Asigurări sociale

Sentinţă civilă 1924 din 16.12.2010


Dosar nr. 1604/89/2010

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

SECTIA CIVILA

Sentinta civila Nr. 1924

Sedinta publica de la 16 Decembrie 2010

Instanta constituita din:

PRESEDINTE PETRUS CIPRIAN DIACONARU

Asistent judiciar OLIVIA CRETU

Asistent judiciar LORIN STEFAN PASCARU

Grefier LAVINIA-CERASELA LICA

Pe rol judecarea cauzei Asigurari sociale privind pe reclamant CC, internat la Centrul de Asitenta Medico-Sociala C  în contradictoriu cu pârâta Casa Judeteana de Pensii Vaslui, cu sediul în Municipiul Vaslui,  având ca obiect asigurari sociale.

La apelul nominal facut în sedinta publica se prezinta reclamantul personal, lipsa fiind pârâta.

Procedura legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefier care învedereaza urmatoarele: dosarul se afla la al 3 termen de judecata , procedura de citare cu partile este completa iar pârâta a depus la dosarul cauzei, în dublu exemplar, precizari precum si  un set de înscrisuri, într-un singur exemplar,  reprezentând dovada faptului ca reclamantul a lucrat la Podgoria Stanilesti în intervalul septembrie 2009 – octombrie 2009.

S-au analizat actele si lucrarile dosarului, dupa care;

Instanta înmâneaza reclamantului un exemplar de pe precizarile formulate de pârâta cu privire la faptul ca acesta a lucrat la Podgoria Stanilesti în intervalul septembrie 2009 – octombrie 2009.

Fiind interpelat de catre instanta, reclamantul arata ca nu mai are alte cereri de formulat si nici alte probe de administrat în prezenta cauza, motiv pentru care instanta constata cauza în stare de judecata, urmând a da cuvântul partii prezente pe fondul cauzei.

Reclamantul , având cuvântul pe fondul cauzei, solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulata, în sensul anularii titlului executoriu nr. 61824 din 14.05.2010 si exonerarea  lui de plata sumei de 814 lei.

S-au declarat dezbaterile închise, dupa care s-a lasat dosarul în pronuntare, urmând a se trece ulterior la deliberare, conform art.256 Cpc, pentru când s-a dat sentinta civila de fata;

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. 1604/89/2010 din 16 iunie 2010 CC contesta titlul executoriu 61824 din 14.05.2010 emis de pârâta Casa judeteana de pensii Vaslui.

Arata reclamanta ca prin titlul executoriu i-a fost constituit un debit de 814 lei cu titlu de pensie încasata necuvenit. Arata reclamantul ca este internat la Centrul de asistenta medicala C, fiind beneficiarul unei pensii de invaliditate de gradul II. Arata ca din cuantumul redus al pensiei trebuie sa suporte cheltuielile de îngrijire în Centrul de asistenta sociala, motiv pentru care a încercat sa lucreze ca ziler la strânsul strugurilor  4 zile în luna septembrie si câteva zile în luna octombrie 2010. În urma efortului s-a îmbolnavit, fiind internat începând cu data de 15.10.2010 la Spitalul judetean Vaslui. Desi a lucrat pentru câteva zile si i-au fost achitate obligatiile fiscale catre stat acest lucru nu echivaleaza cu o activitate profesionala, asa cum sustine pârâta.

În drept, invoca prevederile articolului 94 din Legea 19/2000. 

Îsi propune proba cu înscrisuri si depune titlul executoriu, biletul de externare din 02.11.2009 al Spitalului judetean Vaslui.

Pârâta formuleaza întâmpinare prin care solicita respingerea contestatiei.

Arata ca reclamantul este beneficiarul unei pensii de invaliditate de gradul II si ca acest lucru presupune imposibilitatea de a munci. Articolul 94 din legea 19/2000 prevede ca nu pot cumula venituri dintr-o activitate profesionala pensionarii de invaliditate de gradul II. Mai arata ca din adeverinta emisa de chiar pârâta în temeiul declaratiilor nominale depuse de catre angajatori, reclamantul a fost angajat în lunile septembrie si octombrie 2010, motiv pentru care i s-au imputat sumele platite cu titlu de pensie pentru aceste luni, confirm prevederilor articolului 184 din Legea 19/2000.

Îsi propune proba cu înscrisuri si depune adeverinta 2048 din 12.05.2010 emisa de Casa judeteana de pensii Vaslui.

Instanta, analizând actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:

Reclamantul este beneficiar al unei pensii de invaliditate de gradul II, nefiind contestat acest aspect.

Din „declaratiile privind obligatiile catre bugetul asigurarilor sociale de stat” (filele 28-33)trimise de catre SC Podgoria SA Husi rezulta ca în luna septembrie 2009 reclamantul ar fi lucrat 4 zile obtinând un venit brut de 150 lei, iar în luna octombrie 2010 reclamantul ar fi lucrat 17 zile realizând suma de 500 lei, pentru aceste sume achitându-se contributii de asigurari sociale. În baza acestor declaratii depuse la dosar de catre pârâta, nesemnate si nestampilate, se emite adeverinta 2048 din 12.05.2010 chiar de catre Casa judeteana de pensii Vaslui (fila 14), iar în baza acestei adeverinte este emis titlul executoriu contestat.

Pârâtul contesta ca a fost angajat cu contract de munca si afirma ca a lucrat ca zilier. Întrucât nu se poate solicita reclamantului sa faca dovada unui fapt negativ(anume ca nu a lucrat în baza unui contract individual de munca) sarcina probei apartine pârâtei. Adeverinta emisa chiar de catre aceasta nu este în masura a face o astfel de dovada, iar actele în baza carora a fost emisa sunt  în realitate documente fiscale. În plus, documentele depuse în instanta nu comporta nicio semnatura sau stampila a emitentului si nu atesta contractul juridic în temeiul caruia a fost prestata activitatea si natura acesteia.

În plus, datele din respectiva adeverinta sunt contestate de catre reclamant care afirma ca nu a lucrat 17 zile în luna octombrie 2009 întrucât a fost bolnav. Acest lucru este dovedit cu Biletul de externare  37952 din 02.11.2009 care atesta faptul ca în perioada 15.11.2009-02.11.2009 reclamantul a fost internat efectiv în Spitalul judetean Vaslui. Evident, cel putin în aceste zile, reclamantul – internat cu insuficienta respiratorie – nu se putea afla si la lucru la SC Podgoria SA Husi.

Referitor la problema de drept pusa în discutie, instanta constata urmatoarele.

Articolul 94 din legea 19/2000 prevede cazurile celor care „Pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesionala, indiferent de nivelul veniturilor respective”. Ori, întrucât  situatia  în care se afla reclamatul nu se regaseste printr acestea, per a contrario rezulta  ca reclamantul nu poate cumula venituri din pensie cu cele dintr-o activitate profesionala, indiferent de nivelul veniturilor.

În lipsa unei definitii legale a sintagmei “activitate profesionala”, instanta constata ca cele 4 zile lucrate de reclamant ca zilier la strânsul strugurilor în luna septembrie 2009 si, eventual, alte câteva zile lucrate tot ca zilier în luna octombrie 2009 nu poate reprezenta o activitate profesionala.

Prin Decizia 54/2007 a Înaltei Curti de casatie si justitie s-a stabilit, referitor la caracterul veniturilor obtinute cu titlu de indemnizatie de sedinta de catre consilierii locali sau judeteni  ca aceste venituri pot fi cumulate cu pensia. Pentru a ajunge la aceasta solutie, instanta suprema a analizat natura veniturilor ce provin dintr-o “activitate profesionala”.  S-a apreciat astfel ca o „remuneratie ocazionala, nepermanenta,” nu poate constitui un venit dintr-o „ activitate profesionala”. Aceasta este situati si în speta de fata, veniturile obtinute de catre reclamant pentru câteva zile lucrate ca ziler neîncadrându-se în ipoteza reglementata de articolul 94 din Legea 19/2000.

Pentru aceste considerente, instanta constata ca cererea reclamantului este fondata, urmând a admite contestatia si a anula Titlul executoriu, dispunând si restituirea sumelor retinute în temeiul acestuia.

Cerere este scutita de plata taxei judiciare de timbru conform prevederilor art. 159 din Legea 19/2000.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite contestatia formulata de CC, internat la Centrul de Asitenta Medico-Sociala C  în contradictoriu cu pârâta Casa Judeteana de Pensii Vaslui, cu sediul în Municipiul Vaslui,

Anuleaza titlul executoriu nr. 61824 din 14.05.2010 si exonereaza contestatorul de plata sumei de 814 lei.

Definitiva.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

 Pronuntata în sedinta publica astazi, 16.12.2010.