a prezentat în fata instantei si nu a depus la dosar întâmpinare.

Pentru dovedirea motivelor de recurs, recurenta a depus la dosar înscrisuri.

Analizând actele si lucrarile dosarului, dispozitiile legale aplicabile, sentinta primei instante prin prisma motivelor de recurs, tribunalul va aprecia ca recursul este întemeiat.

Recurenta SC. B.C.R. Asigurari S.A., în calitate de societate de asigurari a solicitat prin actiunea introductiva obligarea pârâtei la plata sumei de 1067,76 lei reprezentând credit nerambursat, precum si la plata dobânzii legale aferenta acestei sume de la data de 25.11.2008 si pâna la data achitarii efective a debitului, în baza dispozitiilor art. 998 si art. 22 din Legea nr. 136/2009.

Între intimata si Banca Comerciala Româna –Sucursala Husi s-a încheiat contractul de credit nr.1041 din 22.08.2003, al carui obiect îl constituia un împrumut în suma de 4.500 lei, rambursabil în 36 de luni. Conform art.5 din acest contract, intimata s-a obligat sa garanteze creditul acordat cu doua tipuri de garantii: a) veniturile realizate sub orice forma de aceasta; b) cesiunea de creanta asupra drepturilor de încasat din contractul de asigurare Polita de asigurare AC 0297137 din-22.08.2003 (data încheierii contractului de credit).

Pentru asigurarea riscului rezultat din neplata a doua rate scadente succesive, între recurenta, în calitate de asigurator si BCR SA, în calitate de asigurat, s-a încheiat la data de 22.03.2004 contractul de asigurare nr. RCC 003 privind asigurarea riscului de neplata a ratelor de credit si a dobânzilor acordate persoanelor fizice.

Din dosarul de dauna încheiat ca urmare a neplatii de catre pârâta a ratelor 33 si 34, aferente lunii mai si iunie 2006 rezulta ca, în baza acestui contract, recurenta a achitat catre BCR SA suma de 1067,76 lei reprezentând asadar suma datorata în cazul producerii riscului asigurat.

Este adevarat ca, potrivit dispozitiilor art. 969 C. civ., conventiile legal facute au putere de lege între partile contractante, iar contractul de asigurare nr. RCC 003 a fost încheiat între recurenta, în calitate de asigurator si BCR SA , intimata pârâta fiind parte doar în contractul de credit bancar.

În cauza însa nu se punea nici problema relativitatii efectelor contractului, nici problema existentei unui raport de cauzalitate între prejudiciul asiguratorului si fapta autorului pagubei, ci a transmiterii creantei catre asigurator, ca efect al subrogatiei legale.

Astfel, potrivit dispozitiilor art. 22 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, în limitele indemnizatiei platite, asiguratorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurarii contra celor raspunzatori de producerea pagubei, cu exceptia asigurarilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de raspundere civila pentru pagube produse prin accidente de vehicule, si împotriva asiguratorului de raspundere civila, în limitele obligatiei acestuia, conform art. 54.

În acelasi sens, potrivit art. 8.1 din contractul de asigurare, dupa efectuarea platii despagubirilor de catre asigurator acesta se subroga în limitele despagubirii platite în baza Legii nr. 136/1995, iar potrivit art. 9.2 din contractul de credit banca, banca are dreptul sa recupereze din sumele aferente despagubirilor încasate de la societatea de asigurare, ca urmare a producerii evenimentului asigurat, obligatiile împrumutatului, existente la momentul respectiv.

În aceste conditii, nu se poate retine ca asiguratorul nu poate invoca subrogatia legala deoarece el a platit asiguratului, adica bancii, o datorie proprie, iar nu pe cea a altei persoane; o asemenea interpretare contravine dispozitiilor art. 22 din Legea nr. 136/1995, care consacra expres dreptul asiguratorului de a beneficia, în limita indemnizatiei platite, de toate drepturile asiguratului împotriva tertului.

Fata de aceste considerente, constatând incidenta motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. si vazând dispozitiile art. 312 alin. 1 C.pr.civ., tribunalul va admite recursul si va  modifica în tot sentinta instantei de fond, în sensul ca va admite actiunea civila formulata de reclamanta SC BCR Asigurari SA în contradictoriu cu pârâta, pe care o va obliga la plata catre reclamanta a sumei de 1067,76 lei reprezentând credit nerambursat, precum si la plata dobânzii legale aferenta acestei sume de la data de 25.11.2008 si pâna la data achitarii efective a debitului.

Vazând dispozitiile art. 274 C.pr.civ., va fi obligata pârâta la plata catre reclamanta a sumei de 256 lei reprezentând cheltuieli de judecata, anume taxa judiciara de timbru si timbru judiciar la fond si în recurs, dar si onorariu aparator ales în cuantum de 114,06 lei (fila 26 din dosar).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de SC BCR Asigurari SA împotriva sentintei civile nr. 335 din 31.03.2009 a Judecatoriei Husi, pe care o modifica în tot.

Admite actiunea civila formulata de reclamanta SC BCR Asigurari SA, înregistrata la Registrul Comertului sub nr. J40/10454/2001, CUI 14360018, cu sediul ales în Bucuresti, Splaiul Independentei, nr. 2J, et. 6, ap. 34, sector 3 în contradictoriu cu pârâta M  C, domiciliata în mun.

Obliga pârâta la plata catre reclamanta a sumei de 1067,76 lei reprezentând credit nerambursat, precum si la plata dobânzii legale aferenta acestei sume de la data de 25.11.2008 si pâna la data achitarii efective a debitului.

Obliga pârâta la plata catre reclamanta a sumei de 256 lei reprezentând cheltuieli de judecata.

IREVOCABILA.

Pronuntata în sedinta publica de la 14 Decembrie 2009.