Încredinţare minor

Sentinţă civilă 1227 din 11.02.2010


Deliberând asupra cauzei civile de fată, constata următoarele:

Prin cererea înregistrata la Judecătoria Bacău din 11.08.2009 reclamantul DB a chemat in judecata pe pârâta FLM solicitând instanţei ca prin hotărârea judecătoreasca ce o va pronunţa sa dispună reîncredinţarea minorei DCI, obligarea pârâtei la plata pensiei de întreţinere pentru acesta de ? din venitul mediu net pe ultimele 6 luni  si a cheltuielilor de judecata.

La termenul de judecată din 11.02.2010 reclamant a precizat că solicita stabilirea pensiei de întreţinere în cotă procentuală din venitul minim pe economie, fără cheltuieli de judecată.

Acţiunea a fost legal timbrata.

In motivarea acţiunii reclamantul arata ca prin sentinţa civilă nr. 7792 din 29.11.2007 a Judecătoriei Bacău a fost încredinţată pârâtei spre creştere şi educare minora rezultată din căsătoria lor, desfăcută în prezent, că la data pronunţarea divorţului a achiesat la cererea soţiei lui de a-i fi încredinţată minora acceptând că îi va fi mai bine să locuiască cu mama în Italia dar că în prezent situaţia s-a schimbat, pârâta a devenit irascibilă, nu se ocupă de minoră, aceasta are rezultate slabe la învăţătură iar la întoarcerea ei în ţară a precizat că nu mai doreşte să se întoarcă acolo.

Pârâta, legal citată prin publicitate , nu  s-a prezentat in instanţa  şi nici nu a formulat întâmpinare sau alte cereri în combaterea acţiunii.

In susţinerea acţiunii a depus înscrisuri la dosar  si a solicitat proba cu interogatoriul pârâtei şi cu martori, probe admise si administrate de instanţa, declaraţiile martorilor DT şi NV fiind consemnate si ataşate la dosarul cauzei. Interogatoriul nu a fost luat pârâtei deoarece aceasta nu s-a prezentat în instanţă la termenul stabilit în acest sena.

Din actele si lucrările dosarului instanţa retine ca:

Din căsătoria părţilor a rezultat minora DCI născută la data de . In prezent părţile sunt divorţate, pârâta fiind plecată în Italia fără ca adresa acesteia să fie cunoscută reclamantului. Cu toate că prin sentinţa civilă nr. 7792 din 29.11.2007 a Judecătoriei Bacău minora a fost încredinţată spre creştere şi educare pârâtei aceasta nu s-a ocupat de ea, o ţinea închisă în cameră, în condiţiile în care a luat fata cu ea în străinătate unde a stat 2 ani de zile. Când minora s-a întors în vacanţă în România a dorit să rămână cu tatăl ei şi nu s-a mai întors cu mama ei în străinătate cu toate că aceasta a depus eforturi în sensul de a pleca împreună cu ea. În acelaşi timp minora are o relaţie bună cu tatăl ei, cu care se înţelege şi de care este ataşată, locuieşte cu acesta şi cu bunica maternă în municipiul Bacău şi are condiţii bune de trai.

Aceasta situaţie de fapt a fost reţinuta de instanţa din declaraţiile martorilor audiaţi in cauza coroborate cu cererea de chemare in judecata.

În aceste condiţii instanţa constată că împrejurările avute iniţial de instanţă în momentul încredinţării minorei către mamă s-au schimbat în sensul că aceasta nu doreşte să plece din ţară, vrea să stea cu tatăl ei şi să urmeze şcoala în România iar aceste aspecte sunt în favoarea dezvoltării complexe a minorei.

Fata de aceste împrejurări instanţa apreciază ca este in interesul minorei ca aceasta sa fie reîncredintată tatălui spre creştere si educare, acesta prezentând garanţiile morale si materiale necesare dezvoltării echilibrate a copilului.

Potrivit art.101 alin.1 din Codul familiei „Părinţii sunt datori sa îngrijească de persoana copilului” iar potrivit art. 107 alin.1 C. fam. „Copilul minor este întreţinut de părinţii sai”. Din analiza acestor texte rezulta obligaţia ambilor părinţi de a contribui la îngrijirea si întreţinerea minorului. Coroborând aceste texte de lege cu art.94 alin.3 din Codul familiei care prevede ca atunci „cand întreţinerea este datorata de părinţi…ea se stabileşte pana la…o pătrime din câştigul său din muncă pentru un copil ”, instanta va obliga pârâta la plata unei pensii de întreţinere lunare in procent de 25 % din salariul minim net pe economie începând cu data pronunţării hotărârii şi până la majoratul acesteia, nefiind dovedit faptul că pârâta ar realiza venituri în baza unui contract individual de muncă.

Din sentinţa civila nr. 7792 din 29.11.2007 a Judecătoriei Bacău ( fila 4 ds.)  rezulta faptul ca reclamantul  a fost obligat la plata unei pensii de întreţinere in favoarea minorei dar prin prezenta hotărâre instanţa va dispune reîncredinţarea minorei către reclamant astfel încât nu se mai justifică obligarea acestuia la plata unei pensii pentru minoră, motiv pentru care va sista efectele acestei sentinţe civile în ceea ce priveşte pensia de întreţinere.

 Instanţa va lua act de faptul că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.

Domenii speta