Faliment

Sentinţă civilă 137 din 30.01.2012


Cod Operator 2443

Dosar nr. .....

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Sentinţa Nr. 137/2012

Şedinţa publică de la 30 Ianuarie 2012

Completul compus din:

PREŞEDINTE .....- judecător sindic

Grefier Şef Dorina Şuşnea

Pe rol judecarea cererii  pentru declanşarea procedurii de insolvenţă formulată de  creditor ADMINISTRAŢIA FINANTELOR PUBLICE TG-JIU  împotriva debitoarei SC .....SRL.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică  a răspuns consilier juridic .....pentru creditoarea AFP Tg Jiu , lipsă debitoarea, reprezentata de avocat ......

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care instanţa pune in discuţia parţilor excepţia tardivităţii contestaţiei la cererea de deschidere a procedurii insolventei , formulata de debitoare, acordând cuvântul pe excepţie şi asupra fondului cererii de deschidere a procedurii insolvenţei.

Avocat ..... pentru debitoare a lăsat soluţia asupra excepţiei la aprecierea instanţei. Pe fond, a pus concluzii de  admitere a contestaţiei si respingerea cererii de deschidere  a procedurii insolventei.

Consilier juridic  .....pentru creditor AFP Tg Jiu a pus concluzii de admitere a excepţiei si respingerea contestaţiei ca tardiv formulată. Pe fond, solicita respingerea contestaţiei si deschiderea  procedurii insolvenţei împotriva debitoarei.

JUDECATORUL SINDIC

Prin cererea adresata Tribunalului Gorj şi înregistrată sub nr. ....., creditorul AFP TG JIU a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa  să dispună declanşarea procedurii de insolvenţă împotriva debitoarei  SC .....SRL cu sediul în Tg Jiu, .....pentru o creanţă în sumă de 55366 lei.

În motivarea cererii s-a arătat că societatea are obligaţii către bugetul general consolidat in suma de  55366 lei, ce depăşeşte valoarea prag impusa  de art. 3 pct. 12 din Legea 85/2006.

Creanţa deţinuta de AFP Tg Jiu este certa, lichida si exigibila, societatea aflându-se in încetare de plăti pe o perioada mai mare de 90 zile.

Se solicita admiterea cererii, deschiderea procedurii insolvenţei si înscrierea debitului cu rangul de preferinţa prev de disp. art. 121, pct. 2 din Legea 85/2006.

Dovada de comunicare a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei a fost îndeplinita prin afişare la data de 13 octombrie 2011.

La data de 16.12.2011 a fost înregistrata la Tribunalul Gorj o contestaţie, înaintata prin fax, la aceeaşi dată, formulată de către debitoare, prin care se solicită respingerea cererii  de deschidere a procedurii insolvenţei , ca nefondata.

Se apreciază ca sumele invocate de catre AFP Tg Jiu  drept creanţa sunt nereale, debitul înregistrat de SC .....SRL fiind mult mai mic, de aprox 40000 lei.

Analizând contestaţia formulata , judecătorul sindic  constata ca aceasta  este tardiva conform disp. art 33(2) din Legea 85/2006, in conformitate cu care debitorul poate sa conteste existenta stării de insolventa in termen de 10 zile de la comunicarea cererii formulata de catre creditor.

In cauză se constată că dovada de îndeplinire  a procedurii de citare a debitorului a fost îndeplinita prin afişare la data de 13.10.2011.

Citarea societăţii si comunicarea unei copii de pe cererea formulata de AFP Tg Jiu , cu menţiunea ca are posibilitatea de a formula contestaţie in  10 zile de la comunicare, s-a realizat la sediul social al debitoarei, nefiind contestat sediul respectiv.

SC .....SRL a înregistrat contestaţia împotriva cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă la data de 16 dec.2011, trimisă prin fax la aceeaşi dată, cu încălcarea termenului susmenţionat, ceea ce atrage decăderea debitoarei din dreptul de a contesta.

Admiterea excepţiei tardivităţii  face de prisos analizarea fondului contestaţiei.

Pentru aceste considerente, se va respinge contestaţia formulata de debitor, ca tardiva, urmând a se admite cererea creditorului AFP Tg Jiu si a se dispune deschiderea procedurii insolvenţei  împotriva debitorului.

Va fi numit administrator judiciar  CORELI IPURL, solicitat de către creditor, cu un onorariu de succes de 1 % din valorificarea bunurilor, ce va fi suportat din averea debitorului, conform ofertei depusa la dosar si adresei nr. 67208/7.11.2011 emisa de AFP Tg Jiu..

Pentru considerentele expuse si in temeiul textelor de lege menţionate

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

In baza art.33(2) din Legea 85/2006 respinge contestaţia la cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de debitor, ca tardivă.

Admite cererea formulată de creditorul AFP TG-JIU, cu sediul în Tg-Jiu. Str.Siretului, nr.6, jud.Gorj  pentru deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului SC ..... SRL cu sediul în Tg-Jiu, .....

În temeiul art.33 alin 6 din Legea privind procedura  insolvenţei,

Dispune deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului debitorului SC ..... SRL cu sediul în Tg-Jiu, ......

În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenţei ,

Numeşte administrator judiciar ..... IPURL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 din lege, cu un onorariu de  succes de 1% din valorificarea bunurilor, ce va fi suportat din averea debitorului.

În temeiul art. 61 din Legea privind procedura  insolvenţei,

Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă , în vederea efectuării menţiunii .

În temeiul art.54 alin1 din Legea 85/2006 fixează termen pentru depunerea şi notificarea primului raport la 17.02.2012.

Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 05.03.2012.

Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 12.03.2012.

Fixează termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 26.03.2012.

Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 16.03.2012, ora 10 la sediul administratorului judiciar şi convoacă creditorii debitorului.

Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii, de către administratorul judiciar.

In temeiul art.4 din Legea privind procedura insolvenţei ,

Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar .din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii.

În caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar.

În temeiul art.37 din Legea 85/2006 R dispune comunicarea prezentei sentinţe către Judecătoria Tg-Jiu.

Dispune ca administratorul judiciar să notifice prezenta sentinţă tuturor băncilor la care debitorul are cont deschis.

Cu recurs în 7 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la 30.01.2012  la Tribunalul Gorj.

Presedinte,Grefier,

AAP. 07 Februarie 2012